Pretutindeni, în toate colţurile lumii, există urme ale unor civilizatii străvechi, dispărute. Unele civilizaţii au fost reconstituite de arheologi şi istorici cu destul de multă precizie. Altele însă continuă să ridice probleme, rezolvarea lor aşteptâdu-şi încă răspunsul oamenilor de ştiinţă. Despre câteva relicve ale unor asemenea civilizatii mai puţin cunoscute păstrate din vremuri îndepărtate, despre enigmele şi ipotezele pe care le suscită aceste descoperiri arheologice va fi vorba în cele de mai jos.

Cine au fost haramanții?

Imensul deşert al Saharei continuă să dezvăluie arheologilor crâmpeie din viaţa lui de altă dată. Nu e mult de când frescele rupestre de la Tassili au surprins lumea întreagă, fiind mărturia unor civilizatii africane evoluate. Descoperiri mai recente aduc alte mărturii despre o civilizaţie sahariană de acum 10000 de ani. Reprezentanţii acestei lumi dispărute au lăsat în valea Vadiel-Adjal ziduri ciclopice care străjuiesc dinspre apus Muntele Zenkekra, mii de inscripţii funerare săpate în stânci, o întinsă reţea subpământeană de canale de irigatie cu o lungime totală de 1200 de kilometri şi cel puţin 40000 de morminte.

Cine a construit aceste sisteme de irigaţie, mărturii ale unei agriculturi înfloritoare? Unii specialişti consideră că au dat, în sfârşit, peste urmele legendarului stat al haramanţilor, despre care Herodot scria că trăiau la sud-est de Egipt, într-o ţară bogată, care evita orice contact cu alte popoare. Hararnanţii ar fi cioplit în stâncă măreţele ziduri şi fortăreţe ale cărei ruine au fost găsite în vecinătatea cimitirului cu morminte piramidale. Arheologii nu pot încă să răspundă cu certitudine la această întrebare. Cu atât mai enigmatice par rămăşiţele unei vieţi îmbelşugate în locuri unde râurile au secat, pădurile au pierit sufocate de arşiţă iar animalele s-au refugiat spre sud încă de acum 5000 de ani.

Sfinxul din Uzbekistan

Cioplită în marmură, înaltă de un metru si asezată pe o coloană de 83 cm, o rudă a sfinxului egiptean a fost recent descoperită la o adâncime de 120 cm în pământ, în Munții Sultan-Uizdag, în apropierea satului Aktau din Republica Uzbekă. Statuia, de o uimitoare asemănare cu cea de pe malul Nilului, ridică o serie de probleme cărora savanţii se străduiesc să-i găsească un răspuns. Când a fost sculptat în marmură acest monument neobişnuit pentru aceste locuri? Este el originar din sau din străvechiul Uzbekistan? În ce epocă a fost făurit? Si cum a ajuns tocmai în regiunea sălbatică a Munţilor Sultan-Uizdag?

Civilizatia Masma – Zeii din Peru

Arheologul Daniel Ruzzo a descoperit în Peru, pe platoul Marcahuasi, situat în munţi, la o înălţime de 4800 m, o adevărată împărăţie a pietrei prelucrate. În stânca muntoasă predomină mai ales animale sculptate ca: urşi, lei, căprioare, câini, bufniţe etc., şi un bust gigant denumit „Capul lui Luca”. Ele reprezentau, probabil, zeităţile unei culturi dezvoltate la înălţime, una dintre cele mai vechi culturi omenesti ale „Lumii noi”, poate chiar de origine extraamericană.

Civilizaţia Masma are o vechime de circa 10000 de ani, dar alte mărturii despre existenţa ei sunt încă necunoscute. Este, de asemenea, de neexplicat modul cum au fost tăiate în piatră sculpturile si semnificaţia lor. Într-o lucrare consacrată Atlantidei, reputatul om de stiinţă N. Jirov consideră cultura de Marcahuasi ca reprezentantă a vestigiilor vechilor atlanţi, care s-au refugiat în America de Sud după scufundarea continentului Atlantida. Este doar o ipoteză, ca de altfel si cea a însăşi existenţei continentului Atlantida.

