Matriarhatul Minoic

Cultura minoică este singurul succes notabil al structurii sociale matriarhale. Caracteristicile acestei culturi au permis crearea unei arte unice, care intruchipează feminitatea şi frumuseţea. Savanţii nu au putut nici până acum stabili ce motiv a stat la baza întemeierii şi dezvoltării unui sistem de administrare atât de neobişnuit, cum a putut fi menţinut acesta şi de ce a dispărut.

"Doamne in albastru" - fresca Sec. XV i Hr
„Doamne in albastru” – fresca Sec. XV i Hr

Cercetătorii insulei Creta, unde, în mileniul al III-lea î.Hr., a luat nastere cultura minoică, sunt convinşi că aici femeile aveau un statut deosebit, privilegiat. Drept argument principal pentru această teorie servesc frescele din palate. Pe ele, femeile sunt reprezentate nu într-un spaţiu închis al vreunui harem (precum se întâmplă în arta veche orientală), ci în stradă, în mijlocul mulţimii, în timpul sărbătorilor, în dansurile ritualice sau la competiţii sportive.

Chiar şi figurile de femei sunt desenate mai deosebit şi într-un plan mai mare. Pe când bărbaţii sunt redaţi în mişcare, femeile sunt parcă. înmărmurite în poze monumentale.

Se pare că bărbaţii sunt redaţi în fresce doar pentru a se menţiona existenţa lor, iar modul în care sunt redate femeile subliniază că ele ar fi cele mai importante. Acest fenomen i-a pus pe gânduri pe savanţi încă de când încercau să demonstreze că epoca matriarhatului nu a existat.

De unde a apărut o astfel de cultură? Ce i-a permis să se menţină secole în şir? Răspunsul se află în convingerile religioase ale minoicilor. La fel ca toate societăţile arhaice, ei se inchinau zeiţei mamă, Marea Zeiţă, şi acest cult era legat de lucrarea pământului, de fertilitate şi de naştere. Însăşi natura a stabilit ca femeile să fie responsabile de aceste lucruri, astfel, femeia era considerată o zeiţă muritoare, o continuitate a Marei Zeiţe.

Pe frescele minoice e greu să faci deosebirea între femeia muritoare şi zeiţă. Dumnezeirea aduce umanităţii bunăstare, dar totodată constituie un pericol de moarte pentru om. Femeile serveau drept fiinţe de legătură între oameni şi zei: ele contactau lumea de dincolo. Astfel, îşi apărau casa şi familia, asigurau un mod de viaţă moderat; totodată, bărbaţii erau supuşii lor. Pe de altă parte, toate lucrările care necesitau putere şi rezistenţă fizică erau îndeplinite de bărbaţi.

Ei construiau palate, temple şi corăbii, cu care navigau pe mare spre Siria şi Egipt. Tot ei elaborau noi tehnologii de prelucrare a metalului şi dezvoltau meşteşugurile. Dar şi femeile aveau diverse activităţi, pe care nu doreau să le cedeze bărbaţilor. Există o ipoteză conform căreia femeile de pe insula Creta erau mult mai viteze decât cele din alte ţări.

zeita-cu-serpi-statueta-de-faianta
„Zeita cu Serpi” – Statueta de faianta (Sec XVI – XVII ien)

Un indice al culturii acelei epoci este complexitatea hainelor femeieşti, axate pe bluze şi fuste similare celor purtate de femei în zilele noastre. Fustele, în mai multe straturi de pânză, porneau, din jurul taliei, sub forma unui clopot, fiind împodobite cu diverse decoraţiuni. Bluzele, strânse pe corp, aveau o tăietură la mijloc, care le expunea sânii. La minoici, talia mică era la mare preţ, de aceea copiii lor purtau centuri metalice pentru a opri dezvoltarea ei. Hainele bărbăteşti compuneau doar din bucăţi mici de material, infăşurate în jurul taliei.

In întreaga cultură minoică se simte amprenta feminismului: mulţimea de detalii mici în picturile murale şi în sculpturi, formele asimetrice, unduirea liniilor, lipsa unor canoane stricte. In această cultură lipsesc practic creaţiile pe teme caracteristice societăţilor tradiţionale: războiul, vânătoarea şi erotismul.

Istoricii consideră că fenomenul culturii minoice se explică prin trecerea bruscă de la o formaţiune obştească la una statală. Arhitectura monumentală, prelucrarea bronzului, roata olarului, scrierea proprie — toate acestea s-au manifestat în Creta doar timp de un secol sau două, pe când în alte culturi au dăinuit timp de o mie de ani.

Saltul neaşteptat, în perioada palatină, s-a dovedit a fi prea brusc, şi societatea a avut nevoie de un factor încetinitor, care târzie progresul. In aceste condiţii, femeile reuşesc să iasă. în prim-planul vieţii sociale, fiind chemate să păstreze tradiţia, cultul religios şi structura societăţii.

Astfel, cu preţul refuzului de a face cuceriri şi de a obţine glorie militară, de a progresa rapid şi de a se dezvolta din punct de vedere tehnic, cultura minoică a reuşit să lase o amprentă importantă în istorie şi să devină singura societate matriarhală din lume.