Incepem abordarea acestui subiect, tabu in anumite vremuri, dar in zilele noastre atat de normal, cu niste citate din anumiti oameni de vaza ai societatii mondiale, implicate intr-un mod sau altul in acest “fenomen”:

“Masoneria este o institutie al carei unic tel este apropiere spiritelor si a inimilor pentru a le face mai bune, precum si formarea, cu timpul, a unei natiuni spirituale unde, fara vreo abatere de la diversele indatoriri cerute de deosebirile specifice dintre state, se va crea un popor nou care, tinând cont de acestea, le va intări prin legăturile virtuții si ale științei” – Andreas Michael, cavaler de Ramsay, mason de rit scoțian, Mare Ofițer al Marii Loji a Franței.

“Francmasoneria n-are nici un secret, dar ea este un secret. O societate pe care o puteti foarte bine compara cu un stup de albine, unde fiecare își are misiunea sa și unde armonia și progresul sunt asigurate prin democratia misiunilor” – Mihail Kogalniceanu

“Cred ca Mussolini si Hitler sunt doua exemple potrivite pentru faptul ca asemenea personaje, aparent impotriva Francmasoneriei, ar trebui analizate cu mai multa atentie”. – Dieter Ruggeberg, istoric al francmasoneriei.

Revoluţia rusă, opera unui mason

Despre francmasonerie s-a scris mult, şi se va mai scrie – şi pro şi contra. Cercetătorii specializaţi în „teoria conspiraţiei” o consideră responsabilă pentru toate relele de pe lume, pe când istoricii masoneriei îi atribuie numai merite, afirmând că tot ce s-a făcut mai bun pe lume se datorează acestei organizatii. Ce e drept, scopurile declarate ale masoneriei sunt cât se poate de nobile. Deviza „Libertate, Egalitate, Fraternitate”, sub care s-a desfăşurat Revoluţia Franceză este de cea mai pură inspiraţie masonică. La fel şi deviza „Dreptate, Frăţie” a revoluţionarilor români de la 1848. Se ştie că Revoluţia Franceză a fost opera francmasoneriei şi că paşoptiştii noştrii au fost initiaţi ca masoni pe când erau studenţi la Paris. Francmasoneria (în special cea de obedienţă franceză, zisă si a Marelui Orient) a atras ca un magnet pe toţi cei care şi-au făcut din revoluţie o profesie.

Ar trebui să intrăm în galeria acestor personaje începând cu Karl Marx, dar de acest subiect ne vom ocupa cu altă ocazie. Vom începe cu Lenin, pe numele său adevărat Vladimir Ilici Ulianov (1870- 1924) S-a născut într-o familie de mici burghezi din Simbirsk, orăşel cu 30000 de locuitori, situat pe Volga. El a păşit pe urmele fratelui său mai mare, Alexandr, care, în 1887 (an în care Lenin a intrat la Facultatea de Drept a Universităţii din Kazan) a fost spânzurat, împreună cu alţi patru complici, pentru tentativa (nereuşită) de a-l asasina pe ţarul Alexandru al II-lea. Nepotul acestuia, Nicolae al II-lea, a fost asasinat împreună cu întreaga sa familie din ordinul lui Lenin, după victoria revoluţiei ruse.

După unii autori, Lenin a fost iniţiat ca mason încă din tinereţe, mai exact la vârsta de 21 de ani. Diploma de drept si-a luat-o în 1891, iar în scurt timp a fost arestat şi deportat în Siberia. Va pleca apoi într-un exil de 17 ani în mai multe capitale europene. În 1903, pe când se afla la Londra, a provocat o ruptură în Partidul Social Democrat al Muncitorilor din Rusia. Din acest proces de diviziune avea să rezulte, în 1912, Partidul Bolşevic… A pregătit si a participat la Revoluţia din 1905 din Rusia, după care s-a întors din nou în Occident. La Paris înainte de începerea primului război mondial a fost iniţiat (după alti autori) în Loja „Uniunea din Bellevile” aparţinând Marelui orient de Franta.

Ce a urmat după 1917 este, în iinii mari, binecunoscut. Nu putem trece totusi sub tăcere faptul că ideea gulagurilor nu i-a aparţinut lui Stalin, care doar a dezvoltat-o, ci a lui Lenin. „Părintele Revoluţiei” a murit în 1924, se pare din cauza unui sifilis contactat în tinerete.

Mussolini şi, poate Ceauşescu au aparţinut Masoneriei italiene

Despre francmasonerie s-a scris mult, şi se va mai scrie – şi pro şi contra. Cercetătorii specializaţi în „teoria conspiraţiei” o consideră responsabilă pentru toate relele de pe lume, pe când istoricii masoneriei îi atribuie numai merite, afirmând că tot ce s-a făcut mai bun pe lume se datorează acestei organizatii. Ce e drept, scopurile declarate ale masoneriei sunt cât se poate de nobile. Deviza „Libertate, Egalitate, Fraternitate”, sub care s-a desfăşurat Revoluţia Franceză este de cea mai pură inspiraţie masonică. La fel şi deviza „Dreptate, Frăţie” a revoluţionarilor români de la 1848. Se ştie că Revoluţia Franceză a fost opera francmasoneriei şi că paşoptiştii noştrii au fost initiaţi ca masoni pe când erau studenţi la Paris. Francmasoneria (în special cea de obedienţă franceză, zisă si a Marelui Orient) a atras ca un magnet pe toţi cei care şi-au făcut din revoluţie o profesie.