Piramidele franceze

În Franţa, printre alte monumente misterioase, există câteva piramide a căror origine este încă necunoscută. La Falicon, lângă Nisa se află o astfel de piramidă înaltă cât o casă cu două etaje, construită în pietre şi ciment de o calitate superioară celui roman. Vârsta acestei piramide ar fi după unii specialişti de 4335 ani, dar destinaţia ca si constructorii ei sunt încă enigmatice. La Autun, în apropierea Muntelui Briscou, s-au păstrat vestigiile unei alte piramide in care există o fântână foarte adâncă. În sfârşit, în satul Commelle (Oise) există un turn funerar de formă piramidală, care datează din secolul al XIII-lea. Nu se poate explica în nici un fel forma lui atât de neobişnuită pentru culturile care au sălăşluit pe teritoriul actualei Franţe.

Ruinele albastre din Pacific

Deasupra apelor calde ale tropicelor în partea de vest a Pacificului se înalţă insula Tennuen, din micul arhipelag Ponape. Întreaga insulă era plină de o mulţime de ruine enorme, sumbre şi stranii, dintr-o piatră de un albastru profund – Nan Madol. Constructorii Nan Madolului au folosit bazaltul prismatic provenit dintr-o lavă cristalizată, aflat la o distanţă de 15 mile de actualele ruine.

De la descoperirea sa, Nan Madolul a fost în permanenţă obiectul unor controverse. Unii pretindeau că ar fi fost o bază fortificată construită de piraţii spanioli, alţii că este fosta capitală a unui imperiu din Pacific, cândva foarte puternic; în sfârşit o a treia ipoteză consideră că ar fi vorba de vestigiile unui continent pierdut. Sunt oare vestigiile continentului Mu, presupusul continent care s-ar fi scufundat în Oceanul Pacific? Care este oare adevărul?

Monumentul de la Stonehenge

La Stonehenge, în Anglia, există un monument colosal care dovedeşte că oamenii au putut ridica construcţii uriaşe si în stadiile primitive ale civilizaţiei. Aici, în jurul unui altar central, se află dispuse în formă de potcoavă două şiruri de monoliţi verticali, apoi un cerc izolat si unul exterior, cu plăci orizontale. Cercetările recente au dovedit că marea construcţie datează din jurul anului 2000 î.H. şi că unii monoliţi provin tocmai din Ţara Galilor, situată la peste 200 km depărtare.

Ca si la alte construcţii gigantice, indiferent de epoca când au fost create, se ridică aceeaşi complexă problemă: cum a fost extrasă, tăiată, transportată şi ridicată piatra în poziţia actuală? Cu atât mai mult, cu cât în Anglia, ca şi în Peru sau Insula Paştelui, problema s-a pus în legătură cu o epocă în care oamenii nu cunoşteau încă nici fierul.

Mohenjo-Daro – „Lăcasul Mortilor”

Pe malul apusean al Indusului, în actualul Pakistan, au fost descoperite între anii 1922 şi 1925 ruinele unui oraş antic Mohenjo Daro – „Lăcaşul Morţilor”. Aceste ruine ne oferă imaginea unui oraş mare, cu o civilizatie superioară care a avut epoca ei de strălucire cu 4500 de ani în urmă. Este cel mai vechi oras scos la iveală de arheologi care judecând după ruine, ar fi avut 70000 de locuitori. Casele din cărămizi, cu două sau mai multe etaje, aveau temelii deosebit de puternice. Fiecare casă avea o bucătărie cu cuptor, o odaie de baie şi un closet.

Cele mai mari construcţii din Mohenjo-Daro erau: hambarul de grâne – o construcţie lungă de 66 m – şi o mare baie publică încălzită cu aer cald şi prevăzută cu băi de aburi şi bazin de înot. Numărul fântânilor din oraş, marile conducte de apă şi sistemul de canalizare trebuia să fi fost până la ascensiunea Romei unice în lume. Mohenjo-Daro este şi el o enigmă. Scrierea cu ajutorul ideogramelor pe care locuitorii lor ne-au lăsat-o moştenire, nu au fost nici până astăzi descifrată. Nicio relatare, nicio legendă nu ne dă informaţii despre viaţa şi dispariţia oraşului. Nu ştim nici măcar cum se numea atunci când exista, fiindcă Mohenjo-Daro „Lăcaşul mortilor” este denumirea pe care i-o dau astăzi băştinaşii.

Unii savanţi consideră că scrierea din Mohenjo-Daro şi cea din Insula Pastelui ar avea asemănare. Dar ce stranie ar fi o civilizatie care s-ar înrudi cu o alta situată peste 16 000 km depărtare?