Când un inel medieval a fost descoperit de arheologii bulgari ce au săpat rămășițele cetății medievale de la Capul Kaliakra, ce se afla în apropierea orașului Kavarna de pe coasta bulgară a Mării Negre, aceștia au fost surprinși să descopere că inelul nu era o simplă piesă decorativă, ci părea să fi fost conceput pentru o utilizare mult mai sinistră, și anume pentru crimă.

Inelul, care a fost găsit în 2012, avea un recipient ascuns într-un orificiu în care în mod normal se gaseste piatra acestuia. Cavitatea este suficient de mare pentru a reține câteva picături de lichid și se crede că ar fi fost folosită pentru a picura otravă în alimentele sau băuturile destinate victimei.

Când i s-a luat interviu la momentul descoperirii, Boni Petrunova, (directorul adjunct al Institutului Național de Arheologie din Sofia) acesta a spus:

„Nu am nicio îndoială că gaura este acolo prezentă în mod  intenționat și inelul a fost creat pentru a fi purtat pe mâna dreaptă, deoarece gaura a fost făcută astfel încât să fie acoperită de un deget, astfel încât otravă să poată fi dispersată brusc fără ca victima să se prindă. În mod clar, nu a fost purtat constant și ar fi fost pus atunci când a fost necesar. „

Inelul se crede că este primul de acest tip găsit în Bulgaria. A fost localizat într-o zonă în care a trăit aristocrația locală. Acest lucru duce la speculații că a fost folosit în crimele politice care au avut loc în a doua jumătate a secolului al XIV-lea.

Se presupune ca bijuteria a fost folosită sau trebuia sa fie folosită în “bătălia” internă, dintre Dobrotitsa, un nobil ce conducea principatul independent Karvuna și fiul său Ivanko Terter, boier ce era responsabil de moartea a mai multor membri ai nobilimii de la acea vreme.

Deși primul găsit în Bulgaria, acesta este departe primul inel proiectat pentru acest scop. Se crede că utilizarea inițială a inelelor de otravă a fost pentru ca oamenii să se sinucidă pentru a scăpa de tortură sau umilire. Se crede că Hannibal a folosit otrava dintr-un inel pentru a se sinucide ca sa nu ajungă pe mâna romanilor.

Se stie de asemenea că oratorul din Grecia antică, Demostene, s-a sinucis în 322 î.Hr., cu ajutorul unui inel cu otravă, după ce a scăpat de capturare și a ajuns la sanctuarul de pe insula Calauria. Când era pe punctul de a fi arestat, a băut otrava ascunsă într-un „inel scobit, pe care îl purta pe deget”, precum scrie în „Viețile paralele” Plutarh (scriitor grec).

Utilizarea otravei ca armă a luat avânt în secolul al VIII-lea prin inovația strălucită de către un chimist arab ce a creat o forma de arsenic care abia era detectabilă. Această versiune inodoră și fără gust a acestei otrave, era o opțiune foarte atractivă pentru asasini. În timpul renașterii deja se vindeau inele, cuțite, scrisori și chiar ruj ce conțineau otravă. Astfel, o tentativă de omor cu un risc scăzut de a fi prins era disponibilă maselor.