Patria acestui sfant este Portugalia, el nascandu-se la Lisabona, in ziua de 15 august 1195, din parinti nobili. Mama sa, Teresa de Tavero, a fost o femeie cu insusiri alese. Tatal, Martin W. Bouillon, ocupa un post inalt la curtea regala. Numele de botez al copilului a fost Fernandez. A mai avut doi frati si doua surori, parintii crescandu-i pe cei 5 copii cu toata grija si dragostea. In familia Sfantului Anton domnea un adevarat duh crestinesc, alimentat cu sfaturi bune si intelepte si mai cu seama prin exemplul parintilor. De aceea, Fernandez a fost foarte supus, pios, milostiv fata de cei saraci si de o curatenie sufleteasca desavarsita. Nu trece nicio zi fara asiste la Sfanta Liturghie.

Dupa obiceiurile acelor timpuri, la varsta de 15 ani a terminat studiile. Viata tumultoasa din lume i se parea periculoasa pentru mantuirea sufletului sau. Astfel , cu acordul parintilor a fost primit in manastirea Augustinienilor de langa Lisabona. Fiind prea aproape de casa parinteasca si de rude, care incercau , mereu sa-l readuca in lume, el a cerut superiorilor, sa fie mutat la Coimbra, ceea ce s-a intamplat. Aici  a trudit timp de 10 ani, in duh calugaresc, ocupatia principala fiind rugaciunea si studiul.

In anul 1220, calugarii franciscani au adus la Coimbra moastele catorva martiri franciscani ucisi de sarazimi in Maroc. Fernandez a fost cuprins atat de mult de dorinta  de a-si da viata pentru Hristos, predincand sarazimilor, incat a cerut hania sfantului Francisc.

Intrand în Ordinul Franciscan, i s-a dat numele de Anton. Trimis în Africa s-a îmbolnăvit. Corabia pe care s-a îmbarcat pentru Portugalia a fost dovedită din drum de o furtună si a fost obligat să debarce la Messina. Supunerea şi smerenia sa, nu îngăduiau să se observe cat era de învăţat şi ce putere avea cuvantul său, astfel încat superiorii franciscani i-au încredintat slujba de duhovnic la schitul Monte Paolo, în Emilia. Nu după multă vreme a fost nevoit să ţină o cuvantare, ocazionala, către caţiva candidaţi la preoţie uimind întreaga asistentă cu elocinţa sa. În urma acestui fapt Superiorul l-a trimis să predice în toată provincia. Din acel moment el nu a mai putut rămane anonim si a fost numit docent în Teologie.

In 1224 e trimis în Franţa să predice şi să predea la Montpellier şi la Toulouse. Aici a fost ridicat la rangul de Gardian si Provincial, el păstrandu-şi smerenia, predicand neîncetat, cu foarte mult succes a fost supranumit „Ciocan al ereticilor”. Rezultatul fiind uimitor. Cei mai îndarjiţi eretici au fost convinşi de adevărul dezvăluit în chip atat de luminos de către Sfantul Anton.

Intors în ltalia, a fost ales Provincial în Romagna, pe care a cutreierat-o în vizite pastorale, propăvăduind peste tot cuvantul lui Dumnezeu. Ca să poată fi auzit de mulţime, care nu încăpea în biserici, el trebuia să predice afară. In drumurile sale, a ajuns şi la Padova, unde a fost primit cu o dragoste deosebită de confraţii săi, căci, îmbolnăvindu-se, în anul 1230, el s-a întors aici.

Minunile infăptuite de Sfantul Anton

Succesul predicilor şi al păstoririi sale era prea mare pentru smerenia sa. Langă Podova era un schit mic, Campo San Pietro, unde s-a retras cu speranţa că va fi uitat. Lumea însă l-a găsit, dar pentru un timp foarte scurt. Grav bolnav, a fost dus la mănăstirea Arcella, langă Padova, unde a murit în sfinţenie, aşa cum a trăit, în ziua de 13 iunie 1231, la frageda varstă de 36 de ani.

Chiar în ziua morţii Sfantului Anton, suferinzii care atingeau sicriul său se însănătoşeau. Se tămăduiau si cei care, din cauza mulţimii, nu puteau ajunge pană la sicriul adus în biserică şi erau îndrumaţi pană la uşă. Procesiuni întregi au venit la mormantul Sfantului şi minunile se repetau necontenit. In primul an s-au constatat, în mod absolut legal, 18 însănătoşiri de ologi, 5 vindecări de paralitici, au fost vindecaţi apoi 7 orbi, 3 muţi, 3 surzi, 2 epileptici, 2 bolnavi de friguri, 3 cocoşaţi.

Miracolul cel mai mare a fost atunci cand două persoane înecate, cu toate eforturile făcute, nu au putut fi readuse la viată – dar, invocarea Sfantului Anton le-a redat viata. Tot atat de miraculoasă a fost si salvarea a 26 de naufragiaţi. Atat de multe minuni constatate într-un timp atît de scurt au dus la canonizarea fratelui Anton, în ziua de 30 mai 1232, canonizarea prin care Biserica a recunoscut gradul eroic al vietii sale sfinte, admiţand şi aproband cultul Sfantului.

