In primul deceniu al secolul XX, curtea ţarilor Rusiei avea să fie dominată de figura sinistră a lui Rasputin, supranumit „bestia mistică” sau „călugărul demonic”, un mujic căruia i se atribuiau puteri supranaturale, devenit favoritul familiei imperiale şi omul care manuia destinele ţării. Acest nefast personaj, divinizat şi blestemat în egală măsură, sfant şi beţivan, ghicitor, taumaturg şi desfranat, de o extraordinară vitalitate, născut în satul siberian Pokrovskoie, în 1868, ca fiu al unui căruţaş. Grigori Efimovici Rasputin are încă din tinereţe o foarte proastă reputaţie: furturi de cai, mărturii false, talhării.

Se pare ca Rasputin era si un asa-zis profet. Dupa cum spunea: „Omenirea se îndreaptă spre catastrofă… Cei mai nepricepuţi vor lua conducerea – asta se va intampla în Rusia, Franţa, Italia şi alte ţări. Umanitatea va fi înăbuşită de urletele nebunilor. Inţelepciunea va fi inlăntuită. Ignoranţii şi cei cu prea multă putere vor face legile, pe care le vor impune atat celor sărmani, şi celor intelepţi. Aşa incat cea mai mare parte a lumii va crede în cei puternici, pierzandu-şi credinţa în Dumnezeu. Pedeapsa divină va veni tarziu, dar va fi inspăimantătoare. Şi va veni încă INAINTE DE SFIRŞITUL ACESTUI SECOL (este vorba de secolul XX). Intr-un taziu, inţelepciunea va eliberată din lanţuri şi omul se va intoarce la Dumnezeu, aşa cum pruncul se intoarce la mama sa. Astfel, omenirea va regăsi paradisul pierdut„. Din „Profeţiile lui Rasputin„.

Cum şi de ce l-a cunoscut ţarul pe Rasputin

„Am cunoscut un călugăr din gubernia Tobolsk, care se numeşte Grigori„. Călugărul era Grigori Efimovici Rasputin. Insemnarea de mai sus a fost extrasă din jurnalul personal al lui Nicolae al II-lea de Romanov-Holistein, „prin mila lui Dumnezeu, Ţar al tuturor Rusiilor”, si a fost făcută în octombrie 1905. Ciudata întalnire dintre stăpanul celui mai întins imperiu de pe planetă şi ţăranul născut în obscurul sat Pokrovskoe din Siberia nu ar fi avut loc, probabil, niciodată, dacă fiul lui, Alexandru al III-lea nu şi-ar fi petrecut o bună parte a tinereţii sale in Anglia, la curtea reginei Victoria, mamă, bunică sau mătuşă a mai toţi regii împăraţi Europeni.

Acolo, tanărul Nikolai Alexandrovici a cunoscut-o pe prinţesa Alix (Alexandra) de Hessa, căreia rudele şi prietenii îi spuneau, datorită frumuseţii sale, Sunshine (în engleză, „Rază de Soare”). Alexandra era fiica Marelui Duce Ludiwig IV von Hessen-Darmstadt şi a prinţesei Alice, a doua fiică a reginei Victoria a Angliei. Rămasă orfană de mică, Alix de Hessa a fost crescută de bunica sa.

Pe 20 aprilie 1894 a devenit logodnica ţareviciului (prinţului moştenitor) Nikolai. Un an mai tarziu, după trecerea la religia ortodoxă (Alix era de confesiune luterană), i-a devenit soţie. Deveniţi apoi împărat şi împărăteasă, Nicolae şi Alexandra au fost binecuvantati cu patru fete sănătoase. Mezinul familiei, ţareviciul Alexei, nu stătea însă deloc bine cu sănătatea. El mostenea de la frumoasa sa mamă o boală ereditară în familia de Hessa, hemofila. Această maladie se transmite pe cale genetică, fiind „purtată” de cromozomul Y, cel care determină sexul masculin. Asta înseamnă că boala se manifestă numai la băieţi, nu si la fete, care însă, odată devenite femei, o vor transmite fiilor lor. Primele simptome ale hemofiliei apăruseră la Alexei din fragedă copilărie. Era de ajuns sa cadă, pentru ca imediat genunchii prinţişorului să se umfle din cauza hemoragiei interne provocate de lovitură, insoţită de dureri înfiorătoare, ba chiar de febră. Exasperaţi de neputinţa medicilor, care nu ştiau cum să le vindece fiul, Nicolae si Alexandra începuseră să apeleze la tot soiul de vrăjitori şi magi ruşi si străini (printre care şi celebrul ocultist francez dr. Encausse, mai bine cunoscut sub numele de Papus), fără însă a putea rezolva ceva.

