Curiozitati, Conspiratii si Fenomene Stranii

Câte timpuri există?

Trecând dincolo de graniţele filosofiei şi ale teoriei în general, problema timpului este controversată, în toate cercurile ştiinţei. Întrebări de genul „De ce unora li se pare viaţa mai lungă, iar altora, nedrept de scurtă?”, apar în permanenţă. …

Misterul de la paralela 30

Misterul acestei zone s-a născut din numeroase dispariții ce se produc în rombul delimitat de Florida, Bermude, Porto Rico și Jamaica. Locul este numit de americani „Sky-trap” (capcana cerului) și de europeni „rombul magic” sau „triunghiul morții”. Echipajele dispar aici, …

Teoria Pământului gol pe dinauntru

Pornind de la romanul SF scris de Jules Verne – cel care a prevăzut zborurile spaţiale, călătoriile cu submarinul etc – „O călătorie spre centrul Pământului”, exploratorii polari au „zdruncinat” teoriile clasice geofizice. Locuitorii şi călătorii în regiunile arctice au …

Stăpânul norilor - Omul care a adus ploaia

La începutul secolului trecut, Charles Hatfield şi-a câştigat reputaţia de „stăpân al naturii” umplând lacurile secate, salvând recoltele, punând capăt secetei din Guatemala, dar cea mai cunoscută demonstraţie a sa a avut loc la San Diego, California. În decembrie 1915, …