Enigma lui Shakespeare

William Shakespeare este una dintre cele mai enigmatice figuri din istoria literaturii engleze. Fiul unui producător de mănusi, dintr-un mic orăsel englez, care a absolvit doar Şcoala de gramatică, el totuşi este autorul unor piese, sonete şi poeme marcate de un simţ estetic şi artistic deosebit. Atitudinea societăţii faţă de persoana lui Shakespeare, în timpul vieţii lui, nu se compară nicidecum cu atitudinea acesteia după un secol si jumătate faţă de Shakespeare dramaturgul. De la mijlocul secolului al XVIII-lea, se declansează un adevărat cult pentru Shakespeare, iar astăzi el este considerat unul dintre marile genii literare ale lumii.

portret-william-shakespeare
Portret William Shakespeare realizat în timpul vieţii sale

In registrul parohiei micului oraş englez Stratford-upon-Avon, în dreptul datei de 26 aprilie 1564 este notat: „William, fiul lui John Shakespeare”. John Shakespeare avea în Stratford un atelier de mănuşi, făcea negustorie cu lână şi carne, iar o perioadă, a fost preşedintele corporaţiei orăşeneşti, adică a fost conducătorul oraşului. Mama lui William, Mary Arden, făcea parte din una dintre cele mai vechi familii engleze. William a fost cel de-al treilea copil dintre cei opt copiii a lui John si Mary. Inca de mic copil William Shakespeare invata sa scrie si sa citeasca, apoi intra la Scoala de Gramatica unde studiază limba latină din creaţiile clasicilor Ovidiu, Virgiliu şi Horaţiu.

Spre deosebire de contemporanii săi dramaturgi, Shakespeare nu a studiat la universitate, dar cunoştinţele acumulate la Şcoala de gramatică i-au fost de ajuns ca să se autoinstruiască. După terminarea şcolii, William îşi ajută tatăl în atelierul de mănuşi, iar în anul 1582, se căsătoreşte cu Anne Hathaway, fiica unui fermier, care era cu opt ani mai în vârstă decât el. In curând, li se naşte o fiică, Suzanne, iar incă, peste doi ani, Anne naşte gemeni: fiul Hamnet, care a murit în copilărie, şi fiica Judith.

Următorii câţiva ani de viaţă ai lui Shakespeare au fost numiţi „ani pierduţi”, deoarece despre această perioadă nu s-au păstrat niciun fel de date veridice. Numele lui Shakespeare iese din nou la suprafaţă în anul 1592, pe când el se afla la Londra. Intr-unul din pamfletele sale, scriitorul şi dramaturgul Robert Greene vorbeşte cu invidie despre succesul ameţitor pe care îl avea Shakespeare dramaturgul. După un an, în presă, apare poemul „Venera şi Adonis”, pe care Shakespeare l-a considerat „primul fruct” al creaţiei sale, cu toate că, se ştie că, până atunci, fuseseră deja puse în scenă piesele lui „Richard al III-lea”, „Henric al IV-lea”, „Comedia erorilor” şi „imblânzirea scorpiei”.

În acei ani, dramaturgia nu era considerată adevărată literatură., iar teatrul era privit ca un mod de distracţie pentru mulţimea ignorantă şi nepoliticoasă. Teatrele erau amenajate în afara oraşului, în vecinătatea îngrăditurilor pentru momirea urşilor, arenelor pentru luptele cocoşilor şi bordelurilor. Pentru a-şi câştiga reputaţia de scriitor, Shakespeare prefera nici să nu amintească de faptul că este autor de piese.

Epidemia de ciumă, care s-a declanşat în Europa, l-a făcut pe Shakespeare să întrerupă pentru un timp cariera sa de dramaturg. El revine pe scenă în anul 1594, în componenţa trupei lui Richard Burbage, cu piesa „Oamenii lordului Chamberlaine”. În anul 1599, actorii conduşi de Burbage se mută în noul sediu al celebrului Teatru „Globus”, pe malul râului Tamisa, iar Shakespeare devine acţionar al trupei.

El joacă pe scenă şi scrie în medie câte două piese pe an, care, aproape toate, sunt puse în scenă de actorii Teatrului „Globus”. Lucrările literare ale lui Shakespeare i-au imbunătăţit substanţial starea financiară: pentru poemul „Venera şi Adonis”, autorul a primit o mie de lire sterline de la lordul Sauthampton, căruia i-a fost dedicată această creaţie artistică. Si mai mulţi bani a obţinut el în urma jucării pieselor sale; în afară de aceasta, se ştie că Shakespeare era mare proprietar de terenuri şi se ocupa de cămătărie: s-au păstrat documentele privind creanţele pe care le redacta el în cazul datornicilor răuvoitori.

Teatrul Globus din Londra
Teatrul Globus din Londra

După trecerea a 25 de ani de când a părăsit Stratfordul, fără un ban în buzunar, Shakespeare devenise posesorul unei averi considerată foarte mare pentru acele timpuri. Înainte de a se naşte William, tatăl său a incercat zadarnic să obţină titlul de nobil şi dreptul de a avea stemă de familie. Şi iată că, după mulţi ani, William este acel care se adresează comunităţii heraldice regeşti cu cererea de a i se atribui titlul de nobil, care de data aceasta i-a fost satisfăcută. Şi cu toate că, în documentele care s-au păstrat, se menţionează că titlul său de nobil Shakespeare îl datorează premergătorilor săi, care au servit tronul cu fidelitate şi curaj, nu există nicio îndoială că tocmai succesul ameţitor al lui William pe scenă i-a determinat pe membrii comunităţii heraldice să-i satisfacă. solicitarea.

Scena din piesa "Eforturile inutile ale dragostei""
Scenă din piesa „Eforturile inutile ale dragostei”

Astfel fiul mănusarului dintr-un orăşel îndepărtat şi uitat a devenit nobil londonez, iar arta teatrală a căpătat importanţă socială. În timpul lui Shakespeare, piesele, de obicei, se puneau în scenă, dar nu se tipăreau, pentru ca textul să nu ajungă în mâinile concurenţilor. Totuşi, câteva piese au fost editate în cărţi de un format nu prea mare, însă acestea erau ediţii de o calitate nu prea bună, iar textele au fost obţinute de editori prin metode necinstite. Doar în anul 1623, după moartea autorului, lucrările sale au fost editate infolio cu un tiraj de o mie de exemplare. in carte, au intrat treizeci şi şase de comedii, cronici şi tragedii. De la mijlocul secolului al XVIII-lea, viaţa şi opera marelui dramaturg încep să fie studiate cu multă minuţiozitate; tot atunci, apar unele ipoteze precum că el, chiar dacă a existat, nu a putut fi autorul unor creaţii geniale.

Cercetătorii considerau că pentru Shakespeare au scris ba filozoful şi omul de stat Francis Bacon, ba lordul Derby, ba soţia scriitorului, Anne Hathaway, sau chiar regina Elisabeta I. Astăzi, nu există niciun fel de argumente forte care ar susţine aceste ipoteze, şi rămâne doar de recunoscut că o minte ageră, dragostea pentru limba natală, o uriaşă capacitate de muncă şi un talent deosebit l-au ajutat pe autorul autodidact să creeze capodopere nemuritoare.