Liniştit și predispus a fi puţin straniu, anul 2021 va fi un an potrivit pentru reflecţii şi planuri, pentru afaceri rafinate sau pentru căutarea unor răspunsuri la întrebările anului trecut. Oamenii vor fi mai indulgenţi cu ei înșiși, chiar și cei care sunt, de regulă, foarte serioşi, şi vor privi întâmplările vieţii cu melancolie şi cu oarecare îngăduinţă. An bun pentru politică, pentru afaceri, pentru comerţ și industrie.
La ce să ne asteptăm în anul 2021
Prevăzători, oamenii vor ţi mult mai prudenţi înainte de a trece la acţiune, atitudine care va avantaja orice activitate planificată, în dauna celor începute dintr-o inspiraţie de moment. La nivel teoretic se vor putea aborda orice fel de probleme, se va putea negocia orice compromis, dar în practică nu se vor transpune decât acele înţelegeri care au fost bine fundamentate mai întâi. Neîncrederea nu va lipsi şi, dacă există un an favorabil loviturilor de stat, atunci acesta va fi. Oamenii nu vor mai putea înghiţi eșecurile în mod paşnic. Există riscul real ca toate dezastrele care au fost, într-un fel sau altul, iniţiate în anul trecut, să culmineze în anul 2021 printr-o explozie neaşteptată, imprevizibilă chiar şi pentru cei mai fini analişti.
Va fi însă un an admirabil pentru dragoste. Chiar și semnele „fixe” îşi vor pierde capul şi se vor îndrăgosti nebuneşte, pierzând controlul cheltuielilor și al declarațiilor pătimașe. Scandalurile, care vor pigmenta vieţile noastre, ale tuturor, vor avea adeseori un substrat amoros, o gelozie scăpată de sub control sau o pasiune interzisă afişată pe toate gardurile, Fără nicio ruşine. Muzica şi teatrul vor reveni în prim planul activităților noastre şi toţi oamenii vor dori să ducă o viaţă mai sofisticată, mai liberă de prejudecăţi, mai modernă. Această tendinţă, având în vedere că am intrat deja în Era Vărsătorului, va fi cu atât mai puternică cu cât tentaţia noului şi a noilor tehnologii va fi de-a dreptul irezistibilă. Oamenii își vor dori atât de mult progresul încât, dacă într-o zi își vor cumpăra un computer, a doua zi deja îl vor considera depăşit şi vor tânji în continuare după un nou vârf tehnologic.
Știința şi tehnologia vor progresa rapid, iar moda va deveni mai elegantă şi mai extravagantă. Din nefericire, mulţi oameni se vor lăsa induşi în eroare de uşurătatea cu care îsi îndeplinesc plăcerile şi îşi vor pierde, în acest an, tot ce au agonisit într-un deceniu, pentru că schimbările promise de astre vor fi pe cât de rapide pe atât de devastatoare. Fiecare om ar trebui să păşească atent, cu mare băgare de seamă, să nu se joace cu norocul, să nu rişte inutil, să nu speculeze, pentru a nu fi nevoit să suporte consecinţe teribile.
Mila și compasiunea vor dispărea din lume şi orice greşală va fi penalizată cu răceală şi indiferentă. Singurul liant al oamenilor se va dovedi credinţa în convingerile lor şi, în mod paradoxal, studiul. Va fi un an bun pentru toţi elevii şi studenţii, care se vor simţi brusc cuprinşi de un nou elan, chiar dacă orele de studiu îi vor face să fie adesea morocănoşi şi melancolici.
Oamenii se vor schimba fundamental
Încet, încet, oamenii vor deveni mai meditativi şi mai discreţi. Ei vor avea tendinţa să se izoleze unii de alţii, evitând aglomerările sau petrecerile zgomotoase, obișnuiți fiind de anul ce-a trecut. Ei se vor aşeza, zi de zi, în fața computerului pentru a afla ultimele ştiri sau, eventual, un film, și doar arareori vor merge în vizită la un membru al familiei. Sub impulsul elanului artistic al acestui an, ei îşi vor aminti de teatru şi îşi vor cumpăra mai des bilete la câte un spectacol sau la câte un concert, doar aşa… , ca să mai iasă în lume., și să uite de anul trecut ce a interzis aceste hobby-uri.
In ciuda acestei izolări făţişe, fiecare dintre ei va analiza cu un ochi extrem de vigilent ce se întîmplă în societate şi, la prima ocazie, se va manifesta violent. Ca să fie mai clar, din punct de vedere astrologic anul 2021 va fi foarte asemănător cu anul 1989! Cine ar fi putut prezice, în luna februarie a anului 1989, schimbările care s-au produs în întreaga lume în partea a doua a anului respectiv? Oamenii păreau calmi, așezați, împăcați cu soarta lor şi apoi, dintr-o dată, totul s-a răsturnat.
Mulţi se vor apuca să facă planuri, să proiecteze soluții, să caute o ieşire şi, prin toamnă, fiecare se va simţi îndreptățit să i se recunoască meritele de strateg. Din nou se vor auzi cuvinte de genul: „V-am spus eu că așa va fi!” sau „Nu se mai putea astfel!”, dar, în realitate, nici unul nu va şti precis care este soluţia cea mai potrivită. Așadar, vom avea parte de multe vorbe, multe dintre ele spuse cu prea multă uşurinţă, vom începe multe proiecte spectaculoase şi deosebit de originale, dar, până la urmă, cu greu vom trece la proba practică. Totuși, anul viitor ne va face mai înţelepţi. Vom şti mai bine să evităm necazurile, vom fi capabili să legăm prietenii stabile, să fim mai cinstiţi şi vom învăța să ne recunoaștem greșelile. Și vom râde mai des. Simțul umorului va fi din nou la modă şi bancurile se vor înmulţi ca ciupercile după ploaie.
Totuşi, cea mai importantă schimbare va fi cea în plan spiritual. Împinși de nevoie, de lipsa oricărui orizont sau, dimpotrivă, de prea multă bogăţie şi de plictiseală, oamenii se vor analiza pe ei înşişi cu mai multă atenție şi vor recunoaște, imediat, greşelile pe care le-au comis în trecut. Dorinţa de schimbare, de remediere, de transfigurare va fi atât de puternică de multe ori, ei vor dori să-și arunce trecutul cât mai departe de ei, ca pe o haină care le-a devenit prea strâmtă, așa cum şarpele aruncă pielea. Definitiv. Mulți dintre ei vor reuşi să înțeleagă unde greşeau în trecut şi vor remedia atât cât se vor pricepe. În discuţii poate că nu vor ști să exprime net această dorinţă de corectitudine, fiind adeseori evazivi şi derutanţi, dar în fapt schimbarea se va produce şi va fi un soi de renaştere binevenită.
Dragostea va fi o sursă de pericole
Deși poate părea greu de crezut, în anul 2021 oamenii vor fi deosebit de senzuali. Mai mult decât atât, ochii lor vor fi adesea mult prea „alunecoși”, aprinşi de dorinţe senzuale și iubiri pătimaşe. Urmărind cu pasiune orice scop, toţi oamenii vor afişa o ardoare deosebită pentru cucerirea afecţiunii, fiind dispuşi să lupte pentru ea până la ultima bătaie a inimii. Din acest motiv viaţa multora va avea o turnură periculoasă, plină de intrigi complicate şi excitante. Adesea aceste aventuri vor deveni publice şi multe reputaţii, astăzi solide, se vor prăbuşi pe parcursul acestui an. În momentele de necazuri şi supărări, oamenii îndrăgostiţi vor deveni adevărate bastioane ale puterii, semn că spiritul lor va fi treaz, şi vor primi veştile proaste sau dezastrele cu mult aplomb. Cu un simţ al răspunderii mult mai acut ca până atunci, cei care au greşit vor admite acest lucru, fiind dispuşi să înfrunte lumea pentru iubire.
An bun pentru politică
Creşterea responsabilităţii va fi foarte evidentă în plan politic. Deşi nimeni nu se mai aşteaptă, oamenii politici vor deveni mai caiculati şi parcă mai inteligenţi. Chiar dacă sunt, prin definiţie, nişte adevăraţi vânători de ocazii favorabile, politicienii din întreaga lume se vor dovedi apţi să privească adevărul în faţă şi vor înfrunta problemele societăţii propunând soluţii clare şi precise. Ei nu vor accepta nici înfrângerea şi nici minimalizarea proiectelor pe care şi le-au propus. Mai principiali, mai persistenţi şi mai sociabili, ei vor fi capabili să comunice cu oamenii şi să lucreze efectiv spre binele social. Viziunea lor de ansamblu va fi pusă cu ambiţie în aplicare şi necazurile vor fi depășite cu mai multă maturitate.
Dovedindu-se în egală măsură plini de farmec, dar reci calmi, liderii lumii vor încerca să facă ce trebuie, chiar dacă pentru asta vor avea de înfruntat adevărate mase de oameni nemulţumiţi. Perseverând şi neadmițând niciun compromis, ei vor avea de rezolvat o mulțime de probleme, dintre care câteva cruciale. Banii, de pildă, niciodată nu vor fi destui pentru toată lumea.
Apa și mâncarea nu se vor găsi oriunde şi, chiar dacă se vor găsi, nu vor fi de prea mare calitate. În schimb, domeniile bancar, educațional, al asigurărilor şi al investiţiilor pe termen lung vor înregistra salturi în sens pozitiv, stimulând cercetarea şi progresul tehnologic. Comunicarea va ti un domeniu extrem de avantajat de noile tehnologii şi schimbările produse în anul 2021 vor purta peste timp numele de revoluţie informațională. Altfel spus, ne aşteaptă un an interesant. Îl vom urmări, vrând-nevrând, cu mare atenţie, sperând că vom reuşi să evităm orice formă de conflict social, pentru ca, la începutul anului 2022, să ne putem aminti cu plăcerile aventurile de excepţie, iubirile pasionale saltul tehnologic impresionant pe care le-am cunoscut în anul care tocmai a trecut.
Acestea fiind spuse să aruncăm o privire și înspre zodiac, să vedem ce ne aduce horoscopul anului 2021 în dragoste, profesie, sănătate, bani și noroc, în funcție de fiecare zodie:
Berbec (21 Martie – 20 Aprilie)
Anul 2021 va fi un an bun şi deosebit de constructiv pentru nativul Berbec. Era și cazul, după cei doi ani mai „neclari” pe care energicul Berbec i-a suportat cu greu! El își va regăsi moralul şi puterea-i proverbială, se va lansa fără teamă în activităţi noi şi se va bucura de un real succes, redevenind cuceritor şi agreabil. Noua Iui atitudine faţă de viaţă îi va surprinde pe cei din jurul său şi mulți dintre ei i se vor alia şi îl vor sprijini necondiţionat în eforturile sale de a schimba lumea, mizând pe norocul pe care astrele îl promit acestui nativ.
În planul inimii, anul care vine va fi pentru Berbec anul întâlnirilor şi al relaţiilor de lungă durată. Un an potrivit pentru căsătorie. Vor fi multe furtuni în paharul inimii Berbecului, mai ales peste vară, dar nimic grav nu va umbri dragostea care se va „cuibări” în inima Iui la începutul primăverii. În perioadele de „criză sentimentală” el își va nuanța cu grijă sentimentele şi va găsi căile de a-şi exprima dorințele faţă de persoana iubită, fiind alternativ generos sau bosumflat. In intimitate, Berbecul va traversa un an plin de voluptăţi, care îl vor surprinde chiar pe el însuşi.
Din punct de vedere financiar, anul 2021 îi rezervă nativului Berbec unele surprize, plăcute şi neplăcute. Per ansamblu, la sfârșitul anului bilantul va fi pozitiv, dar „pe traseu” nativul va înregistra suişuri și coborâșuri care-i vor pune inima la încercare. La început de an el va iniţia un lung şir de investiţii, care-I vor nelinişti, dar care se vor dovedi deosebit de „productive” până în toamnă și vor ridica pe culmi nebănuite până la sfârşitul anului 2021. Reuşita financiară va fi rezultatul unor negocieri aproape diplomatice în domeniul profesional, negocieri finalizate printr-o serie de contracte „bine făcute”, prin care Berbecul își va impune părerea, spre binele colectiv. Ideile lui inovatoare vor fi, până la urmă, ascultate și afacerile patronate de el vor înregistra succese evidente.
Toată această activitate febrilă, în planul emoţiilor și al afacerilor, îi va priva pe Berbec de exerciţiile fizice de care are atâta nevoie şi, în ciuda eforturilor de a mânca moderat, se va îngrăşa puţin mai repede decât ar dori. În rest, în afara unor probleme cu gâtul şi o serie de gripe în primăvară, sănătatea nu-i va ştirbi Berbecului pofta de viaţă. O cură pe malul mării, solicitată de persoana iubită, pe care o va accepta greu şi numai pentru că este atât de îndrăgostit, îi va face să se simtă excelent şi, începând din toamnă nimic nu-I va mai putea indispune pe magnificul nativ Berbec.
1. Dragoste
Primul trimestru
În prima parte a anului 2021 întâlnirile amoroase vor fi multe, flirturile și aventurile dovedindu-se marea plăcere a primăverii pentru Berbec. Prins în vârtejul pasiunilor, el se va simţi însă extrem de singur şi va tânji după o dragoste ideală şi o persoană de excepţie. Chiar şi nativii căsătoriţi se vor simți ca și când ar fi celibatari. Norocul însă îl va salva pe Berbec din ameţeala relaţiilor scurte şi fără implicaţii sentimentale, obligându-se să întâlnească dragostea pe care şi-o dorea. Marea iubire se va dovedi o persoană relativ cunoscută, din anturajul profesional, pe care până în primăvară nici măcar nu o lua în considerare.
Trimestrul al doilea
Celibatar sau nu, după câteva săptămâni de ezitare, Berbecul va cădea „în capcana dragostei”. Supărat pe el însuși, ambiţiosul nativ „de foc” se va strădui din răsputeri să-și păstreze independenţa, va lupta cu el însuși, va inventa defecte imaginare persoanei iubite, dar totul va fi în zadar. Până şi vocea îi va tremura când se va întâlni cu persoana care i-a subjugat gândurile şi, până la urmă, va recunoaşte că este îndrăgostit cu adevărat. Atât de îndrăgostit încât, în ciuda oricăror piedici, Berbecul nu se va gândi decât la căsătorie. Cel mai mult vor suferi nativii care sunt deja căsătoriţi, cei care se vor îndrăgosti de o persoană căsătorită sau (Doamne ferește!) cei la care ambele variante sunt adevărate. Aceştia vor ezita mai mult la început, dar vor sfarsi prin a accepta orice risc, orice compromis, doar de dragul iubirii.
Trimestrul al treilea
Aşezarea planetelor este deosebit de favorabilă pe plan emoţional, ceea ce promite Berbecului o perioadă fastă alături de persoana iubită. Ca să-i dovedească ataşamentul său, el va fi plin de pasiune, își va exprima cu intensitate dorinţele si va trăi cu intensitate (fiecare clipă. Dovedindu-se prins cu adevărat de jocurile sexuale, nativul Berbec va căuta să o impresioneze pe persoana iubită prin originalitate și delicateţe, ceea ce, pentru caracterul lui vulcanic, va fi chiar un semn de mare dragoste. Micile certuri vor alterna cu împăcările delicioase, pigmentand una dintre cele mai frumoase poveşti de dragoste din viaţa oricărui Berbec.
Trimestrul al patrulea
Legăturile afective își vor găsi echilibrul într-un mod reciproc avantajos, lăsînd fiecăruia un „spaţiu” de manevră, cel puţin pentru exercitarea profesiei. Berbecul însă va îndura cu greu independenţa persoanei iubite, neliniştindu-se la gândul că dragostea îi este pusă în pericol. În ciuda temerilor sale, astrele spun că Berbecul va rezista, reuşind să păstreze în cuplu armonia de peste vară, deşi va fi mereu neliniştit şi, uneori, chiar iraţional. Inelul va sta pe mâna persoanei iubite, indiferent dacă va fi o verighetă sau doar un inel simbolic, de logodnă, şi asta îl va face pe Berbec să încheie anul cu zâmbetul pe buze şi plin de speranţe pentru anul următor.
