Istoria regelui Arthur si a cavalerilor Mesei Rotunde

Istoria regelui Arthur si a cavalerilor Mesei Rotunde este un mit faimos. Astăzi, numele de „Camelot”, palatul lui Arthur, are rezonanţe magice. Dar până la ce punct este reală legenda? Acest rege a existat cu adevărat? Iată opiniile istoricilor, aşa cum reies din lucrarea „Mysteres du passe”, de Stuart Holroyd şi David Lambert.

Regele Arthur si Cavalerii Mesei Rotunde
Regele Arthur si Cavalerii Mesei Rotunde

Legenda Regelui Arthur si a Cavalerilor săi o datorăm lui Geoffroy de Monmouth, care a scris acest amestec de ficţiune şi realitate în secolul al XV-lea. În spatele legendei, se ascunde silueta imprecisă a unui războinic din secolul al V-lea, care conducea popoarele celte creştine şi romanizate în ultima lor luptă împotriva barbarilor năvălitori anglo-saxoni. Veniţi în valuri succesive din Danemarca şi Germania, aceşti nomazi războinici au năvălit în Anglia după prăbuşirea dominaţiei romane, în jurul anului 400. Sub pana poeţilor şi a romancierilor, Arthur, căpetenie războinică aproape necunoscută, a devenit un mare erou naţional. Dar a trăit el cu adevărat? Anumiţi erudiţi susţin că da, bazându-se pe surse istorice incontestabile.

Manuscrise si scrieri despre regele Arthur

Cea mai veche mărturie despre existenţa sa reală sunt nişte manuscrise ale unor călugări, în care se vorbeşte despre victoria de la Badon. A doua sursă, „Analele galeze”, din secolul X, leagă pentru prima dată numele lui Arthur de victoria de la Badon. A treia sursă este o „Istorie a bretonilor”, scrisă la începutul anului 800 de Nennius, un cleric ce îl denumeşte pe Arthur „comandant şi şef”.

Un poem celtic vorbeşte despre Regele Arthur plecat peste mări în căutarea Sfântului Graal, acel vas care va intra apoi în legendă. Soţia lui Arthur, Guenievre, apare pentru prima dată sub numele celtic de Gwenhwyfar. Nu există nici o dovadă că Merlin l-a ajutat pe regele Uther Pendrogon să o seducă pe Ingerna, soţia ducelui de Cournouailles. Din această legătură s-a născut Arthur, la castelul Tintagel. Încoronat la vârsta de 15 ani, el supune o mare parte a Europei, împreună cu cavalerii şi spada sa, Excalibur. Işi stabileste curtea la Caerleon, în Ţara Galilor. La Camlann, îl omoară pe Mordred, fiul său rezultat dintr-o legătură incestuoasă, care s-a răzvrătit împotriva sa. Brav, generos şi cavaleresc, regele Arthur, aşa cum îl descrie Geoffroy de Monmouth, al cărui început şi sfârşit rămân misterioase, apare ca un personaj universal, înclinat, aşa cum cerea spiritul Evului Mediu, spre calaverism, aventură si mister.

Casatoria dintre Arthur si Guenievre (pictura din 1325)
Casatoria dintre Arthur si Guenievre (pictură din 1325)

Conform celor care au studiat legendele, numeroase nume de locuri sunt menţionate în legătură cu acest personaj: Tintagel, unde s-a născut; Camelot sau Caerleon, locul unde a avut curtea; Glastonbury, unde a murit.Afirmatia conform căreia Camelot era capitala regelui Arthur a ingreunat sarcina cercetătorilor. În Anglia sau în Ţara Galilor, nu există oraş sau localitate cu acest nume. In 1542, un arheolog pe nume John Leland a sugerat posibilitatea că „la South Cadbury se află Camalote, cândva un oras celebru. Oamenii din partea locului au afirmat că Arthur ar fi poposit de multe ori la Camalote„. Nimeni nu ştie de ce Leland a plasat Camelot în South Cadbury, care se află în Somerset, în sud-vestul Angliei. Poate această asemănare a numelui, credinţa oamenilor si anumite particularităţi geografice i-au influenţat.

Au scos la iveala săpăturile arheologice ceva?

In 1965, arheologi eminenţi şi eruditi arthurieni au format Comitetul de Cercetare Camelot, care a recoltat suficiente fonduri pentru a finanţa o campanie de cercetări sub directia lui Leslie Alcock, specialist în materie de arheologie din Marea Britanie. Prima problemă a acestora a constat în stabilirea zonelor de săpături. Cele sapte hectare din jurul castelului South Cadbury erau dificil de săpat în intregime.

După delimitarea zonelor cele mai „rentabile”, pe parcursul a câţiva ani, săpăturile au scos la iveală vase de bronz şi argint care nu au autentificat în nici un fel existenţa regelui Arthur. Acest edificiu, precum si obiectele găsite, nu evocă nimic din fastul şi bogăţia din legenda regelui Arthur. Locul seamănă mai degrabă cu un fort din Vestul indepărtat decât cu o cetate de vis.

La 20 de km nord-vest de Cadbury Hill, un povârniş abrupt se înalţă deasupra câmpiilor. În epoca arthuriană, aceste înălţimi erau precum o insulă înconjurată de mare. Conform tradiţiei, la Gloustorbury Tor, un deal situat pe această „insulă”, regele Arthur ar fi fost adus aici, rănit, fiind pe moarte. Conform legendei, corpul lui a fost înmormântat pe flancul vestic al colinei. Către anul 1150, Caradoc de Llancarfan scria „Viaţa Sfântului Gildas”.

Regele Arthur rănit
Regele Arthur rănit

Caradoc povesteşte cum abatele de Glastonbury l-a ajutat pe Arthur să o salveze pe Guenievre din mâinile lui Melwas, adversarul său. Călugării de la abaţia din Glastonbury afirmă, într-o cronică din 1190, că au descoperit osemintele lui Arthur şi ale lui Guenievre îngropate aproape de capela Fecioarei din biserica abaţiei. Treizeci de ani mai târziu, Ralph de Coggeshall descrie exhumarea celor două trupuri.

Pentru a onora cei doi morţi călugării i-au depus într-un mormânt dublu, săpat de călugări. Un alt autor al vremii, Adam de Domerham, relatează ceea ce s-a petrecut ulterior. În ziua de Pasti a anului 1278, în prezenţa regefui Eduard I, mormântul a fost deschis si osemintele scoase. Cele ale lui Arthur erau „masive”, iar cele ale lui Guenievre erau „nespus de albe şi frumoase”. Eduard le-a depus în sicrie, mai puţin craniile, care au fost păstrate pentru a fi venerate de public. Un alt mormânt în care au fost depuse sicriile a fost amenajat în faţa altarului.