Jules Sebastien Cesar Dumont d’Urville a fost un neobosit că călător şi navigator francez. Unul dintre meritele lui deosebite este descoperirea locului unde a murit alt explorator cunoscut, contele de Laperouse. Este mai puţin cunoscut faptul că Dumont d’Urville a descoperit şi celebra statuietă fără braţe, numită Venus de Milo.

S-a întâmplat în anul 1820. Dumont d’Urville a fost obligat de împrejurări să ancoreze lângă una dintre insulele arhipelagului grecesc Milos. Ajuns pe uscat, s-a îndreptat spre o clădire nu prea înaltă, ca să se ferească de soarele arzător. Pe neaşteptate, în faţa lui a apărut un necunoscut ciudat. Salutând navigatorul, acesta l-a întrebat dacă ar vrea să vadă şi să cumpere un obiect neobişnuit. Navigatorul şi-a manifestat interesul. In pragul unei case sărăcăcioase, ei erau aşteptaţi de un ţăran. În staulul pentru capre, acesta avea ascunsă o statuie antică, de marmură. Dumont d’Urville a curăţat-o de praf şi nu i-a venit să creadă: în faţa lui, se afla o zeiţă greacă! Ea ţinea într-o mână mărul pe care i-l dădu-se Paris. Era o veritabilă operă de artă şi atât de frumoasă, încât navigatorul s-a decis, imediat, s-o achiziţioneze pentru ţara sa, dar suma solicitată de ţăran depăşea posibilităţile financiare ale căpitanului. El nu s-a pierdut cu firea şi l-a rugat pe ţăran să păstreze statuia până când va aduna, cât de curând, suma necesară.

În timp ce Dumont d’Urville căuta finanţare, statuia a fost cumpărată de un funcţionar din Turcia, care a şi dus-o pe corabia sa. Atunci navigatorul le-a spus localnicilor că ar fi putut oferi o sumă mai mare, şi aceştia au alergat repede la turc, cerându-şi statuia înapoi. Dar turcul nu a vrut s-o dea. A început o incăierare, în urma căreia ambele braţe ale zeiţei Venus s-au desprins şi nu au mai fost găsite, dar statuia i-a revenit lui d’Urville.

S-ar putea ca aceasta să fie doar o legendă, oricum, statuia din insula Milos  a ajuns, în anul 1820, la Paris, fiind achiziţionată de consulul francez, marchizul de Riviere, pentru a i-o duce în dar regelui. După aceasta, statuia a ajuns la Louvre şi a fost numită Venus de Milo. În anii 1822-1825, Dumont d’Urville a participat la o călătorie în jurul lumii, în calitate de căpitan secund. În timpul acelei expediţii au fost studiate coastele insulelor din Oceanul Pacific Noua Guinee si Noua Zeelandă.

Pentru meritele sale, în urma acestei expediţii, d’Urville a fost avansat la gradul de căpitan de rangul doi şi i s-a acordat ordinul Legiunea de Onoare. Nu peste mult timp, Dumont d’Urville pregăteşte o altă călătorie în jurul lumii. Regele Charles al X-lea i-a dat o însărcinare dublă: să adune cât mai multe informaţii despre Polinezia şi să găsească urmele expediţiei lui Jean Franois La Perouse, care dispăruse în acea regiune, în anul 1788.

Ajuns în Tasmania, căpitanul află că, în anul 1826, englezul Peter Dillon a observat nişte semne de naufragiu pe insula Vanicoro, din Arhipelagul Santa Cruz.

În anul 1828, Dumont d’Urville ajunge pe Vanicoro. Locuitorii insulei i-au arătat locul unde s-a scufundat vasul francez. „Pe fund, la o adâncime de trei-patru stânjeni, a scris el în jurnalul său, marinarii noştri au văzut ancore, puşti, ghiulele şi o mulţime de plăci din plumb”. Acestea erau obiecte de pe vasul Astrolabul. Cea de a doua corabie a lui La Perouse, Busola, nu a fost găsită. Cu ajutorul băştinaşilor, marinarii au scos din apă câteva obiecte: o ancoră, un tun, un clopot, un muscheton. Locul unde a naufragiat Astrolabul se numea Pasajul Insidios sau Dezastruos. Aici era uşor să dispari…

Înainte să plece, navigatorul şi echipa sa au înălţat pe această insulă un monument dedicat celebrului La Perouse. Recent, au fost scoase la suprafaţă şi alte obiecte de pe corabia naufragiată. Despre contele La Perouse, nimeni nu ştie dacă după naufragiu a rămas în viaţă sau nu. Din păcate, oceanul işi păstrează cu incăpăţânare enigmele.

Expediţia condusă de Dumont d’Urville a efectuat şi largi cercetări oceanografice, recoltând mostre de vegetaţie acvatică, de minerale, realizând un set de tabele anatomice, schiţe, şi adunând informaţii vaste despre limbile folosite în Oceania. În anii 1837-1840, Dumont d’Urville călătoreşte pentru a treia oară în jurul lumii, cu destinaţia Antarctica. In această expediţie a făcut alte importante descoperiri în Noua Guinee.

În timpul călătoriei, au fost trasate hărţi noi, adunate colectii deosebite efectuate descrieri si desene unice. La sfârşitul acestei expediţii, lui Dumont d’Urville i se acordă gradul de contra-amiral şi este decorat cu o medalie de aur. El incepe să pregătească, spre publicare, materialele numeroaselor sale cercetări.

Dar un eveniment neaşteptat a pus capăt planurilor sale. În anul 1842, navigatorul moare, împreună cu soţia şi cu fiul, într-un tragic accident de tren, în apropiere de Versailles. Numele lui îl poartă o stradă din Paris, o insulă din Polinezia, un munte de pe teritoriul numit Louis Philippe. El, personal, a denumit pământurile pe care le-a descoperit în Antarctida, „Teritoriul Adeliei”, în onoarea soţiei sale, iar marea care scaldă coastele acestui teritoriu a fost numită ulterior Marea d’Urville. Actualmente, aici, activează staţia franceză de cercetări „Dumont d’Urville”.