2. Profesie
Primul semestru
Influenţele astrale îl vor face pe Berbec să fie extraordinar de hotărât. El își va înfrunta toţi concurenții şi va Iupta cu îndârjire până când va transforma inclusiv înfrângerile în victorii. Unii vor spune că, de plictiseală, nativul acesta caută cu lumânarea o nouă provocare profesională, alergând în întâmpinarea obstacolelor şi luându-se la întrecere cu oricine. Competiţia va fi pentru orice Berbec o sursă de energie, un mobil pentru fantastica lui dorinţă de a reuşi mai mult prin muncă şi mai puţin prin strategie. Confruntat cu decizii importante, el va fi cel mai bun reprezentat pentru orice colectivitate care doreşte să negocieze sau care se lansează într-un nou proiect. Fără să evite riscul, crezând ferm în steaua lui norocoasă, Berbecul va ilustra pe deplin proverbul care spune că: „Succesul este fiul îndrăznelii„.
Semestrul al doilea
În plan profesional, partea a doua a anului va fi calmă, poate prea calmă pentru gusturile „condimentate” ale Berbecului. Tentativele de noi proiecte se vor limita la discuţii lungi şi prea puţin fructuoase, majoritatea negocierilor sfârșind oarecum în coadă de peşte. Profitând de acalmie, Berbecul se va odihni, îşi va „ascuţi armele” si îşi va consolida afacerile curente. Acestea nu-I vor dezamăgi şi îl vor răsplăti cu venituri frumoase, mai ales datorită eforturilor financiare făcute pentru investiţii în prima parte a anului.
3. Sănătate
Primul semestru
Cele câteva dureri de gât şi, uneori, de picioare, îl vor sâcâi puţin pe impetuosul Berbec, care va suferi mai mult pentru că nu poate să alerge decât pentru că ar fi cu adevărat bolnav. Pentru a evita acest gen de neplăceri, sfatul astrologului ar fi ca el să evite diferenţele mari de temperatură (de la foarte rece la foarte cald sau invers) şi să-şi amintească ce bine fac expunerile la soare. Deasemenea, ar fi bine să se ferească să stea cu picioarele încrucișate, să-și pună pantofi cât mai comozi, care nu-i incomodează circulația sângelui în zonele periferice. Desigur, nicio măsură de precauţie nu-I va putea scuti de obişnuitele viroze de primăvară, care se vor lăsa cu dureri de gât sau migrene uşoare. Se recomandă un consum sporit de sucuri naturale de fructe.
Semestrul al doilea
Sub influenţele unor planete benefice, în partea a doua a anului, mai ales după cura de soare de peste vară, Berbecul nu va mai avea probleme de sănătate. Reumatismele, artritele sau durerile vertebrale vor dispărea și datorită regimului vegetarian, care va veni în viaţa Berbecului adus de persoana iubită sau de un prieten din zodia Taurului. Singurul risc este acela de a efectua o mică intervenţie chirurgicală legată de problemele circulatorii (probabil varice), care se va finaliza cu bine şi în urma căreia Berbecul nu va suferi aproape deloc.
4. Bani
Primul semestru
Lipsa de prudenţă va fi secretul succesului acestui nativ în anul care vine. Dacă va avea încredere în plasamentele lui de la început de an şi le va finanţa în continuare, cu curaj, în ciuda tentaţiei de a „păstra banii la chimir„, Berbecul se va bucura de mari câștiguri. Singurele investiţii care nu par să-i fie de bun augur sunt cele din domeniul imobiliar. Berbecii nu trebuie să-şi cumpere o casă sau să construiască una, pentru că, din punct de vedere financiar, va fi un dezastru, cheltuielile dovedindu-se fără sfârșit.
Semestrul al doilea
Climatul astral pentru partea a doua a anului 2021 promite o ameliorare a finanțelor la capitolul „acumulări”. Sume mari de bani vor trece prin mâinile Berbecului şi o bună parte dintre ele vor rămâne în buzunare. Dovedind o intuiţie bună în orice fel de tranzacţii, plasamente la Bursă sau Crypto, sau simple investiții, nativul va primi toţi banii de care are nevoie ca să se simtă liniştit. Fericit că cifra din conturi este în continuă creştere, Berbecul îşi va reduce cheltuielile şi îşi va recupera toţi banii pe care, eventual, îi avea împrumutaţi pe la alţii. Sfârșitul anului va marca un bilanţ pozitiv, extrem de îmbucurător pentru ambiţiosul Berbec.
5. Sfatul astrologului pentru zodia Berbec
Conjunctura astrală va obliga pe Berbec să facă schimbări importante în modul lui de a aborda lumea. Renunțând la egocentrism, el își va deschide bine ochii şi va redescoperi o lume pe care o uitase demult. Oamenii i se vor părea mai buni Berbecului şi, în sfârșit, el va vedea şi partea plăcută a vieţii, redevenind optimist. Sfatul astrologului este canalizarea acestui optimism asupra lucrurilor care contează în viață (dragoste, prietenie, credinţă) şi orientarea teribilelor energii de care el dispune către cei din jur. Deschiderea spirituală îi va însenina sufletul şi, pentru prima oară în ultimii ani, Berbecul va fi un om fericit.
Taur (21 aprilie – 21 mai)
Pentru taur, anul 2021 va fi un an de muncă susţinută şi de evoluţie personală în plan spiritual. Taurul nu se va plictisi pentru că va fi solicitat tot timpul, ceea ce îi va plăcea destul de mult. Petrecerile se vor ţine lanţ în casa lui și prietenii își vor aminti cu plăcere ce gazdă bună poate fi Taurul când vrea el. Va fi un an în care acest nativ va evolua în mod hotărâtor, încheind un lung ciclu de ezitări an în care va acţiona fără teamă pentru ţelurile pe care şi le-a propus.
În dragoste vor fi momente de mare fericire, alternate cu perioade de îndoieli şi sfâșietoare întrebări. Taurul va exprima sincer tot ce are pe suflet şi nu se va mai ascunde în spatele tăcerii, ca până acum. Asta îl va uşura va deschide drumul către o iubire puternică şi pasională, combinație ideală între plăcerea inimii şi a trupului. Căsătorie nu va fi însă, pentru că Taurul nu va fi dispus să meargă cu schimbările atât de departe încât să-şi schimbe şi locuinţa, dar, oricum, va fi un an agreabil.
Finanţele vor rămâne ca şi în anul precedent şi Taurul va face adevărate minuni prin excelenta Iui gestiune, care-i va permite să evite problemele majore şi chiar să acumuleze câte ceva. Singurele cheltuieli mai importante făcute de acest nativ vor fi în legătură cu decorarea sau confortul locuinţei. În plan profesional, luciditatea specifică semnului îl va ocroti pe nativ şi îl va orienta spre afacerile care aduc profit și sunt de viitor.
Simţurile ascuţite dar realiste ale Taurului vor „adulmeca” la timp orice pericol şi îl vor ajuta să „fugă” înainte de dezastru. Instinctele lui vor fi atât de bune cât nicio afacere „girată” de un Taur nu va întâmpina dificultăţi financiare tot timpul anului 2021. Cu privirea aţintită spre viitor, fără să se lase impresionat de „gura targului”, acest nativ își va conduce cu o mână de fier afacerile și va realiza astfel un salt profesional important. Va fi un an al reuşitei lente, dar solide. Singurele temeri ale Taurului vor fi cele legate de sănătate și adeseori va ofta, crezând că suferă de maladii ascunse. Din fericire, nu va fi nimic grav şi dacă ar trebui să-şi „repare” ceva, acela va fi moralul, mai ales peste vară, când ar fi bine să facă o cură de… soare şi apă. Tot anul el va simţi nevoia de lumină și de căldură, va încerca să călătorească în ţările calde și va fi tentat de artele marțiale.
1. Dragoste
Primul trimestru
Ambianţa astrală îl va determina pe taur să se dichisească doar pentru a plăcea potentialilor iubiti. Principala lui preocupare extra-profesională va fi seducţia. Şi, ce-i drept, câ puţini vor fi capabili să reziste unui farmec atât de răvăşitor. În egală măsură destins şi curtenitor, Taurul va fi avantajat de soartă şi va cuceri, într-un mod categoric, o persoană tânără, inteligentă şi liberă, care nu-i va pune probleme serioase.
Trimestrul al doilea
Cuprins de dragoste, Taurul se va Iăsat dus de valul pasiunii, alături de o persoană pe care o intuiește perfect, împreună cu care se simte liber şi fericit. Vara, el iubirea lui se vor regăsi într-o ambianţă de vis, parcă scoasă din romanele de dragoste, şi vor savura împreună un concediu uluitor, care-I va răvăşi complet pe acest nativ, altfel destul de serios. Niciun conflict nu va deranja sejurul celor doi porumbei.
Comuniunea psihică și senzuală va fi perfectă şi va favoriza o înţelegere dincolo de cuvinte. Dacă este celibatar, Taurul se va gândi serios să pună capăt singurătăţii sale. Dar va ezita.
Trimestrul al treilea
O ciudată tendinţă de a se închide în el însuşi îl va cuprinde pe echilibratul Taur și, fără să dea explicaţii, va încerca să se retragă", refuzând comunicarea sau dialogul. Şi, bineînțeles, această atitudine va aduce norii deasupra relaţiei abia înfiripate. Sfatul astrologul ar fi ca, în momentul în care se va simţi tentat să fugă, să explice partenerului că are nevoie de un timp de "adaptare" la noua situaţie. Conversaţiile, calme şi drăgăstoase, cu detalii şi întrebări semnificative, ar putea să-i uşureze suferința legitimă a persoanei iubite, care va simţi că este respinsă fără motiv. Efortul de a-i explica că are nevoie de timp pentru a-şi consolida cariera profesională va da roade şi, până la urmă, Taurul va căpăta răgazul de care are nevoie.
Trimestrul al patrulea
Chiar dacă nu-și va face iluzii privind viitorul relaţiei sale sentimentale, Taurul va fi nevoit să recunoască că trăiește dragostea vieţii sale. Inima lui va tresalta de bucurie, în fiecare zi, şi iubirea din vară va continua și sub ploile reci ale toamnei târzii, încălzindu-I și obligandu-l să rămână un romantic. Familia va susţine şi copiii îi vor aduce mari bucurii. Nimic în plus nu-şi va putea dori.
2. Profesie
Primul semestru
Soluțiile noi sunt cheia succesului profesional. Vor fi momente descurajare, dar Taurul va găsi puterea de a Ie depăși. Cu răbdare și tenacitate el îşi va duce planurile la bun sfârșit şi, mai mult decât atât, va începe o activitate nouă, la care tânjește de mulți ani și pe care nu îndrăznea să o abordeze. În prima parte a anului îşi va planifica, pas cu pas, programul viitoarei activităţi şi, pe la sfârșitul primăverii, se va lansa cu putere în căutarea succesului profesional. Până în vară se va găsi deja în plină activitate şi, plin de elanul de a realiza ceea ce şi-a propus, cu greu se va lăsa distras de alte activităţi.
Semestrul al doilea
Progresele făcute vor fi notabile, evidente pentru toată lumea, şi vor continua, în ritm ascendent, fără a putea fi incetinite de nimeni şi nimic. Nici măcar persoana iubită nu-I va putea distrage pe Taur de la munca pe care şi-a planificat-o, şi această încrâncenare va fi, în bună măsură, norocul său profesional. El va folosi noi modalităţi de expresie pentru energia sa intelectuală, fie extinzând afacerile iniţiale, fie reciclând una mai veche, chiar dacă sarcinile curente vor fi atât de multe încât de multe ori se va simţi copleşit. Taurul nu se va opri din drum, decât poate pentru a o încuraja pe persoana iubită (care se va simţi neglijată), şi chiar dacă toată lumea îi va spune că nu se obişnuieşte ceea ce face el, convins că este condus de o stea norocoasă, el va persevera şi, spre sfârșitul anului, roadele muncii sale vor încânta pe toată lumea.
3. Sănătate
Primul semestru
Sănătatea nativului Taur va fi straşnic păzită de astre. Asta îi va prinde bine, deoarece el nu prea va avea timp să o facă, mai ales în prima parte a anului. Chiar şi cei care sunt acum, la sfârșitul anului 2020, slăbiţi sau bolnavi, se vor însănătoși rapid, începând cu a doua jumătate a lunii februarie a anului 2021. Tratamentele nu vor fi tocmai cele convenţionale, dar asta nu-I va incomoda pe nativul decis să-şi vadă de alte treburi, mai importante. În consecinţă, din zi în zi Taurul va arăta mai bine, mai tânăr, mai sănătos şi-i va uimi pe cei din jur cu perfecţiunea formelor sale. Nici măcar el însuși nu-şi va putea explica de ce, aparent dintr-o dată, regimul pe care l-a început cu mult timp în urmă, va da rezultatele dorite.
Semestrul al doilea
Migrene, nevralgii şi unele probleme legate de digestie vor fi singurele "supărări" pe care sănătatea de fier a nativului Taur i le rezervă acestuia în partea a doua a anului 2021. El își va controla cu mare grijă greutatea şi singurele lui probleme vor fi cele din alte domenii. Există însă pericolul de a face o entorsă, sau ceva similar, la locul de muncă. Oricare dintre aceste riscuri se va materializa, el nu va reprezenta, în sine, un dezastru. Vor fi, cel mult, mici suferinţe, uşor de remediat. În rest, mobilizat de un moral de zile mari și stimulat de succesul profesional şi de căldura gândului că este iubit atât de intens, Taurul se va simţi cu adevărat excelent.
4. Bani
Primul semestru
Climatul astral va favoriza acest nativ va susţine financiar în toate demersurile sale, de o manieră necondiţionată.
Anul 2021 va fi caracterizat pentru Taur prin dinamismul financiar, manifestat printr-o circulatie sănătoasă a banilor, care nu vor staționa prea mult în mâinile Taurului, dar vor fi bine folosiți, îl va face pe Taur să câștige din ce în ce mai mult, veniturile sale crescând încet, dar sigur. Frumoase oportunități se vor aşterne la "picioarele" sale. Dacă meseria lui este de agent la Bursă sau de bancher, Taurul se va putea lăuda cu realizările sale și va deveni notoriu.
Semestrul al doilea
Va fi o perioadă mai dificilă, din punctul de vedere al câştigurilor financiare, nu atât pentru că veniturile Taurului vor scădea, cât mai ales pentru că, plin de elanul sentimentelor năvalnice, el își va mări, considerabil, cheltuielile. Nu se recomandă riscurile, jocurile de noroc sau la Bursă, pentru că o astfel de atitudine ar putea duce la adevărate catastrofe. De evitat trebuie să fie și relaţiile cu străinii, sau poate o cheltuială exagerată va veni tocmai dintr-o călătorie în străinătate. Cum însă acest nativ este, prin definiţie, un prudent, în marea majoritate a cazurilor, lipsa de noroc la bani se va manifesta printr-o "înghețare" a câștigurilor şi o creştere punctuală a cheltuielilor.
5. Sfatul astrologului
Astrele îți promit acestui nativ în anul 2021 un "puseu" de independenţă și un plus de originalitate în comportament. Ambele ar putea fi rezultatul unei transformări profunde a modului de a gândi şi de a analiza lumea, schimbările de suprafaţă (talie, îmbrăcăminte, culoarea părului) fiind doar o consecință. Refuzul vechilor autorităţi se va dovedi, până la un punct, benefic acestui nativ, mai ales dacă nu presupune indisciplină. Totul e bine și nou pentru Taur în acest an şi, tocmai de aceea, el ar trebui să nu se ia prea în serios. Sfatul astrologului este, prin urmare, de a păstra contactul cu adevăratele păreri ale celor din jur, prin autoironie şi prin modestie, dacă se poate. E timpul ca acest nativ să renunţe la unele activități care nu-i aduc niciun profit și pe care continuă să le facă dorite dintr-o banală şi reprobabilă inerţie.
Gemeni (22 mai - 21 iunie)
2021 este un an ambitios plin de transformări pentru nativii din zodia Gemenilor. Ei vor fi personajele principale ale unei evoluţii decisive în viața particulară şi în carieră. Gemenii își vor surprinde întreg anturajul prin hotărârea şi seriozitatea lor. Dar aceasta senzatie nu va fi permanentă, iar nativii acestei zodii își vor păstra totuși un spațiu rezervat fanteziilor și plăcerilor de care sunt atat de avizi. Exigența este cuvântul cheie al relațiilor Germenilor, în profesie în primul rând, dar şi în dragoste.
