Gaius Iulius Caesar August Germanicus este cunoscut înainte de toate cu porecla de „Caligula». Titlul deplin la momentul morţii lui era: Gaius Iulius Caesar August Germanicus, Marele pontif, de patru ori consul, împărat, tribun imputernicit de patru ori, „Tatal Patriei”. El a intrat în istorie drept unul dintre cei mai nesăbuiţi şi nemiloşi conducători, calificaţi astfel de Suetonius în cartea „Doisprezece Cezari».

Gaius a fost al treilea dintre cei şase copii ai lui Germanicus, general şi consul roman. Încă din copilărie, tatăl său îl lua cu sine în taberele militare, mai ales în campaniile germane, unde Gaius purta cizme asemănătoare cizmelor militare (în latină, caligae); de aici i-a venit şi porecla, „Caligula”, în traducere, „cizmuliţă.'”, poreclă care nu-i convenea deloc. Din cauza relaţiilor încordate dintre mama sa, Agrippina cea Bătrână, şi unchiul său Tiberiu, după moartea misterioasă a lui Germanicus, Gaius a fost expediat să locuiască la stră-străbunica sa, Livia, iar după moartea acesteia — la bunica Antonia.

In anul 33, Caligula s-a căsătorit cu Iunia Claudia, care moare împreună cu copilul său, în timpul naşterii. Cu mult timp înainte de moartea sa, împăratul Tiberius i-a declarat pe Caligula şi pe celălalt nepot al său, Tiberius Gemellus, moştenitori cu drepturi egale, însă a indicat ca înlocuitor pe Caligula, cu toate că ştia că succesorul său este foarte nesigur. Poate, din cauza că împăratul nu era sigur cine este adevăratul tată al lui Gemellius.

Curând după aceasta, s-a răspândit zvonul că insuşi Caligula l-a asfixiat (iar conform altor versiuni, l-a înecat sau l-a otrăvit) pe Tiberius. La începutul domniei sale, Gaius a dat dovadă de pietate. Cu totul pe neaşteptate, el a pornit sprelocurile unde fuseseră exilaţi mama sa, Agripina, şi fratele său, Nero.

A transferat urnele lor funerare la Roma şi a organizat inmormântarea lor cu toate onorurile în mausoleul lui August. pentru a risipi zvonurile, Gaius l-a onorat pe de-cedatul Tiberius, a recuperat pierderile provocate de sistemul imperial de impozitare, a micşorat impozitele şi a plătit datoriile impăraţilor care i-au precedat. A urmat abrogarea legii privind ofensa Maiestăţii Şl o Bustul lui Caligula în armură. amnistie politică.

Dar, după opt luni, Caligula s-a îmbolnăvit brusc (se presupune că de encefalită, iar conform altor surse — de epilepsie, care a provocat afecţiunea organică a creierului). După însănătoşire, comportamentul lui Gaius s-a schimbat radical, cu toate că există opinia că unele surse primare (în special, Suetonius şi Tacitus, cărora le plăcea să descrie intrigile de la curte) au dramatizat exagerat situaţia. Şi totuşi, următoarele sale acţiuni nu pot fi considerate pioase. În anul 38, Caligula l-a împins la sinucidere, mai întâi, pe Macron, apoi pe tatăl primei sale soţii — Marcus Iunius Silanus, iar mai târziu, l-a executat pe Gemellus, învinuindu-l neîntemeiat de atitudine suspectă faţă de cezar (Caligula a afirmat că, la una dintre mesele de sărbătoare, Gemellus, temându-se de a nu fi otrăvit, folosise un antidot).

După doi ani, la ordinul lui Caligula, a fost executat un văr de al său, Ptolemeu, suveranul roman al Mauritaniei, pe motivul că a început să poarte o manta purpurie, prerogativ al împăratului. În ultimii ani ai domniei, Caligula a mărit impozitele, a confiscat averi (mai ales pe ale senatorilor), având nevoie de surse pentru organizarea reprezentaţiilor de triumf, de circ, de teatru şi pentru premierea gărzii imperiale.

În pornirile sale, nu-l putea opri nimic — el aranja vânzări de obiecte absolut inutile, impunând pe cei bogaţi să dea pe ele mari sume de bani; anula valabilitatea testamentelor în care nu era menţionat numele său, executa oameni absolut nevinovaţi, işi omora rudele, una după alta, pe alţii trimiţându-i în exil, hrănea animalele de circ cu corpurile celor care se făceau vinovaţi de ceva. Nebunia lui nu avea limite. Conform caracterizării făcute de Suetonius, el repeta mereu: „Chiar dacă mă urăsc, important este să le fie frică”. Existau destui oameni care nu-l agreau pe împărat; metodele lui de conducere nu le conveneau multora, inclusiv senatului.

Caligula a reuşit să descopere câteva conspiraţii impotrivă-şi, dar atentatele de asasinat n-au încetat. Stiindu-i obiceiul de a merge, la amiază, să facă baie, apoi să ia prânzul, anumiţi conspiratori şi-au pus în plan să-l atace pe când va trece printr-un îngust pasaj subteran. Pe drum, când Gaius s-a oprit să discute cu nişte tineri, unul dintre conspiratori a pronunţat o frază glumeaţă pe care i-o zicea Gaius când se distra pe seama lui; aceasta fiind parola conspiratorilor, a urmat răspunsul obişnuit, spus cu răutate, fapt care a constituit semnalul pentru a acţiona conform planului (după altă versiune, Gaius a pronunţat: „Jupiter”, după care a urmat „Accipe ratum” — „Primeşte-ţi pedeapsa”). Gaius a simţit o lovitură la ceafă şi a încercat să fugă, dar nu a reuşit. El nu mai era viu când i se aplicau ultimele lovituri. Ulterior, Agripa a transferat rămăşiţele pământeşti ale lui Caligula în Grădinile Lamiani — proprietatea împăratului pe Muntele Esquilinus, aflat în afara Romei; corpul său a fost incinerat, iar cenuşa — pusă într-un mormânt temporar.

Se zvonea că stafia lui ar fi bântuit un timp prin Grădinile Lamiani, până când a fost înmormântat după cum se cuvenea.