Ar trebui să intrăm în galeria acestor personaje începând cu Karl Marx, dar de acest subiect ne vom ocupa cu altă ocazie. Vom începe cu Lenin, pe numele său adevărat Vladimir Ilici Ulianov (1870- 1924) S-a născut într-o familie de mici burghezi din Simbirsk, orăşel cu 30000 de locuitori, situat pe Volga. El a păşit pe urmele fratelui său mai mare, Alexandr, care, în 1887 (an în care Lenin a intrat la Facultatea de Drept a Universităţii din Kazan) a fost spânzurat, împreună cu alţi patru complici, pentru tentativa (nereuşită) de a-l asasina pe ţarul Alexandru al II-lea. Nepotul acestuia, Nicolae al II-lea, a fost asasinat împreună cu întreaga sa familie din ordinul lui Lenin, după victoria revoluţiei ruse.

După unii autori, Lenin a fost iniţiat ca mason încă din tinereţe, mai exact la vârsta de 21 de ani. Diploma de drept si-a luat-o în 1891, iar în scurt timp a fost arestat şi deportat în Siberia. Va pleca apoi într-un exil de 17 ani în mai multe capitale europene. În 1903, pe când se afla la Londra, a provocat o ruptură în Partidul Social Democrat al Muncitorilor din Rusia. Din acest proces de diviziune avea să rezulte, în 1912, Partidul Bolşevic… A pregătit si a participat la Revoluţia din 1905 din Rusia, după care s-a întors din nou în Occident. La Paris înainte de începerea primului război mondial a fost iniţiat (după alti autori) în Loja „Uniunea din Bellevile” aparţinând Marelui orient de Franta.

Ce a urmat după 1917 este, în iinii mari, binecunoscut. Nu putem trece totusi sub tăcere faptul că ideea gulagurilor nu i-a aparţinut lui Stalin, care doar a dezvoltat-o, ci a lui Lenin. „Părintele Revoluţiei” a murit în 1924, se pare din cauza unui sifilis contactat în tinerete.

O altă figură (ceva mai pitorească însă) de revoluţionar de profesie devenit dictator, este Benito Mussolini (1883-1945). Din 1922 până in 1943 a condus, practic, Italia. A fost inălţat la gradul 33 în ziua de 2 noiembrie 1922, la hotelul Excelsior din Roma, de către Marele Maestru al Masoneriei italiene, Raoul Palermi, care a simpatizat cu mişcarea fascistă. La 5 mai 1923, la un ospăţ masonic „il Duce” a fost sărbătorit la Milano, dar, în mai puţin de doi ani, Mussolini avea să-şi schimbe radical concepţiile, trecând în adormire întreaga masonerie italiană. Cu acea ocazie, poliţia fascistă avea confişte diploma cu însemnele gradului său masonic. Dacă majoritatea înalţilor demnitari fascisti aveau să se supună ordinului său, cum a făcut, de exemplu, Roberto Farinacci, secretar al Partidului Fascist Italian, altii s-au opus acestei decizii. Este cazul lui Italo Balbo (1896 – 1940), aviator, orator al lojii „Savonarola” din Florenţa, aparţinând Marelui Orient al Italiei şi din 1923, membru al Marelui Consiliu Fascist. În această calitate s-a opus pe faţă deciziei „Ducelui” de a desfiinţa masoneria italiană. Sunt destui autori care consideră că moartea sa, survenită pe când era guvernator al Libiei (avionul în care se afla s-a prăbuşit în apropiere de Tobruk) se explică prin faptul că, în tot acest timp, a pus fidelitatea faţă de Marele Orient al Italiei mai presus de acea faţă de Mussolini si regimul fascist.

Brusca schimbare de atitudine a dictatorului fascist, a fost comentată, în 1930, de către N. Cassian cu următoarele cuvinte: „Mussolini a ajuns să ia puterea ajutat de forţele oculte ale Inaltei Vente Italiene, care nădăjduiau că Ducele le va rămane un instrument docil. Si poate că le-ar fi rămas, gradul  de iniţiere al lui Mussolini, grad pe care avusese în turmele masonice de până atunci, neîngăduindu-i să-şi dea seama de adevăratele scopuri ale Mafiei„… Un alt autor, D.Ruggeberg (mai sus citat) consideră că Mussolini nu a interzis Francmasoneria din care făceau parte şi fascişti ci doar „direcţia romană” a Marelui Orient de Italia (de orientare ateistă), sporind astfel influenţa lojilor de obedienţă engleză.