Pe scurt, 2021 este un an de progrese importante în toate domeniile pentru semnul zodiacal al Gemenilor, propice construcţiei propriei personalități. Le trebuie mult curaj pentru a traversa anul 2021, cu toate aceste schimbări majore.
În dragoste, calitatea schimburilor cu ceilalți îi interesează cel mai mult pe nativii zodiei Gemenilor. Le va fi dor de stabilitate și acest lucru este relativ nou diferit de ceea ce se întâmplă de obicei cu Gemenii. Nativii și nativele din Gemeni vor învăța să comunice într-un mod afectiv mai hotărât și mai profund. Ca răspuns la această atitudine, ei vor resimti reacții de respingere din partea unora și de profundă tandrețe din partea altora. Gemenii vor ieși în câștig din aceste situaţii, față de persoanele care îi iubesc şi prietenii. In intimitate, Gemenii își vor pierde inhibițiile, își vor trăi relaţiile într-un mod mai liber.
Pe plan financiar, anul 2021 este excelent, Gemenii vor avea mijloacele de a-şi înfăptui poftele a-şi satisface chefurile, care sunt numeroase. Trebuie însă ca nativii acestei zodii să se protejeze și să fie foarte atenți la posibile erori de judecată din punct de vedere financiar, în domeniul financiar nu trebuie să neglijeze sfatul celor de profesie. Anul este propice asocierilor pentru nativii din Gemeni. Cheltuielile pe care le faci acest an Ie pregătesc în domeniul profesional, nativii din Gemeni vor avea mult de muncă şi acest lucru îi va putea conduce spre evoluţii profesionale rapide și pozitive. Gemenii vor trebui să se razboiască și să negocieze, dar reuşita se află la capătul drumului.
Litigiile și obstacolele nu trebuie să îi oprească pe nativii din Gemeni în elanul lor. Ei vor fi mai greu de suportat pentru anturajul lor, însă vor fi mult mai serioşi. Cei din jur le vor fi mai recunoscători Gemenilor în această perioadă. În ce priveşte sănătatea, nativii din Gemeni vor avea unele probleme cu silueta în acest an. În 2021, nativii din Gemeni au o poftă de mâncare prea mare. Trebuie să fie extrem de atenţi să păstreze totuşi măsura, să facă diete şi regimuri pentru a-și compensa excesele. Altfel, durerile de stomac şi problemele de siluetă îi vor pândi. Nativii acestei zodii de aer trebuie să găsească o activitate fizică plăcută, relaxantă, pe care să o practice cu multă regularitate. Relaxarea şi masajele reprezintă bune reîncărcări ale bateriilor. Gemenii trebuie să plece în vacanţă primăvara și toamna.
1. Dragostea
Primul trimestru
Climatul amoros va fi orientat spre instabilitate în această perioadă pentru nativii din zodia Gemenilor. Ei se vor lăsa purtați cu ușurință și plăcere de valuri de impresii şi de senzații. De fapt, Gemenii nu știu prea bine ei înșiși ce vor. Nativii și nativele acestui semn se simt mai mult ca oricând împărţiţi între dorinţa de a cuceri cu orice preţ și aceea de a fugi departe de orice complicatie. Acelea şi aceia dintre nativii din Gemeni care se vor lăsa purtați de val și vor alerga în căutare de noi emoții riscă să plătească plăcerea mult mai scump decât valorează aceasta.
Al doilea trimestru
Pentru nativii și nativele din zodia Gemenilor, bunele aspecte astrale favorizează atracţia catre potentialii parteneri în această perioadă. Succesele Gemenilor vor fi mari la petitori si celibatarii vor avea toate şansele de a se face remarcati într-o manieră aventuroasă. Dar oricare ar fi situaţia actuală a nativilor din Gemeni, ei vor resimti nevoia de a se realiza total pe plan sentimental: perioada este într-adevăr propice acestui lucru.
Al treilea trimestru
Climatul afectiv nu va fi deloc confortabil pentru nativii zodiei. Neînțelegeri și încercări de forţă se vor succeda într-un ritm foarte mare. Se va constata o contradicție flagrantă între dorinţa de schimbare, de eliberare, de defulare şi grija de a păstra ceea ce a fost construit sau cel puţin aparențele. Se va putea vedea astfel în această perioadă o atractie violentă şi greu de înţeles pentru cineva foarte diferit dar în final cu o personalitate complementară. Tendinţă spre o dragoste la prima vedere, sentiment inexplicabil cu toate riscurile pe care acesta îl comportă.
Al patrulea trimestru
Nativii din zodia gemenilor nu vor mai ştii unde se situează linia de demarcare între dragoste și prietenie. Le va fi foarte greu să-și dea seama de această diferenţă. Gemenii vor atrage spre ei omagii şi simpatii fără a putea să desluşească dacă sunt iubiţi pentru spiritul lor sau pentru corp. Cât despre nativii care trăiesc în cuplu, nu vor putea să scape de sentimentul de plictiseală fără a trece printr-o ruptură definitivă. Gemenii vor căuta să ducă fiecare partea sa de aventuri care vor putea deveni cu rapiditate mai sentimentale decât ar dori-o ei înșiși. În consecinţă, ei trebuie să fie atenţi la complicaţiile inextricabile de care s-ar fi lipsit cu plăcere.
2. Profesie
Primul semestru
Succesele profesionale din această perioadă riscă bete pe nativii zodiei Gemenilor. Deci trebuie să fie atenţi. Pentru toţi nativii acestei zodii, vor exista excelențe dar fiecare va trebui să le exploateze în funcţie de personalitatea proprie. Mai ales Gemenii trebuie să evite să ia "Totul sau nimic" ca deviză de viaţă, aşa cum au ei obiceiul. Buna reputație a nativilor din această zodie este inseparabilă de reușita lor, de aceea trebuie să o îngrijească cu deosebită atenţie.
Al doilea semestru
Activitățile Gemenilor vor fi influenţate în mod favorabil în aceste luni, dar nu este un motiv suficient pentru ca ei să vândă pielea ursului din pădure. Multe eforturi le vor fi încă necesare Gemenilor pentru a-şi aşeza proiectele pe baze solide. Chestiunile financiare nu vor fi prea interesante, şi nativii din această zodie nu vor putea conta decât pe îi înşişi pentru a rezolva dificultăţile care vor interveni mai mult sau mai puţin brusc.
3. Sănătate
Primul semestru
Pielea nativilor din Gemeni, adesea uscată, delicată, uşor iritabilă, va fi şi mai sensibilă în această perioadă. Deci, Gemenii trebuie să ia decizia fermă de a o îngriji. Trebuie să ştie că pielii lor îi trebuie îngrijiri cotidiene şi nu numai din când. Gemenii trebuie să aibă grijă să aleagă produse de îngrijire foarte delicate, care au fost supuse unor teste antialergice. Nativii zodiei trebuie să-şi frece pielea cu grijă în fiecare seară, chiar dacă pică de somn. Această îngrijire este absolut indispensabilă pielii pentru a îi permite să respire. Pentru a întări elasticitatea pielii lor, Gemenii trebuie să ia ulei de peşte care se găseşte sub formă de capsule, perfect fără miros.
Al doilea semestru
În timpul acestei perioade, mai ales stomacul şi intestinele vor ridica probleme nativilor din zodia Gemenilor. Ei vor trebui să se ducă la control la un gastroenterolog, chiar dacă nici a simptomă anormală nu se manifestă încă. Având în vedere configuraţia astrală actuală, o inflamare a aparatului digestiv este mai mult decât probabilă pentru nativii din Gemeni. Pe de altă parte, ochii Gemenilor vor putea să prezinte câteva semne de oboseală, ei trebuie să îi protejeze utilizând o lumină adecvată şi, în cazul în care trebuie, lentile anti reflect la ochelari.
4. Bani
Primul semestru
Viaţa materială a nativului din Gemeni va fi, dacă se poate spune aşa, fără nori. Ameliorare a câștigurilor dumneavoastră lunare sau un standard de viaţă ridicat. Cei care aveau înainte probleme financiare vor avea toate şansele de a le rezolva într-o manieră satisfăcătoare. Cei care au datori greoaie se vor vedea eliberaţi de ele şi vor putea începe să facă adevărate economii. Nativii din Gemeni vor fi inspiraţi în mod deosebit în tranzacţii financiare diverse. Chiar şi practicarea unei pasiuni va permite anumitor nativi să scoată profituri substanţiale.
Al doilea semestru
Nativii din Gemeni trebuie să supravegheze bine tot ceea ce priveşte anumite tranzacţii imobiliare. Orice neglijenţă sau impulsivitate în acest domeniu riscă să îi coste scump în cursul acestei perioade. Gemenii trebuie să se uite de două ori înainte de a se arunca, chiar dacă afacerea li se pare foarte avantajoasă sau dacă vânzătorul afirmă că mulţi alţi cumpără. Toți nerăbdători aşteaptă. Cu acest aspect planetar, niciodată nu eşti prea prudent.
5. Sfaturile astrologului
Nativii zodiei Gemenilor vor profita de bunele influențe astrale ale anului 2021. Rezultatul este unul satisfăcător, deci optimismul e de rigoare. Gemenii îşi vor alunga ideile negre și tot ceea ce ar putea reprezenta o sursă de angoase sau nelinişti. Că sunt celibatari sau căsătoriți, nativii din Gemeni se vor feri în acest an de complicaţiile sentimentale.
Gemenii vor urmări decât un scop : să-şi amelioreze confortul, bunăstarea si să profite de viaţă. Totuşi, nativii acestei zodii nu vor fi la adăpost de surprize de orice fel. Anumite dintre ele sunt bune, altele sunt absolut rele. Este deci important ca Gemenii să acorde toată atenţia lucrurilor care ies din rutina cotidiană, pentru a preveni loviturile sorţii pentru a profita din plin de noroc. Nu trebuie ca Gemenii să reacţioneze ca nişte urşi urâcioși trebuie să-şi cântărească bine cuvintele înainte de a le lansa. Frazele Gemenilor trebuie să fie înconjurate de nuanţe, căci "patru cai bine înhămați şi tot nu pot readuce în gură vorbe imprudente." (Confucius). Dacă lansează vorbele ca pe niște cărămizi într-un lac liniştit, Gemenii riscă supărări şi neplăceri.
Rac (22 iunie - 23 iulie)
Pe parcursul anului 2021 nativii acestui semn zodiacal vor avea parte de realizările mult aşteptate ale unor proiecte mai vechi, pentru care au depus eforturi susţinute. Roadele acestor eforturi vor fi cu atât mai îmbucurătoare cu cât ele vor primi o apreciere unanimă atât din partea celor apropiaţi, cât şi din partea amicilor, ceea ce va constitui un adevărat premiu pentru orgoliul binecunoscut al Racilor. In plus, succesele profesionale vor alterna cu satisfacţiile sentimentalo-erotice, fapt ce va oferi nativului acestei zodii "aripi de energie". Acestea vor ajuta să-şi împletească momentele dedicate în exclusivitate iubirii şi atenţiei pentru cei apropiaţi cu cele rezervate iniţiativelor și proiectelor profesionale.
În intimitate, nativul Rac se va bucura de momente speciale susţinute de intensitatea unei legături ce şi-a păstrat farmecul în timp. Şi în domeniul financiar Racul va culege roadele unei bune administrări, ceea ce îi va aduce câștiguri frumuşele, unele venite chiar pe neaşteptate. Din acest motiv, el va avea tendinţa să cheltuie ceva mai mult pe "lux" sau să ofere cadouri costisitoare chiar şi celor mai puţin apropiaţi.Dacă nativul Rac va şti să-şi drămuiască timpul acordat activităţilor profesionale şi va fi dispus să mai efectueze şi "ore suplimentare", atunci va putea să-si îndeplinească liniştit "fanteziile financiare".
Cât privește profesia, anul 2021 va marca realizarea unui proiect visat demult perspectiva unor planuri de anvergură Nativul Rac va avea de unde alege şi va şti să decidă ceea ce va fi mai profitabil pentru el. Si-atunci, nu este exclusă o schimbare în bine a poziţiei sociale.
Nici la capitolul "sănătate" Racul nu o va duce rău. El va trebui să asculte, însă, semnalele trimise de organismul slăbit la ieşirea din iarnă şi să ţină o cură benefică de vitamine pentru a-şi reîmprospăta resursele energetice. Altfel, el riscă să se "auto exploateze", ceea ce l-ar putea face fie agresiv, fie morocănos în unele momente. Nişte ieşiri la munte la sfârșit de săptămână ar fi cât se poate de binefăcătoare pentru a evita aceste momente.
1. Dragoste
Primul trimestru
Astrele vor favoriza întâlnirile sentimentale ale nativului Rac, și totuşi, doar plăcerea unui moment nu va mulţumi, el va dori ceva intens, dar care să nu se termine "a doua zi". Așa că, nimic surprinzător dacă Racul se va îndrăgosti "pe bune", fără să fie vorba doar de un foc de paie. În privinţa celor deja căsătoriţi, este posibil să-şi spună cuvântul unele mici neînţelegeri, cauzate de lipsa de timp şi răbdare a partenerilor, ce vor fi tentaţi să creadă că au dat deja prea mult, fără să primească pe măsură. Nicio grijă, însă, pentru că nativii acestei zodii vor şti să aplaneze conjuncturile tensionate, dat fiind că sunt adevărați experţi în stabilirea priorităţilor, mai ales a celor sentimentale. Ei se vor bucura în continuare de dragostea persoanei iubite, pentru că Racul apreciază mai mult decât orice constanta sentimentală a celui (celei) cu care împarte şi binele şi răul.
Trimestrul al doilea
Ei da, se poate spune că este perioada în care "marea întâlnire" se va produce. Racii celibatari pot fi siguri, de data asta, că au găsit "perla rară". Totuşi, ar fi mai prudent ca ei să nu se ambaleze până peste cap şi să urmărească derularea lucrurilor, Fără să dea fuga la Ofiţerul Stării Civile. Un proverb englezesc spune: "Cine se căsătoreşte în grabă, se căleşte pe-ndelete".
Trimestrul al treilea
În această perioadă, nativii acestei zodii vor avea tendinţa să fie prea banuitori în privinţa partenerului(ei). ln unele momente vor fi un pic sufocanţi, riscând să-şi atragă reproşuri întemeiate din acest punct de vedere. Ar fi bine ca Racii să nu se lase antrenaţi în dispute verbale şi să se abţină de la orice comentariu răutăcios, pentru că nu vor găsi înțelegerea necesară. Mai bine ar miza totul pe tandreţe: în fond, bănuie lor nu sunt deloc intemeiate... Orice nor poate trece sub soarele unui "te iubesc".
Trimestrul al patrulea
Dacă pentru nativii Rac deja căsătoriţi perioada este ceva mai relaxată, nu acelaşi lucru se poate spune despre cei încă nu şi-au pus verigheta pe deget. Pentru că aceştia aveau parte de încurcături sentimentale, tocmai din cauza posibilității de a alege între mai multe oferte. Și atunci, ar fi bine să stea liniștiți: indecizia lor reprezintă, de fapt, calitatea discutabilă a ofertelor.
2. Profesie
Primul semestru
Influenţele astrale benefice îi vor permite nativului Rac găsească soluţii rapide pentru a ieşi din orice situaţie neplăcută şi pentru a evita complicaţiile de ordin profesional. El fi atunci în stare de eforturi susţinute şi va fi capabil să ia hotărâri importante referitoare la viitorul activităţii sale. Paradoxal, tensiunea din unele momente îi va determina să va esenţialul şi să lase la o parte lucrurile de mai mică importanţă. Totuşi, atenţia nu trebuie acordată primului venit, chiar dacă acesta vine cu planuri de "Îmbogățire": nu întotdeauna entuziasmul afișat cu nonșalanță maschează o sinceritate autentică.
Semestrul al doilea
Pentru mulți dintre nativii acestei zodii această perioada va fi una a deplasărilor îndepărtate în interes de serviciu. Aceste călătorii vor fi benefice din punct de vedere profesional, pentru că în peisaje noi vin şi idei noi. E posibil ca, încântați de aceste noi "decoruri", Racii să fie tentaţi de o lectură sentimentalo-erotică nepotrivită, respectiv cu cineva anturajul profesional. Ar face bine să renunţe înainte de a începe ceva, pentru a evita complicaţiile inutile.
