In anul 923, într-un ţinut muntos, s-a născut Bernard de Menthon, cel care mai tarziu va construi primele adăposturi pentru drumeţii care călătoresc în Alpi.

Deoarece tatăl său, castelanul de Menthon, nu dorea ca tanărul Bernard să ajungă un mare învăţat, ci mai curand unul dintre acei cavaleri-călugări care prin faptele lor s-au făcut remarcaţi în epoca feudală, a angajat drept preceptor un flamand de la care copilul a învăţat primele noţiuni de filozofie, istorie, aritmetică şi medicină. Părintii au fost însă foarte decepţionaţi cand au constatat că fiul lor a devenit o persoană mult mai interesată de dispute teologice şi de schismele din interiorul Bisericii care provocau izbucnirea războaielor, decat de felul în care trebuiau utilizate armele.

Cronicarii au relatat că fervoarea religioasă care l-a cuprins pe Bernard s-a datorat si cursurilor pe care le-a urmat la Scoala Episcopală de la Notre-Dame din Paris.

Legenda spune că Bernard a mărturisit familiei pasiunea sa pentru studiul Bibliei; drept pedeapsă el a fost inchis intr-o încăpere păzită de santinele. In toată această perioadă tanărul l-a invocat pe Sfantul Nicolae din Mira, ocrotitorul tinerilor si al călătorilor, în timpul somnului sfantul apărandu-i în vis lui Bernard. Cand s-a trezit, cu o putere supranaturală, a reuşit să îndoaie zăbrelele de la fereastra celulei. După ce a lăsat o scurtă, dar emoţionantă scrisoare părinţilor săi, el a sărit, fără a se accidenta, de la o înălţime de şase metri si a pornit pe drumul care se zărea în fata lui. Sustinut de o prezenţă invizibilă, Bernard a călătorit întreaga noapte pe poteci de munte, a traversat Alpii, a ajuns în Italia şi s-a prezentat la episcopatul din Aosta. Astfel, el a devenit preot şi şi-a dedicat viata activitătii misionare în locurile cele mai izolate şi predicilor.

După un scurt popas, Bernard a străbătut din nou Alpii şi s-a îndreptat spre Geneva. In acele vremuri se desfăşura o adevărată confruntare între rase, dogme şi erezii, în munţii crestinismului suprapunandu-se peste credinţele primitive, care nu dispăruseră cu totul: muntenii venerau încă stancile, arborii şi anumite animale, mai precis tot ce considerau ei că le influenţa viaţa de zi cu zi.

Bernard i-a cunoscut foarte bine pe aceşti locuitori fapt care i-a permis să-şi ducă la bun sfarşit sarcina încredinţată. Perioada în care a desfăsurat această  activitate apostolică era cea a sfarşitului primului mileniu cand istorisirile cele mai fantastice si zvonurile privind sfarşitul lumii se înmulţeau, iar teroarea pusese stăpanire pe majoritatea oamenilor. Tanărul preot şi-a dat seama că singura modalitate de a înlătura panica din suflete o constituia dragostea fată de semeni şi puterea credinţei.

Afland că cei care călătoreau în Alpi erau deseori atacaţi de talhari, Bernard s-a hotărît să construiască un aşezămant în care drumeţii să se poată adăposti pentru a fi feriţi de diverse pericole. Impreună cu mai mulţi călugări el a urcat pantele munţilor. Cand a ajuns în zona în care dorea să ridice clădirea a izbucnit o furtună puternică. Aici se aflau ruinele unui templu al lui Jupiter. Legenda relatează că apostolul Bernard a distrus toate rămăşiţele sanctuarului, aruncandu-le în nămeţi şi a hotărat ca demonii învinşi să rămînă acoperiti de gheţuri pană la sfarşitul veacurilor. Apoi a ordonat ca în locul acelui altar păgan să fie înălţată o cruce. Acesta a constituit momentul în care a fost fondat primul spital-adăpost pentru călători. Ulterior a urmat construirea celei de-a doua clădiri în care drumeţii puteau primi ajutor şi se puteau odihni. In secolul al XII-lea primul spital a fost denumit „Marele Saint-Bernard”, iar cel de-al doilea „Micul Saint-Bernard”.

Apostolul a ajutat la ridicarea celor două aşezăminte religioase. Deoarece dificultatea cea mai mare o constituia transportul materialelor la o asemenea altitudine, Bernard a avut ideea de a refolosi pietrele din vechile sanctuare.

Către sfarşitul vietii preotul Bernard se afla în oraşul italian Novara. Desi era bolnav, el îi primea şi îi sfătuia atat pe săraci, cat si pe bogaţi, predicand pană în ultima clipă. Conform legendei, apostolul Bernard a murit in anul 1009, pe data de 29 mai. Imediat după decesul său au început disputele intre cei care doreau să-i păstreze trupul. In cele din urmă rămăşiţele Sfantului Bernard au fost inmormantate în catedrala din Novara, cateva moaşte fiind donate călugărilor din spitalele întemeiate de către apostol.

In anul 1681 lui Bernard de Menthon i-a fost conferit titlul de sfant, fiind sărbătorit pe data de 15 iunie. La începutul secolului XX în apropierea celor două adăposturi a fost ridicată cate o statuie care il înfăţişează pe Sfantul Bernard. In anul 1923 a fost celebrat un mileniu de la naşterea apostolului din Alpi.