În urmă cu aproape un mileniu, anul 980, s-a născut  lângă Buhara marele învătat Abu-Ali al Husein ibn Sina, cunoscut sub numele de Avicenna. Încă de la vârsta de 5 ani copilul îi uimea pe cei din jur prin capacităţile intelectuale şi, mai ales, prin dorinţa lui de învăţătură, ştiind pe de rost, în limba arabă, tot Coranul.

Primii săi dascăli au fost din regiunea de baştină, dar după ce întreaga familie s-a stabilit în Buhara, părinţii au trebuit să-i găsească învăţători pe măsura inteligenţei fiului lor.

La prima şcoală la care a fost trimis, Abu-Ali a căpătat primele noţiuni de aritmetică. Deoarece tatăl său nu a găsit un mentor potrivit, tânărul Husein şi-a însuşit cu ajutorul unui instructor ocazional ştiinţa în care erau cuprinse toate disciplinele filologice: gramatica, stilistica, poetica. După aceea a studiat ştiinţele juridice de la un legist-teolog, devenind neîntrecut prin modul în care participa ia dezbaterile privind războiul sfânt împotriva necredincioşilor sau la cele legate de măsurile care trebuiau luate pentru eliberarea sclavilor.

Avicenna a dat dovadă încă din copilărie de o memorie uimitoare şi de o putere de gândire, încercând să îşi explice tot ce învăţa şi nerenunţând până nu înţelegea cauzele tuturor fenomenelor. Fenomenele astronomice şi meteorologice, gravitaţia, erau probleme care îl preocupau. Nefiind mulţumit numai cu studiul filozofiei, Husein şi-a aprofundat cunoştinţele despre geometrie.

Adolescent fiind, Avicenna asculta istorisirile despre astronomii din Egiptul antic care au împărţit anul în 12 luni, şi despre cei din China care nu au prevestit la timp eclipsa deoarece se îmbătaseră şi nu calculaseră bine timpul. El privea cu încântare constelaţiile Orion, Sirius, Lebăda şi Pleiadele.

Din analiza informaţiilor obţinute în urma studierii lucrărilor astronomului grec, Claudius Ptolemeu, Husein a aflat teoriile tuturor învăţaţilor antici legate de apariţia Universului şi formarea Pământului.

„Metafizica” lui Aristotel a constituit una dintre etapele care au pus la încercare inteligenţa si spiritul de cercetare al lui Avicenna . Desi a recitit de mai multe ori tratatul, el nu sesiza încă înţelesul pe care filozoful antic îl dădea elementelor pe care le denumea „esenţe” si nu înţelegea motivul pentru care, la început Aristotel a împărţit existenţa în 10 categorii, pentru ca apoi să o reducă la numai 3: esenţa, starea şi creaţia. Cu toate acestea Avicenna era convins că scrierea filozofului antic constituia o operă măreaţă şi importantă. Mult mai târziu, Avicenna , în tratatele sale s-a referit la întreaga activitate a lui Aristotel, făcând comentarii asupra lucrărilor acestuia şi promovându-i teoriile.

În paralel cu preocupările filozofice, medicina a reprezentat un domeniu care l-a atras pe Avicenna din tinereţe. În Orient, practica medicală avea o istorie îndelungată şi renumită, medicii din acele ţinuturi îmbogăţind informaţiile moştenite de la Hipocrate. În acele vremuri, în Buhara, se puteau găsi si consulta scrierile unor elevi ai Academiei de medicină din Alexandria. Deoarece orientalii aveau o bogată experienţă privind stabilirea diagnosticelor si vindecările, Avicenna a încercat să descifreze aceste practici.

În perioada în care a locuit în Buhara, sub îndrumarea medicului Ab-dui-Mansur Karnari, Avicenna a efectuat primele disecţii pe cadavre umane încălcând poruncile islamului. În urma cercetărilor (care se desfăşurau într-o cocioabă dintr-un cartier mărginaş) a fost analizat fiecare organ şi i s-a întocmit şi o schiţă. Cu această ocazie a fost observată existenţa apendicelui la om.

Calitătile cu care era înzestrat (memorie, spirit de analiză şi dorinţă de comparare) i-au fost de ajutor în practicarea medicinei. Avicenna nu era înspăimântat de nicio boală, vindecările sale aducându-i o mare faimă în tot oraşul. Unul dintre cei mai importanţi pacienţi a fost emirul Buharei, Nuh ibn Hansur. Drept recompensă pentru serviciul adus, suveranul i-a permis lui Husein să studieze cărţile adunate timp de două veacuri în biblioteca palatului.

Cercetând lucrările de medicină, Avicenna a avut ideea să conceapă un îndrumar în care să cuprindă numele tuturor maladiilor, descrierea lor precum şi indicaţia fiecărui leac. Până în anul 999, Avicenna a putut să-şi dedice întreaga activitate medicinei, lucrând cu abnegaţie la întocmirea îndreptarului medical. În cursul unor tulburări interne din oraş care au avut loc cu numai un an înaintea şitului primului mileniu d. H., biblioteca din Buhara a fost arsă în întregime. Pentru Husein această întâmplare a constituit un dezastru şi el şi-a dat seama că în viitor nu va mai putea apela decât la memoria sa pentru a reconstitui preţioasele informaţii din cărţile distruse pentru totdeauna.