3. Sănătate
Primul semestru
Nu va fi o perioadă prea bună din punct de vedere al rezistenței fizice. Nativii Rac nu vor suporta prea bine sezonul rece, şi atunci primăvara îi va găsi slăbiţi şi, din această cauză vor fi irascibili și nerăbdători. Nu sunt indicate din acest motiv călătoriile mai lungi. Cele mai recomandate sunt plimbările liniştite prin parcuri, practicarea unui sport uşor, de plăcere bineînţeles, o cură de vitamine.
Semestrul al doilea
Nativii acestei zodii se vor bucura din plin de o vara binefăcătoare, ceea ce le va permite să-şi redobândească în întregime tonusul fizic și psihic. Sunt posibile unele mici neînțelegeri legate de aparatul digestiv.
4. Bani
Primul semestru
Ambianța planetară îi va fi benefică Racului din punct de vedere al finanțelor. Există şansa unei moșteniri sau a unui tig venit pe neaşteptate. Nativul Rac nu-şi va pierde, însă, aciditatea, şi va găsi modalităţile de a investi cu folos pentru "atrage" şi mai mulţi bani. Atenţie, însă, la profitorii de ocazie!
Semestrul al doilea
Pentru cei care desfăşoară activităţi comerciale, va fi o perioadă a câștigurilor grase, iar abundenţa își va face simţită prezenţa. Desigur, mulţi "prieteni" uitaţi vor reapărea prin preajmă conform dictonului lui Euripide: "Prosperitatea aduce noi prieteni". Racii vor şti, însă, să cearnă grâul de neghină şi să păstreze măsura justă în toate.
5. Sfatul astrologului
Sub influența benefică a astrelor, nativul Rac va suferi în anul 2021 profunde transformări interioare, ceea ce îi va aduce o certă îmbogăţire a resurselor sufleteşti. El își va face, cumva, "socotelile" cu trecutul, îşi va vindeca rănile mai vechi şi asta îi va aduce energie și forţe pentru a se simţi bine în prezent şi a-şi face planuri îndrăzneţe pentru viitor. Nativul acestei zodii va avea şi inteligenţa necesară pentru clasificarea justă a acestor planuri, pentru că el va şti să se consacre, mai întâi, proiectelor care îi sunt mai aproape de inimă, realizabile pe termen scurt şi profitabile.
Aşadar, curaj și încredere în forțele proprii, pentru că intuiţia Racului nu se înșeală (mai) niciodată. În 2021, în viaţa Racului vor exista și dragoste, prietenie, relaţii de scurtă durată, din care va şti să tragă toate învăţămintele. Desigur, nu în fiecare zi va fi cer senin, pentru că vor apărea şi momente mai tensionate sau mici discuţii în contradictoriu cu cei apropiaţi, legate de planurile de viitor. Dar și aceste contratimpuri îl vor ajuta pe Rac să se cunoască mai bine şi, de ce nu, să înveţe să-şi depăşească limitele. Cel mai bun lucru pe care îl poate face este, în consecinţă, să-şi trăiască viaţa la intensitate maximă, să nu spună "nu" în faţa vreunei noi experienţe, chiar dacă aceasta nu va fi plăcută întru totul. Ea, oricum, îi va aduce un dram de înţelepciune.
Leu (24 iulie - 23 august)
Anul 2021 va fi un an plin de farmec şi dinamism pentru nativii Leu. Contrar obiceiurilor sale, își va economisi energia şi va avea grijă să adopte tacticile cele mai abile pentru a nu rata niciun proiect pe care şi-I va propune. Acest fapt nu-l va împiedica să fie activ, să lupte prin toate mijloacele închipuite şi neînchipuite pentru a-si atinge ţelurile, şi să aibă mai multe şanse și facilităţi ca anul trecut. Cariera sa va cunoaşte o etapă importantă, va fi mai aproape ca niciodată de a atinge culmile de mult visate, va avea parte de un an de excepție care îl va propulsa chiar peste speranţe.
Totuşi, va fi răbdător, ceea ce este neobișnuit în cazul său. Noţiunea de strategie va căpăta importanță în acţiunile sale. Pe scurt, va avea parte de un an înfloritor, cu multe împliniri. ln planul inimii, urmează o perioadă frumoasă pentru strălucitorul Leu. Toată lumea va găsi încântător şi va fi fascinată de personalitatea sa. Viaţa sa afectivă îşi va urma dorințele, care au toate şansele să-şi găsească împlinirea Începând cu al doilea trimestru. În general, va fi mulţumit, însă uneori ar trebui să-şi exprime mai bine natura sentimentelor pentru a fi mai bine perceput de celălalt. Pe plan sentimental, urmează o perioadă de complicitate şi de împlinire. Totul este să înveţe să aibă răbdare. Financiar vorbind, se anunţă un an pozitiv. Va investi, dar trebuie să fie vigilent. În tot cazul, şansele sunt de partea sa. Își va diversifica sursele de venituri.
Va cheltui cu discernământ pentru vacanţe şi timpul liber. Strategiile sale profesionale îşi vor arăta în scurtă vreme roadele. Va recolta ceea ce a semănat. Va şti să se alieze cu ceilalţi, reuşind să-şi înfrângă individualismul. Acest fapt îi va purta noroc şi îi va deschide oportunităţi neobișnuite. Disciplina şi diplomaţia îi vor fi necesare pentru o frumoasă reușită profesională în 2021. Va avea nevoie de mici perioade de odihnă, pentru a-şi încărca bateriile. Este sensibil la alergii, însă odihna şi schimbarea aerului vor fi suficiente pentru a-şi recăpăta sănătatea şi energia. Ar fi bine să pornească într-o vacanţă cu destinaţie exotică. Masajele şi aromoterapia vor fi binefăcătoare pentru Regele Leu. Cel mai important lucru este că, în sfârșit, sunt şanse să scape de depresie. Dar pentru ca să reuşească acest lucru este foarte impoetant să facă multe exerciții fizice.
1. Dragoste
Primul trimestru
Leul va fi tentat să-şi facă ordine în viaţa amoroasă. Caută să se împlinească şi tot ceea ce nu va merge în sensul dorinţelor sale i se va părea insuportabil. Va încerca prin toate mijloacele să-şi amelioreze situaţia. Dacă o soluţie i se părea într-adevăr imposibilă, va dori mai degrabă să caute ruptură decât să continue să suporte o atmosferă de tensiune şi frustrare permanentă. "O căsătorie trebuie respectată atât timp cât este ca un purgatoriu şi dizolvată dacă devine un infern", spune un proverb englez. O "ruptură fericită" nu ește imposibilă, dacă se realizează cu calm şt se iau măsuri pentru a limita vătămările şi a păstra prietenia.
Trimestrul al doilea
După o perioadă mai proastă, urmează întotdeauna o perioadă mai bună, altfel spus, "După ploaie, vine întotdeauna soare". Dacă a traversat o perioadă de necazuri sentimentale acum este timpul ca lucrurile să se amelioreze. Pentru Lei, urmează o perioadă liniştită în relaţiile amoroase, în măsura în care vor fi mai atenţi cu partenerii şi cu ei înșiși. Cel mai important lucru este să-si înfrângă orgoliile şi să acorde mai multă atenţie partenerilor. Primele două luni din această perioadă vor fi cele mai favorabile. Imaginaţia, umorul şi calmul Leului vor face să i se caute compania şi tandreţea.
Trimestrul al treilea
În sfârșit, va răsări Soarele şi pe strada iubirii Leului. Astrele vor fi numai lapte şi miere pentru acest nativ ambiţios. Va fericit, va atrage toate privirile asupra sa, stiind să creeze in jurul său o ambiantă agreabilă, caldă şi tandră. Ca de obicei îi va plăcea să seducă, va fi entuziast, reacţionând cu multă delicateţe şi blândețe. Va fi purtat de elan și va trăi o relaţie afectivă sau amoroasă în modul cel mai fericit. Deocamdată nu-i flutură prin cap niciun gând de căsătorie. Reușește să-și trăiască viaţa din plin.
Trimestrul al patrulea
În cursul acestei perioade, satisfacţiile amoroase nu va lipsi, dar cu condiţia să nu fie neserios. Ar fi cazul să renunțe la modul ușor de a vedea lucrurile. În ciuda multiplelor sale obligații profesionale şi familiale, va încerca să găsească timp pentru a fi seducător în ochii partenerului. Va reuşi, dacă provoacă adesea un efect agreabil de surpriză. Dar nu trebuie să caute să obțină mai mult decât este celălalt capabil să ofere, mai ales în intimitate. Va trebui să fie mai înțelegător cu partenerul.
2. Profesie
Primul semestru
Climatul astral îi este favorabil şi îl va ajuta să se afirme profesional, fie în domeniul studiului, sau la slujbă. Nativul Leu ar putea lua o decizie fundamentală în această perioadă. Trebuie să fie deosebit de atent la orice mişcare, înainte de a lua o astfel de hotărâre. Climatul îi promite şanse importante, este păcat să nu profite la maximum.Trebuie să urmeze sfatul lui Pittacos: "Cunoaşte ocazia care îţi este favorabilă". Deci, trebuie să se zbată puţin în această perioadă pentru a nu rata nicio şansă care se iveşte şi pentru a găsi soluțiile cele mai bune, reuşita deplină.
Semestrul al doilea
În această perioadă, mulţi nativi Leu vor trebui să facă o alegere de importanţă capitală care va decide orientarea lor profesională. Atenţie mărită înainte de a lua decizia cea mai importantă! Este valabil mai ales pentru cei care fac încă studii. Mulţi dintre Lei vor să abandoneze o activitate salarială pentru o activitate independentă. În aceste cazuri, este nevoie să fie atenţi la fiecare pas.Trebuie să reflecteze cu multă atenție şi să împletească abil prudenţa cu îndrăzneala. Dar trebuie să nu uite niciodată că numai cine riscă poate să câştige.
3. Sănătate
Primul semestru
Leul va fi în plină formă. Adio, depresii! Atuurile fizice sunt de partea sa. Trebuie să facă multe exerciţii pentru a-şi păstra forma splendidă. Trebuie să cheltuiască multă energie pentru a fi fericit. Totuşi, va trebui să știe să-şi dozeze eforturile. Nu trebuie să-şi epuizeze forţele, fiindcă imprudenţele se plătesc scump. Atenţie la accidentele musculare! Din când în când, Leul are nevoie de câte o vacanţă pentru a-şi împrospăta forţele. Trebuie să fie atent în orice moment, să se ferească de factorii alergeni. Este o perioadă în care cei care suferă de alergii pot avea probleme.
Semestrul al doilea
Leul va fi în foarte bună formă fizică și morală. Bine susținut de impulsuri favorabile, va putea să-şi ducă la îndeplinire proiectele şi va avea satisfacţia muncii împlinite. Va fi destins împreună cu apropiaţii, deoarece va fi sigur de el, de farmecul şi magnetismul său. Trebuie să încerce să prelungească la maxim această stare de graţie. Totuşi nu trebuie să neglijeze, în continuare odihna. Are nevoie de o vacanță romantică. Nativului Leu îi sunt recomandate, în această perioadă, masajele şi aromoterapia.
4. Banii
Primul semestru
Pentru a-şi îmbunătăţi puterea de cumpărare, Leul va trebui să-şi folosească toate atuurile. Trebuie să împletească prudenţa cu îndrăzneala, să impună familiei un program de economii drastice, pentru a pune ceva bani deoparte. În schimb, nu va ezita să cheltuie mari sume de bani pentru a rezolva o afacere importantă. Dacă investeşte, va trebui să fie foarte atent, chiar dacă toate șansele sunt acum de partea sa. Sursele de venituri este posibil să se diversifice, dar banii nu trebuie să fie, practic, aruncaţi pe fereastră.
Semestrul al doilea
În domeniul financiar, va avea şansa unor frumoase câștiguri. Va realiza tranzacţii importante sau negocieri pe care le așteaptă de mult. Abil şi competent, își va apăra interesele. Dar va fi tentat să cheltuiască toţi banii câştigaţi în această perioadă. Atenţie la cheltuielile prea mari pe care este tentat să le facă la vremea vacanţei și în timpul liber. Ar fi păcat să piardă tot ce a reuşit să câştige. Mai ales că acum este o perioadă în care astrele sunt de partea sa.
5. Sfatul astrologului
Dacă estimează că până acum nu a acţionat cum trebuie, dacă simte nevoia s-o ia de la capăt, trebuie să ştie că anul îi va fi favorabil. Astrele vor susţine eforturile Leului de reorientare. Unele discipline ale științelor oculte, cum ar fi astrologia, sau numerologia, vor fi benefice Leului. Trebuie să profite de ele, să-şi analizeze tema natală pentru a-şi cunoaște mai bine orientările destinului și a-I stăpîni. Trebuie să-şi dezvolte propria putere parapsihologica. Mici evenimente fortuite, însă agreabile, îl vor ajuta pe Leu pe durata întregului an. Astrele îl vor proteja, mai ales dacă va avea examene de dat sau de luat decizii care îi vor marca întreaga viaţă.
Fecioara (24 august - 23 septembrie)
Pentru nativii din zodia Fecioarei, 2021 va fi un an al căutărilor neobosite, al pasiunilor. Nativul Fecioară se va descoperi singur, chestionându-se asupra problemelor întâlnite şi impresiilor pe care oamenii și diversele situaţii le-au făcut asupra lui. Vor fi dificultăţi de depăşit, alternate cu perioade de activitate intensă. Fecioara îşi va regăsi resurse nebănuite, neașteptate. Sunt posibile schimbări în viaţa profesională. Se poate spune că îl enervează ierarhia în general, şefii în mod special. Dar, totul va trece. Pe scurt, anul 2021 va fi un an al innoirilor, propice reîntâlnirilor sau situaţiilor inedite.
În dragoste, Fecioara va trăi un an extraordinar, va face o veritabilă pasiune. Să rămână la vechea relație sau să caute o nouă dragoste, este întrebarea la ordinea zilei. Sfatul astrologului este ca nativul zodiei să ia lucrurile cu încetişorul, să caute un ritm mai calm.
Fecioara are tendinţa de a manifesta impetuozitate, astfel că va trăi un an torid în viața intimă. Stelele arată că vor fi momente de neuitat în perioada următoare. În schimb, finanţele nu vor fi chiar punctul forte al zodiei. Astrologul recomandă prudenţă în ce priveşte cheltuirea banilor. Înțelepciune mai degrabă, nici zgârcenie, nici risipă. Totodată, se pare că vor apărea nişte oportunităţi deosebite în domeniul financiar, anul acesta. Nu este bine ca Fecioara să scape ocaziile ce se vor ivi. Doar înţelepciunea cu care nativii sunt dotaţi din naștere îi va ajuta să deosebească oportunităţile de simple păcăleli sau risipe. În materie de profesie, Fecioara va trebui să se folosească de toată diplomaţia şi răbdarea cu care este dotat pentru a face faţă exigenţelor mereu crescute de la serviciu. Vor exista zile în care munca lui pare să nu fie destul de apreciată. În materie de sănătate, Fecioara va proceda cu pragmatism. Chiar dacă va suferi, nu va risca un tratament periculos. Va trebui să ţină regim, să se îngrijească eventualele probleme ale gâtului, să doarmă mai mult.
1. Dragoste
Primul trimestru
Cu fiecare zi care trece, dragostea îl va înlănţui pe nativul din zodia Fecioarei, tot mai strâns. Vine o clipă când nimic nu pare să fie mai important decât dragostea și nevoia de a fi iubit. Pentru atingerea scopului, astrologul recomandă Fecioarei să devină mult mai cochetă, chiar dacă este vorba de un "el". Trebuie ca nativul să-şi schimbe coafura, machiajul, tunsoarea, să-si cumpere haine noi, și, mai ales, să achiziţioneze un cadou de bun gust fiinţei iubite. Partenerul de viaţă va aprecia în mod deosebit gestul delicat al Fecioarei, iar efortul lui va fi răsplătit corespunzător.
Al doilea trimestru
Configuraţia astrală favorizează o neaşteptată dar tumultuoasă viață sentimentală, în condiţii cu totul însolite. Este posibilă chiar o relație sentimentală cu o persoană din străinătate. Va fi o dragoste la prima vedere, cu consecințe imprevizibile. De asemenea, astrele indică o anumită predispoziţie a nativului zodiei de a încerca să-şi schimbe viaţa, de a căuta noi experiențe, tendinţe care nu sunt neapărat rele, dar care implică o bulversare a vieţii cotidiene.
