Egiptul Antic – Istorie si practici ale vremii

Toate datele pe care le avem despre istoria Egiptului antic provin, în mod special, din textele papirusurilor, din obiecte pline de semne hieroglifice şi inscripţii de pe monumente, zidurile templelor şi ale mormintelor.

In muzeul national de la Cairo si în colecţiile egiptene răspândite în toată lumea se află numeroase inscripţii care furnizează informaţii despre o dată, un eveniment, un nume de rege sau un mare personaj. Pe vechile monumente sau edificii publice, ca şi în mormintele persoanelor particulare, s-au găsit nenumărate texte cu caracter istoric sau biografic. Un document cunoscut de noi sub numele de „Papirusul de la Torino”, conţinând o listă completă a regilor şi o duratei domniei lor, a pus la dispoziţia cercetătorilor preţioase informaţii. De asemenea, scrierile istoricului şi călătorului grec Herodot au cuprins o schiţă a istoriei Egiptului antic, fiind un amestec interesant între ficţiune si adevăr.

Muzeul din Cairo
Muzeul din Cairo

In secolul al III-lea î. H., un preot egiptean numit Manetou a scris, în limba greacă, o istorie a Egiptului. Acest preot a împărţit regii în case sau dinastii. El a denumit grupul cel mai vechi „prima dinastie” trecând astfel în revistă toate descendenţele regale care s-au succedat până la vremea lui, adică sub cea de a XXXIII-a dinastie, recunoscută ca fiind şi cea din urmă.

Cronologia

Egiptenii foloseau un calendar care împărţea anul în trei anotimpuri: Akhet, Pert şi Şemu, fiecare fiind subîmpărţit în patru luni a câte 30 de zile. Prin urmare existau 120 de zile în fiecare anotimp 360 într-un an. Insă, în realitate anul număra 365 de zile pentru că la sfârşitul celor 360 mai adăugau 5 zile. Acest calendar a fost inventat aproximativ prin anul 3400 î.H.. Egiptenii, popor de agricultori, au hotărât să înceapă anul în momentul când nivelul apelor Nilului urma să scadă si se puteau face însămânţările, adică pe la mijlocul lunii octombrie. Ceea ce a marcat alcătuirea calendarului şi începutul unui an nou a fost apariţia lui Sirius (Steaua Câinelui), pe data de 17 iunie.

Calendar antic egiptean
Calendar antic egiptean

Constructii in Egiptul Antic mai vechi decat se credea

In timp ce studia viaţa unor triburi nomade situate la 600 de mile distanţă de capitala Egiptului, Cairo, antropologul Fred Wendorf a observat câteva grupări de roci situate în apropierea locului în care îşi aşezase „tabăra”. Wendorf a crezut că era vorba despre formatiuni geologice obişnuite şi nu le-a acordat prea multă atentie.

Abia în 1990, când s-a întors lo locul respectiv, antropologul şi-a dat seama că rocile se aflau în albia unui lac secat şi că nu puteau „ajunge” acolo decât prin intervenţia oamenilor. Curios şi dorind să dezlege misterul stâncilor, Wendorf a început operaţiunile de excavare. După opt ani de săpături arheologice, el a putut să-i informeze pe istorici şi pe cercetători că este vorba de unul dintre cele mai vechi complexe megalitice cu funcţie astronomică descoperite până în prezent.

Complexul a fost construit acum 6800-7300 de ani şi îl precede pe cel de la Stonehenge cu cel puţin o mie de ani. Potrivit estimărilor lui Wendorf, care este cercetător la „Southem Methodist University”, este posibil ca megaliţii să fi fost construiţi de o populaţie nomadă care s-a stabilit mai târziu pe Valea Nilului şi a dat nastere civilizatiei egiptene. Situl arheologic, numit Nabta Playa („Nabta” inseamnă, în dialectul arab din zonă, „tufişuri mici”, iar „playa” se referă la un bazin care se umple cu apă în anumite anotimpuri), cuprinde patru perechi de pietre aşezate într-un cerc cu diametrul de patru metri. Două dintre aceste perechi sunt aliniate pe direcţia nord-sud, iar celelalte se aliniază de la est-nord-est spre vest-sud-vest. Este posibil ca acum 6800 de ani, în timpul solstiţiului de vară, Soarele să fi iluminat exact ultimele două perechi de stânci, după cum apreciază Wendorf.

Megalitii din Nabta Playa
Megalitii din Nabta Playa

Antropologul american a mai descopent în acest sit si un mormânt straniu. Este vorba despre o cameră cu diametrul de aproximativ 9 metri, construită din lut şi prevăzută cu un acoperiş. Wendorf a sperat ca ea să adăpostească rămășițele unui conducător, dar nu a găsit, spre uimirea lui, decât oase de… vacă. Drept urmare, antropologul a tras concluzia că poporul care a aliniat megalitii era unul nomad, crescător de vite. Complexul megalitic ar fi putut fi conceput pentru a celebra venirea musonilor de vară.

