Grecia antică este considerată de mulți drept locul de naștere al civilizației occidentale moderne. Grecii antici au făcut progrese uimitoare într-un număr imens de domenii – de la politică și guvernare la practica religioasă și gândirea filosofică. Impactul pe care l-a avut cultura elenă este resimțit și astăzi în toată lumea. Arhimede, Pitagora, Platon, Aristotel, Socrate, Homer sunt doar o parte din marile figuri din Grecia antică care și-au lăsat amprenta asupra lumii de astăzi. Inovațiile lor erau uluitoare și principiile pe care le-au inițiat ne înconjoară în viața noastră de zi cu zi.

Un grec  din antichitate a cărui influență este încă resimțită în întreaga lume este Hipocrate (Hippocrates) – un medic cunoscut pe scară largă ca tatăl medicinei moderne. Medicina și asistența medicală erau practicate de mii de ani. Proprietățile vindecătoare ale unor lucruri precum scoarța de salcie, canabisul și macul au fost recunoscute cu mult înainte de antichitatea clasică (sec VIII i.Hr. și sec VI d.Hr)

Deci, ce l-a făcut pe Hipocrate diferit de medicii și vindecătorii de dinaintea lui? Și într-adevăr se mai simte influența acestuia în ziua de astăzi?

Viața și legendele lui Hipocrate

Hipocrate s-a născut în jurul anului 460 î.Hr., pe insula Kos din Marea Egee. Familia sa era relativ bogată. Se crede că tatăl său, Heraclide, a fost medic, iar mama sa, Praxitela, era fiica unui nobil.

Bogăția familiei sale a cântărit mult, acesta primind o educație bună. A studiat inițial timp de nouă ani, iar educația sa în aceasta perioada a constat în: citit, scriere, ortografie, poezie, cântat, muzică și educația fizică.

După aceea, a studiat doi ani medicina. El a fost tutorat atât de tatăl său, cât și de bunicul său (care era de asemenea medic și îl chema tot Hipocrate). Învățarea medicinei și practica în acest domeniu a avut loc în Europa continentală, Libia și Egipt, unde a dobândit o experiență mare, întâmpinând multe probleme medicale diferite.

Anii de învățăcel i-a petrecut la un Asclepeion, care era un tip de templu din Grecia antică dedicat semi-zeului mitologic Asklepios, care era și medic. Aceste temple adăposteau vindecători calificați care funcționau ca medici și chirurgi rudimentari.

Unele texte se referă la Hipocrate ca studiind cu un medic trac numit Herodic din Selymbria, precum și cu tatăl și bunicul său, iar educația sa a fost completată în continuare de studiul alături de filosofii Democrit și Gorgias.

El a fost o figură atât de semnificativă încât multe legende au apărut după moartea sa, intocmindu-se chiar un arbore genealogic detaliat ce ducea la Asclepeion pe partea tatălui său și Hercule pe partea mamei sale de neam. “Călătoriile lui Sir John Mandeville”, un text din secolul al XIV-lea, îl descrie ca „conducătorul insulei Kos și Lango” și relatează o poveste fantastică despre fiica sa. Potrivit textului, ea a fost transformată într-un balaur mare de o sută de metri, care nu putea fi transformată la loc în om decât de sărutul unui cavaler.

Oricât de absurd ar fi acesta, este un exemplu ideal al modului în care Hipocrate a fost perceput la sute de ani după moartea sa, practic un supraom cu puteri ieșite din comun.

Hipocrate ca și vindecător

Hipocrate s-a născut în jurul anului 460 î.Hr., pe insula Kos din Marea Egee. Familia sa era relativ bogată. Se crede că tatăl său, Heraclide, a fost medic, iar mama sa, Praxitela, era fiica unui nobil.

Bogăția familiei sale a cântărit mult, acesta primind o educație bună. A studiat inițial timp de nouă ani, iar educația sa în aceasta perioada a constat în: citit, scriere, ortografie, poezie, cântat, muzică și educația fizică.

După aceea, a studiat doi ani medicina. El a fost tutorat atât de tatăl său, cât și de bunicul său (care era de asemenea medic și îl chema tot Hipocrate). Învățarea medicinei și practica în acest domeniu a avut loc în Europa continentală, Libia și Egipt, unde a dobândit o experiență mare, întâmpinând multe probleme medicale diferite.

Anii de învățăcel i-a petrecut la un Asclepeion, care era un tip de templu din Grecia antică dedicat semi-zeului mitologic Asklepios, care era și medic. Aceste temple adăposteau vindecători calificați care funcționau ca medici și chirurgi rudimentari.

Unele texte se referă la Hipocrate ca studiind cu un medic trac numit Herodic din Selymbria, precum și cu tatăl și bunicul său, iar educația sa a fost completată în continuare de studiul alături de filosofii Democrit și Gorgias.