Al treilea trimestru
Pentru celibatari, urmează o perioadă în care relaţia în care sunt implicaţi deja, se consolidează. Mai multă încredere reciprocă, înţelegere mutuală, afinitate aproape paranormală. Cu alte cuvinte, în aer plutește căsătoria! Parcă se aude marşul nupţial. Sfatul astrologului este ca Fecioara să nu se lase purtată de val, să-şi domine caracterul independent până la extrem, mai ales dacă vrea ca relaţia pe care o doreşte consolidată să fie viabilă. Cu alte cuvinte, să se gândească de două ori înainte să dea fuga la primărie pentru a-şi pune pirostriile. Pentru ceilalţi, prea înțelepți pentru a se lăsa înrobiţi de o aventură cu consecinţe matrimoniale, astrologul dă un singur sfat: să-şi pună puţină ordine în viaţa sentimentală, pentru este mare nevoie de acest lucru.
Al patrulea trimestru
Cer străbătut de furtună în ce priveşte dragostea. Atât nativul zodiei cât și partenerul de viaţă trec printr-o succesiune de conflicte, unele izbucnite din senin, urmate de dulci reconcilieri. Scandalurile în cuplu nu vor avea însă consecințe grave, astrologul avertizează că este vorba numai de fluctuaţii normale ale vieții cotidiene. Cum spunea Alfred de Musset, "Plăcerea unei dispute între îndrăgostiţi este împăcarea" .
2. Profesie
Primul semestru
Este anul ambițiilor profesionale ale Fecioarei, iar astrele favorizează împlinirea lor. Mai mult ca niciodată, nativul va acţiona sub impulsul pasiunii, al emoţiei, ceea ce este bine. Va găsi curajul să pună capăt activităţilor devenite plictisitoare, din cotidian, şi în sfârșit, îşi va îndrepta privirile spre viitor, cu încredere şi curaj.Configuraţia astrală permite Fecioarei să-şi concentreze toate forțele de care dispune, toată voinţa constructivă pentru urmărirea obiectivelor propuse. Stelele îi vor asigura succesul. Totuși, astrologul sfătuieşte nativii zodiei să ia seama la cei care privesc, de pe margine, Fecioara în plină ascensiune. Mândră de succes, aceasta este tentată să nu întoarcă nici capul spre cei pe care îi lasă în urmă. La Fontaine spunea că "Învingătorul insolent își va pierde partea".
Al doilea semestru
Stelele vor juca un rol important asupra vieţii profesionale. Dacă Fecioara în cauză este la început de drum profesional, există posibilitatea apariţiei unui post interesant, iar ambientul de la locul de muncă va fi unul demn de luat în seamă. Colegi noi, relații agreabile cu ei, iată ce oportunităţi oferă constelaţiile nativului din Fecioară. Dacă este vorba de o persoană angajată deja în “câmpul muncii", responsabilităţile ei vor crește, și există şansa unei promovări. De asemenea, este posibilă oficializarea unui statut interimar, ca şi semnarea unor contracte.
3. Sanătate
Primul semestru
Datorită unui reflux astral produs în această perioadă, Fecioara va deveni hipertonică. Sunt posibile tulburări de digestie (intestinul este primul care resimte nişte tulburări). Urmează sistemul limfatic si cel respirator care vor da de furcă Fecioarei. Toate problemele de sănătate vor putea fi depăşite cu ajutorul unui regim alimentar adaptat suferinţelor, ca şi o activitate fizică sporită. Atenţie! Toate aceste remedii sunt eficace la primele semne de alarmă ale bolii. Totodată, este bine ca dormitorul Fecioarei să fie bine aerisit. Și mai bine ar fi ca Fecioara să doarmă cu fereastra deschisă, iar dimineața să facă gimnastică.
Al doilea semestru
Dacă nativul zodiei nu s-a îngrijit corespunzător, problemele de sănătate se vor agrava. Pot apărea ulcere, colici abdominale și, nu în ultimul rând, crize de nervi. Fecioara are tendinţa de a se simţi victima persoanei iubite, astfel că nu-şi mai stăpâneşte nervii. Luptă din răsputeri cu propriile crize, dar cedează. Pentru dobândirea liniştii interioare, astrologul recomandă ședințe de yoga, seara, înainte de culcare. Cât despre digestie, un regim alimentar echilibrat va fi necesar, dar și suficient. Astrologul mai recomandă evitarea exceselor, şi mai ales, interzice administrarea medicamentelor din proprie iniţiativă, fără recomandarea medicului. În cazul nervilor slăbiţi, există riscul producerii dependenţei.
4. Banii
Primul semestru
Dacă Fecioara se confruntă cu dificultăţi financiare serioase, poate să spere ca "sacul" cu bani să se umple din nou. Cum astrele îi sunt indulgențe, poate să nu ezite prea mult când se iveşte ocazia de a investi, cu risc, într-o afacere. Adică poate să forţeze puțin şansa. Dar, astrologul recomandă chibzuinţă Fecioarei ralite, mai precis, să nu viseze ca Păcală la avuţii nenumărate, și să dea cu piciorul la oala cu lapte cumpărată din ultimii bănuţi.
Al doilea semestru
Și acum se poate spune că "bate un vânt bun" în domeniul afacerilor, climatul astral fiind unul favorabil. Se deschid adevărate "filoane", care trebuie explorate şi exploatate. Dacă nativul se află în negocierea condițiilor unui împrumut la bancă sau reeşalonarea unor tranşe de datorii, are suficiente șanse să obțină ceea ce-si doreste.
5. Sfatul astrologului
Fecioara va avea o adevărată poftă de viaţă. Entuziasmul pe care îl va simţi se datorează în parte noutăţilor care îi abundă în viaţă. Este bine ca nativul să acorde mai mult timp distracţiilor, extravaganţelor, sau să-şi acorde mai mult timp lui însuşi, ca şi celor pe care îi iubeşte. Pentru că stelele îl favorizează în acest an, senzaţia de optimism şi încredere în forţele proprii se amplifică. Trebuie deschisă inima şi mintea către nou, lăsat la o parte egoismul. Cât despre prieteni, ei trebuie "sortaţi" după o chibzuinţă limpede, judecaţi la rece. Astrologul spune că alegerea nu va fi greşită, pentru că "stelele" sunt de partea sa. De acest lucru trebuie să profite şi nativii care au de rezolvat o problemă delicată, ca și cei care vor să pună punct unor obiceiuri proaste sau vicii.
Totodată, astrologul avertizează că Fecioara poate simţi tentaţia vedetismului, să se poarte ca un păun în văzul vrăbiilor, încercând cu ostentaţie să atragă atenţia celorlalţi pentru a-i fi remarcate calităţile. Ceea ce nu este o tactică tocmai potrivită. În acest an, modestia este de mare valoare. "Vreţi ca lumea să vă vadă cu ochi buni? Nu mai spuneţi nimic", spune Pascal. Pentru ca Fecioara să beneficieze de maxim de șansă, trebuie să se comporte cu naturaleţe şi cu multă amabilitate.
Balanta (24 septembrie - 23 octombrie)
Anul 2021 va fi un an al dorinţelor profunde şi al deschiderilor pentru nativul Balanţă. Intuiţia îl va purta spre realizarea unor dorinţe fundamentale. Nu va avea de făcut alegeri, lucrurile se vor rezolva de la sine. Va trebui să dea dovadă de energie și diplomaţie iar rezultatele vor fi bune. Va şti sa castige încredere, îl aşteaptă oportunităţi importante. Pe scurt, va fi un an propice pentru realizarea unor dorinţe ascunse, sau mai vechi, cu ocazii favorabile. În planul inimii, va fi anul unor întâlniri importante, cu multă încărcare afectivă. Va fi gata să se angajeze şi să-şi exprime mai clar sentimentele, să facă alegeri.
Pe celibatari îi așteaptă întâlniri de mare interes. Din păcate, există riscul ca noile legături să nu fie de lungă durată. În trimestrul al treilea, există şansa să apară şi o întâlnire fundamentală pentru viața sa. Dar abia spre finalul anului, se vor putea ivi bucurii amoroase intense în viaţa acestui semn zodiacal. În intimitate, va ști perfect să stimuleze dorința şi să stârnească pasiunea. Financiar vorbind, va ajunge la echilibru. Nu-I aşteaptă necazuri, dar nici mari bucurii. Va avea parte de o creștere nesemnificativă a veniturilor, iar spre sfârșitul anului îl aşteaptă perspective interesante. Cheltuielile sale sunt îndreptate spre confort şi simt estetic, fără excese. Trebuie să se ferească de cheltuieli fără discernământ. Să se ferească să facă cheltuieli mari sau cheltuieli neprevăzute.
În anul 2021 activitatea sa profesională se va desfăşura fără neplăceri majore şi într-un mod mai degrabă agreabil. Va putea să-si pregătească liniştit viitorul şi proiectele sale se vor îndeplini. Schimbările vor avea loc în mod natural și va avea timp să se preocupe de noi ambiţii. Trebuie să lase timpul să acţioneze pentru el şi să rămână vigilent la ocaziile care se ivesc. Este posibil ca, la orizont, să se ivească o călătorie în străinătate. Dar si de această dată nu trebuie să-şi supraevalueze posibilitățile financiare.Trebuie, de asemenea, să-şi exteriorizeze puţin mai mult emoţiile. Nativul din Balanţă trebuie să aibă mare grijă în acest an de sănătatea sa. Este bine să evite mesele prea copioase, excesele de ciocolată, să bea suficientă apă. Ar putea fi subiectul unor tulburări digestive, pe care, sub nicio formă, nu trebuie să le lase să se agraveze. De la primele semne ale unor tulburări de aceste gen, trebuie să consulte medicul. Este nevoie să practice zilnic exerciţii fizice, în special gimnastică matinală. Balanţei îi fac bine călătoriile lungi.
1. Dragoste
Primul trimestru
Pentru celibatari, nu vor lipsi întâlnirile. Dar nu trebuie să se aştepte ca aventurile de acum să fie de lungă durată. Caracterul său, destul de instabil în acest moment, ca și gustul său pentru nou, vor rămâne multă vreme la fel. Chiar dacă îşi doreşte să se aşeze în sfârșit la casa sa, trebuie să evite proiectele serioase, chiar dacă ideea unei vieţi în doi nu i-ar displăcea. Din păcate, va întâlni destule persoane care îi vor înşela inima. Relaţiile vor fi efemere şi, în urma eşecurilor sentimentale, nativul Balanţă îşi va pierde din ce în ce mai mult încrederea în pretendenti.
Trimestrul al doilea
La orizont, o perioadă nefastă sub aspect sentimental. Cu astfel de disonanţe astrale, este sigur că înțelegerea conjugală va fi extrem de precară în cursul prezentei perioade şi că vor existe nenumărate dispute. Atenţie, nu trebuie depășit stadiul de simplă altercaţie! Trebuie să evite să vorbească de despărţire, de divorţ, ca despre o amenințare, deoarece riscă să-i dea o idee partenerului… În continuare domneşte instabilitatea în viaţa nativului din Balanţă.
Trimestrul al treilea
Cerul începe să se mai limpezească. Dacă este disponibil si liber să aleagă, această perioadă îi va favoriza o întâlnire hotărâtoare pentru existenţa sa, sau, în tot cazul, va avea parte de o revelaţie. Dacă fiinţa iubită este în acelaşi semn cu el nativul Balanţă va cunoaşte cu siguranţă o maximă intensificare a dorinţelor sale şi va avea parte de culmi de plăcere fizică. În sfârșit, norii încep să se mai risipească şi la orizontul iubirii se întrevede o rază de speranţă.
Trimestrul al patrulea
Spre sfârșitul anului, astrele încep să fie extrem de darnice cu nativul Balanţă sub aspect amoros. Va zbura în al nouălea cer al pasiunii. Astrele îi vor permite acum să guste bucurii amoroase intense. Cuplurile îşi vor afişa fericirea la reuniunile mondene şi vor savura o viaţă în doi. Celibatarii vor avea parte de femei tinere şi drăguţe, iar celibatarele vor avea un mare succes. Toţi nativii Balanţă vor avea parte numai de împliniri în plan sentimental. Deci, trebuie să profite din plin de această perioadă de sfârșit de an. Din păcate, perspectivele unei căsătorii sunt mai reduse.
2. Profesie
Primul semestru
Ambianta astrală ar putea aducă împlinirea unor proiecte profesionale sau călătorii în străinătate. Nu este totuşi momentul pentru excentricităţi sau prea multă originalitate. Nu trebuie să-şi supraevalueze forţele si posibilitățile financiare. Atenţie la frecusurile administrative, care pot duce la eşecuri ale întreprinderilor în care şi-a implicat interesele de multă vreme. Este o perioadă cu mari şanse de reușită din punct de vedere profesional.
Semestrul al doilea
Această perioadă nu va fi tocmai favorabilă în plan profesional. Este nevoie de cel puţin un minim de prudenţă înainte de a lua o decizie oarecare. Chiar dacă ideile care îi asaltează creierul par perfect judicioase și uşor de pus în practică, trebuie să reflecteze un timp, fiindcă acum mai mult ca niciodată "timpul de meditaţie este o economie de timp" (Publilius Syrus). Sfatul va fi cu atât mai valabil cu cât va trebui să înfrunte o autoritate oarecare. Din păcate, în partea a doua a anului nativul din Balanţă trebuie să fie extrem de precaut la locul de muncă.
3. Sănătate
Primul semestru
Va trebui să aibă în mod serios grijă de sănătatea sa, în ciuda altor numeroase preocupări, convingându-se că "sănătatea este unitatea care pune în valoare toate zerourile vieţii" (Fontanelle). Trebuie să evite excesele de orice natură, în special alcoolul şi tutunul, să aibă un somn profund şi suficient. De asemenea ar face bine să-şi protejeze ochii. Este nevoie mai mult ca oricând să-şi facă mereu controale la medic.
Semestrul al doilea
Va suferi o influenţă negativă a unor astre. De asemenea, va fi subiectul unor probleme digestive. Nu trebuie să le lase să se agraveze, ci să le îngrijească la timp. De la prima alertă, nu trebuie ezite să consulte un medic. Dacă este predispus spre tulburări cardiovasculare, trebuie să evite surmenajul şi să nu abuzeze de excitante. Riscă să sufere de insomnii și dureri de cap. Este iarăși o perioadă în care consultaţiile la medic trebuie să fie regulate pentru nativul zodiei Balanţă.
4. Bani
Primul semestru
Cunoaşte o stare de surescitare. Nu trebuie să creadă în sine prea mult şi mai ales trebuie să se ferească de aviditate, în special în domeniul financiar. Ar trebui să facă un mare efort pentru a evita greşelile de concepere și neglijență în execuţie, deoarece acestea sunt principalele obstacole în realizarea proiectelor sale. Mare atenţie, să nu facă cheltuieli inutile în această perioadă.
Semestrul al doilea
Se întrevăd greutăți financiare. Vor apărea probleme, care s-ar putea traduce prin cheltuieli mari și uneori neprevăzute. Unii nativi din Balanţă va trebui să facă nişte cheltuieli suplimentare pentru copiii care cresc şi au nevoi din ce în ce mai mari. Și celibatarii aruncă mereu cu banii şi nu realizează cât de riscantă este această risipă pentru ei.
5. Sfatul astrologului
Anul 2021 va fi un an al controverselor, al culmilor, dar şi al prăpăstiilor. Va aduce multe mici bucurii, dar și destule neplăceri. Dacă vor şti să se bucure de laturile pozitive ale vieţii şi să minimalizeze laturile negative, nativii din Balanţă vor reuşi să-şi găsească fericirea. Pentru a profita de această perioadă a vieţii, trebuie să urmeze exemplul lui Joubert: "În loc să mă plâng că trandafirul are spini, mă bucur că deasupra spinilor este floarea". Nativul Balanţă nu trebuie să fie extrem de categoric în exprimarea opiniilor sale. Trebuie să lase un mic loc greşelii, sau măcar nuanţelor, deoarece adevărul dezvăluie adesea aspecte diferite în funcţie de condiţiile în care este perceput. "În toate cazurile se pot face două afirmaţii exact contrare", este de părere un mare filozof.