Dumnezeu a voit să-l preamărească pe slujitorul său prin minunile pe care le-a făcut

• La Toulouse sfantul Anton a dovedit un eretic, cu toată claritatea, prezenţă reala şi de necontestat a lui Isus în Sfanta Impărtăsanie.
• Intr-o zi, cand Sfantul se întorcea de la predică spre mănăstire, a întalnit un om cu un copil de patru ani în braţe. Copilul era olog. Cuprins de milă, sfantul Anton a făcut semnul Crucii peste bolnav. Acasă copilul a încercat să stea în picioare sprijinit de un băţ şi, în cele din urmă a aruncat băţul şi a început sa mearga bine.
• Un alt miracol întamplat după moartea Sfantului, a fost acela că în anul 1775, un cutremur de pămant a distrus Lisabona si biserica Sfantului, construită pe locul casei părinteşti. Cand s-a început reclădirea, după ceva vreme, spre mirarea tuturor, sub dăramături a fost găsit un băiat, neatins şi perfect sănătos. Intrebat cum a supravieţuit atat timp acolo, băiatul a răspuns că un Franciscan – desigur, sfantul Anton – i-a adus zilnic mancare şi apă, încurajandu-l.

Sfantul Anton cu Pruncul Iisus in brate

Langă Limoges sfantul Anton a fost găzduit de un om bun. Umbland noaptea pe langă camera în care era Sfantul, a zărit prin crăpături lumină. Omul, curios din fire, s-a uitat înăuntru şi a văzut pe Sfant înconjurat de o lumină cerească, ţinand în braţe pe Copilul Isus, care tocmai îi spunea că stăpanul casei se uită prin crăpături. Dimineaţa Sfantul l-a rugat pe acel om să nu spună nimic despre cele văzute.

După moartea Sfantului însă, el a mărturisit, sub jurămînt, această intamplare. De aceea, icoanele îl arată pe Sfantul Anton cu Pruncul Isus în braţe. Mulţi oameni, în special dintre cei care îşi spun „moaberni” nu au decat un zambet dispreţuitor pentru minunile din viaţa unui Sfant. De altfel, ştim bine că astfel de oameni contestă si minunile Domnului Nostru Isus Hristos. Religia lor este aşa-numitul „progres al civilizaţiei”. In astfel de condiţii s-ar putea pune întrebarea: „Au făcut ei lumea mai bună?” Sfinţii, ca de exemplu Sfantul Anton, au făcut-o, fără a cere răsplată, pe unde au trecut. Ei au alinat multe dureri si au adus bucurie şi speranţa bolnavilor.

Ce haruri ne dobandeşte Sfantul Anton?

Toate, fără nici cea mai mică excepţie, în afară de cazul că ar fi în dauna sufletului. Din însumările făcute în decursul secolelor, s-a putut constata că sfantul Anton ajută în nevoile cele mai mărunte, ca şi în cele mai mari, cum ar fi:

– găsirea lucrurilor pierdute,

– însănătoşirea bolnavilor,

– alegerea stării de viaţă,

– găsirea unui serviciu,

– dobandirea mijloacelor de trai,

– căsătorie creştinească,

– pacea în familie,

– o moarte bună,

– iertarea păcatelor,

– ajutor în ispite,

– mangaiere în timp de suferinţă,

– ocrotire pentru copii,

– scăparea dintr-o primejdie,

– întoarcerea unui suflet rătăcit,

– reuşita unei operaţii,

– painea zilnică,

– succes într-o activitate,

– Incetarea unei duşmănii,

– răspîndirea credinţei.

Si multe altele. Si toate acestea cu ajutorul credinţei si printr-o prea uşoară şi foarte profundă rugăciune. Să fim statornici în rugăciuni, reînoindu-le chiar de mai multe ori, căci sfantul Anton nu nesocoteste cererea noastră, nici nu o uită vreodată, el ne dobindeşte harul cerut sau altul mai folositor, la timpul cel mai potrivit. Indată ce ne-am hotărat să cerem ceva sfantului Anton trebuie să respectăm cu stricteţe cele 13 sau 9 zile de marţi, reînnoind cererea şi prezentand-o cu cea mai mare încredere sfantului. De ce marţi sau duminică? Duminică – legea duminicală înainte de toate! Marţea este ziua de predilecţie pentru cinstirea sfantului Anton, stiind că într-o zi de marţi a fost inmormantat si a mangaiat în acea zi o mulţime de oameni nevoiaşi. In această zi să ne rugăm, să ascultăm liniştiţi sfanta liturghie şi să facem fapte bune. Să postim, să dăm ceva săracilor, ori să sprijinim altă operă de binefacere.

Şi nu în ultimul rînd, cinstirea icoanei, statuii sau altarului sfantului Anton şi sărbătorirea zilei sale: 13 iunie, ne va aduce pacea, liniştea şi binefacerea de care avem atata nevoie.