În anul 1703, în Paris, a avut loc o înmormântare despre care s-a vorbit mult. A fost înmormântat, în taină, un deţinut necunoscut căruia i se zicea „Masca de fier”. Cine a fost acel misterios deţinut? A cui faţă a fost ascunsă de o mască, atâţia ani? Începând cu secolul al XVIII-lea, cercetători din diferite ţări au încercat să descopere această enigmă. Au fost avansate cele mai ciudate ipoteze, însă istoria păstrează această taină şi azi…

Un răspuns de mare efect l-a dat Voltaire, care a sustinut că misteriosul deţinut ar fi fost fratele geamăn al regelui Ludovic al XIV-lea. Această ipoteză a devenit populară datorită genialului Dumas-tatăl: ea stă la baza subiectelor romanelor „După douăzeci de ani” şi „Vicontele de Bragelonne”.

În anul 1751 este publicată cartea lui Voltaire „Epoca lui Ludovic al XIV-lea”, care contine unele detalii interesante referitoare la acest eveniment. După moartea cardinalului Mazarin, în castelul de pe insula Sfânta Margarita, din apropierea oraşului Provence, a fost expediat un deţinut necunoscut, tânăr, cu o alură de nobil. S-a dat ordinul ca el să fie omorât, în cazul în care ar fi încercat să-şi scoată masca… După un timp, detinutul a fost adus în Bastilia, unde i se îndeplineau toate dorinţele. Lui îi plăcea să poarte cămăşi deosebit de fine, dantelate, şi acestea îi erau puse la dispoziţie. Ore întregi cânta la chitară. Pentru el erau pregătite cele mai alese mâncăruri, iar medicul din Bastilia, care avea grijă şi de sănătatea acestui deţinut, spunea că nu a văzut niciodată faţa lui, cu toate că i-a examinat de multe ori corpul şi limba… Necunoscutul a murit în anul 1703, fiind inmormântat lângă biserica parohială Saint Paul.

Istoricii profesionişti de mult nu mai consideră veridică legenda despre fratele regelui. Iar alte informaţii despre neobişnuitul deţinut din Bastilia aproape că nu există. Se ştie doar că, la începutul anului 1679, la închisoarea Pignerol, unde se aflau cei mai periculoşi deţinuţi politici, se afla şi unul de pe faţa căruia nu a fost scoasă niciodată masca de catifea, de model veneţian, cu incuietori metalice, pe care, cu trecerea timpului, legenda a transformat-o în mască de fier. Camera de închisoare, în care se afla el, era izolată fonic. Enigmaticul deţinut a fost ameninţat cu moartea, în cazul în care ar fi încercat vreun mod de comunicare cu cei aflaţi în închisoare. În tot timpul şederii sale aici, el nu a schimbat cu nimeni niciun cuvânt, nimeni nu a aflat pentru care nelegiuiri a fost condamnat la închisoare şi cine era el, cu adevărat. După moartea lui, camera în care a stat a fost verificată minuţios, iar pereţii au fost chiar răzuiţi, apoi zugrăviţi din nou.

Obiectele si vesela pe care le-a folosit au fost arse, iar vesela de argint şi de aur au fost topite. Probabil că autorităţile se temeau că deţinutul ar fi putut lăsa vreo inscripţie pe vreun obiect sau o scrisoare într-un ascunziş, în care ar fi relatat despre cauza condamnării sale. În anii care au trecut, masca a fost atribuită mai multor persoane. Este imposibil de enumerat toate versiunile care explică personalitatea şi faptele condamnatului necunoscut.

Conform unor versiuni, „Masca de fier” a fost un tânăr nobil, de origine străină, şambelanul reginei Anna de Austria şi tatăl natural al lui Ludovic al XIV-lea.

Alte versiuni ne spun că acesta putea fi contele de Vermandois, fiul nelegitim al lui Ludovic al XIV-lea şi al doamnei Lavalliere, care l-a insultat moral pe rege. Şi această vină el a trebuit să şi-o răscumpere prin condamnarea pe viaţă, cu toate că versiunea oficială relatează că Vermandois a murit de tânăr.

Unii l-au identificat în „Masca de fier” pe un englez, ducele de Monmouth, care a organizat o răzmeriţă împotriva lui Iacob al II-lea al Angliei şi a fost decapitat în anul 1685. Există şi o teorie extravagantă, conform căreia masca de fier o purta chiar Petru I, care venise în Anglia ca mare ambasador rus, şi în locul lui a fost trimis, în Rusia, un impostor.

Cu totul surprinzătoare este versiunea propusă în anul 1963 de istoricul francez Charles Benecroute. El considera că „Masca de fier” a fost cardinalul Mazarin. În anul 1614, de pe insulele Polineziei, a fost transportat în Franţa un indigen albinos, care, printr-o ciudată coincidenţă, semăna cu cardinalul, ca două picături de apă. Această asemănare a fost constatată în anul 1655, de ducele de Gaulle, care a încercat să-l înlocuiască pe Mazarin, şi această încercare i-a reuşit de minune. După ce indigenul a luat locul de ministru, la curtea lui Ludovic al XIV-lea, lui Mazarin i-a fost impus să poarte renumita mască.

În anul 1978 a apărut o altă versiune interesantă. Avocatul francez P.M. Dizhol, în cartea sa „Nabo sau masca de fier”, spune că deţinutul din Bastilia era maurul Nabo, slujitorul reginei Maria Tereza, sotia lui Ludovic al XIV-lea. Cercetătorul moscovit Iuri Tatarinov consideră că a reuşit să descopere, pe deplin, secretul „Măştii de fier”. El şi-a început căutările studiind biografiile a opt deţinuţi aduşi în Paris, de pe insula Sfânta Margarita, aceştia fiind insoţiţi de noul intendent al Bastiliei. Savantul a folosit metoda analizei de sistem: a construit o matrice, ale cărei rânduri reprezentau enumerarea cronologică a evenimentelor, extrase din documente „fundamentale”, iar coloanele — cei opt deţinuţi.

Nereuşind să găsească o singură soluţie, Tatarinov a decis că masca a fost purtată de mai multe persoane şi a încercat să estimeze, conform matricei sale, care puteau fi cele trei persoane, din opt, cărora li se putea impune să poarte masca. Soluţia obţinută de el este că cei trei nenorociţi au fost Nicolas Fouquet, Ercole Antonio Mattioli şi Eustache Dauger. Primul deţinut cu mască neagră pe faţă a fost Nicolas Fouquet, intendentul principal al finanţelor, care s-a imbogăţit din afaceri şi comerţ, devenind concurentul „regeluisoare”.

După moartea lui Fouquet, masca a fost impusă contelui Mattioli, ministrul ducelui Carol Ferdinand de Mantova, care fusese arestat pentru divulgarea înţelegerii secrete dintre regele francez şi ducele italian. Însă, după o lună, moare şi acesta. Atunci, i-au pus masca lui Eustache Dauger, care, deoarece s-a aflat mulţi ani alături de Fouquet, ştia prea multe. Dauger a fost adus în Paris, unde, sub numele „Masca de fier”, şi-a trăit ultimii ani. Dacă-i aşa, atunci masca a fost necesară de două ori: prima dată — pentru a ascunde bine faţa unei persoane binecunoscute, şi a doua oară — pentru a ascunde faptul că această persoană nu mai există.