Pană cand, într-o zi, marea ducesă Anastasia Nicolaevna, soţia marelui duce Nicolai Nicolaevici, i-a vorbit ţarinei despre „un pelerin din Siberia, un adevărat sfant” care deja „vindecase o călugăriţă posedată de diavol”. (Timp de două ore, „sfantul pelerin” Grigori Rasputin se închisese în chilie cu călugăriţa. A ieşit de acolo sleit de puteri, dar, „mireasa lui Hristos”, conform martorilor oculari, „strălucea de fericire”). Cu inima sfaşiată de gemetele şi chinurile unicului său fiu, Alexandra i-a spus marii ducese: „Adu-l pe acest Grigori la palat”. Şi Rasputin a fost adus.

„Omul de la răscruce”

Numele lui Rasputin are un dublu sens. Fiica sa, Maria Soloviev-Rasputin scria, într-o carte dedicată memoriei tatălui ei, apărută la Paris în anul 1925, că numele de familie al călugărului care devenise un adevărat factotum la curtea ultimului ţar ar proveni din cuvantul rusesc „rasputie”, care înseamnă „răsputie” sau „răscruce”. Detractorii lui Rasputin afirmă însă că adevărata origine a acestui nume trebuie căutată în cuvantul „rasputnî”, care se traduce prin „desfrînatul”. Frumuseţea este că ambele interpretări se completează reciproc, definind împreună un personaj a cărui complexitate continuă să dea bătăi de cap istoricilor.

In realitate, după cum a demonstrat Constantin de Grunwald, un istoric rus de şcoală franceză, care a făcut, timp de ani de zile, „săpături” prin arhivele şi registrele ruse de stare civilă, avem de-a face cu un pseudonim.”Călugărul din gubernin Tobolsk” se născuse în 1864 într-o familie de ţărani bogaţi şi se numea, de fapt, Grigori Efimovici Novîh. El şi-a luat numele de Rasputin tot aşa cum Vladimir Ilici Ulianov si-a schimbat numele de familie Lenin (cel de pe Lena – rau din Siberia) si cum Iosif Vissarionovici Djugasvili a devenit Stalin („omul de oţel”). Aceşti trei amatori de pseudonime aveau să influenţeze decisiv nu doar istoria Rusiei, ci si pe cea a lumii. Apariţia „omului de la răscruce” a fost unul dintre acele semne trimise de Dumnezeu (şi prea tarziu inţelese de oameni) că istoria se află în faţa unei cotituri dramatice. Şi-a cunoscut el acest rol de „unealtă a destinului” cand şi-a ales pseudonimul? Poate că, de fapt, nu mai contează. Odată cu „mujicul desfranat” – sau, dacă vreţi, „Biji ciolovek” (omul lui Dumnezeu) – avea să dispară o epocă.

Transformarea lui Rasputin

Incă din copilărie, Rasputin era „altfel”: vorbea cu caii (mai tarziu avea să se spună despre el că înţelegea ce spun animalele – să fi fost oare telepat?) şi, de cand tatăl său, Efim, i-a arătat o Biblie cu poze colorate, cădea pradă unor stări de extaz mistic. La doisprezece ani l-a salvat pe fratele său Mişa (Mihal) de la înec, dar amandoi copiii au făcut aprindere la plămani. Singur Grigori a supravieţuit, dar unii dintre biografii săi se întreabă dacă nu cumva cu aceiaşi ocazie „i s-au aprins şi creierii”. In adolescenţă şi tinereţe distracţiile sale preferate erau carciuma şi fetele; atat înainte, cat şi după căsătorie.

Intr-o zi, în urma unei revelaţii – ar fi văzut-o, zice-se, pe Fecioara Maria înconjurată de un cor de îngeri, si si-a lăsat nevasta si copiii şi a plecat în pelerinaj. Vinovat de această hotărare era un călugăr novice, pe nume Mileti, care l-a iniţiat în doctrina sectei. Conform acesteia, cu puternice influenţe bogoniile, dacă nu cumva chiar păgane precrestine, era că păcatul a fost lăsat de Dumnezeu pentru a da motiv credincioşilor să se pocăiască, şi că doar prin pocăinţă omul se putea contopi cu Divinitatea. Membrii sectei „hlîstîi” aveau niste ritualuri orgiastice pe langă care prostituţia divină practicată de preotestele Ishatrei ar putea oricand trece drept „nevinovată”, iar orgiile sexuale organizate de diverşi guru moderni inspiraţi de kama Sutra şi „yoga de mana stangă” par o joacă de copii nevinovaţi.

