În toamna lui 1916, Nicolaeal II-lea a poruncit să fie evacuate din Petersburg la Moscova rezervele de monede de aur. „Eşalonul cu aur” a pornit din Petersburg în ajunul Revoluţiei din Februarie. Seful poliţiei din Moscova a înţeles că nimeni nu ştie ce rezerve de aur au fost aduse şi i-a raportat imediat aceasta ţarului. A urmat ordinul: „Urgent, să fie transportată încărcătura în Ural! În Ekaterinburg! Să fie predată pentru păstrare în subsolurile băncii de stat!». Incărcătura a ajuns la locul destinaţiei şi… a dispărut.

Cu toate că în popor i se spune „comoara lui Nicolae al II-lea”, ţarul are la aceasta doar o atributie indirectă. Când încărcătura a ajuns la Moscova, cel care era răspunzător de conţinutul şi siguranţa transportului a înţeles imediat că aici nu avea cui să i-o incredinţeze. Pe străzi umblau tot felul de indivizi suspecţi şi se auzeau impuşcături. Ajungând la Ekaterinburg, şeful de poliţie a hotărât să ascundă comoara în pământ.

În „eşalonul cu aur” se aflau aproximativ 1 360 de kilograme de monede de aur. Eşalonul era însoţit de cinci soldaţi, un caporal şi un locotenent. Caporalul şi locotenentul au luat cu ei câteva lingouri de aur şi au dispărut peste hotare. Unde au îngropat ceilalţi însoţitori aurul rămas, nu se ştie nici azi. NKVD-ul din Ural a încercat, de nenumărate ori, să-l găsească, însă aceste căutări au fost zadarnice.

În anul 1919, în procesele-verbale ale Comisiei Extraordinare din Ekaterinburg, a început să figureze numele unui agent al poliţiei secrete, ofiţer de contrainformaţii, care ar fi fost adus de bolşevici din China. El însă a murit, fără să spună ceva, ducând cu sine

secretul în mormânt. Însă aceasta este doar una din cele câteva istorii existente, referitoare la dispariţia aurului rusesc. La începutul Primului Război Mondial, ţarul Nicolae a poruncit să fie ascunse bine toate rezervele de aur ale Rusiei, expediindu-le cât mai departe de linia frontului.

Evacuarea a început în ianuarie 1915. Din Petrograd, valorile au fost duse cu trenul în Kazan şi Nijnii Novgorod. La începutul lui 1918, guvernul sovietic a dat indicaţii de a concentra, in depozitele băncii din Kazan, si valorile din alte oraşe, care ar fi putut fi cucerite de trupele germane. În consecinţă, în Kazan au fost aduse mai mult de jumătate din rezervele de aur ale Rusiei, unde acestea s-au păstrat până la începerea Războiului Civil. În noiembrie 1918, oraşul Kazan a fost cucerit de albgardişti, iar rezervele de aur au fost mutate în Omsk, unde au fost puse la dispoziţia guvernului lui Kolceak.

Odată cu trecerea anilor, legendele despre soarta acestui aur s-au înmulţit. În mare, evenimentele s-au desfăşurat în felul următor: când Kolceak işi retrăgea forţele din Omsk, în octombrie 1919, rezervele de aur au fost încărcate în vagoane. Acesta era legendarul „Eşalon de aur”. În Irkutsk au fost trimise 29 de vagoane de aur, dar au ajuns doar 13.

Nu departe de Irkutsk, Kolceak a fost prins de ostaşii Corpului Cehoslovak al armatei. Aceştia le-au predat bolşevicilor şi o parte din aur, şi pe amiral. Celelalte valori rămase în mâinile aliaţilor au fost duse peste hotare, fapt confirmat de documentele de arhivă. Se spune că a existat şi a treia parte de valori, numite cele din Siberia. Conform unor mărturii, aurul a fost furat pe drum şi reîncărcat pe vapor. Hoţii se pregăteau să plutească pe râul Irdş, până la Obi, şi de acolo să se îndrepte înspre Tobolsk, însă incepură frigurile şi râurile au devenit nenavigabile.

Comoara nu a fost găsită nici până azi, dar a fost găsit jurnalul acestei expediţii şi, din notele făcute în jurnal, s-ar putea deduce că a treia parte din „eşalonul de aur” se află. în Tiumen… Unii consideră absolut ireal episodul cu furtul aurului, acesta aflându-se sub o pază destul de severă, iar sigiliile se controlau foarte des. În timpurile noastre, au apărut şi alte versiuni despre soarta rezervelor de aur, ele sunt căutate pe fundul lacului Baikal cu ajutorul unor aparate pentru lucrări la adâncimi mari, „Mir 1″ si „Mir 2″, dar căutările nu au dat niciun fel de rezultate.

În literatură, există o povestire despre un oarecare Bogdanov, ex-ofiţer al armatei lui Kolceak, care, folosindu-se de haosul existent, a furat 200 de kg de aur şi l-a îngropat pe malul lacului Baikal. După mulţi ani, el vine în Rusia, să-şi caute comoara, insă moare de infarct.

Există mărturii despre nişte lingouri de aur, găsite în Orientul Îndepărtat, în peşterile Sihote Alin. Cât sunt de adevărate aceste istorii, nu se ştie, dar se ştie precis că aurul lui Kolceak există’. în realitate şi că o parte a disparut fără urmă. El este căutat deja de o sută de ani. Cu căutarea lui s-au ocupat oameni foarte serioşi, inclusiv KGB-ul, nu au găsit nimic: probabil că nu au căutat acolo unde trebuia.