Scorpion (24 octombrie - 22 noiembrie)
Urmează un an de independenţă şi linişte relativă. Vor fi momente de pace în care dificultăţile par estompate. Scorpionul va fi activ şi plin de energie, ca totdeauna, şi se va implica într-o mulţime de proiecte noi. Momentele de reflexie asupra propriei vieţi vor ocupa, treptat, o importanţă deosebită, ducând spre transformări interne. După o analiză profundă a eu-lui, se va produce o schimbare a comportamentului exterior, cu precădere în materie de relaţii cu prietenii.
Vor fi oportunităţi în domeniul profesional, o posibilă promovare sau schimbarea locului de muncă. Pe scurt, urmează un an promiţător, de cunoaștere adâncă a fapt care deschide calea unor schimbări pozitive. În dragoste, planează o anumită nesiguranţă. Dar, incertitudinea se va risipi în cursul anului, lăsînd loc unor relaţii mai puternice, mai consolidate. În plus, expansiunea familială va fi la ordinea zilei.
În 2021 Scorpionul va reuşi să-şi depăşească propriile contradicţii și să-si demonstreze adevăratele sentimente. În planul intim, nativul își va urma îndemnul inimii, astfel că va trăi clipe minunate odată ce se va decide la o anumită relație. În ce priveşte banii, Scorpionul va traversa o perioadă de stabilitate mai întâi, urmată de o evoluţie financiară în "dinţi de fierăstrău". Este momentul ca el să tragă bara şi să facă socotelile. Va pune ordine în afaceri şi, devenind econom, se poate gândi cu încredere la unele proiecte ambițioase.
În materie de profesie, Scorpionul trebuie să fie pregătit de schimbări importante. Este momentul studiului proiectelor de viitor. El va discerne corect colegii de muncă bazându-se pe instinct şi ajutat de astre. Rezultatele muncii vor fi bune şi îl vor ajuta pe nativ să evolueze profesional. Cât despre sănătate, există pericolul ca scorpionul frământat de nelinişte sentimentală să se "răzbune" pe mâncare. Din această cauză, eI nu trebuie să devină leneş. Lecţii de dans, gimnastică la sală sau măcar genuflexiuni în faţa ferestrei, iată ce recomandă astrologul. Weekenduri active, vizite turistice, şi Scorpionului nu i se va întâmpla nimic grav.
1. Dragoste
Primul trimestru
Scorpionul va experimenta în dragoste ceea ce curajoşii trăiesc în trenuleţul groazei. Tendinţa spre exaltare a nativului va fi accentuată de configurația astrală care aduce la cote pasionale trăirile sale. Nativul zodiei va trăi o dragoste nebună şi devastatoare. Dacă este vorba de un bărbat, el va face totul pentru a-şi epata iubita. Este în stare să o acopere de bijuterii din cap până în picioare, să-şi rişte banii la ruletă sau să lichideze contul din bancă pentru a cumpăra o maşină ultimul răcnet. Cât despre "ele", nativele, se vor juca de-a amazoanele. Totuşi, la finele perioadei, vor reveni la o dragoste mai înţeleaptă, poate mai cuminte.
Trimestrul al doilea
Climatul astral favorizează complicarea relaţiilor sentimentale. Apar tensiuni, gelozii, diferenţe privind sensibilitatea, conflicte mai mult sau mai puţin acoperite "diplomatic". Vor fi cupluri ce vor alege calea confruntării directe, adică se vor bate în stradă. Fiecare partener va cere celuilalt prea mult, fără să facă la rândul lui vreo concesie. Dacă este vorba de celibatari, există prea puţine şanse ca aceştia să pună capăt singurătăţii.
Trimestru al treilea
Configuraţia astrală permite Scorpionului să devină mai mult ca oricând visător, poate idealist. Este momentul când pasiunea devine cerebrală, chiar dacă își va urca persoana iubită pe un piedestal. Nativul se va dărui persoanei iubite şi va face orice sacrificiu pentru aceasta. Atenția pe care o va da fiinţei iubite va fi deplin împărtăşită, astfel că Scorpionul poate trăi acum dragostea vieţii lui.
Trimestru al patrulea
Scorpionii căsătoriţi trebuie să fie atenţi, deoarece configurația astrală nu favorizează viața de cuplu. Apar fisuri, moduri de viaţă diferite. Astrologul îl sfătuieşte pe nativul zodiei să învingă delăsarea, dezinteresul, în ce priveşte viaţa de cuplu. Este bine ca el să se oprească fie şi numai cu un pas înainte de momentul în care căsnicia riscă să se "ducă de râpă".
2. Profesia
Primul semestru
Este vorba de o perioadă în care reuşita profesională este cuvântul cheie. Scorpionul nu trebuie să scape şansa oferită de astre. El nu trebuie să dea atenţie părerilor sau să asculte de sfatul colegilor, care, fie că nu știu, fie că sunt rău voitori, nu-i pot face decât de servicii. Cel mai bine este ca Scorpionul să ţină seama de propriul instinct, care nu va da greş.
Semestrul al doilea
Urmează o perioadă de îmbunătăţire a relaţiilor sociale. Pentru că este o perioadă propice comunicării, Scorpionii medici, finanţişti, jurişti și profesori vor obţine satisfacţii maxime în viaţa profesională ca și recunoaștere ca specialişti cu reputaţie. O afacere în curs de derulare are o evoluţie pozitivă. Pur și simplu nativul zodiei va simţi în aer că "cineva", "undeva", îl protejează.
3. Sănătatea
Primul semestru
Este momentul în care Scorpionul realizează că nu este nici invincibil, nici foarte rezistent. Dacă până acum a considerat că este "de fier", el trebuie să pună capăt abuzurilor. Să nu mai exagereze cu efortul, pentru că riscă să aibă surprize neplăcute. Ce-i drept, în ce priveşte sănătatea, astrele nu sunt de partea Scorpionului. Pentru a traversa această perioadă cât mai liniştit, el trebuie să se manifeste rezonabil.
Semestrul al doilea
Urmează o perioadă în care Scorpionul trebuie să fie mult mai prudent decât de obicei. Există riscul unui accident de maşină destul de serios, în urma căruia va fi necesară spitalizarea. Pe de altă parte, vor fi dureri de cap nesfârșite, obositoare, care vor dura o bună perioadă de timp. Astrologul recomandă plimbări în aer liber, exerciţii fizice, o alimentație echilibrată şi regulată. Totul va reintra în ordine cât de curând.
4. Banii
Primul semestru
În ce priveşte afacerile, şansa este numai a Scorpionului. Se ivesc ocazii nesperate, pe care nativul nu trebuie să le scape cu niciun preţ, chiar dacă i se par riscante. Dacă este vorba de investiţii, este mai bine ca plasamentele să fie făcute în străinătate. Scorpionul investitor nu va regreta. În schimb, dacă nativul vrea să devină un jucător, trebuie să ştie că stelele nu-I vor favoriza. Hazardul nu ţine cu Scorpionul, de această dată, ca urmare, niciun număr nu îi va fi norocos.
Semestrul al doilea
Cei implicaţi în afaceri imobiliare nu vor avea parte de profituri, în această perioadă. Domeniul îi poate rezerva surprize neplăcute, cu și situații neprevăzute. În concluzie, nu este momentul indicat achiziţionării unui apartament sau a unei case. Astrologul recomandă aşteptarea unui moment mai prielnic, cu circumstanțe astrale favorabile.
5. Sfatul astrologului
Pentru nativii acestei zodii care au avut de luptat din greu pentru dobândirea unui loc sub soare, va urma o perioadă marcată de o răsturnare spectaculoasă de situaţie. Ca și când nativul ar ieşi dintr-un tunel, astfel el are şansa de a-şi ameliora considerabil condiţiile de existenţă. Bineînțeles, cum nimic nu este perfect pe lumea asta, nu trebuie comisă greșeala de a confunda ceea ce ai cu ceea ce îţi doreşti să întâlnești. Ca urmare, Scorpionul trebuie să primească ceea ce îi oferă viaţa în dar. Să ia lucrurile aşa cum sunt. El va reuși să se impună atât prin prezenţa fizică, dar mai ales prin forța psihică. Tot ceea ce lui i se va părea necorespunzător, va fi "expediat" în mare viteză. Culmea, dar astrele spun că va avea dreptate.
Sagetator (24 noiembrie - 21 decembrie)
Pentru nativii acestei zodii, anul care vine se anunţă unul de schimbări și de aventuri, într-o ambianţă propice pentru imaginația debordantă a acestora. Simţul de adaptare la situaţii insolite le va fi pus Ia încercare, întrucât evenimente plăcute şi neaşteptate îi vor obliga pe Săgetători să reacţioneze în mare viteză. Călătoriile şi deplasările vor fi foarte frecvente în anul următor şi, ca într-un tur de forță, Săgetătorii îşi vor asuma noi responsabilităţi atât în viaţa profesională, cât şi în cea privată. Pe scurt, anul 2021 va fi promiţător şi tentant, propice realizării afective, care va aduce noi și noi plăceri şi succese.
În privința relaţiilor amoroase, nativul Săgetător va putea spune că fericirea a venit la întâlnire, întrucât va fi anul când se vor pune bazele unei relații foarte importante pentru viitor, astfel încât planurile vor fi făcute pentru doi, Săgetătorul renunțând la o eventuală viaţă solitară. El va învăţa să aprecieze micile lucruri care pot aduce marea fericire. In planul intim, el va reuşi să-şi depăşească timiditatea şi inhibiţiile şi va descoperi un univers de plăceri și voluptate pe care nu a mai încercat-o până acum.
În privinţa “puşculiţei", se poate spune că, pentru nativii acestei zodii, anul 2021 va fi echilibrat din punct de vedere financiar, fără suişuri şi coborâșuri evidente, mai ales dacă Săgetătorul va şti să păstreze măsura în cheltuieli. Spre sfârșitul anului, se vor ivi mai multe oportunităţi pentru investiţii pe termen lung, astfel încât spiritul de bun negociator al Săgetătorului își va face simţită prezenţa din plin.
Cât priveşte planul profesional, nativul acestei zodii se va angaja în discuţii fructuoase, în care îşi va pune la bătaie convingerile sale referitoare la bunul mers al activității profesionale. Nesuportând nicio îngrădire, de niciun fel, Săgetătorul va alege mai degrabă să lucreze mai mult pe cont propriu, decât să se mişte într-un ţarc îngust, plin de constrângeri. Rezultatul va fi pozitiv pentru el, întrucât va fi multumit de roadele muncii sale, ceea ce îi va da puteri nebănuite şi îi va înflăcăra imaginația.
Câmpul activităţii profesionale se va lărgi, ceea ce îi va insufla Săgetătorului un simţ mai mare al responsabilității. La capitolul sănătate, anul ce vine se anunţă destul de liniştit, fără probleme care să depăşească pragul "normalităţii". Pentru eventualele mici neplăceri de ordin medical, nativul acestei zodii ar trebui să apeleze la tratamente homeopate, alegând calea medicinii naturiste, decât să-şi încarce organismul cu pastile pe bază de chimicale. La fel de benefice sunt plimbările în aer liber, pentru "aerisire", iar mici escapade la munte vor reîncărca pe deplin bateriile Săgetătorului. Fiind mare amator de sport, pentru un bun echilibru psihic şi fizic, el ar trebui să-şi cultive această pasiune, acordându-i cel puţin o zi pe săptămână, de preferat în compania unor prieteni buni pentru a combina deconectarea organismului cu cea a sufletului şi a minţii.
1. Dragoste
Primul trimestru
Această perioadă va fi propice pentru punerea la punct a vieţii sentimentale, pentru rezolvarea unor probleme mai vechi, puse "de-o parte", în aşteptarea unui moment mai bun. Ar fi bine ca nativul Săgetător să acţioneze cu calm, cu înţelegere şi diplomaţie, altfel căminul riscă să nu mai fie acelaşi loc stabil şi regenerator de energie. Pentru persoanele divorţate, un copil ar putea deveni un obstacol pentru realizarea unei noi legături. Săgetătorul în cauză nu are de ce să regrete, înseamnă că legătura, oricum, nu ar fi ţinut. Celibatarii vor avea, în schimb, parte de relaţii multiple, ca nişte focuri de artificii care, chiar dacă nu vor fi de durată, îi vor aduce nativului acestei zodii tandreţea şi drăgălăşeniile de care are nevoie.
Trimestrul al doilea
Climatul sentimental va fi cât se poate de agreabil. Astrele îi vor da Săgetătorului mai multă înflăcărare decât de obicei. Pasionat şi pasional, el va şti să găsească modalităţi mai ingenioase, cu "sare şi piper", pentru a-şi demonstra elanurile amoroase, ceea ce îi va face o reală plăcere partenerului care, la rândul lui(ei), va răspunde cu multă afecţiune acestor elanuri. Inimile libere au şansa să îşi găsească sufletul pereche, ceea ce va face pe nativii Săgetător "radieze" bucurie în jurul lor, astfel că ei vor gusta din plin sentimentele de prietenie venite din partea anturajului.
Trimestrul al treilea
Perioda se anunţă foarte promiţătoare din punct de vedere sentimental şi erotic. Climatul general îl va incita pe nativul Săgetător să culeagă bucuria oricarei zile şi să guste plăcerea fiecărei clipe în compania persoanei iubite. Și va avea ce gusta, întrucât dragostea îi va oferi momente "bogate", cu adevărat de excepţie. Pentru celibatari, nolie legături vor debuta sub semnul celor mai bune auspicii. Petrecerile, ieşirile cu prietenii, scurte escapade neaşteptate vor condimenta benefic relaţiile de-abia înfiripate. Atenţie însă, sufletul generos al Săgetătorului ar putea să-I facă pe acesta, în unele cazuri, să acorde mai multă încredere şi considerație unor persoane incapabile să-i aprecieze noblețea spiritului, tentate, în consecinţă, să răspundă cu superficialitate elanurilor sentimentale sincere şi generoase ale nativului acestei zodii.
Trimestrul al patrulea
Această perioadă va fi cât se poate de propice pasiunilor "nebune", întâlnirilor decisive, "marii iubiri". Săgetătorul se va lăsa dus de acest val al pasiunii şi se va dărui unei legături de-a dreptul tumultoase. Astrele prevăd, în acest caz, zile tulburătoare şi nopţi arzătoare. Totuşi, n-ar fi rău ca nativul acestei zodii să rămână măcar cu un picior pe pământ, să-şi păstreze cât de cât capul pe umeri şi să-şi acorde timpul necesar evaluării corecte a unei astfel de legături, pentru a decide cu luciditate până unde este cazul să meargă.
2. Profesie
Primul semestru
Nu este o perioadă prea liniştită pe plan profesional. Vor apărea situaţii neprevăzute, care îl vor "jena" pe nativul acestei zodii. Spiritul său justiţiar îl va determina să ia hotărâri care nu îl vor avantaja, el căutând, mai degrabă, o "dreptate universală", decât nişte avantaje imediate şi personale, pe care le-ar considera compromiţătoare, simple jumătăți de măsură. Tocmai din acest motiv, ar face bine să gândească şi să analizeze mai mult o situaţie uşor neplăcută în urma căreia i-ar veni să-şi "pună demisia pe masă". Timpurile sunt grele şi, chiar dacă Săgetătorul este sigur de capacitățile sale profesionale, un loc bun de muncă nu se găsește atât de ușor.
Semestrul al doilea
Mulţi Săgetători vor simţi nevoia să facă altceva, să se implice într-o activitate care să le solicite toate calităţile, care să-i "provoace" din punct de vedere profesional. Unii se vor gândi chiar să plece cât mai departe, pentru a-și încerca norocul şi pe alte meleaguri. Sunt multe şanse ca ei să reușească, ajutaţi fiind de spiritul lor de aventură, care îi scoate "basma curată" chiar și în unele demersuri pe care alţii le consideră nebuneşti. Alţii vor dori să-şi lărgească orizontul cunoaşterii, să învețe mai multe despre meseria care îi pasionează. Ei se vor înscrie atunci la cursuri suplimentare ori seminarii de specialitate şi, în final, entuziasmul lor va fi benefic, întrucât vor avea mult de câștigat în urma acestor noi "şcoli" profesionale.
