Poetul Puşkin este un mister. Oricine a incercat, măcar o dată, să se atingă de acest mister, a rămas fascinat, simţind ce putere spirituala are creaţia poetului. Una din enigmele legate de Aleksandr Sergheievici este un iepure obişnuit.

Din amintirile prietenilor şi cunoscuţilor săi, aflăm că poetul Puşkin era un om superstiţios. Despre această atitudine a lui ne-a lăsat el însuşi multe note în jurnalele sale de amintiri. Credea în semne şi se orienta după ele. Într-unul din jurnalele sale, au fost găsite nişte liste ale zilelor „nefaste». „Astfel de zile în ianuarie sunt: 1, 2, 6, 7, 11, 12, 20; în februarie există trei: 11, 17, 18; în luna lui mărţişor sunt patru: 1, 14, 24, 25; în prier sunt trei: 1, 17, 18; în mai — trei: 1, 6, 26; în iunie — una: 17; în iulie — două: 17, 21…” Pavlişcev, nepotul lui A.S. Puşkin, işi aminteşte că poetul nu agreea cifra „13″, evita să se atingă de sarea vărsată întâmplător pe masă în timp ce mânca, nu saluta niciodată pe nimeni înainte de a-i trece pragul. Dacă simţea că îl mănâncă ochiul drept, aştepta neplăceri. Astfel de situaţii au fost multe în viaţa lui.

Probabil că nu în zadar, timp de secole, oamenii au inventat astfel de semne, fiecare dintre acestea fiind legat de un anumit eveniment. „Azi am văzut Luna din partea stângă şi mi-am făcut griji mari pentru tine…”, îi scria Puşkin soţiei sale: „Si iată-mă din nou în Simbirsk. Pe data de trei, noaptea, am pornit Orenburg. Imediat ce am ieşit la şoseaua cea mare,  un iepure mi-a tăiat calea. Dracul să-I ia, aş da mult să-l pot impuşca. La a treia staţie, când să-mi inchirieze caii, văd că lipsesc vizitiii — există doar unul orb şi altul beat, care s-a ascuns. După ce am ţipat cât m-au ţinut bojocii, am hotărât să mă întorc şi să pornesc pe alt drum… Pe drumul de întoarcere, am adormit. Mă trezesc dimineaţa — ce s-a întâmplat? Nu ne-am depărtat nici cinci verste. Este deal şi caii nu vor să se mişte; şi în situaţia mea erau si alţi douăzeci de bărbaţi. Dracu’ ştie cum ne-a ajutat Dumnezeu, că în sfârşit am urcat dealul, iar eu m-am întors în Simbirsk. As plăti mult să pot deveni un ogar; aş găsi, fără doar şi poate, acel iepure. Acum plec din nou, dar pe alt drum. Poate că nu mă va mai paşte vreun alt ghinion”.

Mai există o istorioară. „Conacul în care locuia Puşkin când se afla la Nijnii, povesteşte V.V. Novoselţev, se află la câteva verste de satul Apraksin, proprietate a familiei Novoselţev, pe care poetul o indrăgise foarte mult, indeosebi pe stăpâna casei, o bătrână simpatică şi biândă.”

Odată, când doamna Novoselţev işi sărbătorea ziva onomastică, printre invitaţi era şi Puşkin. Nu se ştie din ce motiv, poetul nu venise la ora fixată şi toţi işi făceau griji… Cu oarecare intârziere, Puşkin a venit totuşi la ziva onomastică, şi, fiind întrebat de ce a întârziat, a recunoscut că un iepure i-a tăiat calea. El a trebuit să se întoarcă acasă, să iasă din trăsură, să intre în casă, apoi să iasă şi să pornească spre locul unde era aşteptat. Dar iată şi întâmplarea legendară legată de un iepure. În decembrie 1825, când Puşkin se afla în exil la moşia Mihailovskoe, a aflat despre moartea ţarului.

După un timp, poetul a decis să plece la Petersburg şi, fără să stea pe gânduri, a pornit la drum. Însă pe drum i s-a întâmplat ceva ieşit din comun. M.P. Pogodin, în cartea sa „Vorbe simple despre lucruri inţelepte”, scrie: „Ştirile despre sfârşitul lui Aleksandr I şi despre certurile legate de succesiune, petrecute după aceasta, au ajuns la Mihailovskoe pe la 10 decembrie. Puşkin dorea mult să se vadă cu prietenii săi din Petersburg. Socotind că în asemenea împrejurări importante nu se va da atenţie faptului că el a încălcat statutul de exilat, a hotărât să plece la Petersburg… Deci, Puşkin porunceşte fie pregătită trăsura, iar servitorului său îi zice să se pregătească să meargă cu el în Piter; după aceasta, se duce să-şi ia rămas-bun de la vecinii din Trigorsk.

Pe drumul spre Trigorsk, un iepure îi trecu prin faţa trăsurii, iar când se întorcea din Trigorsk, în Mihailovskoe, încă un iepure. Puşkin ajunge acasă indispus şi i se raportează că servitorul, care trebuia să-l insoţească, are o criză de delirium tremens. Atunci el porunceşte altui servitor să se pregătească de drum. În sfârşit, trăsura este gata şi ei pornesc de lângă scara casei. Când colo, lângă poartă îi aşteaptă preotul, care venea să-şi ia şi el rămas-bun de la boierul care pleca. Toate aceste intâmplări, una după alta, îl fac pe superstiţiosul Puşkin să se întoarcă de la poartă în casă şi să nu mai plece nicăieri.” Conform convingerilor unor istorici, acel iepure i-a salvat viaţa. După cum se ştie, răscoala decembriştilor a fost inăbuşită cu nedescrisă cruzime; unii prieteni ai lui Puşkin au fost condamnaţi la moarte, iar mulţi au fost exilaţi în Siberia. Nu se stie ce soartă ar fi avut marele poet, dacă s-ar fi aflat în acea zi în Petersburg.

În decembrie 2000 a avut loc o sărbătoare neobişnuită. În Mihailovskoe, a fost inaugurat un monument închinat iepurelui care i-a tăiat calea lui Puşkin, scăpându-l astfel de primejdie. Acest edificiu reprezintă un stâlp cu inscripţia „Până la Piaţa Senatului au rămas 416 verste” şi figura acelui iepure, devenit celebru. Monumentul a fost construit în anume fel, încât să nu poată fi furat iepuraşul de bronz. Ideea de a imortaliza iepurele „salvator” i-a venit scriitorului Andrei Bitov.

Inaugurarea acestui monument neobişnuit a făcut parte din proiectul „La împlinirea a 175 de ani de când un iepure i-a tăiat calea lui Puşkin şi de la răscoala decembriştilor”.