Inventarea radarului face posibilă, în zilele noastre, perceperea unor obiecte care se află la mare distanță. Sunt evitate, astfel, riscurile cu care erau nevoiți să se confrunte în trecut navigatorii atat în timp de pace, ca şi de război. În conflictele moderne, radarul este o armă frecvent utilizată de taberele combatante. În urmă cu trei secole, Etienne Bottineau şi-a uimit contemporanii prin strania capacitate de a detecta o navă sau un ţărm pe care ceilalţi oameni nu le puteau zări.

În anul 1770, un anume Etienne Bottineau a ajuns în localitatea Port Louis din Isle France (în prezent insula Mauritius). În tinereţe, el a fost marinar. Ulterior, a abandonat îndeletnicirea iniţială pentru a se angaja funcţionar într-un birou al guvernatorului de Souillac. Bottineau nu îşi părăsea locul de muncă decât pentru a face lungi plimbări pe ţărmul oceanului. El păşea încet ca şi cum ar fi meditat. Apoi, se oprea şi privea fix linia orizontului cu toate că nu se vedea nimic în larg. În tot acest timp, trăsăturile feţei se crispau. După circa zece minute, seninătatea se aşternea pe obrazul său.

Într-o zi, a solicitat să fie primit de guvernatorul insulei pentru o problemă importantă. Acesta din urmă nu avea obiceiul să se deranjeze pentru a asculta doleanţele simplilor angajaţi, aşa că i-a trimis pe Foucault, intendentul său, să vadă despre ce este vorba. Bottineau i-a spus lui Foucault că dorea să anunţe oficialităţile că, peste numai trei zile, în port va sosi o escadrilă formată din trei nave; Spre nedumerirea intendentului, Etienne Bottineau nu a vrut să ofere nici o informaţie privitoare la previziunile sale.

Considerându-l pe Bottineau un om cu minţile rătăcite, nicio persoană din administraţia locală nu a luat în serios avertismentul funcționarului. La trei zile după întrevedere, Bottineau s-a întâlnit cu Foucault și l-a anunțat că cele trei corăbii sosiseră în port. Peste numai două săptămâni, Etienne Bottineau a informat autoritățile că în circa două zile alte patru ambarcaţiuni urmau să acosteze.

În pofida neîncrederii pe care i-o inspira Bottineau, guvernatorul de Souillac a ordonat gărzilor să supravegheze, de pe colinele din apropierea oraşului, largul oceanului. Observatorii au cercetat orizontul cu ajutorul lunetelor însă nu au văzut nimic. A doua zi dimineaţă, au zărit în depărtare patru puncte întunecate. Conform spuselor lui Bottineau, spre seară, vapoarele au ajuns în Port Louis. Încetul cu încetul, Bottineau a devenit una dintre celebrităţile din insulă. El expedia, în continuare, mesaje pe adresa lui de Souillac care însă le citea cu neîncredere cu toate că anunturile angajatului său se confirmau de fiecare dată.

Superiorii îl priveau cu admiraţie, dându-şi și seama că Bottineau nu era un impostor. Ei au înţeles că funcţionarul era înzestrat cu un har deosebit.

Guvernatorul i-a permis lui Etienne Bottineau să-i trimită o scrisoare ministrului marinei, mareșalului de Castries, în speranţa că acesta, în schimbul unei recompense, va putea să afle secretul prorocirilor.

De Castries i-a răspuns că va lua o decizie după o perioadă de opt luni în care Bottineau va fi supravegheat de oficialități. Pe data de 25 octombrie 1781, locuitorii din oraş au întâmpinat cu mult entuziasm, şase corăbii care au acostat în port. Însuși guvernatorul l-a primit cu onoruri pe un navigator ilustru care s-a evidențiat în timpul războiului de independență a Americii: căpitanul Pierre Andre de Suffren, cavaler al Ordinului de Malta. Acesta era nedumerit de unde populaţia aflase de sosirea lui, deoarece el nu expediase niciun mesaj. Guvernatorul i-a spus că au putut să organizeze festivităţile din timp, deoarece venirea flotei a fost anunţată de un om straniu, înzestrat cu o putere supranaturală care îi informează cu câteva zile înainte despre orice vapor care urmează să acosteze în port.

