Piatra Neagră din Kaaba

Kaaba este un sanctuar în Mecca, în direcţia căreia musulmanii îşi indreaptă privirile de cinci ori pe zi, în timpul când fac namazul. Piatra Neagră din Kaaba este zidită în colţul nord-estic al sanctuarului. Aceasta este cea mai mare comoară a islamului.

Al-Kaaba , (Mecca)
Al-Kaaba, (Mecca)

Nu se ştie cine şi când a construit celebrul sanctuar. Conform surselor străvechi, Kaaba a fost, dintotdeauna, locul sacru pentru popoarele Arabiei, cu mult înainte de apariţia musulmanilor. Potrivit legendei musulmanilor, căreia ei îi dau prioritate, după moartea mamei sale Hajar, profetul Ibrahim a început să locuiască la Mecca.

La porunca lui Allah, acolo, lângă izvorul cu apă vie Zam-Zam (Umple-umple), el a construit sanctuarul Kaaba. Cum arată sanctuarul Kaaba? Acesta este o structură cubică, ale cărei colţuri indică părţile lumii. Colţul nordic se numeşte irakian, cel vestic — sirian, cel estic — de piatră, iar cel sudic — al Yemenului.

Kaaba este acoperit cu o ţesătură ornamentală, numită Kiswat. Conform vechii tradiţii, ţesătura este schimbată o dată pe an şi, tot conform tradiţiei, ea se confecţionează în fiecare an, în Egipt, şi este adusă la Mecca de o caravană de pelerini. Cu puţin înainte de a ajunge caravana egipteană, în luna Zul Hijjah, ţesătura neagră este schimbată cu una albă, şi Kaaba „acceptă ihramul”, adică, devine curată ritualic. Apoi, piatra este îmbrăcată într-o nouă Kiswat, de culoare neagră, iar cea veche este tăiată în bucăţi şi vândută ca relicvă. Pe ţesătură sunt cusute cu fir de aur citate din Koran. Usa sanctuarului este făcută din aur curat şi cântăreşte 286 kg.

Piatra Neagră din Kaaba este o relicvă venerată din cele mai vechi timpuri; la ea se închinau popoarele arabe, înainte de instituirea islamului ca religie. Musulmanii leagă apariţia ei de apariţia lui Ibrahim. Legenda spune că, la sfârşitul construcţiei sanctuarului Kaaba, Ibrahim ar fi avut nevoie de o piatră pentru marcarea locului de unde va începe procesiunea ritualică şi, atunci, îngerul Jabrail i-a adus, din ceruri, celebra piatră. Se consideră că, iniţial, piatra era albă, dar, după un timp, s-a înnegrit. Se zice că s-a înnegrit din cauza atingerii ei de către păcătoşi.

pelerini-la-mecca
Anual, spre sfanta Mecca se indreapta milioane de pelerini

Musulmanii — adepţi fideli ai Profetului — cred că, dacă un credincios va săruta cu sinceritate piatra şi îşi va recunoaşte păcatele pe care le-a făcut, piatra va deveni apărătorul lui în ziua Judecăţii de Apoi. Piatra neagră se păstrează în unul din colţurile Kaabei. Suprafaţa pietrei este netedă şi, ce e foarte important, piatra emană o aromă puternică.

Din fragmentele scrierilor navigatorului arab din Evul Mediu, Ibn Jubayr, ne putem imagina cum arată piatra: „Ea include patru bucăţi unite. Marginile pietrei sunt îmbrăcate plăcuţă de argint, a cărei strălucire albicioasă este umbrită de strălucirea neagră a pietrei şi de licărirea suprafeţei ei lustruite. Ea reprezintă o privelişte uimitoare care capturează privirile. Piatra, când o săruţi, este atât de plăcută la atingere, prin fineţea şi prospeţimea sa, încât nu vrei să te îndepărtezi de ea. Pe partea dreaptă a acelei suprafeţe a pietrei unde nu se observă că este alcătuită din fragmente […], se vede un punctişor alb, care străluceşte ca un vis. Legenda spune că, dacă priveşti mai mult la el, îţi imbunătăţeşte vederea…».

Piatra Kaaba, vazuta din fata
Piatra, văzută din față

Conform celei mai răspândite versiuni, piatra se consideră a fi un meteorit. Unii savanţi nu sunt siguri de acest lucru: acesta nu poate fi un meteorit fieros, deoarece are fisuri, nu poate fi nici meteorit stâncos, pentru că bucata aceasta de rocă este foarte fragilă, nefiind transportabilă, şi nu se scufundă în apă. Din acelaşi motiv, nu poţi spune că ea este de provenienţă vulcanică, precum ar fi bazaltul sau agatul.

În anul 1980, cercetătoarea Elizabeth Thomsen a avansat opinia că. Piatra Neagră s-a putut forma în urma unui impact (nisip topit amestecat cu substanţă meteoritică) şi că a fost luată din craterul Vabar, aflat la 1080 km spre est de Mecca, în deşertul Rub al Chali. Piatra din Vabar este din sticlă poroasă răcită, de aceea ea este destul de tare şi, totodată, fragilă, poate pluti pe apă, are structuri de culoare albă. (cristale) şi grăuncioare (fâşii). Există controverse şi dispute şi în privinţa vârstei craterului.

Conform unor date, piatra ar avea vechimea doar de câteva sute de ani; conform altor date, ea are şapte mii de ani. Pe durata existenţei sale, cu această piatră sacră s-au întâmplat mai multe lucruri. De exemplu, în timpul wahabbiţilor, a fost sfărâmată şi aruncată, dar adoratorii ei au adunat fragmentele şi au pus Piatra Neagră la loc, încercuind-o, chibzuit, cu un brâu de argint. Acum, Kaaba este păzită cu grijă. Pentru evitarea actelor de terorism, nu oricui îi este permis să se apropie de piatră.

Şi totuşi, pentru a simţi misterul Pietrei Negre, trebuie s-o vezi. Originea relicvei a rămas necunoscută şi este clar că niciunuia dintre savanţi nu i se va îngădui să facă analiza chimică a pietrei, dar aceste amănunte nu prezintă interes pentru pelerinii de pe tot globul, care vin la Mecca tocmai ca să vadă. Piatra Neagră, aducătoare de noroc.