Pană acum 4800 de ani musonii au afectat în mod regulat nordul Africii Centrale, fapt ce a dus la formarea unor lacuri temporare în Egiptul de sud. Când lacurile au secat, triburile nomade au plecat din locul respectiv, pentru a se intoarce în anul următor. Dacă într-adevăr aceste triburi au pus temeliile primei civilizaţii de pe Valea Nilului, s-ar putea explica astfel „semnificatia religioasă pe care egiptenii o dădeau vacii si în general vitelor în perioada Vechiului Imperiu”, declară Fred Wendorf.

Medicina in Egiptul Antic

Incă din vremuri străvechi existau în Egipt medici vestiţi, despre care ne dau informaţii ample istoricii si geografii greci. După Diodor din Sicilia, egiptenii ar fi beneficiat de asistenţă medicală gratuită dacă se aflau în călătorie, în afară de cea care se acorda celor chemaţi la oaste si încadraţi în trupele faraonului. Pe de altă parte, exista un fel de cod terapeutic, în genul formularelor noastre terapeutice.

Primii egiptologi n-au putut totuşi cerceta lucrările medicale egiptene, pentru că abia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea au putut fi descifrate papirusurile medicale, ce conţin reţete şi amănunte precise despre medicina egipteană. Vom prezenta în cele ce urmează unele aspecte ale terapeuticii empirice, adăugând însă că ea se asocia întotdeauna cu o medicaţie psihoterapeutică sub forma unor incantaţii, rugăciuni către zei si exorcizarea demonilor ce au produs boala. Toate acestea erau însoţite de un anume ceremonial menit să determine la bolnav o receptivitate mai mare faţă de tratament şi deci o serie de efecte favorabile vindecării.

Ginecologia in Egiptul Antic

Ginecologia şi obstetrica sunt bine reprezentate în papirusurile medicale. În metroanexite se făceau injecţii vaginale sau irigaţii vaginale cu răşină de terebentină si ţelină macerate în lapte de vacă sau se făceau spălături cu o soluţie din ulei de sămânţă de cânepă amestecat cu miere (pentru efectul ei antiinflamator şi analgezic).

Pentru a depista dacă o femeie este însărcinată, papirusurile spun că „vei pune orz sau grâu în doi saci mici de pânză pe care femeia îi va uda cu urina sa în fiecare zi. Se vor adăuga curmale şi nisip în cei doi saci. Dacă orzul sau grâul germinează, va avea copii”. Un alt mijloc pentru diagnosticarea gravidităţii este reprodus şi de Hippocrate în tratatul său „Despre femeile sterile”: „Vei face ca un căţel de usturoi udat cu apă să rămână, toată noaptea, pană dimineaţa, în vaginul ei. Dacă mirosul de usturoi îi ajunge în gură, atunci ea va fi insămânţată. Dacă mirosul de usturoi nu-i ajunge în gură, ea nu va fi gravidă niciodată„.

Diagnosticarea sarcinii pare destul de raţională, căci graviditatea creşte mult secreţia de foliculină care se elimină prin urină. Foliculina accelerează creşterea vegetalelor şi a seminţelor. De aceea grâul sau orzul udat cu urină de femeia gravidă vor germina mai repede. Bolile căilor respiratorii ocupau un loc de seamă, iar simptomul lor esenţial, tusea, era tratat cu miere sau chimen amestecat cu miere sau cu smântână ori roşcove. In general, apiterapia juca un rol mare în Egipt. În tuse se făceau şi inhalaţii. Un alt leac era acesta: „Smirnă, răşină, aromate, pulpă de curmale în părţi egale se vor zdrobi împreună. Vei căuta şapte pietre le vei încălzi la foc. Vei lua una şi vei pune pe ea acest remediu, vei acoperi apoi piatra cu un vas al cărui fund a fost găurit. Vei pune tulpina găurită a unei trestii în această gaură şi vei pune gura la capătul de sus al acestei trestii, astfel ca să poţi înghiţi vaporii ce ies de acolo. Vei face la fel cu celelalte pietre. După aceea vei manca ceva gras, carne grasă, grăsime sau ulei„. Acesta este un procedeu simplu de a face inhalaţii.

În ceea ce priveşte ingerarea de grăsimi, ea ar putea favoriza expectoraţia. În cecitatea nocturnă, boală în care scade sau dispare complet vederea în cursul nopţii, se recomandă un tratament foarte eficient: ficat de bou pus la un foc de tulpini de grâu şi pătruns de fum. Şi astăzi cecitatea nocturnă se tratează cu vitamina A extrasă din ficatul vitelor.