El a fost o figură atât de semnificativă încât multe legende au apărut după moartea sa, intocmindu-se chiar un arbore genealogic detaliat ce ducea la Asclepeion pe partea tatălui său și Hercule pe partea mamei sale de neam. “Călătoriile lui Sir John Mandeville”, un text din secolul al XIV-lea, îl descrie ca „conducătorul insulei Kos și Lango” și relatează o poveste fantastică despre fiica sa. Potrivit textului, ea a fost transformată într-un balaur mare de o sută de metri, care nu putea fi transformată la loc în om decât de sărutul unui cavaler.

Oricât de absurd ar fi acesta, este un exemplu ideal al modului în care Hipocrate a fost perceput la sute de ani după moartea sa, practic un supraom cu puteri ieșite din comun.

Înainte de Hipocrate, boala era văzută ca rezultatul spiritelor rele sau al unui blestem al zeilor. Deși erau cunoscute niște metode de vindecare de bază, acestea erau înțelese ca fiind un mod de a comunica cu zeii sau de a căuta aprobarea lor.

Hipocrate a reușit să vadă dincolo de acest mod primitiv de gândire și să aplice logica și raționamentul atunci când căuta modalități de a-și vindeca pacienții. În loc să atribuie o boală mâniei zeilor, el credea că trebuie să aibă o cauză logică și naturală.

El a fost extrem de profesionist în ceea ce privește conduita sa, iar în lucrarea sa „Despre medic” a declarat că medicii ar trebui să fie întotdeauna calmi, serioși, înțelegători și sinceri cu pacienții lor. El a fost riguros în practica sa, urmând întotdeauna aceste standarde.

El a apreciat și a pus accent pe observațiile pacienților asupra propriei lor boli, precum și documentația detaliată a simptomelor și tratamentului acestora. El a crezut că este important să creeze notițe într-un mod clar și ușor de înțeles, astfel încât să poată fi transmise altor medici care vor trata același pacient sau viitorilor medici care ar putea avea un pacient ce suferă de aceeași boala.

Multe dintre lucrurile pentru care el lua notițe au devenit un standard astăzi – luatul pulsului pacienților, precum și observația dacă au febră sau nu, și ce tip de dureri au descris. El a fost atât de minuțios, încât a notat și istoricul familiei pacienților săi, cât și mediul în care trăiau aceștia.

Degetele hipocratice

Notele detaliate făcute de Hipocrate și cei ce l-au urmat, au însemnat că au fost primii care au descris multe dintre condițiile pe care le cunoaștem astăzi. El a descris paletizarea degetelor în detaliu – un simptom al mai multor boli grave, cum ar fi cancerul pulmonar și bolile cardiace cianogene. Din acest motiv, degetele bombate în zona unghiilor sunt uneori cunoscute sub numele de “degete hipocratice”.

Descrierile sale amănunțite ale palorii și aspectului au însemnat că Hipocrate a recunoscut schimbarea fizionomiei și a tonului pielii care semnaliza că pacientul este pe moarte. Scrierile sale au descris apariția pacientului înainte de moarte ca „nasul ascuțit, ochii scufundați, tâmplele căzute, urechile reci și trase și lobii lor distorsionați, pielea feței dură, întinsă și uscată, iar culoarea feței palidă sau întunecată ”. Acest fenomen este cunoscut astăzi sub numele de facies Hippocratica (Fața hipocratică).

Hipocrate și teoria celor 4 umori

Deși Hipocrate a oferit descrieri detaliate și precise ale unui număr mare de boli, ideile sale despre ceea ce le-a cauzat nu erau mai exacte decât credințele susținute de predecesorii săi.

În lucrarea sa „Boala Sacră”, el explică faptul că dacă bolile ar fi cauzate de entități supranaturale, medicamentele nu ar avea niciun efect asupra lor. El a propus că bolile sunt de fapt cauzate de umori dezechilibrate – o idee care a fost apoi larg acceptată în Grecia antică și care a persistat în Roma antică.

Teoria umorilor propusă de Hipocrate a susținut că corpul uman era format din patru elemente principale – sânge, bilă galbenă, flegmă și bilă neagră. Considera că bolile erau cauzate de un dezechilibru între aceste umori, iar nivelul dezechilibrului crea o anumită boală și simptomele acesteia. Un exces de bilă galbenă, de exemplu, se credea că provoacă boli „calde”, în timp ce un exces de flegmă ar provoca boli „reci”.

Dacă nu exista un exces sau lipsa unui anumit umor (element), problema ar putea fi cauzată de o dereglare a umorilor. Această dereglare ar putea fi rezultatul multor lucruri, cum ar fi dieta sau mediul înconjurător, motiv pentru care Hipocrate a depus eforturi mari pentru a se asigura că aceste lucruri sunt enumerate în notițele sale atunci când descria simptomele unui pacient.

El credea că multe tratamente ar putea fi prescrise pe baza diagnosticării legate de o dereglare a umorilor și, în multe cazuri, recomanda o schimbare a dietei sau exerciții fizice ca modalitate de îmbunătățire a sănătății.

