In „Camera de Curiozităţi” din Petersburg se păstrează un ciudat exponat. Intr-un recipient cu formol, poate fi văzut „Capul mongolului”. Acesta este expus foarte rar vizitatorilor. Cum de a devenit exponat de muzeu acest cap enigmatic, care îţi insuflă groază? Cine a fost acest om? Sau poate că nu a fost om?

Intr-adevăr, in recipient este păstrat capul unui om care se numea Ja Lama (Dambii-jantsan). Istoricii ştiu puţine despre viaţa acestuia. Se ştie că el s-a născut in 1860, intr-o familie de kalmuci, in apropiere de Astrahan, iar, după un timp, familia lui s-a instalat in Mongolia. Mai târziu, el a invăţat intr-o şcoală budistă din Tibet, dar nu s-a călugărit, din cauza săvârşirii unui omor.

A participat la lupta mongolilor pentru independenţa Chinei şi a devenit unul dintre cei mai influenţi prinţi ai Mongoliei. El s-a declarat urmaş al legendarului cneaz Amursana, care a trăit in secolul al XVIII-lea şi a devenit celebru, luptând impotriva dominaţiei manciuro-chineze.

Ja Lama a reuşit să adune in jurul său mase de oameni din toate păturile sociale şi să creeze detaşamente care amintesc intrucâtva de haiduci. Aproximativ jumătate de veac, toată stepa mongolă i-a ştiut de frică. Acest om spunea că el este asemenea lui Mahakala (din tibetană, Marele Negru), o zeitate a budiştilor. Groaznicul Mahakala era redat, intotdeauna, cu arma in mâini, el fiind gata să injunghie pe oricine care s-ar fi pronunţat impotriva credinţei lui şi să-i bea sângele. Marele Negru nu doar omora, el se desfăta privind chinurile celui care murea.

Faptele lui Ja Lama erau de o violenţă deosebită.. El rupea coşul pieptului duşmanului îi tăia urechile…, pentru a le folosi drept talisman, purta cu sine i o piele de om, scoasă de pe trupul unui duşman de al său. Oamenii credeau că el cunoaşte o taină şi că face parte dintr-o misterioasă sectă lamaistă din Himalaya, care avea o forţă mistică supraomenească. Toţi considerau că el este nu numai neinfricat, ci şi de neinvins.

După una din luptele grele, el a scos dintr-un buzunar nişte gloanţe indoite şi le-a arătat tuturor celor de faţă, vrând să arate că este impenetrabil. Conform unor mărturii, Ja Lama ştia să tămăduiască oamenii de diferite boli intr-o lucrare a sa, scriitorul Ossendovski povesteşte că, in anul 1921, a fost martor la o operaţie făcută de Ja Lama, care, operând un păstor la piept cu un cuţit obişnuit, l-a salvat de la moarte.

Conform amintirilor celor din cercul său, lui Ja Lama nu-i plăcea să fie contrazis. Acest kalmuk enigmatic considera intotdeauna că el are dreptate, iar cel care încerca să-l contrazică risca să fie omorât. Se spune că a fost şi un mare hipnotizator.

Cu toate că cei din jurul lui credeau în nemurirea sa, până la urmă, a venit şi sfârşitul său. Când puterea, în Mongolia, a trecut în mâinile Guvernului Popular, rebelul continua să se ocupe de hoţii şi omucideri. Atunci securitatea internă de stat a elaborat un plan de capturare a lui. I-a fost expediată o scrisoare, în care era invitat să colaboreze cu noua conducere şi chiar i se propunea să ocupe un post de ministru. Ja Lama a acceptat să se întâlnească cu reprezentanţii autorităţilor, care, de fapt, erau agenţii securităţii. Prima zi a trecut fără incidente.

Ja Lama se comporta cu prudenţă, fiind înconjurat de toată garda sa de corp. A doua zi, unul dintre „reprezentanţi”, cu numele Duger, l-a invitat pe Lama într-o iurtă izolată, motivând că ar vrea să-i arate cum se poate orienta pe o hartă. Aici, a fost înscenat un spectacol: unul dintre soldaţi, văzându-l pe Ja Lama, a căzut în genunchi în faţa lui, rugându-l să-l binecuvânteze. În momentul în care mâinile lui Ja Lama s-au atins de capul soldatului, acestea i-au fost răsucite la spate şi el a fost impuşcat în tâmplă şi i s-a tăiat capul.

După aceea, capul lui a fost purtat prin ţară, pentru a se convinge toţi oamenii că a venit sfârşitul faptelor rele ale lui Ja Lama. Când oamenii vedeau de departe carul cu capul tras pe o ţeapă, fugeau din calea acestuia. Se considera că, dacă îl întâlneai pe Ja Lama chiar şi mort, ţi se va întâmpla o nenorocire. Şi totuşi oamenii nu erau absolut siguri de moartea lui. Unii afirmau că îl văzuseră nu de mult viu, în stepă. Apoi, capul a fost supranumit „alb”.

El a fost mumificat conform unei vechi tradiţii a stepei (sărat şi afumat), de aceea pe el există cristale de sare. Capul, într-adevăr, a adus nenorociri celor care s-au atins de el. De exemplu, înainte de a aduce „capul alb” în clădirea guvernului, a murit subit comandantul principal al Armatei Revoluţionare Mongole, Skhbaatar. Iată ce cumplită relicvă se păstrează în „Camera de Curiozităţi„.

Au trecut de atunci mulţi ani; în timpul blocadei din Leningrad, au murit o mulţime de oameni, au fost distruse clădiri, au fost deteriorate preţioase exponate de muzeu, dar „capul alb” pare să urmărească soarta oamenilor, stăpânindu-şi cu greu zâmbetul…