Vechii egipteni practicau amputari şi fabricau proteze

Un studiu realizat de cercetătorii germani de la Universitatea „Ludwig Maximilians” din Munchen demonstrează că vechii egipteni au fost primii care au recurs la amputări folosirea protezelor, informează „The Lancet”.

Concluziile savanţilor germani survin după reconstituirea dosarului medical al unei femei de vârstă medie decedată cu 3.000 de ani în urmă, a cărei mumie a fost descoperită de arheologi în vestul Tebei, Egipt, regiune cunoscută astăzi sub numele de Sheik-Abd-el-Gurna. Cercetătorii au constatat că degetul mare de la piciorul drept al femeii fusese amputat şi înlocuit cu o proteză din lemn formată din trei segmente articulate, vopsite în maro închis şi fixată cu ajutorul unei bucăţi de pânză înnodată în jurul piciorului. „Acest dispozitiv putea menţine proteza în poziţia dorită şi perni:tea pacientei să se deplaseze destul de uşor„, au estimat cercetătorii din Munchen. Examinarea atentă a inimii şi a oaselor membrelor inferioare a arătat că femeia suferise de arteroscleroză, boală care se manifestă prin îngroşarea arterelor, fapt ce împiedică circulaţia sângelui în extremităţile corpului. Amputările previn riscurile unei posibile cangrene. Acestă descoperire reprezintă o premieră, fiind vorba de o proteză aplicată unei persoane în viaţă. Cercetările anterioare au demonstrat deja că vechii egipteni foloseau protezele pentru refacerea integrităţii corpului persoanelor decedate inainte de a fi îngropate.

Cosmetica si Igiena in Egiptul Antic

Incă din cele mai vechi timpuri, oamenii au vrut să se bucure nu numai de sănătate, tinereţe, viaţă lungă şi vigoare, dar, totodată, şi de frumuseţe. Dorinţa de a obţine şi de a păstra frumuseţea, de a evidenţia farmecul personal a fost şi este o caracteristică, în special, a femeilor. Preocupările pentru frumuseţe şi mijloacele folosite în acest sens au variat de-a lungul timpurilor de la o epocă la alta, de la popor, la popor, în funcţie de mediu şi viaţa socială.

Un fel de salon de infrumusetare in Egiptul Antic
Un fel de salon de infrumusetare in Egiptul Antic

Pornită de la magie, la fel ca medicina egipteană, cosmetica a avut la origine rolul de a proteja de demoni. Mai târziu atribuindu-i-se rolul de a înfrumuseţa. Cosmetica, ca artă, atinsese la egiptenii antici un grad mare de rafinament, care s-a bazat pe cunoştinţe farmaceutice solide.

La început, cosmeticele au fost preparate din materii prime indigene: ulei de ricin, de sesam, cânepă si şofron mai târziu folosindu-se şi uleiul de nufăr. Importau „ulei de Libia”- măsline şi ulei de cedru din Liban. Din săpăturile funerare de la mormântul reginei Heteferes, s-a concluzionat că existau opt (8) feluri de creme (unguente) care foloseu la prepararea fardurilor dar care variau după sezon. Pentru a-şi alungi sprâncenele şi pentru a da volum genelor, femeilor din înalta societate foloseau Kohol, obţinut din stibiu sau galenă, iar cele sărace se mulţumeau cu un amestec din seu de oaie şi cenuşă. Pleoapele erau umbrite cu un fard verde făcut din praf de cupru sau praf de malahit, iar buzele le colorau cu un ruj pe bază de ocru. Foarte bine conservată s-a găsit cutiuţa de lemn pentru cosmetice aparţinând lui Tutu, soţia scribului Ani, care datează din anul 1300 î.e.n. Această cutie se găseşte la British Museum din Londra. Cele patru comportamente ale cutiei conţin farduri şi unguente, creion de sprâncene, o paletă de machiaj şi o perniţă de sprijin pentru manichiură.

Cutie de farduri din Egiptul Antic ( British Museum din Londra )

Pentru procurarea materiilor prime necesare fabricării produselor cosmetice egiptenii făceau adevărate călătorii. Cuprul şi malahitul le primeau din Sinai, stibiul procurându-l mult mai de departe. Din copacul numit boswellia se extrăgea cel mai bun şi fin ulei aromatic şi tămâia necesară oficierilor religioase. Din Punt, ţară care se pare că a fost pe litoralul actualei Somalii, egiptenii aduceau aur, abanos, ulei de boswellia, mirt, pene de struţ.

