Catedrala Notre Dame din Paris se află in partea de vest a insulei Cite şi este considerată centrul spiritual al Parisului. Ea este construită pe locul primei biserici creştine din acest oraş – bazilica Sfântului Ştefan. In arhitectura catedralei se manifestă dualitatea influenţelor stilistice: pe de o parte, există trăsături ale stilului romanic din Normandia, cu unitatea lui puternică şi compactă, iar pe de altă parte, au fost utilizate realizările inovatoare arhitecturale ale stilului gotic, care conferă o impresie de simplitate a construcţiei verticale.

 Construcţia catedralei a început în timpul domniei lui Ludovic al VII-lea. Unii istorici sunt de părerea că prima piatră în fundamentul ei a fost pusă de episcopul Maurice de Sully, iar alţii afirmă că acest lucru l-a făcut Papa Alexandru al III-lea.

Altarul principal al catedralei a fost sfinţit în anul 1182, iar în anul 1196 a fost terminată şi nava bisericii, lucrările prelungindu-se numai la faţada principală. Ea este despărţită vertical, în trei părţi, de pilaştri, iar în plan orizontal – de trei galerii, cea inferioară având trei portaluri adânci. Deasupra lor este o arcadă (Galeria Regilor), cu douăzeci şi opt de statui, reprezentând regii ludeii antice.

Construcţia frontonului vestic, cu turnurile gemene distincte, a început in jurul anului 1200. Diversitatea stilurilor vorbeşte despre faptul că la construcţia catedralei au contribuit mai mulţi arhitecţi. Turnurile au fost finalizate către anul 1245, iar catedrala în intregime – către anul 1345. Faţada principală are trei uşi. Deasupra celor trei portaluri ogivale se află panouri sculptate cu scene din Evanghelie, iar deasupra intrării centrale este imaginea Judecăţii de Apoi.

Şapte statui sustin arca intrării (datate cu anul 1210), iar în centru se află Hristos Judecătorul. Uşile sunt ornate cu basoreliefuri forjate. Acoperişul este executat din plăci de plumb, masa totală constituind peste 210 tone. Partea superioară a catedralei este decorată cu imagini de garguie şi himere (creaturi fantastice). Fleşa, din stejar acoperit cu plumb, are înălţimea de 96 de metri. Baza fleşei respective este inconjurată de patru grupuri de statui de bronz, imaginând apostolii.

În faţa fiecărui grup se află animale, reprezentând simboluri ale evangheliştilor: leul este simbolul lui Marcu, taurul – al lui Luca, vulturul – al lui loan, iar îngerul – al lui Matei. O mare parte din vitralii au fost realizate pe la mijlocul secolului al XIX-lea.

 Principalul vitraliu, parţial abitentic, datând din Evul Mediu, reprezintă un trandafir cu diametru de 9,6 metri şi este plasat deasupra intrării principale a catedralei. În centrul lui se află imaginea Maicii Domnului, iar in jur – imagini cu lucrări agricole sezoniere, semnele zodiacului, calităţi şi păcate. Clopotul mare, care răsună în tonalitatea fa diez, se aude destul de rar, însă restul clopotelor sunt trase la orele 8 şi 19. Fiecare îşi are numele său.

Tot aici a fost oficiată slujba de mulţumire a lui Carol al VII-lea, incoronat in Reims. lar peste un secol şi jumătate, aici a avut loc nunta lui Henric al IV-lea, fostul rege de Navarra, cu sora regelui francez, Margareta de Valois.

In perioada domniei lui Ludovic al XIV-lea (la sfârşitul secolului al XVII-lea), catedrala a suferit schimbări serioase: mormintele şi vitraliile fiind distruse. În timpul Revoluţiei franceze (sfarşitul secolul XVIII), statuile regilor au fust dărâmate de poporul răsculat, multe dintre comorile catedralei au fost distruse sau jefuite. Catedrala era sub ameninţarea demolării, fiind salvată de faptul că a fost transformată în Templul Raţiunii, iar mai târziu a fost folosită şi ca depozit de vinuri. Catedrala a fost redată bisericii catolice şi resfinţită în anul 1802, in timpul domniei lui Napoleon.

Restaurarea catedralei a început in 1841 sub conducerea arhitectului Viollet-le-Duc. Acest renumit maestru parizian a contribuit la restaurarea catedralei Notre-Dame d’Amiens, a cetăţii de la Carcassonne din sudul Franţei şi a bisericii gotice din Sainte-Chapelle. EI s-a mai ocupat şi de refacerea clădirilor şi scuipturilor şi de înlocuirea statuilor distruse.

Lui Viollet-le-Duc îi aparţine ideea construcţiei galeriei himerelor de pe faţada catedralei. Statuile respective au fost instalate pe terasa superioară, ia poalele turnurilor. În perioada respectivă au fost demolate construcţiile adiacente catedralei, astfel s-a format piaţa din faţa edificiului.

În catedrală se păstrează una dintre principalele relicve ale creştinismului – Coroana de Spini a lui Iisus Hristos. Până în anul 1063, coroana s-a păstrat pe Muntele Sion din Ierusalim, de aici ea a fost transportată in Palatul Împăraţilor Bizantini, la Constantinopol. În anul 1238, regele Ludovic al IX-lea al Franţei a procurat coroana de la impăratul bizantin, iar mai târziu a adus-o la Notre Dame din Paris.

Între timp, pe lângă palatul regal de pe insula Cite a fost construită Sainte-Chapelle (Capela Sfântă), destinată coroanei de spini. Aceasta s-a păstrat aici până la Revoluţia Franceză. Mai târziu, coroana a fost trimisă pentru păstrare in tezaurul din Notre Dame de Paris. Prima orgă mare a fost instalată în catedrală, în anui 1402. În acest scop, orga veche a fost pusă într-un corp mai mare, în stil gotic. Instrumentul dat nu era capabil să sonorizeze spaţiul enorm al catedralei, de aceea el a fost perfecţionat de Frarccois Henri Cliquot. Instrumentul cuprindea 46 de registre, situate pe cinci manuale.

 În timpul construcţiei, a fost utilizată o mare parte din ţevile instrumentului original. 12 dintre acestea au supravieţuit până în zilele noastre. Ca rezultat, orga a căpătat aspectul actual, cu faţada în stilul lui Ludovic al XVI-lea. În anii 1864-1867, constructorul francez Cavaille-Coll a realizat o reconstrucţie completă a orgii, astfel instrumentul a obţinut sunetul său romantic, tipic pentru orgile lucrate de maestrul Cavaille-Coll.

Numărul de registre a crescut până la 86, elementele mecanice au fost dotate cu pârghii Barker. Printre compozitorii iluştri care şi-au interpretat operele la orga respectivă se numără Cesar Franck şi Camille Saint-Saens. Postul de organist titular la Catedrala Notre Dame de Paris, impreună cu postul de organist la Catedrala Saint Sulpice, sunt considerate printre cele mai prestigioase din Franţa. Din anul 1900 până in 1937, acest post a fost ocupat de Louis Vierne. În anul 1959, consola Cavaille-Coll a fost inlocuită cu o consolă tradiţională pentru orgile americane, instrumentul devenind complet electric. În acest scop s-au utilizat peste 700 de kilometri de cablu din cupru.

Structura complicată şi învechită, precum şi eşecurile frecvente au dus la computerizarea instrumentului, în cadrul reconstrucţiei din anul 1992, iar cablul din cupru a fost inlocuit cu unul optic. În prezent, orga are 109 registre şi aproximativ 7800 de ţevi, 900 dintre ele provenind din instrumentul perfecţionat de Cliquot.