In martie 1818 apărea la Londra o mică lucrare anonimă intitulată „Frankenstein sau Prometeul modern”, ce urma să devină unul dintre cele mai mari best-selleruri din toate timpurile. Autorul anonim era o tanără de 21 de ani, fugită de acasă, Mary Godwin Wollstonecraft, devenită Mary Shelley prin căsătoria cu poetul Percy Bysshe Shelley.

Fiica unui mare ganditor

Mary era fiica lui William Godwin, considerat un adevărat „Voltaire britanic” de către intelectualitatea engleză de la sfarsitul secolului al XVIII-lea. Mama ei murise dandu-i viaţă, în 1797. Prea puţin agreată de mama ei vitregă, micuţa Mary a devenit un copil visător şi aparent absent. Refugiul ei favorit era cavoul mamei sale, unde-şi petrecea ore în şir citind sau scriind. Abia după ce a implinit 14 ani ea a intrat sub aripa protectoare a tatălui ei, care a incurajat-o să citească şi să participe la discuţiile filozofice care aveau loc regulat, în biblioteca familiei. Acolo l-a cunoscut Mary pe tanărul poet Shelley, unul dintre invitaţii obişnuiţi ai tatălui său.

Nu are pejudecati

Deşi în 1814 Shelley era deja căsătorit şi avea doi copii, el s-a îndrăgostit iremediabil de tanăra Mary, delicată şi deosebit de inteligentă, şi i-a propus să fugă cu el. Fără să ţină cont de faima de aventurier pe care o avea iubitul său (care fusese expulzat cu caţiva ani în urmă de la Universitatea din Oxford) Mary a consimţit. In numai două luni, cei doi indrăgostiţi au parcurs mai mult de 1000 de km, pe jos, călare pe măgari sau cu căruţa şi s-au oprit tocmai la Gernsheim, langă castelul Frankenstein.

Intre poezie şi ştiinţă

Shelley, în varstă de 24 de ani, era un tanăr fascinant, care scria poezii sublime, dar care era şi un entuziast cercetător în domeniul fizicii şi chimiei. Cand era elev la liceu, la Eton, el işi transformase camera intr-un adevărat laborator şi făcea experienţe care, uneori, îi puneau în pericol viaţa. De pildă, într-o zi, încercand să constate efectul curentului electric asupra omului, el a provocat o imensă flamă care i-a învăluit corpul fiind salvat, în ultimul moment, de tutorele său. In 1814, cand a fugit cu Mary, el incă suferea de dureri spasmodice pe care le combătea cu un drog numit laundanum. Din cauza acestui drog el era, fără să ştie, ceea ce astăzi numim „un drogat” şi avea frecvent halucinaţii, trăiri paranormale, la graniţa dintre real şi subtil.

Alchimistul Konrad Dippel punct de pornire pentru savantul genovez Victor Frankenstein

Castelul Frankenstein, pe care cei doi indrăgostiţi l-au vizitat de nenumărate ori era construit încă din 1250 şi reprezenta, încă de la sfarşitul secolului al XVIII-lea o atracţie turistică. Localnicii povesteau că, în pivniţele acestui castel, un mare alchimist incercase să descopere secretul transformării plumbului în aur. Unii spuneau că acest Konrad Dippel, fusese alungat de la Universitatea din Strasbourg pentru că încercase să învie nişte cadavre furate din cimitirul oraşului.

„Se spune că Dippel descoperise piatra filozofală şi, cu ajutorul ei, putea să învie morţii, să întinerească bătranii şi să transforme plumbul în aur. Cand a murit, in 1734, corpul său a fost furat din capela contelui von Wittgenstein şi de atunci toţi sătenii din apropierea castelului Frankenstein caută comoara ascunsă de Dippel”, nota Mary Shelley în jurnalul ei, în primăvara anului 1815. Dippel va deveni, în cartea lui Mary, savantul genovez Victor Frankenstein, cel care reuşeşte să creeze un om artificial uriaş (de doi metri inălţime), căruia îi insuflă viaţă cu ajutorul şocurilor electrice.

Vila Diodati – locul de unde a inceput ideea

Sora vitregă a lui Mary, Claire Clairmont fire pasională si violentă, la inceputul anului 1816 il asaltează pe poetul Byron, în varstă de 28 de ani, trimitandu-i scrisori înflăcărate de dragoste. Acesta, considerat a fi omul cel mai nonconformist din Anglia, mitoman şi ateu, şocase societatea britanică cu aventurile sale galante. Blazat şi sătul de toate fostele lui cuceriri, Byron consimte să devină amantul tinerei Claire, în varstă de numai 18 ani şi cei doi pleacă pe continent, pentru a se întalni cu Mary si prietenul ei, Shelley.

Astfel s-au cunoscut Shelley si Byron, iar prietenia lor s-a aprofundat prin nesfarşite conversaţii filozofice şi literare, purtate pe malul lacului Leman, apropiere de Geneva. Acolo au locuit, în vila Diodati închiriată de Byron, timp de cateva luni, cele două perechi de îndrăgostiţi. Acolo a si început Mary să scrie.

Seara de 16 iunie, 1816, a fost una zguduită de fulgere, tunete şi violente rafale de vant. De altfel, întreaga lună iunie, a acelui an, a fost o lună a dezastrelor. Furtuni, cutremure şi inundaţii, de o intensitate fără precedent, i-au determinat pe astronomii vremii să spună se apropie sfarşitul lumii.

Intr-o astfel de atmosferă lugubră, în seara aceea Byron le-a citit prietenilor săi „Fantasmagoriana”, povestea unui om care descoperă în noaptea nunţii că soţia sa este un cadavru, parţial putrezit. O discuţie despre posibilitatea ca un mort să învie, readus in prim-plan legendele despre Dippel şi experienţele despre puterea curentului electric, ale lui Shelley. S-a discutat despre teoriile lui Galrani, care spunea că animalele au o electricitate proprie şi despre doctorul Darwin (bunicul lui Charles Darwin) care reuşise să învie un vierme aplicandu-i şocuri electrice.

Aşa a început Mary povestea intitulată „Frankenstein”. Un an mai tarziu ea nota jurnalul ei, ziua de 14 mai 1817: „Shelley corectează «Frankenstein». Eu am terminat prefaţa. Gata!”.

După cinci ani, povestea a fost pusă în scenă la English Opera House şi apoi a cunoscut succesul mondial, prin nenumărate ecranizări, în care rolul lui Frankenstein a fost interpretat de Boris Karloff, Bela Lugosi, Lon Chaney Jr., Christopher Lee şi Robert de Niro.

Frankenstein, creatura inventată de o tanără delicată, ca răspuns la provocarea lui Byron , a devenit, intre timp, un mit.