Anumite parfumuri aveau la bază mirt sau corn de tap. Contra încărunţirii părului, vechii egipteni foloseau „sânge de viţel negru fiert în ulei”, „sânge din corn de taur negru” sau grăsime de şarpe negru”. Impotriva căderii părului utilizau o pomadă făcută cu grăsime de la şcise animale: hipopotam, leu, crocodil, sarpe, ţap şi pisică. Pentru întărirea firului de păr se considera că este eficace un dinte de măgar care, după ce se sfărîma, se amesteca cu miere. In acelasi scop se folosea un amestec de excremente de gazelă, grăsime de hipopotam, Rohol şi ulei.

Folosirea pentru prima dată a parfumurilor a avut un caracter religios. Egiptul Antic a excelat în folosirea fardurilor. Priceperea vechilor egipteni pentru frumuseţe şi înfrumuseţare este, după cum am mai precizat, atestată de documete. Acum aproximativ 6000 de ani, Seş, mama Tetei, soţia primului rege al Egiptului, a dat prima reţetă cosmetică care s-a păstrat scrisă pe pietrele vechilor clădiri regale egiptene. Reţeta conţine sfaturi pentru vopsirea părului, egiptenii fiind foarte preocupaţi de frumuseţea podoabei capilare. In papirusuri vechi de 3500 de ani, descoperite în 1874 s-au putut descifra formule de creme, utilizate de vechii egipteni, pentru a linişti usturimea şi durerea cauzată de soarele puternic, precum şi pentru a catifela pielea asprită din aceleaşi cauze.

De la Cleopatra, regina despre care se spune că a fost de o frumuseţe rară, a rămas un jurnal în care erau insemnate reţetele preparatelor folosite de ea.

Incă din perioada homerică, la greci, erau folosite parfumurile în ritualurile funerare, femeile utilizau fardul de pleoape şi işi pensau sprâncenele cu pensete asemănătoare celor din zilele noastre.

Igiena corporală un adevărat cult

În casele celor înstăriţi existau încă de acum 3000 de ani î.H camere de baie W.C.-uri. In acel climat cald si uscat, igiena corporală era foarte apreciată. Inaintea fiecărei mese mâinile erau stropite cu apă, iar în loc de săpun se folosea ulei combinat cu nisip, sodă şi leşie, atât pentru curătenie cât şi pentru catifelarea pielii. Dinţii şi-i curăţau cu beţişoare de lemn, pe care le mestecau la un capăt pentru a înmuia, iar gura şi-o parfumau mestecând grăunţe de mirt. Bărbaţii, dar în special preoţii, purtau părul ras, numai la ceremonii speciale ei punându-şi peruci şi bărbi false confecţionate din păr natural.

Medici celebri ai antichităţii ca Hipocrate la greci, Celse şi Galien la romani, erau interesaţi de cosmetică, cel din urmă făcând o distincţie clară între cosmetica unor şarlatani şi igiena organismului. Ei au prescris norme de igienă a pielii şi tratamente pentru anumite dermatoze inestetice.

In Egiptul antic, cremele grase şi uleiurile nu lipseau din nici o trusă cosmetică. Baia ajungând un adevărat cult, oamenii erau chemaţi prin bătaia clopotelor si lumea se grăbea să apuce cât mai multă apă caldă. Egiptenii şi-au însuşit arta toaletei de la greci, ajungând la perfecţiune, care a servit drept model epocii moderne. Ei se spălau cu lapte şi emulsii, îşi ungeau pieptul, faţa şi mâinile cu lanolină care era fabricată din grăsimi de păr de oaie. Foloseau săpunuri, în mod special din cele parfumate cu ulei de roze.

Baza cosmeticii fiind igiena generală a corpului, diverşi cercetători au arătat că la vechii egipteni a existat un simţ extrem de dezvoltat al curăţeniei. De exemplu, odraslele ce faceau parte din familii nobile, care refuzau să facă baie zilnic, erau aspru pedepsiti.

Sportul, factor important in intretinerea frumusetii si igienei la egiptenii antici

Deoarece practicarea sportului era o dovadă de bărbătie şi putere, nobilii şi oamenii de rând îl îndrăgeau şi-l cuitivau. Practicau sporturi militare, lupta cu sabia sau cu bâta, canotajul, conducerea carului de luptă, dresajul de cai, vânătoarea hipopotamilor cu cercul sau a păsărilor cu bumerangul, toate fiind considerate sporturi nobile, şi faraonul practicându-le, era supranumit „atletul ideal”.

Prin urmare, renumele ştiinţei medicale egiptene a fost extrem de răspândit în Antichitate, atât în Orientul Apropiat, cât şi în Grecia, unde Galien şi Hipocrate au recunoscut provenienţa egipteapă a informaţiilor şi cunoştinţelor lor medicale. Multe din cunoştinţele si procedeele medicale ale vechilor egipteni au rămas valabile şi în zilele noastre şi putem spune că civilizaţia egipteană, deşi veche, rămâne în actualitate.