Rasputin a bătut drumurile „maicii Rusiia”, se zice că ar fi fost şi în pelerinaj la Muntele Athos şi Ierusalim. Mai sunt unii care pomenesc şi Tibetul ca etapă a „călătoriilor iniţiatice” ale lui Rasputin, bazandu-se pe prezenţa în anturajul său, în vremurile de glorie de la Sankt Petersburg, a unui „mag tibetan” care răspundea la numele nu tocmai tibetan de Badmaev. După această etapă nu tocmai clară a vieţii sale, Rasputin se întoarce în satul său natal „transfigurat total”. Chefliul, bătăuşul si curvarul se metamorfozase în „părintele Grigori” a cărui cuvioşie şi, mai ales, charismă impresionau pe toată lumea. Faima sfinţeniei lui Rasputin s-a lăţit în toată Siberia, ajungand apoi pană la Sankt Petersburg. In 1904 „părintele Grigori” şi-a făcut apariţia, nu se ştie cum si de ce (au vrut oare Inalţii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Ruse să-l folosească pe acest insolit personaj în scopuri mai puţin ortodoxe?) în capitala ţarilor. Şi-a asigurat protecţia părintelui Teofan, rectorul Academiei de Teologie, a episcopului Ghermoghen şi a lui Iliodor, cel mai faimos, pe atunci, predicator din Rusia. Acest triplu patronaj l-a ajutat pe Rasputin să pătrundă în înalta societate rusă şi deci să atragă atenţia marii ducese Anastasia Nicolaevna, care l-a introdus apoi în palatul Romanovilor.

Vindecarea prinţului moştenitor

Ţăranul siberian îmbrăcat intr-un caftan lung de culoare închisă, cu ochii albaştri-cenuşii care străpungeau, cu barbă neagră un păr nu prea curat căzand peste un guler încă şi mai puţin curat a intrat în camera ţarevicilui Alexei, insotit doar împărăteasă de doica Maria Vişneakova. A ingenuncheat faţa icoanelor. S-a rugat. S-a aşeat langă patul prinţişorului, şi-a pus mana dreaptă pe fruntea lui Alexei şi, apoi, plimband-o peste tot trupul acestuia, a început vorbească. Despre propria sa copilărie, despre cai, despre frumuseţile Rusiei peste care, într-o zi, avea să domnească si Alioşa. Despre multe altele. Durerea prinţului moştenitor a trecut. Umflătura de la genunchi a dispărut, în ciuda faptului că medicii vorbiseră deschis despre „un deznodămant fatal”. Şi, în prezenta lui Rasputin, Alexei Nicolaevici de Romanov – Hollstein era un copil normal, ca toti copii de varsta lui.

Astfel perechea imperială avea să facă din Rasputin confidentul, duhovnicul si apoi consilierul său privat.Ţăranul semianalfabet din Siberia a devenit, cu timpul, stăpanul din umbră al unui imperiu ce se considera succesorul de drept al celui bizantin si al celui roman. Si era un stăpan ahtiat după bani…

Era Rasputin spion german?

La aproape 50 de ani, mai exact, în 1911, Rasputin s-a lansat în domeniul intervenţiilor oficiale, obtinand ca protejatul său, călugărul Varnava, şă fie investit episcop de Tobolsk. In curand, politica ecleziastică nu i-a mai ajuns. S-a amestecat în politica internă şi externă de cel mai înalt, nivel. Simpatiile sale progermane nu şi le-a disimulat niciodată, aşa că, în 1912, serviciile secrete britanice l-au trimis la Sankt Petersburg în misiune secretă pe căpitanul Vernon Kell, prieten şi fost coleg la Academia Militară din Sandhurst cu un anume Winston Churchill, descendent al ducilor de Marlborough, care avea să fie Prim Lord al Amiralităţii Britanice în timpul primului război mondial şi prim-ministru al Majestăţii Sale regele Marii Britanii şi împărat al Indiei în timpul celui de-al doilea. Vernon Kell şi-a informat superiorii de la M.1.6 că Rasputin întreţinea stranse relaţii cu bancherul Dimitri Rubinstein care, printr-o bancă „ruso-franceză” cu capital german, controla o bună parte din economia rusă.