3. Sănătate
Primul semestru
Nimic neplăcut nu îl va deranja pe Săgetător în această perioadă a anului. Fiind un mare amator de sport, nu va ezita să-si cultive această pasiune, ceea ce îi va asigura un echilibru benefic din punct de vedere fizic, cu condiţia să-şi respecte propriile limite şi să nu încerce să obţină "performanțe" demne de olimpiade. În unele momente, nativii acestei zodii s-ar putea lăsa "prinşi" de un val de pesimism, fără un motiv anume. Însă optimismul cu care astrele i-au înzestrat încă de la naştere îi va ajuta să depăşească stările melancolice. În plus, o bere băută cu un prieten apropiat poate face reale “minuni" din acest punct de vedere.
Semestrul al doilea
Sosirea anotimpurilor reci îi va aduce Săgetătorului riscul unor infecţii. Nimic grav şi netratabil, dar nativii acestei zodii ar trebui să le acorde atenţia cuvenită, mai ales dacă va fi vorba de infecţii urinare, pentru a evita eventuale complicații. La fel, dacă este vorba de Săgetători celibatari, ei trebuie să fie atenţi la legăturile amoroase pasagere, cu parteneri prea puţin cunoscuţi, pentru a ocoli riscul contactarii vreunei maladii de sorginte erotică. Desigur, aceste minime precauții nu vor transforma viaţa Săgetătorului într-una de ascet...
4. Bani
Primul semestru
În această perioadă își vor face apariţia câteva persoane mai intrigante şi puse pe căpătuială, care nu vor dori altceva decât antreneze pe Săgetător în combinaţii financiare păguboase pentru el. Aşa că nativul acestei zodii ar trebui să aprecieze şi să întărească de două ori orice propunere venită din partea celor care nu merită toată încrederea. Cel mai bine ar fi ca el să se bazeze doar pe forţele proprii, pentru că, Slavă Domnului, puterea de muncă şi spiritul metodic nu-i lipsesc.
Semestrul al doilea
Va aduce o evidentă îmbunătăţire a situaţiei financiare a Săgetătorului. Astfel, el se va putea lansa liniştit în tot soiul de planuri profitabile, pentru că, ghidat de intuiţia sa proverbială şi de flerul pentru afaceri, nativul acestei zodii va şti să facă cele mai sigure plasamente şi investiţii. Pe la mijlocul acestei perioade, întâlnirea cu o persoană specializată în domeniul financiar îi va aduce Săgetătorului reale satisfacţii materiale.
5. Sfatul astrologului
Indecizia, imobilismul, nonsalanta nu-I vor caracteriza deloc pe Săgetător pe parcursul anului 2021. El va şti să ia, la timpul potrivit, măsurile energice pentru modificarea anumitor situaţii mai apăsătoare. Eficace şi concret, nativul acestei zodii va avea parte de performanţe reale în toate domeniile care cer simţ practic şi dinamism. Cu toate acestea, el va avea tendinţa în unele momente să se plângă de complexitatea unor împrejurări cărora va fi obligat să le facă față onorabil, într-un timp scurt. Însă, întrucât însăși existenţa de zi cu zi presupune adaptarea rapidă la cele mai felurite situaţii, nativul Săgetător ar trebui să renunţe la momentele statice de autocompătimire şi să-şi (re)pună funcţiune agerimea, maleabilitatea și optimismul care-I caracterizează.
Capricorn (22 decembrie - 20 ianuarie)
Pentru nativii acestei zodii, anul care începe va fi unul al deciziilor şi negocierilor. Obișnuita lor tenacitate îi va ajuta să depăşească orice obstacol, mai ales dacă vor izbuti să se concentreze asupra esentialului. Capricornii vor avea mari succese dacă vor şti să dea dovadă de tact şi diplomaţie. Şi ar fi bine s-o facă, pentru că astfel vor ajunge mai uşor acolo unde doresc. În rezumat, 2021 va fi un an în care cei născuţi în această zodie au mari şanse să-şi pună în practică proiectele cele mai ambiţioase. În plan sentimental, ei vor avea parte de un an linistit, fără dispute, care va putea fi folosit la consolidarea relațiilor deja existente, iar cei singuri au mari șanse de a-şi găsi "sufletul-pereche", cu condiţia să nu se izoleze de restul lumii. În intimitate, Capricornii pot să se aștepte la o destindere, pentru că toate relaţiile lor se vor ameliora.
În ciuda tendinţei nativilor acestei zodii de a cheltui, în 2021 situația lor financiară se va ameliora, totuşi. Dar Capricornii ar face bine să-si reamintească diferenţa care există între investiții şi cheltuieli inutile, mai ales că ei sunt, în general, buni gestionari. În timpul anului, situaţia lor financiară se va ameliora, ceea ce la va permite să se gândească şi la viitorul lor. Cu atât mai mult cu cât vor avea parte şi de o cotitură spectaculoasă în plan profesional, datorată şi unor noi modalităţi de abordare a problemelor cu care se confruntă. Atât doar că nativii din Capricorn ar face bine să fie ceva mai atenţi cu sănătatea lor, mai ales că se pare că vor avea tendinţa să-şi supraestimeze forţele şi să-şi asume prea multe sarcini. Ar fi de dorit deci să-şi găsească, măcar uneori, ceva timp pentru o binemeritată odihnă.
1. Dragoste
Primul trimestru
Configuraţia planetară va avea o influenţă benefică asupra vieţii sentimentale a Capricornilor în această perioadă, care se vor mișca (în toate sensurile posibile), şi poate chiar vor fi tentaţi schimbe look-ul... şi partenerii! Nu ar fi exclusă nici o "curăţenie generală" a acestui domeniu, prilej minunat pentru un nou început. Nativii vor simţi nevoia de a fi liberi să aleagă, și, după câte se pare vor avea şi de unde, mai ales că succesele obţinute în alte planuri îi vor face încă şi mai atrăgători.
Trimestrul al doilea
Hotărât lucru, nativii acestei zodii vor dori și vor reuși cu brio să seducă - nu contează dacă sunt singuri sau nu. Gesturile lor tandre și, în acelaşi timp, spectaculoase îi vor ajuta să-şi cucerească (la propriu) "victimele", și asta în ciuda insistențelor - sau poate, în unele cazuri, chiar datorită lor... Mulţi Capricorni vor încerca (instinctiv sau cu bună știință) jocul de-a şoarecele pisica - bineînţeles, rezervandu-si rolul felinei nesătule. Dar, atenție mare! Există şi "soricei" care ştiu să se transforme, când sunt "călcaţi pe coadă" în dobermani sau pittbulli...
Trimestrul al treilea
Influenţele astrale benefice se vor concretiza în apariţia şansei de întâlnire a perechii potrivite, o persoană cu caracter, practică şi realistă, care va şti să le facă viața plăcută Capricornilor (poate chiar şi mai ușoară). Iar când nativii acestei zodii se vor pierde cu firea, dintr-un motiv sau altul, partenerii vor fi aceia care îi vor ajuta să revină cu picioarele pe pământ. Din momentul în care aceştia (sau acestea) se vor instala în viaţa Capricornilor, totul va merge bine pentru ei, întrucât nu le va lipsi nici încrederea în sine, nici entuziasmul şi nici puterea de a lupta.
Trimestrul al patrulea
Nativii vor fi transformaţi, cu sau fără voia lor, în nişte adevăraţi "activişti sentimentali", care nu vor pierde niciun prilej de a "marca puncte", uneori fără să se gândească la consecinţe. De exemplu, o persoană care se consideră pe nedrept ignorată de strălucitorii Capricorni ar putea avea accese de furie explozibilă, fiind chiar tentată să se răzbune. Nu ar fi excluse nici unele crize de gelozie făcute de partenerul (partenera) de viaţă, care s-ar putea simţi înșelat(ă). Deci mare, mare atenţie, mult tact delicateţe în relațiile cu persoanele cu care ati putea începe o relatie.
2. Profesia
Primul semestru
După o perioadă în care apele vor fi cam tulburi, Capricornii vor sfârși prin a fi stăpâni pe situaţie, având satisfacția de a avea (în sfârșit!) mijloacele necesare de a-şi pune planurile în practică, ceea ce le va ridica moralul. Atât doar că vor trebui să şi "transpire" ceva... Marea problemă care trebuie neapărat rezolvată este menţinerea moralului la aceeași cotă ridicată (absolut necesară pentru a putea reuşi) în ciuda dificultăţilor care nu vor întârzia să apară. Din fericire însă, mai există şi prieteni pe lumea asta...
Semestrul al doilea
Pentru mulţi nativi va fi o perioadă cam agitată, cu multe deplasări, care însă vor da rezultate excelente în plan profesional, atât pe termen mediu cât şi pe termen lung. Va fi o perioadă a eficacităţii, în care Capricornii îşi vor vedea proiectele mai vechi prinzând viaţă, iar relațiile lor cu colegii şi/sau partenerii de afaceri vor cât se poate de bune, mai ales dacă vor izbuti să nu amestece problemele profesionale cu cele sentimentale. Atenţie, amestecul poate fi exploziv!
3. Sănătate
Primul semestru
La acest capitol, se poate spune despre configuraţia astrală că este cam brambura sau, mai exact, aiuritoare, cu efecte cât se poate de puțin plăcute asupra somnului și odihnei. Atât doar că nativii din Capricorn trebuie să se ferească de somnifere precum dracul de tămâie (situaţia nu ar putea fi descrisă mai bine de nicio altă expresie). Este nevoie de mult echilibru (nu doar sufletesc), iar situaţiile stresante trebuie neapărat evitate. Nu în ultimul rând, cafeaua și ţigările trebuie tratate ca "inamicul public nr. 1", iar dulciurile şi Cola ca "inamicii publici nr. 2 şi 3".
Semestrul al doilea
Capricornii ar face bine să-şi supravegheze sănătatea (cam fragilă în această perioadă) cu cea mai mare atenţie. Câteva controale medicale ar fi deci cât se poate de binevenite, iar excesele de orice fel trebuiesc evitate. Mai ales nativii care au probleme cu inima şi cu aparatul circulator trebuie să fie foarte, foarte prudenţi şi să nu uite cât de importante sunt odihna si relaxarea.
4. Banii
Primul semestru
Situaţia financiară a Capricornilor promite să nu fie rea deloc, cu condiţia ca aceştia să-şi ţină în frâu tendința (accentuată acum de configuraţia astrală) de a arunca (la propriu, aproape) banii pe fereastră, fără a se gândi prea mult la consecințe şi la ziua de mâine. Cel mai bine pentru nativi ar fi să umble cât mai puţin la puşculiţă pentru a o goli de bani şi cât mai mult pentru a o umple. lar dacă "puşculiţa" ar putea aduce și dobânzi, ar fi şi mai bine. Atât doar că înainte de a investi bani, Capricornii trebuie să înceapă prin a culege informaţii.
Semestrul al doilea
Va fi o perioadă de mari eforturi, ce se vor concretiza, până la urmă, în noi surse de venituri. Dar şi tentaţia de a cheltui va fi pe măsura câștigurilor, dacă nu chiar mai mare, iar eforturile în vederea creşterii puterii de cumpărare vor sfârși prin a-i obosi pe Capricorni, deşi, până la urmă, vor fi pe deplin recompensate. În linii mari, un randament bun, cu ceva mai multe plusuri decât minusuri.
5. Sfatul astrologului
Nu le-ar strica deloc nativilor din Capricorn să mai arunce, din când în când, şi o privire înapoi, măcar pentru a putea măsura drumul deja parcurs. Şi nu numai atât: trecutul i-ar putea ajuta să-şi înţeleagă mai bine prezentul şi, în consecință, viitorul, pentru că vor putea astfel să evalueze ce au făcut bine ce au greşit deci să-şi elaboreze strategii cât mai adecvate momentului şi, mai ales, situaţiei. Va fi un an al progresului şi al eficacităţii, cu condiţia evitării conflictelor de orice fel. Celor născuţi în această zodie li se recomandă să-şi păstreze calmul în orice situaţie, oricât ar fi aceasta (realmente sau doar în aparenţă) de ciudată. Vor apărea şanse şi posibilităţi de tot felul, care trebuie neapărat exploatate, atât în plan profesional cât şi în plan social. Deci mare, mare atenție la capitolele "imagine publică" şi "relaţii cu restul lumil"!
Varsator (21 ianuarie - 19 februarie)
2021 va fi, pentru cei născuți sub acest semn de Aer, un an al expansiunii si al realizărilor palpabile. Dificultatile si obstacolele vor sfarsi prin a fi depășite, iar eforturile depuse în acest sens vor fi recompensate pe măsură. Vărsătorii vor fi plini de energie și vor ști facă alegerile cele mai potrivite pentru a reuși, iar ideile lor vor sfârși prin a se impune. Pe scurt, acestei zodii vor avea toate șansele să se pe toate planurile, inclusiv (și mai ales!) cel sentimental. Și asta, pentru că, şi aici, Vărsătorii vor izbuti să fie ce inventivi, problemele sentimentale, sociale și urmând a fi rezolvate nu doar în același timp, ci şi împreună.
Ar mai fi de amintit și faptul că nu ar exclus să apară șansa de a întâlni persoana potrivită la timpul şi în locul potrivit. Același lucru s-ar putea spune şi despre finanțe. Numai că acest sector delicat va necesita o permanentă şi atentă supraveghere. Cu condiția să se mişte rapid şi cu cine trebuie, nativii acestei zodii vor izbuti să "marcheze puncte", ceea ce le va permite să-si satisfacă unele capricii. Bineînțeles pentru asta va fi nevoie de eforturi susţinute în plan profesional, unde vor fi tentaţi să meargă şi pe căi mai puțin bătute, uneori spre exasperarea cu greu disimulată a persoanelor cu vederi mai conservatoare. Va trebui deci ca Vărsătorii să dea dovadă de perseverenţă şi chiar de curaj. Atât doar că, pentru a-si putea pune în practică proiectele ambițioase, ei vor consuma multă energie iar pentru asta trebuie “incarcate bateriile”, vor tentați la tot felul de excese, în primul rând culinare, dar nu numai. Tentaţia de a face gesturi spectaculoase și demonstrative își va face şi ea apariţia, şi nu va fi rău deloc pentru Vărsători să fie ceva mai reținuți.
1. Dragoste
Primul trimestru
Șanse ca Vărsătorii să se descurce cu bine în acest domeniu sunt destule. Chiar în situaţii aparent disparate ei vor izbuti să cadă, asemeni pisicilor, în picioare. O vorbă de duh şi un gest frumos îi vor ajuta să găsească o rezolvare elegantă chiar și pentru cele mai delicate și spinoase probleme. Bine ar fi însă ca ei sa nu uite că timpul trece și să lupte împotriva tentaţiei de a lăsa unele lucruri de azi pe mâine, care în acest domeniu poate avea urmări dezastruoase. De asemenea nu trebuie să uite că aparențele, de cele mai multe ori, înşeală și că nu tot ce "se spune" şi, de multe ori, nu tot ce "se vede" corespunde realității..
Trimestrul al doilea
Hotărât lucru, ceva mai multă prudenţă decât până acum se impune... Tentaţia unor aventuri extraconjugale, care nu ar fi exclus să apară, le poate încurca Vărsătorilor toate socotelile, aşa că ar face mai bine să se abţină. lar dacă mai intră şi gelozia în ecuaţie, atunci problema se poate complica îngrozitor. Pe scurt, este bine ca nativii acestei zodii să-şi reamintească faptul că nu toate schimbările sunt benefice. Mai ales cele făcute de dragul schimbării!
Trimestrul al treilea
Configuraţia astrală a acestei perioade Ie va da Vărsătorilor o binevenită prudenţă, poate chiar prea multă, care riscă să se transforme în conservatorism, iar pe ei facă să pară prozaici, neinteresanţi, ba chiar materialişti. Nu ar fi deci cu totul exclus ca demersurile lor să aibă, din acest motiv, cu totul alt efect decât cel scontat, iar nativii acestei zodii să se aleagă cu o scuturătură zdravănă, care să le demonstreze că excesul de prudenţă nu este şi el decât tot un exces.
Trimestrul al patrulea
După năucitoarea pendulare între extreme, situaţia dă semne că se stabilizează. Nu foarte uşor şi nu imediat, dar în aşa fel încât cei născuţi în această zodie să aibă fie şansa de a-şi descoperi perechea potrivită, fie surpriza plăcută de a descoperi calităţi nebănuite la partenerul partenera) lor de viaţă. Ceea ce înseamnă există destule şanse pentru un nou început: cuplurile cu probleme se vor reface, iar celor stabile un eveniment fericit le va oferi şansa unei a doua luni de miere.