Un prieten i-a propus lui Avicenna să conceapă o lucrare despre manuscrisele din arhiva palatului şi să includă în această carte si cunoştinţele dobândite în urma studiului său. Solicitarea a fost făcută pentru a transmite posterităţii nepreţuitele înţelepciuni cuprinse în fosta bibliotecă din Buhara. Astfel, Husein a întocmit un manual pentru toate ştiinţele (exceptând matematica) pe care l-a intitulat „Culegere”.

Propriile idei ale lui Avicenna au fost expuse într-o altă scriere care avea ca obiect comentarii asupra Coranului (tânărul îşi spunea părerea asupra jurisprudenţei musulmane). În acest mod, au apărut cele 20 de volume ale operei „Cauză şi efect”, iar apoi „Cartea binefacerii şi a păcatului”.

Deoarece Buhara nu mai constituia un oraş sigur, din motive politice, la vârsta de 20 de ani, Avicenna a decis să se mute cu întreaga familie în Horezm. La scurt timp după plecarea savantului, reprezentanţii clerului musulman l-au învinuit de erezie si i-au ars lucrările pe rug.

Şahul Horezmului l-a primit la palat şi i-a propus să facă parte din adunarea învăţaţilor. Invitaţia a fost o mare cinste pentru Avicenna care nu credea că era atât de bine cunoscut în Horezm. Aici, el se simţea într-adevăr un om apreciat, fiind solicitat să rezolve toate problemele de ştiinţă care se iveau.

Prima sa activitate pentru noua patrie a constituit-o realizarea unui sistem legislativ unitar. Până în acel moment cei care întocmeau legile erau oameni bătrâni, retrograzi, dar cunoscători ai tuturor variantelor si interpretărilor legilor musulmane. Ei nu acceptau nicio reformă a rânduielilor existente, socotind drept cea mai gravă infracţiune, nerespectarea dogmelor Coranului.

Dar preocuparea principaiă a lui Avicenna a fost medicina. Ca si în Buhara el a vindecat atât oameni săraci, cât si bogaţi, actiuni la care se adăuga lipsa interesului material, care l-a făcut celebru. În scurt timp, Avicenna a beneficiat de o numeroasă clientelă. Pe lângă cei bolnavi veneau la el şi oameni sănătoşi care îl rugau să îi ia ucenici. Astfel, Avicenna a descoperit că era pe lângă un medic cunoscut si un pedagog foarte bun. El le-a lăsat discipolilor manuale si tratate de specialitate în care explica maladiile, indica simptomele şi preciza metodele de vindecare.

Dorinţa sa era de a deschide şi în Horezm o şcoală de medicină asemănătoare cu cea din Buhara şi un spital, „Casa tămăduirii”, în care să fie găzduiţi toţi cei bolnavi, care nu aveau mijloace materiale. La dezbaterile la care participa, Husein compara inteligenţa omuiui cu evoluţia unui copil. Pe prima treaptă omul se aseamănă cu un copil care nu ştie nimic, dar care este capabil să înveţe; pe al doilea nivel omul se aseamănă cu un copii care începe să scrie şi să citească; în cea de-a treia etapă omul inţelege cum se formează cuvintele, care la rândul lor exprimă notiuni concrete abstracte. O altă observaţie a savantului era aceea că în creier se află toată capacitatea intelectuală a omului, teorie care nu corespunde cu invăţătura musulmanilor.

Deşi solicitat să participe la treburile statului, învătatul nu era interesat de onorurile palatului preferând să cerceteze şi să aprofundeze metodele de vindecare ale vracilor si să descopere noi leacuri pe care, apoi, le prepara şi le verifica efectul. Deoarece activitatea pedagogică, cât şi lucrările pe care le-a conceput au constituit probleme de mare răspundere, Avicenna si-a făurit o viziune proprie despre lume şi viaţă, ceea ce a dus la apariţia unei contradicţii între educaţia musulmană primită şi experimentele efectuate de el.

Când a cercetat modul în care s-a format Pământul, Husein a studiat diversele stratificări observând fosile de animale si de plante. Astfel, savantul si-a dat seama că în decursul evolutiei planetei noastre au avut loc mai multe cataclisme care au dus la transformarea structurii scoarţei terestre.

Avicenna a studiat şi chimia, combătându-i pe alchimiştii care erau atrasi de căutarea „Pietrei Filozofale” şi a elixirului făcător de minuni.

În Horezm, Avicenna a conceput marea enciclopedie filozofică „Cartea vindecării” şi a trasat principalele idei ale celei mai importante lucrări, „Canonul ştiinţei medicale”.