Corpul hipocratic (Colecția hipocratică)

Punand un accent puternic pe luarea de notițe precise și cuprinzătoare, nu este de mirare că Hipocrate a fost, de asemenea, prolific la scrierea constatărilor sale. Hipocrate a lăsat în urmă o colecție de 70 de cărți despre medicină și practici medicinale. Acestea sunt cele mai vechi texte medicale cunoscute. Deși cărțile fac parte din colecția hipocratică, nu se știe câte dintre ele au fost scrise de adepții săi. Există multe dezbateri despre acest lucru în rândul cărturarilor și istoricilor de astăzi.

Cărțile erau destinate către sectiuni diferite de public, având în vedere scopuri diferite. O parte din lucrările sale se adresau medicilor, în timp ce alte cărți au fost scrise pentru ca oamenii de rând să înțeleagă elementele de bază ale medicinei.

A pus accent pe cele 4 umori și tratamentul bolilor în cărțile sale, dar a descris și metodele de tratare a afecțiunilor fizice rezultate în urma accidentelor, precum membrele dislocate și rupte. Deși aceste probleme fizice nu au fost atribuite unor probleme cu umorile, el a considerat că este important să le trateze în același mod de fiecare dată și s-a asigurat că adepții săi au instrucțiuni standardizate pentru tratarea acestor probleme.

Au existat manuale, prelegeri, note de cercetare și eseuri filozofice – dar cel mai faimos dintre toate textele hipocratice este Jurământul lui Hipocrate.

Jurământul lui Hipocrate

Hipocrate și adepții săi au fost pionierii mai multor practici medicale și au fost primii care au descris multe afecțiuni – dar poate cea mai semnificativă moștenire lăsată în urmă de Hipocrate este celebrul “Jurământ a lui Hipocrate”.

În loc să descrie boli sau să ofere sugestii pentru tratamentul lor, Jurământul lui Hipocrate este un cod de etică pentru medici. Inițial, acest jurământ îi cere medicului să jure pe mai mulți zei vindecători și să respecte un set de standarde etice specifice în timp ce va practica medicina.

Este cel mai vechi cod de etică occidental din domeniul medical, acesta stabilind necesitatea confidențialității și de a nu face rău cu bună știință unui pacient. Etica prevăzută în Jurământul lui Hipocrate (sau, în unele cazuri, o versiune modernizată a acestuia) este încă recitată de mii de studenți la medicină în fiecare an și este susținut cu cea mai mare seriozitate de către cei care îl rostesc.

Cel mai vechi exemplu de Jurământ a lui Hipocrate de care se știe, datează din 275 d.Hr., arătând cât timp jurământul a fost relevant și important atât pentru medici cât și pentru pacienți. Jurămintele din zilele noastre care au început să înlocuiască Jurământul lui Hipocrate nu îl resping și nici nu consideră că principiile sunt învechite.

Ei au adăugat pur și simplu mai multe detalii care ajută la furnizarea unui cod de etică mai clar pentru medici, acum că practica medicală s-a dezvoltat mult și au apărut noi dileme etice. Apelul la zeii vindecatori a fost eliminat, astfel încât devine laic, dar a fost adaptat și pentru a se referi la Dumnezeul creștin, iar această versiune a fost cea mai populară timp de mai multe decenii.

În zilele noastre, încălcarea jurământului lui Hipocrate nu este împotriva legii, dar este atât de important pentru modul în care se practică medicina astăzi încât dacă ar fi încălcat, ar constitui aproape sigur o formă de malpraxis medical – de exemplu, încălcarea confidențialității unui pacient este o încălcare a GDPR-ului, dar încalcă și Jurământul lui Hipocrate de asemenea. În trecut, încălcarea jurământului ar fi dus la pierderea dreptului de a practica medicina sau alte sancțiuni.

Moștenirea lui Hipocrate

Se știe foarte puțin despre moartea sa, dar se zvonește că Hipocrate ar fi trăit peste 100 de ani. În realitate, dovezile sugerează că a trăit aproape 90 de ani sau puțin peste.

A trăit o viață lungă și împlinită, iar longevitatea sa a fost probabil datorită experienței și priceperii sale ca medic. El a lăsat în urmă colecția sa de cărți (corpul hipocratic) și o lume care vede sănătatea și boala în termeni foarte diferiți față de generațiile anterioare lui.

Ideile pe care Hipocrate le avea despre sănătate și boli erau revoluționare. Practic ideile sale au “luptat” cu sute, poate mii de ani de credință, dar  totuși mulți oameni au văzut cât de mult se îmbunătățea asistența medicală urmând practicile sale. Munca și ideile sale au dezvoltat semnificativ medicina occidentală și au oferit un mod cu totul nou de tratare a pacienților.

Din păcate, după moartea sa, progresul medical s-a oprit. Oamenii credeau că metodele sale erau atât de perfecte încât nu puteau fi îmbunătățite și abia după aproape 400 de ani s-au făcut modificări majore în practica standard. Metodele sale au fost adoptate din nou în Evul Mediu în lumea islamică, iar în Europa au devenit populare după Renaștere.

Deși credința sa că cele 4 umori sunt cauza bolilor a fost greșită, modul de gândire al lui Hipocrate a schimbat practica medicală pentru totdeauna. Boala și bolile nu mai erau considerate ca aduse de supranatural și oamenii au început să trateze problemele medicale într-un mod metodic.