Acropola din Atena – O Mare Capodopera a Lumii

Ansamblui Acropolei este unul dintre cele mai cunoscute monumente arhitecturale ale Greciei. El constituie simbolul maretiei artei greceşti din perioada Clasicismului.

Oraşul a împrumutat numele zeitei Atena, care simbolizează in mitologia greacă inţelepciunea. Legenda spune că zeita Atena şi zeul Ares au descoperit oraşul, apoi s-au certat pentru a pune stăpânire pe ef. Ares a oferit locuitorilor un cal pentru război, dar Atena a îmblânzit calul şi le-a dăruit măslinul. În Atena există foarte multe monumente, dar cel mai important este Acropola, numele provenind din cuvintele greceşti akros („ridicat”) şi polis („oraş”) şi înseamnă „oraşul de sus”.

Planul acropolei din Atena
Planul Acropolei in Atena

În epoca miceniană (sec. XV-VIII I.Hr.), Acropola era o reşedinţă regală fortificată. Ulterior, între secolele VII şi VI I.Hr., aici se efectuau lucrări Intr-un şantier de amploare. In timpul domniei tiranului Pisistrate, pe locul palatului regal a fost construit templul zeitei Atena, numit şi Hecatompedon, pentru că avea 100 de picioare lungime. In anul 480 1.Hr., în timpul războaielor greco-persane, templele Acropolei au fost distruse de persi. Locuitorii Atenei au jurat să reconstruiască edificiile sfinte dupa eliberarea Eladei de cotropitori.

Cariatide. Acropola. Atena
Cariatide. Acropola. Atena

Pericle, înţeleptul conducător şi protector al artelor, a iniţiat, în anul 447 î.Hr., o nouă reconstrucţie, încredinţată renumitului sculptor Fidias. In această perioadă au fost construite cele mai vestite şi mai frumoase temple ale cetăţii, închinate zeilor Atena şi Poseidon: Erechteionul, în stil ionic, şi Parthenonul, în stil doric.

In partea stangă se găsea pinacoteca (colecţie de tablouri, aduse în dar zeiţei Atena), iar în partea dreaptă era o arhivă destinată păstrării manuscriselor şi o odaie pentru slujitori şi paznici.

Acropola din Atena - reconstructie. Leo von Klenze - 1846
Acropola din Atena – reconstructie. Leo von Klenze – 1846

Micul templu ionic, Nike Apteros,  construit de către Callicrates, se află în partea sud, vestică aţă de Propilee. Edificiul prezintă un amfiprostil în stil ionic, cu opt coloane şi cu stilobatul având trei trepte. Pe friza ionică erau zugrăvite scene din războaiele greco-persane şi reprezentările zeilor Atena, Poseidon şi Zeus.

Templul era executat din marmură, iar în interior era plasată statuia Atenei, executată din aur şi fildeş. Vestimentatia, coiful, părul şi scutul ei erau din aur, iar ochii, din safir. Aurul, utilizat pentru confecţionarea statuii, era luat din tezaurul naţional al oraşului. În anul 2002, templul a fost dezasamblat  pentru restaurare. Construcţiile clasice greceşti sunt clădite fără mortar, ceea ce permite demontarea lor facilă.

Statuia Zeitei Nike
Statuia zeitei Nike

Parthenonul este considerat elementul central al ansamblului, acesta fiind cel mai mare edificiu de aici. El este supranumit „imnul” Greciei Antice şi Stânca Sacră a Atenei. Numele templului se explică prin faptul că  aici se regăseşte silueta Atenei-Parthenos sau Atenei-Fecioară. Grecii antici descriau figura zeiţei astfel: „Statuia este făcută din fildeş şi aur, purtând un chiton lung până în pământ, iar pe piept are imaginea din fildeş a Meduzei Gorgona; într-o mână ţine statuia zeiţei Nike, iar in cealaltă, o suliţă. La picioarele ei se observă un scut.” Coiful zeiţei avea trei creste: una în mijloc, cu sfinx, şi celelalte două, laterale, cu grifoni.

Plinius cel Bătrân spunea că pe partea exterioară a scutului era stampată o scenă din bătălia cu amazoanele, pe cea interioară – lupta zeilor cu titanii, iar sandalele Atenei erau decorate cu imagini ale centauromahiei. Copiile din marmură ale statuii prezintă mâna zeiţei susţinută de un stâlp, fapt controversat, care se discută şi astăzi. Prin comparaţie, statuia lui Nike pare minusculă, însă inălţimea ei reală este de 2 metri.