În jurul anului 1010, tot din motive politice, savantul a părăsit Horezmul si s-a stabilit în mai multe localităţi. În tot acest timp el s-a îngrijit de cei bolnavi si a continuat elaborarea lucrărilor stiintifice. Pornind de la gândul de a analiza măsurătorile Pământului, învăţatul a elaborat lucrarea „Despre Ecuator”. Ideea de a ridica spitale pentru oamenii sărmani nu l-a părăsit nicicând (acest lucru se va întâmpla când va ajunge în Ispahan şi va reuşi să construiască un spital). Îmbolnăvindu-se de malarie, Husein a văzut ce înseamnă această maladie, ce simptome prezintă, a studiat periodicitatea puseelor precum şi schimbările produse în organism. Observaţiile privind malaria au fost incluse în lucrarea „Despre friguri”. Pasiunea pentru filozofie şi logică l-a determinat să scrie „Apariţie şi întoarcere”, „Observaţii generale” şi „tratat de logică”.

Toată experienţa de medic a lui Avicenna era cuprinsă în „Canonul ştiinţei medicale”. El a visat să realizeze un manual de medicină universal în care să îmbine cunostintele lui Hipocrate cu informaţiile medicilor orientali şi cu observaţiile personale. Această lucrare a fost întrebuinţată secole de-a rândul de medicii din Orient şi din Europa.

„Canonul ştiinţei medicale” a lui Avicenna este structurat în 5 volume.

În volumul I, Avicenna afirmă că medicina este ştiinţa care se ocupă de starea corpului omenesc, de apărarea sănătăţii si de redobândirea acesteia în caz de boală. Savantul a clasificat medicina în două categorii: medicina teoretică şi medicina practică. Sunt prezentate bazele teoretice ale acestei ştiinţe precum şi istoria ei. Sunt cercetate toate părţile componente ale organismului uman, sunt prezentate cauzele tuturor bolilor, sunt analizate simptomele acestor maladii şi complicaţiile care pot apărea.

În volumul al doilea, sunt descrise „leacuri simple” (785 de leacuri obţinute din plante, animale şi minerale), fiind menţionate modurile de preparare si de folosire.

Volumul al treilea cuprinde descrierea maladiilor capului, gâtului, limbii, ochilor, nasului (denumite „boli localizate”).

În cel de-al patrulea volum sunt menţionate bolile generale ale corpului punându-se accent pe malarie.

În volumul cinci sunt menţionate metodele de preparare şi utilizare ale medicamentelor complexe.

„Canonul ştiinţei medicale” constituie o realizare deosebită. Într-o epocă a prejudecăţilor şi misticismului, Avicenna a presupus pentru prima oară că în mediu există nişte vietăţi mici care cauzează si transmit bolile si care deteriorează calităţile apei. Avicenna a fost primul care a observat şi atenţionat că substanţele alimentare pot fi întrebuinţate uneori drept leacuri. Tot el a ridicat pentru prima oară problema educaţiei fizice şi morale a copiilor de la vârsta cea mai fragedă. El a făcut primele observaţii privind ulcerul intestinal, a făcut deosebire între ciumă şi holeră şi a descris în premieră lepra şi simptomele meningitei.

Avicenna a fost şi un prozator talentat. În cursul vieţii sale, a scris două istorisiri filozofice: „Fiul; cel viu al Veghetorului” şi „Pasărea”. Prima povestire relatează apariţia în lume a lui Haia si modul în care a crescut înfrătit cu natura. Datorită minţii sale agere şi unor nobile sentimente el a înţeles esenţa mediului înconjurător. Spiritul lui Haia călătoreşte in spaţiu, din Infern până în Paradis. În această scriere Avicenna a dorit să prezinte viaţa lăuntrică a omului. În „Pasărea”, învăţatul descrie organizarea ideală a unei societăţi de păsări care trăiau în munţi. Toţi membrii erau egali, liberi şi posedau calităţi morale deosebite.

În anul 1037, în urma anilor de peregrinări şi de muncă neîntreruptă, Avicenna s-a îmbolnăvit. Desi el a vindecat nenumăraţi oameni, nimeni nu a fost în stare să îl ajute. Abu-Ali a înţeles că deşi avea mulţi prieteni şi elevi, el îi depăsise pe contemporanii săi şi devenise un deschizător de drumuri pentru generaţiile viitoare. La vârsta de aproape 60 de ani, în 1037, Avicenna a murit.

Cele din urmă cuvinte ale aceluia care va fi cunoscut în lumea întreagă sub numele de Avicenna au făcut referire la faptul că deşi el a reuşit să descifreze tainele întregului Univers, nu a putut pătrunde misterul morţii.

Într-o perioadă în care oamenii, atât cei din Asia, cât şi cei din Europa, credeau în forţe supranaturale, în care predominau misticismul şi prejudecăţile, ideile pe care le-a promovat Avicenna au fost considerate diametral opuse fundamentalismului musulman. Din această cauză el a fost considerat un eretic şi un adversar de temut al medicilor tradiţionalişti.

Prin întreaga sa activitate Avicenna a fost un precursor al savanţilor de pretutindeni.