Acelasi Dimitri Rubnstein avea legături de afaceri, şi nu numai, cu bancherul german Warburg din Munchen, care era bun prieten cu un anume Herr Hapag, consilier intim al kaiserului Wilhelm al II-lea al Germaniei. In caz de război, afirma Vernon Kell, „reţeaua Rubinstein” ar putea influenţa întreaga Rusie prin intermediul lui Rasputin, în sensul dorit de germani. Prietenul lui Churchill recomanda ca Rasputin să fie mituit pentru a deveni probritanic si, dacă nu se lăsa cumpărat, să ţie eliminat fizic. La aceiasi concluzie ajunsese şi generalul Ianuşkevici, şeful Marelui Stat Major aI armatei ruse care, în vara anului 1914 (deci cu puţin înainte de izbucnirea primului război mondial) le-a ordonat subordonaţilor săi: „-Ia să mă scăpaţi de Rasputin încă din vara asta!„. La puţină vreme după acest ordin, a avut loc o tentativă de asasinat, dar fosta discipolă a lui Rasputin, ţăranca Guseva, nu a putut sa-l omoare.

Complotul impotriva lui Rasputin si executia acestuia

„– Ce poţi să faci cand toti miniştrii şi toţi cei din anturajul Majestăţii Sale Imperiale sunt creaturi ale lui Rasputin? Singurul mijloc de salvare ar fi asasinarea acestui mizerabil, dar nimeni n-are în Rusia curajul s-o facă. Dacă n-aş fi atat de bătran, n-aş ezita…” nu s-a sfiit să declare în public nimeni altul decat Rodzianko, nimeni altul decat preşedintele de atunci al Dumei de Stat al Rusiei. Asta se întampla în vara anului 1916, cand situaţia de pe front nu mai era tocmai roză. Printre cei care au auzit lamentatia venerabilului preşedinte se afla şi prinţul Felix Felixovici Yussupov, rudă a ţarului Nicolae al II-lea, cu a cărui nepoată, frumoasa prinţesă Irina, era căsătorit.

Prinţul Yussnpov a descoperit „drumul Damascului”: datoria sa de patriot rus şi nepot iubitor era să-şi mantuie ţara si imperialul unchi de influenţa nocivă, a „mujicului desfranat”. Se pare că, fără să ştie, prinţul Felix Yussu-pov a fost manipulat de serviciile secrete britanice, experte în a scoate castanele din foc cu mana altora. Oricum, prinţul Yussupov s-a „asociat” cu marele duce Dimitri Pavlovici Romanov, văr primar al ţarului (nu toţi membrii familiei imperiale se lăsaseră „fermecaţi” de Rasputin; de exemplu prinţesa Olga, sora lui Nicolae al II-lea, nu-l putea suferi pe Rasputin), cu căpitanul Suhotin, cu deputatul Vladimir Mitrofanovici Puriskevici şi cu medicul militar Stanisias de Lazovert.

Scopul acestei asociaţii era aşasinarea lui Rasputin, care a fost invitat de prinţul Yussnov la palatul său de pe Moika, în seara zilei de 29 decembrie 1916. Ce-a urmat, se poate citi în memoriile prinţului (Avant l’exil, editura Plon, Paris). Lui Rasputin i s-au servit prăjituri „preparate” de către doctorul de Lazovert. Conţineau suficientă cianură pentru a ucide un elefant. I-au dat să bea si vin de Madera, otrăvit. Degeaba. „Sunt ocrotit împotriva răului, Felix. Urgia Domnuloi se va abate asupra tuturor celor ce vor ridica mana asupra mea„, îi spusese Rasputin prinţului. Şi iată că siberianul nu mai murea… Cedand nervos, Yussupov îşi descarcă revolverul în trupul „omului sfant”. Ceva mai tarziu Rasputin îşi revine din agonie şi, după o tentativă nereuşită de a-l sugruma pe prinţ, fuge în curte. E randul deputatului Purişkevici să-şi folosească pistolul. Primele două gloanţe îşi greşesc ţinta. Al treilea nimereşte spatele lui Rasputin. Al patrulea capul. Yussupov îi face craniul chiseliţă cu bata. Nu au lipsit nici loviturile de sabie. În final, „omul sfant” a fost legat fedeleş, urcat în automobilul prinţului şi aruncat în raul Neva, într-o copcă de gheaţă săpată langă stalpul podului Petrovski, special în acest scop. La autopsie, medicul legist al poliţiei a constatat că Rasputin „izbutise să-şi elibereze pe jumătate o mană, iar plămanii îi erau plini cu apă”. Murise inecat.

