Conform afirmaţiilor lui Plutarh, Arhimede era, pur şi simplu, obsedat de matematică. El uita să mănânce, nu avea grijă de sine. Lucrările lui Arhimede cuprind aproape toate domeniile matematicilor din acele timpuri: lui îi aparţin excepţionalele cercetări în domeniul geometriei, aritmeticii, algebrei. Actualmente, savanţii încearcă să dezlege tratatele marelui înţelept.

Date despre viaţa lui Arhimede ne-au lăsat Polybius, Titus Livius, Cicerone, Plutarh, Vitruvius ş.a. Aceştia au trăit cu mulţi ani mai târziu decât evenimentele pe care le-au amintit, de aceea este greu de apreciat autenticitatea faptelor descrise. Arhimede s-a născut în Siracuza, colonie grecească pe insula Sicilia. Tatăl său a fost matematicianul şi astronomul Phidias, care, precum afirmă Plutarh, avea legături de rudenie cu Hieron, tiranul Siracuzei. Încă din copilărie, tatăl i-a inoculat fiului dragostea pentru matematică, mecanică şi astronomie.

Pentru a-şi face studiile, Arhimede a plecat în Alexandria egipteană — centru ştiinţific şi cultural în acele timpuri. În Alexandria, viitorul matematician a făcut cunoştinţă şi s-a împrietenit cu savanţi cunoscuţi: astronomul Conon, savantul multilateral Eratostene; cu aceştia el a ţinut legătura până la sfârşitul vieţii.

După terminarea studiilor, Arhimede s-a intors în Sicilia. Aici, s-a manifestat ca un mare mecanic şi inginer. Încă pe când era în viaţă, despre el apăruseră legende, datorită inovaţiilor sale surprinzătoare, care îi impresionau în mod deosebit pe contemporanii săi.

Este bine cunoscută povestirea despre cum a reuşit Arhimede să determine compoziţia coroanei împăratului Hieron: era oare din aur curat sau bijutierul înglobase în ea o cantitate mare de argint? Greutatea specifică a aurului era cunoscută în acele timpuri, însă dificultatea consta în a determina volumul exact al coroanei, pentru că ea avea o formă neregulată. Arhimede se gândea mereu la această. problemă.

Odată, pe când făcea baie în cadă, i-a venit în minte o ideea strălucită: scufundând coroana în apă, poate fi determinat volumul ei, dacă calculezi volumul apei dislocate. Atunci a fost descoperită legea de bază a hidrostaticii — legea lui Arhimede. Altă legendă povesteşte că imensa corabie „Siracuza”, cu mai multe punţi, construită de Hieron drept cadou pentru împăratul Egiptului, Ptolemeu, nu putea fi lansată la apă. Atunci Arhimede a construit un sistem de blocuri (polipast), cu ajutorul căruia puteai face acest lucru cu o simplă mişcare a mâinii.

Se zice că. Arhimede ar fi declarat: „Dacă aş avea la dispoziţie un alt Pământ, pe care aş putea să stau, eu l-aş muta din loc pe acesta”. (Există şi o altă variantă a frazei: „Daţi-mi un punct de sprijin şi voi ridica Pământur.) Genialul inginer Arhimede s-a manifestat cu toată forţa gândirii sale inventive, în timp ce romanii atacau Siracuza, în anul 212 i.Hr., când avea loc Al Doilea Război Punic. Pe atunci, el avea 75 de ani. Puternicele maşini de aruncare, construite de Arhimede, lansau în armatele romane pietroaie imense. Crezând că sub pereţii oraşului e mai puţin periculos, romanii au alergat într-acolo, insă maşinile de aruncat, care acţionau la distanţe mici, i-au improşcat cu o ploaie de pietre. Macaralele puternice apucau cu cârligele de fier corăbiile, le ridicau în sus, apoi le dădeau drumul să cadă, astfel încât acestea se răsturnau si se scufundau. Atunci romanii au fost nevoiţi să renunţe la gândul de a lua oraşul cu asalt şi au trecut la asedierea lui.

Celebrul istoric al antichităţii Polybius scria: „Astfel era puterea uimitoare a unui singur om, cu un talent deosebit, direcţionat cu pricepere la efectuarea unei acţiuni… Romanii ar fi putut să pună repede stăpânire pe oraş, dacă cineva ar fi făcut ca acest bătrân să dispară”.

Mai există o legendă: în timpul acţiunilor militare, flota romană a fost incendiată cu ajutorul oglinzilor şi scuturilor lustruite până la strălucire; oamenii care apărau oraşul, la porunca lui Arhimede, au prins cu ajutorul acestora razele solare şi le-au îndreptat spre vasele duşmanului.

Se zice că această legendă nu se sprijină pe fapte reale; mai curând, corăbiile au fost incendiate cu ajutorul muniţiilor aruncate cu precizie, iar razele focusate au servit drept reticul de ochire pentru baliste. În perioada apunerii Imperiului Bizantin, s-a făcut simţită nevoia de cărţi religioase. Pe atunci, încă nu fusese inventată hârtia şi era utilizat pergamentul — pieile prelucrate ale vitelor cornute mari. Astfel de cărţi erau folosite de câteva ori: călugării ştergeau textele vechi şi scriau altele . Astfel au apărut palimpsestele (în greacă, „scriere pe locul textului şters de pe pergament”). Aceste palimpseste încearcă să le descifreze savanţii contemporani.

Cercetătorii consideră că tratatele lui Arhimede au fost copiate de un copist necunoscut în secolul al X-lea d.Hr. de pe un original grecesc, fiind şterse după 200 de ani de un călugăr care a folosit pentru aceasta un acid diluat (asemănător cu acidul citric) şi a ras literele care au mai rămas cu o piatră ponce.

După aceasta, pe carte au fost scrise rugăciunile. S-ar putea ca textele pierdute, scrise de Arhimede, să ascundă nebănuite descoperiri ale celui mai mare savant al Antichităţii. Pentru dezlegarea tratatelor, cercetătorii utilizează cele mai avansate tehnologii: aparate digitale, filtre ultraviolete şi infraroşii, raze Roentgen. Se ştie deja că există un manuscris, conţinând nişte scheme care, la prima vedere, se aseamănă cu cercurile legendare pe care Arhimede le-a conturat pe nisip acum două mii 0,44 de ani, atunci când romanii au cucerit Siracuza lui natală. S-ar putea ca, în curând, dacă va fi descifrat manuscrisul, să aflăm date noi despre invenţiile marelui învăţat.