Legăturile dintre Mafie si masoneria italiană ar putea foarte bine explica ultramediatizatele cazuri de corupţie şi crizele de guvern care zguduie peninsula de la proclamarea republicii încoace. Oricum, Brigada Anti-Mafia a poliţiei italiene a „luat în colimator” loja Propaganda Due, pentru legături dubioase cu lumea interlopă, participare la acte de terorism, trafic de arme si de droguri, motiv pentru care P2 a şi fost scoasă în afara legii.

Fondată în secolui al XIX-lea aflată iniţial sub jurisdicţia Marelui Orient al Italiei, loja Propaganda Due a evoluat încet dar sigur către carbonarism si chiar terorism, astfel încât mandatul său a fost revocat, devenind iregulară. Ceea ce nu a impiedicat-o să continue să existe. Anumiţi autori specializaţi în „teoria conspiraţiei” afirmă că dictatorul român Nicolae Ceauşescu ar fi fost membru al P2 însă fără să intre prea mult în detalii.

Oricum, aşa s-ar explica multe, de la hobby-ul său (foarte profitabil) de a face contrabandă cu armament (sunt destule „guri rele” care afirmă că generalul Stănculescu, şi el mason după câte se pare, era vârât până peste urechi în aceste afaceri) pâna la misterioasa dispariţie a conturilor impuşcatului.

Chiar si Hitler a fost mason?

Viaţa şi opera lui Adolf Hitler sunt, teoretic vorbind, ultracunoscute. Si totuşi… Există lucrări în care stă scris negru pe alb că Hitler ar fi fost iniţiat ca francmason în anul 1922, într-o lojă din Miinchen. „A fost creaţia francmasonilor din Vest care, după 1918, au influenţat câtva timp politica Germaniei. Hitler a apărat iteresele Francmasoneriei şi pe unii fraţi care ulterior, au ocupat poziţii influente în Partidul Naţional Socialist German (Emiliam M.Dobrescu, „Ilustri francmasoni”).

Că veni vorba, antisemitul nr.1 al planetei a protejat chiar si evrei, care nu numai că au scăpat cfe lagărul de concentrare, dar au mai şi primit pensie de la dictatorul nazist, până în ultima zi a celui de-al III-lea Reich. Este vorba în special de cunostinţele de familie ale lui Hitler si ale părinţilor săi. Ce e drept, regimul nazist îi considera pe francmasoni printre duşmanii Reichului, alături de plutocraţi (capitalişti), comunişti şi evrei. Cu toate acestea, însă, legăturile cu Hitler cu masoneria nu au fost, se pare, definitiv tăiate. In 1992 istoricul John Charmely a stârnit o adevărată furtună publicând o lucrare dedicată lui Sir Winston Churchil, prim-ministru al Angliei în timpul celui de-al doilea război mondial, lucrare în care se afirma că scopul „vizitei” lui Rudolf Hess în Anglia, efectuată înaintea declanşării operaţiunii Barbarossa (campania împotriva Uniunii Sovietice) ar fi fost, de fapt, contaparea unor loji masonice britanice.

In numele său, Hess încerca să se folosească de contactele lui Hitler cu masoneria pentru a determina clasa politică britanică în general şi pe Churchill în special să încheie pacea cu Germania. Dacă această pace ar fi fost încheiată, Germania nu ar fi trebuit să poarte un război pe două fronturi, iar Stalin ar fi pierdut, cu siguranţă, războiul. Ceea ce înseamnă că România ar fi fost scutită de „epoca de aur” a „societăţii socialiste multilateral (sub)dezvoltate”…

Un alt fapt interesant este şi acela că viitorul fuhrer a fost „sponsorizat”, înainte de venirea sa la putere, prin intermediul consortiului I.G.Farben, de către capitaliştii de pe Wall Street (J.P.Morgan, de exemplu),. ale căror legături cu masoneriile de diverse tradiţii şi orientări sunt prea bine cunoscute pentru a mai fi comentate.

În sfârşit, revenim la autorii specializaţi în „teoria conspiraţiei” care explică atât apartenenţa lui Hitler la masonerie cât si antisemitismul său manifest prin faptul că fuhrer-ul era, la origine… evreu.. Taţăl lui Hitler, Alois, era copil din flori. În tinereţea ei, bunica lui Hitler, Anna Maria Schiklgruber, a fost slujnică la o familie de evrei bogaţi din Gratz, mai exact la familia Frankenburger. Tatăl lui Alois ar fi fost, după părerea acestor autori, Frankenburger junior, după care, prin căsătorie, Anna Maria Schiklgruber a devenit doamna Hiedler, nume pe care viitorul dictator l-a schimbat în Hitler.

Unii merg şi mai departe, afirmând că fuhrer-ul era un descendent al familiei Rothschild, fiind „un produs al programului genetic al Ordinului Iluminatilor”. Există chiar autori, ca de exemplu britanicul David Irving, care afirmă lucrarea sa „Hitler’s War” că fuhrer-ul a aflat de masacrarea evreilor doar atunci când era deja prea târziu, el neffind de fapt un adept al masacarii evreilor, ci generalii sai, precum Himmler, erau mintea diabolica a acestor atrocitati.