Profeţiile din 1916

Cateva luni mai tarziu, la 12 martie 1917, a izbucnit revoluţia. La 15 martie, ţarul a abdicat. La 21 martie, ţarul şi întreaga sa familie s-au transformat în prizonieri. Cand bolşevicii au luat puterea, au asasinat întreaga familie imperială. Ori, încă din timpul vieţii sale, Rasputin avertizase împotriva unui astfel de deznodărnant, pe care el îl considera consecinţa firească a războiului cu Germania. „Talentele sale speciale” care îl ajutaseră să-l vindece pe ţareviciul Alexei şi care îi conferiseră o atat de neobişnuită rezistenţă în faţa morţii ajutaseră „să vadă în viitor”, asemeni lui Nostradamus? Greu de spus…

Şi totusi, admiratorii săi şi unii biograţi chiar, o afirmă cu tărie. Mai nou, un cercetător sud-african, doctorul David W. Norvalk a pus mana, nu se ştie cum încă, pe un straniu document, intitulat „profeţiile lui Rasputin„. Timp de 80 de ani, aceste profeţii au fost foarte bine păstrate, într-o catacombă, de către K.G.B. Documentul de 11 pagini nu a fost niciodată dat public pană acum, pentru că nu conţinea numai predicţia ascensiunii comunismului, ci şi pe cea a dispariţiei sale. L-a citit oare Gorbaciov cand s-a hotărat să schimbe cursul istoriei? L-au mai citit cumva si alţii (CIA si M.I.6)? Nu se ştie. Se ştie doar ce a tradus cercetătorul sud-african. Să lăsăm deci documentul să vorbească si sa vedem cate dintre profetiile acestuia s-au adeverit:

– Existenţa ciclului reincarnărilor va fi demonstrată în octombrie 2001, de către un medic din Europa. Va urma un val de sinucideri,” pentru că mulţi vor spera în reîncarnări viitoare mai fericite”. (Nu s-a intamplat asa ceva)

– În 2002, Satana va veni timp de o zi pe Pămant, chemat din Iad de adoratorii săi, care vor organiza acest scop o mare Liturghie Neagră. Apariţia Celui Rău este un semn că sfarşitul lumii este aproape. (Nu se stie daca s-a intamplat asa ceva, nu l-a vazut foarte multa lume pe Satana 🙂 )

– In anul 2003, un virus creat artificial în laboratoarele secrete ale guvernului american va scăpa de sub control, provocand o epidemie care va secera milioane de vieţi în Statele Unite. Cuprinşi de panică, mulţi vor fugi unde vor vedea cu ochii… (Nu s-a intamplat asa ceva)

– Vor avea loc schimbări dramatice în clima Terrei, care vor culmina în anul 2005 cu reapariţia lui Hristos pe Pămant, în timpul unei furtuni. Fiul lui Dumnezeu va vindeca milioane de credincioşi şi va anunţa apropierea Apocalipsei, promitand viaţă veşnică ceior ce-l vor urma. (In anul 2005 intr-adevar a fost uraganul Katrina, dar fiul lui Dumnezeu inca n-a aparut)

– O enormă fiară „din vremurile vechi” va iesi dintr-un lac scoţian în vara lui „2006,” producand imense dezastre în Marea Britanie, pană va fi distrusă prin foc”. (Aici cumva a nimerit-o partial, adica practic a nimerit crearea unei legende, si anume a monstrului din Loch Ness care a inceput in anul 1933)

-Pană în 2007, fundamentalistii islamici vor lua puterea în Arabia Saudită, Irak şi Kuweit, formand un bloc politico-militar care va urmări distrugerea „Marelui Şeitan” – Statele Unite. Concomitent, fundamentaliştii creştini vor ajunge să controleze guvernul american. (Relativ adevarat)

-„Puterile creştine” vor începe o nouă cruciadă în Orientul Mijlociu, care va dura şapte ani. (Aici a nimerit-o perfect. Razboiul din Iraq a inceput in 2003 si s-a terminat in 2011, deci aproximativ 7-8 ani)

– Sfarşitul lumii va veni pe data de 23 august 2013. „Focul va distruge tot ce e viu, lăsand planeta pustie şi tăcută ca un mormant” scris Rasputin în 1916, înaintea morţii sale. (Am trecut de anul 2013 si inca existam!)

Trageti singuri concluziile.