2. Profesie
Primul semestru
În plan profesional, eficacitatea Vărsătorilor va fi depășită doar de entuziasmul lor. Dar, atenţie, acesta ar putea fi perceput ca exces de zel, motiv pentru care atât imaginea publică a nativilor din această zodie cât şi relaţiile lor cu cei apropiaţi (colegi, parteneri de afaceri şi, nu în ultimul rând, familie şi prieteni, riscă să aibă serios de suferit. Bine ar fi deci pentru ei să nu fie mai critici decat trebuie si să învețe să treacă cu vederea micile defecte ale celorlalţi. Tactul şi diplomația sunt, mai mult decât oricând, indispensabile.
Semestrul al doilea
Va fi, probabil, o perioadă decisivă pentru cariera celor născuţi sub acest semn, care vor trebui să lupte pe mai multe fronturi şi să pună armonie între tendinţele, planurile şi speranțele celorlalţi şi ale lor. Vor trebui, fără doar și poate, descurcate unele situaţii destul de încâlcite, şi încă într-un timp scurt. Energia de care, până nu demult, Vărsătorii au făcut risipă, va trebui canalizată în direcţia atingerii obiectivelor propuse, oricât de mari par a fi piedicile care le ies în cale. Acestea nu trebuie nici supraestimate, dar nici subestimate: mai mult ca oricând, este nevoie de realism.
3. Sănătate
Primul semestru
Ceea ce trebuie să evite Vărsătorii sunt sursele de stres... și de căldură: expunerea prelungită la soare sau băile prea fierbinţi. Tot circulaţia, bat-o vina, ca să nu mai vorbim şi de epidermă, care este mai sensibilă decât ar trebui, sau despre efectele deloc plăcute ale insolatiilor. Cât despre alcool, cu cât mai puţin, cu atât mai bine, mai ales în a doua parte a acestei perioade, pentru că şi ficatul riscă să fie "în pioneze". Cei care practică sporturile extreme ar face bine să fie cât mai prudenţi cu putinţă, şi să aibă mare grijă de membrele lor.
Semestrul al doilea
Există riscul apariţiei unor dureri de cap destul de zdravene, iar ochii ar putea să obosească mai repede ca altă dată, așa că nativii acestei zodii ar face bine să nu-i suprasolicite. Nu ar fi cu totul exclus ca Vărsătorii să se simtă mai obosiţi ca de obicei, atât din cauza eforturilor depuse şi a unei vieţi mai agitate decât ar trebui, cât şi a unei configuraţii astrale mai puţin fericite, din cauza căreia vor fi tentaţi să-şi supraestimeze forţele.
4. Banii
Primul semestru
Este o perioadă în care pot să apară unele câștiguri neașteptate, care le vor permite să-şi pună practică planuri mai vechi sau să facă deplasări nu în interes de serviciu, ci pentru propria plăcere. Atât doar că nu ar fi exclus ca banii să vină în tranșe mici, de unde şi pericolul de a fi cheltuiti pe fleacuri în loc să fie folosiţi pentru o cauză nobilă sau investiți "cu cap". Din acest motiv anumiţi "consilieri financiari" ale căror sfaturi sunt date cu scopul declarat de a obţine avantaje şi foloase necuvenite trebuie trimiși, fără jenă, "la plimbare".
Semestrul al doilea
Nu ar fi exclus ca o moştenire să rezolve unele probleme mai vechi, dar şi să creeze unele noi. De exemplu, mulţi Vărsători ar putea avea "şansa" de a fi "promovaţi" pe deloc plăcutul post de "oaie neagră a familiei", chiar dacă dreptatea este de partea lor. Sau poate tocmai de asta... Ceea ce înseamnă că terenul trebuie pregătit din timp şi, mai ales, că nativii acestei zodii vor avea nevoie de aliaţi, cărora ar face bine să le explice că e în interesul lor să îşi ofere ajutorul. Bineînţeles, fără ca orgoliul acestora să fie lezat...
5. Sfatul astrologului
Configuraţia astrală a acestui an favorizează acţiunile curajoase şi transformările spectaculoase, ceea ce s-ar putea "traduce" printr-o ameliorare a ceea ce există datorită unor iniţiative originale, unor idei salvatoare, a unor soluţii noi şi îndrăznețe care vor sfârși prin a rezolva chiar şi probleme mai vechi şi, nu în ultimul rând, şanselor care vor apărea pe neaşteptate. Şi totuşi, uneori, Vărsătorii vor cunoaşte instabilitatea și chiar neliniştea, poate şi pentru că vor exagera greutăţile cu care se confruntă. Există însă şi compensații: odată depăşit momentul de criză, Soarele va răsări pe strada celor născuţi în această zodie, mai strălucitor ca oricând. Ceea ce înseamnă şi că vor trebui să înveţe să se bucure de tot ce li se oferă şi, nu în ultimul rând, să le facă bucurii şi celor apropiaţi.
Pesti (20 februarie - 20 martie)
Anul 2021 este pentru nativii din zodia Peştilor un an de transformări și de eficacitate. Nativii și nativele acestei zodii de apă vor fi mai degrabă realişti şi concreţi în anul care urmează şi-şi vor mira anturajul, care nu are deloc obiceiul să îi vadă în această postură. Peştii îşi vor continua evoluţia internă şi aceasta va da rezultate în felul lor de a avansa în proiecte şi în înfăptuirea realizărilor lor. În acest an obstacolele care vin de la superiorii ierarhici îi vor obliga pe Peşti să fie mai răbdători decât de obicei. Totul se va rezolva favorabil însă pe parcursul anului.
Oboseala pe care Peştii o pot resimţi din când în când se va împrăștia odată cu reîntoarcerea unei aprecieri pozitive a celorlalți asupra lor. Pe scurt, un an de schimbări şi de mișcări interne şi externe, propice evoluţiei nativilor din Peşti. Dragostea nativilor acestei zodii va cunoaşte o remodelare, o reformare, benefică în final pe plan personal. O mare întâlnire este posibilă în 2021 dacă Peştii vor ştii să-şi uite şi să lase deoparte spiritul critic şi dacă ei nu vor mai cântări totul prin această lupă severă pe care o au în interior. Relaţiile lor vor evolua în acest an.
Peştii vor efectua o triere a persoanelor pe care le frecventează, însă trebuie să fie atenţi şi să nu "dea pe toată lumea la naiba." În viata intima, nativii din Peşti vor ştii să-şi trăiască plăcerea, dar trebuie să împartă emoțiile şi cu partenerul (sau partenera) de viaţă, altfel aceştia se vor simţi frustraţi. Finanţele vor fi un aspect minor al acestui an în viaţa Peștilor. Nimic esenţial nu se petrece pentru nativii acestei zodii în acest domeniu. Se poate spune totuși că Peştii își vor mări veniturile prin muncă şi prin noua lor disciplină în materie financiară. Ei vor ştii să economisească pentru a-şi oferi o frumoasă călătorie. 2021 este un an decisiv pentru activităţile nativilor din Peşti. Proiectele pe care le făuresc vor prinde contur. Peştii vor cunoaşte frumoase reuşite. Nativii zodiei vor obţine tot ce vor dori, trebuie însă să nu vorbească prea devreme despre acest lucru.
Peștii vor trebui de asemenea să îşi drămuiască timpul, şi nu va fi foarte greu, căci aşteptarea va fi de scurtă durată. Viitorul lor va debuta în 2021 şi va lua în acest an traiectoria pentru următorii ani. Contacte fructuoase vor fi începute şi vor servi unor proiecte personale viitoare. Pe planul sănătăţii, se poate spune că în acest an, contrarietăţile îi vor face pe Peşti să somatizeze. Oricum, sensibilitatea nativilor din această zodie este binecunoscută. Ei vor trebui să-şi compenseze pierderile de energie şi oboselile prin aportul medicinei naturiste. Resursele minerale ale organismului nativilor din Peşti vor trebui să fie ajutate de un aport extern. Ei vor avea nevoie de exerciţii regulate pentru a-şi evalua depresiile şi deprimele care îi pândesc la orice pas. În 2021, Peştii vor testa lucruri noi şi originale ca dansul din buric sau patinele cu rotile. Călătoriile schimbă şi ele ideile Peştilor, de aceea nu trebuie să ezite să plece, ceea ce le este prielnic de obicei şi le şi place.
1. Dragoste
Primul trimestru
Influxurile astrale nu par favorabile armoniei în relaţiile de cuplu ale nativilor din zodia Peştilor. Provocarea sau dorinţa de superioritate va fi la originea unor scene de rivalitate nesănătoasă. Ar fi posibil pentru Peşti să remedieze această situaţie înlocuind cearta printr-o emulaţie pozitivă, fiecare partener căutând să aducă ceva în plus comunităţii. În această perioadă va trebui de asemenea ca Peştii să-şi dea seama si să admită ca regulă generală, că nici femeile, sau in speță, barbatii, nu-s mai buni unii ca ceilalti.: "Adevărul vorbeşte la fel împotriva femeilor ca şi împotriva bărbaţilor." (Marguerite de Navarre)
Al doilea trimestru
Climatul sentimental pentru nativii sau nativele din Peşti va fi destul de bun în ansamblu. Dar Peștii vor trebui să respecte anumite reguli de toleranţă şi de înţelegere mutuală în această perioadă. Fie că este vorba de un Peşte căsătorit, fie de un celibatar, partenerul acestuia va avea mare nevoie de atenţie şi tandreţe, iar nativul din Peşte va trebui să facă primul pas spre acest lucru. Pentru anumiţi celibatari, o întâlnire recentă va suferi câteva complicaţii, prin întârzieri, lipsă de coordonare şi telefoane ratate.
Al treilea trimestru
Nimic nu va fi simplu în viaţa sentimentală a Peştilor. Nativii acestei zodii vor putea simţi o pasiune devorată pentru o persoană originală şi fantezistă care îi va fascina prin talentele sale. Această atracţie se va face fără îndoială în detrimentul unei alte persoane, mai cuminte, mai rezonabilă care i s-ar potrivi mai bine nativului sau nativei din Peşti. Culmea este că Peștii ştiu acest lucru. Situația aceasta va crea o grămadă de sfâsieri interioare destul cre familiare Peştilor din nefericire. Peştilor le va fi greu să facă alegerea potrivită.
Al patrulea trimestru
Comportamentul amoros al nativilor din Peşti va fi supus multor capricii. Cei care sunt obligați la un contract de fidelitate vor fi personajele principale ale unor lovituri tranşante date rutinei amoroase, adică își vor înșela partenerul(a). Partenerul (partenera) obişnuit (a) al Pestilor nu va înțelege nimic din aceste evenimente care Pestilor sunt subtilități: el(ea) va fi complet derutat(ă) de aceste noi orientări. El(ea) ar putea foarte bine să ceară socoteală Peştilor dacă aceştia comit infidelităţi.
2.Profesie
Primul semestru
Astrele îi vor înzestra în această perioadă pe nativii şi pe nativele din Peşti cu un talent pronunţat pentru organizare. Mai mult ca niciodată Peştii vor ştii să vadă lucrurile de sus și de departe şi să-și dea seama uşor de măsura problemelor pe care le au de înfruntat. Ei vor ști să meargă la ţintă în dificultăţi şi să găsească modul de a depăşi greutăţile care îi aşteaptă în această perioadă. Dacă nativul din Peşti este responsabil sau patron, va ştii să se înconjoare la locul de muncă de către persoane competente cărora le inspiră încredere.
Al doilea semestru
Obiectivele pe care şi le vor fixa nativii din Peşti sunt pe cale de a fi realizate în aceste luni. Momentul ar fi deci prost ales ca Peștii să se dezintereseze tocmai acum de ceea ce-si puseseră în gând. Dacă nativii sau nativele zodiei vor face un ultim efort, ei vor putea să Încline balanţa de partea lor, și va apărea o netă progresiune. Va trebui ca Peştii să fie hotărâți, întreprinzători, curajoşi, să înainteze fără să slăbească pe calea aleasă, să investească toată energia de care sunt capabili. Trebuie deci ca Peştii să fie puţin mai consecvenţi decât până acum şi mai perseverenţi.
3. Sănătate
Primul semestru
Dacă nativul din Peşti practică un sport, a remarcat poate deja în trecut că transpiraţia îi provoacă pete de roşeaţă sau plăci care seamănă cu o eczemă. Aceste fenomene se vor intensifica în cursul acestei perioade. Peştii trebuie să se trateze cu o loţiune tonică pe bază de esenţe naturale imediat după efort ; rezultatele acestui tratament vor fi surprinzătoare. Cât despre alimentaţie, nativii din Peşti trebuie să privilegieze produsele bogate în vitamina A - morcovi, spanac, fasole verde, pepene galben. Ei trebuie să se ferească de substanţe nocive, ca alcoolul şi tutunul, care strica tenul, mai ales după o noapte nedormită. Pe scurt, o viaţă în care să se respecte câteva principii sănătoase este recomandată pentru primul semestru din 2021.
Al doilea semestru
Influenţele astrale vor fi extrem de puternice pe planul sănătății Peştilor în această perioadă. Ei se vor feri cu uşurinţă de microbi și de viruşi de orice fel și vor fi capabili să furnizeze eforturi titanice. Nativii acestei zodii vor profita de vitalitatea lor aparent inepuizabilă în acest moment şi vor termina toate lucrările şi proiectele care aşteaptă. Peştii nu trebuie să-şi cheltuiască energia dovedindu-se la nişte activităţi inutile sau irosindu-se, căci au forța necesară pentru a canaliza acţiunile lor pe căi favorabile lor înșiși.
4. Finanţele
Primul semestru
Nativii și nativele din Peşti vor avea mai ales tendinţa să se lase purtaţi de curent, ca de obicei, adoptând o atitudine indiferentă în faţa evenimentelor, fie că ele sunt bune, fie rele. Totuşi, şansa ar putea să fie de partea lor de această dată și le va da ocazia de a-şi rotunji sensibil bugetul. Dacă nativii din Peşti câştigă sume confortabile, nu trebuie să ezite să preconizeze în acest semestru un plasament imobiliar, căci acesta va avea multe șanse de reușită.
Al doilea semestru
Situaţia lor financiară se va stabiliza în această perioadă. Nativii din Pești vor trebui să se gândească să ceară sume care le sunt datorate de alţii sau să pretindă o mărire de salariu care li se pare meritată: vor fi uimiţi ei înșiși de ceea ce vor reuşi să recupereze sau să obţină pe plan financiar. În concluzie, această perioadă se revelează benefică pentru Peşti, financiar vorbind.
5. Sfatul astrologului pentru 2021
Mişcarea planetară a anului va avea ca efect doborârea obstacolelor în acest an pentru nativii sau nativele din Peşti. Orice limitare sau restricţie pe care viata o impunea până în prezent nativilor din Pesti, va avea tendința de a dispărea în această perioadă. Peştii se vor simţi mai bine dispuşi. Lucrurile vor ti mai uşoare şi mai plăcute pentru nativii acestei zodii. Aceste împrejurări vor fi favorabile de asemenea şi acţiunilor eroice şi spectaculoase pe care le pot înfăptui.
În 2021 Peștii vor putea să câştige frumoase victorii asupra adversarilor lor de orice fel, şi chiar împotriva adversităţi vieții însăşi. Astrele favorizează sprijinul unor persoane influente. Peştii vor beneficia de susţinerea prietenilor lor. Pe meniul acestui an mai sunt marcate şi succese la concursuri și examene, bucuria de a trăi, veşti bune, deci o panoplie de lucruri pozitive care îi aşteaptă pe Peşti. Nativii zodiei vor putea chiar să semneze contractul vieţii lor - contract care va putea fi de ordin profesional sau sentimental.
Dar Peştii trebuie să fie atenţi la imprudentele în deplasări, din cauza sentimentului de euforie care îi poate domina şi de care se pot lăsa orbiti. Din păcate, prea pretenţioşi, Peştii au tendinţa de a spera marea fericire, cea cu F mare, neglijând toate micile bucurii ale vieții cotidiene. De fapt, secretul pe care ei nu par încă să-I fi descoperit este că tocmai însumarea acestor mici bucurii savurate trebuie să constituie fericirea lor, şi "un mare obstacol la fericire este de a se aștepta la o prea mare fericire." (Fontenelle)