Etienne Bottineau a fost prezentat mareşalul care l-a privit surprins, asteptandu-se să vadă un vrăjitor ca din basme. De această dată, Bottineau nu a refuzat să explice natura puterii sale. El a spus că observase fenomenele din atmosferă şi percepe un tip de ceaţă colorată care iese din adâncurile apelor şi învăluie navele. Impresionat, mareșalul i-a propus lui Bottineau să plece cu el în Franţa pentru a prezenta în fața ministrului marinei teoriile sale, dar acesta a refuzat.

Peste numai trei ani însă, în 1784,  Etienne Bottineau a ajuns Ia Paris. În timpul călătoriei, el i-a uimit pe ofiţeri spunându-le că în scurt timp vor atinge ţărmul. Când a sosit în capitală, Bottineau era convins că va fi apreciat de nobili şi chiar de rege. În acest scop el a trimis mai multe memorii pe adresa ministrului marinei așteptând ca răspunsul să fie favorabil. Însă speranţele sale s-au dovedit a fi zadarnice. După o perioadă de aşteptare el şi-a dat seama că la Paris era un necunoscut. În zadar a căutat o persoană care să-i faciliteze accesul la Curtea Regală.

Văzând că nu îi este recunoscută abilitatea în capitală, Bottineau a început să elaboreze un tratat intitulat „Nauscopie” în care prezenta și explica fenomenele pe care se bazau previziunile sale. El încerca să demonstreze că animalele şi plantele din adâncuri sunt supuse unui fenomen de descompunere şi fermentare. Când apele se mişcă datorită unor furtuni sau unor nave, care se deplasează, din adâncuri se ridică un abur care învăluie nava. Pe măsură ce aceasta înaintează către ţărm (care la rândul său emană vapori) ceaţa se îngroaşă şi se colorează. Cu alte cuvinte un vapor acoperit cu un tip de nor un alt nor devenea vizibil pentru un ochi experimentat. Bottineau mărturisea în lucrarea sa că întreaga lui ştiinţă constă în capacitatea de a observa aburul (pe care îl denumea „meteor”) din jurul ambarcaţiunilor.

După publicarea tratatului său, la Paris a început o campanie de denigrare a lui Etienne Bottineau. Biserica l-a ameninţat că îl va da în judecată pentru blasfemie.

Întristat de scepticismul de care au dat dovadă parizienii, Etienne Bottineau a decedat în jurul anului 1788. El a dus în mormânt secretul prorocirilor sale.

Şi, în prezent, pentru oamenii de știință natura previziunilor lui Etienne Bottineau constituie o enigmă. Simplul funcţionar nu poate fi socotit un impostor. Mărturiile legate de viziunile lui Bottineau sunt mult prea numeroase pentru a se vorbi de o iluzie colectivă. Era oare înzestrat cu o vedere excepţională? Luând în calcul această posibilitate, totuși ea nu putea depăşi performanţele lunetelor. Și cu toate acestea, din declarațiIle gărzilor din Isle de France, Bottineau anunţa prezenţa navelor cu mult timp înainte ca paznicii din port să le observe. Era vorba de un miraj? Asemenea fenomene se produc în circumstanţe şi condiţii bine stabilite. În cazul mărilor și oceanelor temperatura apei trebuie să fie mai ridicată decât a aerului. Nu este de conceput că aceşti factori au rămas neschimbaţi pe o perioadă de câteva luni şi chiar de cincisprezece ani când Bottineau s-a remarcat prin observaţiile sale.

Rămâne o singură aplicație; cea pe care a dat-o chiar Etienne Bottineau în lucrarea „Nauscopie”. El nu pretindea că vede navele, ci numai „meteorii” care le învăluie. Din informațiile prezentate în tratat nu se poate deduce cu exactitate care era natura „meteorilor”. Trebuie trasă concluzia că în cazul în care posibilitățile vizuale ale lui Bottineau erau normale, retina era extraordinar de sensibilă la anumite culori și structuri ale atmosferei.

Savanții au concluzionat că observațiile Iui Etienne Bottineau nu aveau un caracter obiectiv, ci subiectiv. Bottineau era înzestrat cu o viziune interioară căreia îi dădea configurație fizică.

Cazul Etienne Bottineau rămâne pentru știința modernă un mister neelucidat.