Inventatorul Dirijabilului

Din vremuri străvechi, omenirea a visat să poată zbura. Această dorinţă este reflectată şi în mituri: în cunoscuta legendă despre Dedal şi Icar, în Mahăbhărata indiană. Nu o singură dată, oamenii au încercat să-şi realizeze visul, iar unii dintre ei au şi reuşit.

Despre inventatorul Franz Leppich se ştie puţin. S-a născut într-o familie de ţărani. În copilărie, a fost exmatriculat din cauza subperformanţelor şcolare, dar s-a dovedit că natura l-a înzestrat cu talent de inventator. Se ştie că el a creat un nou tip de pian şi tot el a inventat un instrument muzical original, pe care l-a numit „panmelodicon”.

În anul 1812, Leppich a plecat la Paris pentru a-i face lui Napoleon o propunere neobişnuită. El i-a garantat că ar putea construi cea mai adevărată navă aeriană, care va putea ridica deasupra pământului o cantitate uriaşă de muniţii, asigurându-i suveranului succes în lupte. Dar Napoleon, fără să pătrundă în esenţa proiectului, l-a alungat pe inventator nu numai din palat, ci şi din Franţa. Ofensat, Leppich dorea să se răzbune, oferindu-i acest proiect duşmanului Franţei. În primăvara lui 1812, el s-a adresat unui vasal rus, iar prin el, împăratului Aleksandr I, cu propunerea de a construi un dirijabil.

Într-o arhivă, s-a păstrat scrisoarea lui Frans David Alopaeus, diplomat rus la Curtea din Stuttgart. El scria: „Recent a fost făcută o descoperire de o însemnătate foarte mare, şi consecinţele trebuie să fie cele mai avantajoase pentru cei care se vor folosi primii de ea…

aparatul-de-zbor-a-lui-franz-leppich
Aparatul de zbor al lui Franz Leppich

Această descoperire constă în existenţa posibilităţii de a se construi un balon aerostatic dirijabil, în care ar putea să încapă un anumit număr de oameni şi o anumită cantitate de muniţii, necesară pentru aruncarea în aer a tuturor cetăţilor adversarului şi pentru oprirea sau nimicirea unei armate uriaşe”. Aleksandr I a ordonat ca Leppich să fie adus în secret în Rusia, unde, la moşia Voronţovo din suburbia Moscovei, el a început construcţia navei sale fantastice. În afară de aceasta, inventatorul i-a promis ţarului să construiască o barcă infundată, care ar putea pluti sub apă. Autorităţile Rusiei l-au crezut şi au aşteptat, nerăbdătoare, realizarea proiectului. Lui Leppich i-au fost puşi la dispoziţie 100 de muncitori. Pentru proiect a fost alocată o sumă substanţială. Materialele necesare realizării invenţiei erau şi greu de găsit, şi foarte scumpe.

Guvernatorul general al Moscovei, Rostopcin, îi raporta ţarului despre mersul lucrărilor, menţionând, totodată, nişte lucruri ciudate. El era de părerea că inventatorul autodidact nu inţelege nici el prea bine ce face. De exemplu, a solicitat fier de cea mai bună calitate, cu toate că, dacă ar fi folosit fier mai ieftin, puţin probabil că s-ar fi putut schimba ceva în construcţia preconizată. A fost pregătită o echipă care să dirijeze nava aeriană. Oamenii au făcut un curs special de aruncare de muniţii, pregătindu-se de o ofensivă serioasă.

În calitate de bombe aviatice, au pregătit lăzi cu material explozibil. Toţi aşteptau curioşi să fie terminată minunea zburătoare. Când lucrările s-au încheiat, nava, care avea dimensiuni impresionante, nu a vrut să se ridice în aer. Atunci Leppich s-a gândit să lanseze, experimental, un balon mai mic, care, conform declaraţiilor inventatorului, trebuia să ateste că proiectul „maşinii de zbor” a fost corect. Rostopcin îi şi informase pe moscoviţi, distribuind foi volante în care le vorbea despre ciudatul aparat. „Mi-a ordonat suveranul să fac aici un mare balon cu care vor putea zbura 50 de oameni unde vor dori: în direcţia vântului sau împotriva lui; iar ce va fi din asta, veţi vedea şi vă veţi bucura! Dacă va fi timpul bun, atunci mâine sau poimâine va fi lansat un balon mic, de încercare. Eu însumi declar că, dacă îl veţi vedea, să nu credeţi cumva că-i aparţine duşmanului ticălos, ci invers, aparatul este făcut spre păgubirea şi nimicirea lui…”.

Insă minunea nu s-a produs, toate încercările de lansare au eşuat: balonul de tafta nu putea fi umplut cu gaz, iar aripile, angrenate cu arcuri, se frângeau. Dispărea şi cea mai mică speranţă de realizare a proiectului. Trupele lui Napoleon se aflau deja aproape de Moscova; atunci, la ordinul lui Rostopcin, Leppich a sistat lucrările, a adunat toate materialele şi uneltele necesare pentru construcţia aerostatului, le-a încărcat pe 130 de am-barcaţiuni şi a început evacuarea.

Pentru lucrările legate de aerostat, ulterior, a fost eliberat atelierul din Oraniembaum, încăpere unde fusese dislocat fostul spital de campanie. În acest timp, Napoleon, de cum a intrat în Moscova, a dat ordin să fie căutat şi găsit atelierul răutăciosului inventator. Francezii au găsit locul de construcţie a balonului şi l-au examinat minuţios, redactând un proces-verbal cu toate obiectele găsite acolo, intitulat „Descrierea detaliată a diverselor obiecte referitoare la aerostat sau la maşina infernală, care se zice că ar fi trebuit să servească la distrugerea armatei franceze”. Pentru participarea la construcţia aerostatului, francezii au impuşcat 10 oameni, iar conacului din Voronţovo i-au dat foc.

Leppich tot încerca să înalţe invenţia sa deasupra Oraniembaumului. Până în toamna lui 1813, balonul a fost ridicat de câteva ori, la o distanţă de 5-6 stânjeni deasupra pământului, dar nu a putut să zboare, cu atât mai puţin impotriva vântului. Rostopcin i-a raportat ţarului despre eşec, părându-i rău mai ales de suma mare de bani investită în acest proiect. Curând, inventatorul a fost informat că lucrările lui nu vor mai avea finanţare; atunci el a plecat în Germania. De ce Leppich nu a reuşit să-şi realizeze promisiunea? Nu cumva el era un şarlatan? Conform opiniei cercetătorilor, exista un grăunte raţional în proiectul dirijabilului. Au fost, desigur, şi greşeli, inevitabile în acel moment.

Nimeni nu şi-a imaginat câte dificultăţi întâmpini la punerea în funcţiune a unei astfel de nave. De aceea este absurd să-l invinuieşti pe Leppich că ar fi irosit banii în zadar. Unii cercetători afirmă că suma acordată, în acest scop, de guvernul rus nu a fost extraordinar de mare. Pentru o adevărată invenţie sunt necesare investiţii şi mai mari. Dirijabilele militare, la care visa inventatorul autodidact, au fost construite doar după 100 de ani şi au fost folosite în Primul Război Mondial.