Crăciunul, sărbătoarea nasterii lui Iisus Hristos şi sosirea lui Mos Crăciun, este deopotrivă o sărbătoare religioasă şi o sărbătoare laică. Potrivit antropologului Martyne Pierrot, care a consacrat acestei sărbători o carte intitulată „Etnologia Crăciunului”, data de 25 decembrie era o dată oarecare pentru creştinii din primele secole. Mai mult decat de nasterea lui Iisus Hristos ei erau interesaţi de Moartea şi Invierea Sa. Stabilită, potrivit unui calcul din anul 243 d.H., la 28 martie, 25 decembrie devine o dată profetică numai în anul 336, la sfarşitul domniei împăratului Constantin. Numeroase motive au stat la baza acestei decizii, printre care suprapunerea datelor altor rituri, la vremea respectivă destul de răspandite în Imperiul Roman, ca, de exemplu, solstitiul de iarnă.

Crăciunul, dedicat copiilor şi Anul Nou, sărbătoarea adultilor

Istoricul religiilor, Mircea Eliade, a scris că 25 decembrie este o dată sincretică, din moment ce este „ziua de naştere a tuturor divinităţilor orientale„. Cercetătorul în domeniul folclorului, Arnold Van Gennep, care a studiat riturile de trecere, a analizat cu mare atentie „ciclul de 12 zile” care merge de la Crăciun la Bobotează si include Anul Nou, sărbătoarea opusă si simetrică celei a Crăciunului.

Dacă sărbătoarea de la 25 decembrie este prin excelentă dedicată copiilor si familiei restranse, sărbătoarea de consolidare a tabuurilor, Anul Nou, este în schimb sărbătoarea adulţilor, a exceselor şi neînfranărilor, dupa cum sunt de parere multi psihologi ce studiaza comportamentul uman de situatie.

Cum a ajuns Crăciunul sărbătoarea brazilor împodobiţi, a cadourilor, a lui Moş Crăciun?

Pentru a răspunde acestor întrebări este necesară o întoarcere în timp, în secolul al XVII-lea, în Olanda, unde găsim un tablou care infăţişează sărbătoarea Sfantului Nicolae, arhetipul lui Moş Crăciun. Sfantul Nicolae are si el multe aspecte. Este descendent al spiritelor şi spiridusilor care insoţeau cortegiul lui Hellequin, vanătorul sălbatic care răpea copii si conducea cortegiile morţii în nopţile de iarnă. Sfantul Nicolae a transmigrat probabil în America, pe navele olandezilor şi ale populaţiilor nordice, care au găsit acolo o altă patrie, mai primitoare, între secolele al XVII-lea si al XVIII-lea. Totusi, reapariţia sa hainele colorate în roşu ale bătranului cu barbă, cu glugă şi coş cu daruri, nu este de dată atat de recentă.

Rosul şi albul, culorile canonice ale lui Moş Crăciun

Trecerea de la zeitate protectoare a New Yorkului (fiecare simbol are întotdeauna o origine locală, chiar si atunci cand devine ulterior o referintă globală) la erou american, i se datorează scriitorului Washington Irving, cel care publica în 1809 „Istoria oraşului New York povestită de Dietrich Knickerboker„, care impune personajul Santa Claus.

In 1823, altă creaţie literară, de data aceasta o poezie, „A visit from St. Nicholas„, scrisă de Clement Clarke Moore, se bucură imediat de o popularitate atat de mare, încat este învăţată pe de rost de americani. Micul poem este cel care a iniţiat ilustrările grafice ale lui Santa Claus, care au pătruns treptat în toate casele. Au apărut pe rand cizmele, vestonul îmblănit, apoi ciorapii albi, pălăria de vanător şi pipa albă. In prima poezie a lui Moore nu era obiceiul să îl sărbătoreşti pe Sfantul Nicolae la 24 decembrie. De-abia, ulterior, devine un obicei, iar în 1865 o mare parte din statele americane impun prin lege această sărbătoare.

Fragmentele de legendă care sunt si astăzi povestite copiilor se completează treptat cu: fabrica de jucării, casa de iarnă a Moşului, sacul din panză castaniu, coborarea Moşului prin hornul căminului. Ilustratorii i-au îmbogătit figura lui Moş Crăciun cu noi referinţe, topografii şi obiceiuri.

La sfarşitul anilor ’20 ai secolului al XX-lea, Santa Claus devine pentru toţi încarnarea generozităţii naţionale şi un mijloc de promovare comercială fără precedent.

In 1930, compania Coca-Cola, care doreşte să îşi extindăpiaţa adresandu-se celor tineri si foarte tineri, solicită folosirea lui Santa Claus pentru publicitate. In acest fel, rosul şi albul Coca-Cola devin culorile canonice ale lui Moş Crăciun.

Istoria contradictorie a lui Mos Crăciun in Europa

Mai complexă şi mai cortradictorie este istoria lui Moş Crăciun în Europa. In Marea Britanie a fost ignorat pană la sfarsitul secolului al XIX-lea.

In Franta a sosit oficial numai la sfarsitul celui de-al doilea război mondial şi o dată cu Planul Marshall, deşi personaje care semănau îsi făcuseră deja apariţia în primele decenii ale secolului al XX-lea, dar numai în anumite locuri si regiuni.

In Italia, istoria lui Mos Crăciun este tot atat de recentă, acesta devenind ulterior simbolul privilegiat al industriei dulciurilor. Pomul de Crăciun împodobit şi-a făcut aparitia în pieţele capitalelor europene numai în primele decenii ale secolului al XX-lea. Biserica Catolică a fost cea care s-a opus „afirmării” lui Moş Crăciun. In anii ’50, ea a manifestat rezistentă faţă de asimilarea unor mitologii populare diferite de creştinism, tot aşa cum astăzi se opune, dar cu mai puţină convingere, sărbătorii păgane din America de Halloween.

Istoria Crăciunului si a simbolurilor sale este însă legată de un alt eveniment din epoca modernă: afirmarea vietii private şi creşterea rolului economic si social al familiei burgheze. Crăciunul, sărbătoarea copiilor, este sărbătoarea darurilor si deci a carităţii. Cel care a consfintit această mentalitate este tot un scriitor, Charles Dickens, care în 1843 a publicat celebrul „Cantec de Crăciun„, de multe ori ilustrat de cinematografie si desenele animate.

Darurile si caritatea sunt indisolubil legate şi se adaugă în perioada postbelică naşterii societăţii de consum, afirmării modelului american, astfel încat se poate spune că Moş Crăciun este pentru oameni, mai mult sau mai puţin conştient, adevăratul „zeu al comerţului”.