Relief. Acropola

Se presupune că Fidias a schiţat propria imagine, precum şi imaginea prietenului său, Pericle, în operele de artă din templu, astfel, fizionomiile lor s-ar regăsi în chipurile lui Dedal şi Teseu. Acest fapt i-a fost fatal. Maestrul a fost acuzat de profanare şi întemniţat, după care şi-a pus capăt zilelor. În antichitate, Parthenonul putea fi zărit din orice parte a Aticii, chiar şi de pe insulele Salamina şi Egina. Statuia Atenei luptătoarea era atât de mare, încât marinarii atenieni, aflaţi departe, pe mare, puteau vedea coiful şi lancea zeiţei, strălucind în lumina soarelui. Se crede că vârful suliţei era un fel de reper pentru corăbiile care acostau în portul oraşului.

Interiorul holului acropolei din Atena (Karl Friedrich Schinkel - 1824)
Interiorul holului acropolei din Atena (Karl Friedrich Schinkel – 1824)

Alcătuirea inedită a ansamblului arhitectural plasează monumentul printre marile capodopere ale lumii. Silueta Acropolei, ce se putea observa deasupra oraşului, oferea o imagine de neuitat. În faţa Parthenonului, în dreapta Propileei, se aflau sanctuarele Artemidei şi ale Athenei Ergane, dar şi depozitul de arme şi armuri sfinte – Chalcoteca.

În piaţa Acropolei erau amplasate altare, unde se aduceau daruri zeilor. Pe panta nord-vestică a Acropolei se afla teatrul şi templul lui Dionis, Odeonul (templu acoperit, rotund, destinat concursurilor muzicale), teatrul Herodot Atticus (secolul al 11-lea î.Hr.) şi sanctuarul lui Asclepios.

Acropola - Edward Dodwell (1821)
Acropola – Edward Dodwell (1821)

 În secolul al V-lea, Parthenonul devine biserica Maicii Domnului, iar statuia Atenei-Parthenos este transportată la Constantinopol. În timpul dominaţiei turceşti, templul a fost transformat în moschee, tot atunci i-au fost adăugate minarete. Erechteionul a devenit proprietatea Paşei, iar templul Nike Apteros a fost dezasamblat, din blocurile lui fiind construit zidul bastionului. În anul 1687, o explozie devastatoare a distrus partea centrală a templului zeiţei Atena Parthenos.

Mai târziu, veneţienii au incercat să scoată sculpturile din Parthenon, dar o parte au fost sparte. Imaginea antică a Acropolei a fost refăcută, abia după declararea independenţei Greciei, la sfârşitul secolului al XIX-lea. Pe parcursul lucrărilor, au fost demolate toate construcţiile ridicate mai târziu, a fost reconstruit templul Nike Apteros etc.

Pictura a acoropolei din Atena (Pictura realizata de Edward Dodwell in 1821)
Pictura a acoropolei din Atena (Pictura realizata de Edward Dodwell in 1821)

Pentru mai multe secole, Atena, o mică aşezare uitată de lume, a rămas sub stăpânirea Imperiului Otoman. Spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, Europa redescopera civilizaţiile antice şi numeroşi călători încep să cutreiere Grecia, printre ei aflându-se lordul Elgin, cel care, obţinând de la sultan permisiunea de a lua „orice piese sau pietre cu inscripţii vechi sau sculpturi”, a transportat în Anglia numeroase basoreliefuri şi statui ale Parthenonului, ba chiar şi o cariatidă.

După obtinerea independenţei Greciei (1833), au fost iniţiate mari lucrări de restaurare (1895- 1933), care, din păcate, nu au făcut altceva decât să deterioreze şi mai mult monumentele. Restauratorii de azi încearcă să invete din greşelile trecutului şi să ne restituie pe cât posibil Parthenonul epocii de glorie a cetăţii Atena. Basoreliefurile şi sculpturile din templele Acropolei se află acum în muzeul din Marea Britanie (Londra), în Luvru (Paris) şi în muzeul Acropolei. Sculpturile care pot fi admirate în aer liber sunt copii ale celor originale.

Acropola. Capitelul Coloanei
Acropola. Capitelul Coloanei

Pe parcursul ultimilor decenii, ploile acide şi smogul toxic au început să distrugă monumentele, transformând marmura, în ghips. În aceste condiţii, este foarte importantă includerea Acropolei pe lista capodoperelor Patrimoniului Mondial.