Dadaismul, cunoscut și sub numele de Dada, se referă la o mișcare culturală în principal în sectorul artelor vizuale și ale literaturii ce a izbucnit după Primul Război Mondial. De fapt, dadaismul a fost o mișcare care a protestat împotriva tratamentelor barbare rezultate din Primul Război Mondial, precum și a ceea ce dadaiștii au considerat ca rigiditate intelectuală și anume opresivitatea sistemului față de artă și societate în general.

Mișcările dadaismului au fost caracterizate prin iraționalitatea intenționată și opunerea asupra standardelor artei ce predominau acele vremuri. Acesta a influențat alte mișcări care au izbucnit mai târziu, cum ar fi suprarealismul.

Ascensiunea Dadaismului

Se crede că dadaismul a început în anul 1917 după ce Hugo Ball a deschis clubul de noapte Cabaret Voltaire în Zurich. În afară de Ball, o altă personalitate ce a contribuit la apariția acestei mișcări a fost un poet cunoscut sub numele de Tristan Tzara, care a publicat poezie, dar în același timp era și redactor-șef la publicație DADA.

Mai târziu, dadaiștii activi s-au ridicat în alte locuri, cum ar fi Marcel Duchamp din New York și Beatrice Wood, o studentă de artă din Liberia, care a părăsit Franța la începutul războiului. Chiar în aceeași perioadă, a existat o altă mișcare dadaistă care s-a ridicat la Berlin, Germania. Puțin mai târziu, comunități dadaiste s-au ridicat la Hanovra, Paris și Köln.

Mari contributori la ascensiunea Dadaismului

Mișcarea Dada s-a considerat „anti-artă” prin elemente puternice distructive care au fost, de asemenea, negative. A fost practic o respingere a tradiției și căutarea unei libertăți complete care nu era legată de tradiții. La fel ca și cubiștii, dadaiștii erau interesați de literele folosite în publicații, cărți, publicitate etc.. să aibă forme vizuale concrete. Literele nu erau considerate doar simboluri fonetice.

Se spune, de asemenea, că fotomontajul a survenit din această mișcare. Unul dintre cei mai proeminenți artiști care a folosit fotomontajul a fost Hannah Hoch. Hoch a folosit elemente din diferite surse tipărite, apoi le-a aplicat în mod absurd sau aleatoriu.

Un alt nume proeminent a fost Kurt Schwitters, care nu făcea practic parte din dadaism, dar a avut o mare influență în tipografie în secolul al XX-lea. În lumea artei, este cunoscut mai ales pentru compozițiile de colaj pe care le-a creat din gunoi, și alte obiecte aruncate. Acest stil de arta se numea Merz și a luat un mare avand în perioada 1923-1932.

A existat o altă sub-mișcare dadaistă cunoscută sub numele de dadaiștii din Berlin. Contribuitorii majori ai acestei sub-mișcări au fost George Grosz și John Hartfield. În principal, aceștia se ocupau cu conștientizarea publicului, promovând schimbările sociale prin comunicări vizuale. Aceștia au fost foarte critici la adresa politicii germane. Hartfield a folosit fotomontajul ca armă pentru răspândirea propagandei.

Pe de altă parte, George Grosz a fost un artist vizual cunoscut pentru desenele și picturile sale satirice. Grosz a avut câteva publicații precum Der Blutige Ernst.

Decăderea Dadaismului

Se crede că dadaismul a început în anul 1917 după ce Hugo Ball a deschis clubul de noapte Cabaret Voltaire în Zurich. În afară de Ball, o altă personalitate ce a contribuit la apariția acestei mișcări a fost un poet cunoscut sub numele de Tristan Tzara, care a publicat poezie, dar în același timp era și redactor-șef la publicație DADA.

Mai târziu, dadaiștii activi s-au ridicat în alte locuri, cum ar fi Marcel Duchamp din New York și Beatrice Wood, o studentă de artă din Liberia, care a părăsit Franța la începutul războiului. Chiar în aceeași perioadă, a existat o altă mișcare dadaistă care s-a ridicat la Berlin, Germania. Puțin mai târziu, comunități dadaiste s-au ridicat la Hanovra, Paris și Köln.

Mari contributori la ascensiunea Dadaismului

Mișcarea Dada s-a considerat „anti-artă” prin elemente puternice distructive care au fost, de asemenea, negative. A fost practic o respingere a tradiției și căutarea unei libertăți complete care nu era legată de tradiții. La fel ca și cubiștii, dadaiștii erau interesați de literele folosite în publicații, cărți, publicitate etc.. să aibă forme vizuale concrete. Literele nu erau considerate doar simboluri fonetice.

Se spune, de asemenea, că fotomontajul a survenit din această mișcare. Unul dintre cei mai proeminenți artiști care a folosit fotomontajul a fost Hannah Hoch. Hoch a folosit elemente din diferite surse tipărite, apoi le-a aplicat în mod absurd sau aleatoriu.

Un alt nume proeminent a fost Kurt Schwitters, care nu făcea practic parte din dadaism, dar a avut o mare influență în tipografie în secolul al XX-lea. În lumea artei, este cunoscut mai ales pentru compozițiile de colaj pe care le-a creat din gunoi, și alte obiecte aruncate. Acest stil de arta se numea Merz și a luat un mare avand în perioada 1923-1932.

A existat o altă sub-mișcare dadaistă cunoscută sub numele de dadaiștii din Berlin. Contribuitorii majori ai acestei sub-mișcări au fost George Grosz și John Hartfield. În principal, aceștia se ocupau cu conștientizarea publicului, promovând schimbările sociale prin comunicări vizuale. Aceștia au fost foarte critici la adresa politicii germane. Hartfield a folosit fotomontajul ca armă pentru răspândirea propagandei.

Pe de altă parte, George Grosz a fost un artist vizual cunoscut pentru desenele și picturile sale satirice. Grosz a avut câteva publicații precum Der Blutige Ernst.

În ciuda răspândirii atât de rapide, dadaismul a fost de asemenea, destul de instabil. Unii dintre artiști au migrat în alte mișcări a altor factiuni. În perioada 1921-22, dadaismul a fost în cele din urmă dizolvat în alte facțiuni rivale. O astfel de fracțiune a fost suprarealismul, care a fost inițiat de Andre Breton. Alte facțiuni au inclus realismul socialist și anumite forme de modernism.

La începutul celui de-al doilea război mondial, majoritatea dadaiștilor din Europa au fugit în exil în SUA, în timp ce unii au suferit în urma mâniei lui Hitler care nu-i plăcea arta radicală reprezentată de dadaism. Mișcarea a devenit și mai puțin activă după cel de-al doilea război mondial, alte mișcări dezvoltându-se.

Astăzi, clubul de noapte din Zurich ce a fost deschizatorul mișcării Dada, Cabaret Voltaire, este un muzeu în memoria istoriei Dada.