Originea bascilor, locuitori din Pirinei, constituie o problemă nerezolvată, fiind emise mai multe teorii privind obârșia acestora. În Antichitate, din cauza misterului care îi învăluia, ei erau consideraţi vrăjitori şi canibali, elemente ale unei străvechi credinţe coexistând în paralel cu religia creştină până în secolul al XVII-lea. Poetul latin din secolul I. d. C., Martial, care a călătorit în ţinutul bascilor afirma că limba vorbită de această populaţie era compusă din cuvinte iberice şi galice.

O altă ipoteză: susţine că vocabularul bascilor aparţine unui grup lingvistic pre-indo-european întâlnit şi în zilele noastre în regiuni retrase din Caucaz. În acest sens s-a presupus o migrare a caucazienilor, care au străbătut întreaga Europă, urmată de stabilirea acestora în extremitatea vestică a Pirineilor.

Conform unei alte teorii, bascii își au rădăcinile chiar în Pirinei, preluând însă de la vecinii lor iberici, limba.

În realitate, ei vorbesc un idiom special, aglutinat, gramatica bască, prin declinările şi conjugările ei, fiind foarte complexă. Cele mai multe dintre cuvinte sunt formate cu ajutorul prefixelor şi sufixelor legate printr-un cuvânt de bază.

Din punct de vedere antropologic, bascii se deosebesc de ceilalţi locuitori din Franţa şi Spania, nu atât prin particularităţile fizice care sunt minore, ci prin grupa sanguină. În mod deosebit grupa predominantă este grupa O, rar întâlnită în alte regiuni din Est, cu excepţia Caucazului. 

În ceea ce priveşte sărbătorile bascilor, ele păstrează elemente ale ceremoniilor iniţiatice preistorice. În relatările din secolul al XVII-lea privind festivităţile închinate primăverii sunt menţionate ritualuri care aparţin epocii preistorice, precum dansul pe cărbuni aprinşi şi împerecheri, de multe ori incestuoase, scopul fiind activarea fecundităţii pământului. În ceea ce priveşte vechea credinţă a locuitorilor Pirineilor, în inscripţiile romane sunt Menţionate divinităţile care erau adorate în aceste ţinuturi.

Mitologia bascilor

Astfel mitologia bascilor era Populată atât de zei, cât şi de demoni. Stăpânul suprem al naturii, Basajaun, era în acelaşi timp şi eroul civilizator. Torto era întruchiparea ciclopului care vieţuia în grota Erensuge şi se hrănea cu tineri. şarpele cu trei capete constituia re-prezentarea acestui monstru.

Un alt şarpe, Sugaar, era o divinitate care trăia atât în Cer, cât şi pe Pământ şi constituia un simbol cosmic şi falic. El era soţul zeiţei Pământului, Mari (sau Maia), Luna și Soarele fiind fiicele acesteia.

În mitologia bascilor, sirenele purtau numele Laminak. Tinerele fete erau ţinute prizoniere într-o peşteră de către divinitatea Bai Gorri (vaca roşie)

Baeserta, zeiţa morţii, ursul negru, berbecul negru constituiau alţi idoli care alcătuiau panteonul basc.