În prezent, Palmyra este un sătuc sărac, in Siria. În trecut, acesta era un oraş prosper, care se afla pe drumul caravanelor, între Damasc şi Eufrat. El este (a fost) cunoscut datorită ruinelor construcţiilor grandioase – monumente ale Romei Antice, din ultima perioadă.  Conform mărturiilor biblice ale lui Iosif Flavius, Palmyra (Tadmor) a fost fondată de către Solomon, în calitate de fortăreată pentru protecţia teritoriilor stăpânite şi care se întindeau până la Eufrat. Nabucodonosor a devastat acest oraş în timpul invaziei sale în Ierusalim.

Cu toate acestea, datorită pozitiei sale geografice (între Marea Mediterană şi valea Eufratului), Palmyra a fost reconstruit, devenind un punct important de oprire pentru caravanele care circulau pe ,,Drumul Mătăsii”, din est spre vest şi invers, dar şi un loc sigur pentru depozitarea mărfurilor. În timpul războiului cu partenii, Romanii au încercat să cucerească Palmyra, dar au esuat. În perioada domniei lui Traian, aşezarea a fost distrusă de oştile romane.

Ulterior, Adrian a reconstruit oraşul şi l-a redenumit Adrianopol. El le-a oferit conducătorilor oraşului o oarecare autonomie, în speranţa că aceştia nu se vor alia cu partenenii. În perioada domniei lui Caracalla (anul 212 d.Hr.), Palmyra a fost declarată colonie romană şi a primit drepturi egale, asemeni celorlalte colonii aflate în Italia. Ea era condusă de Septimius Odaenathus, care era originar din locurile respective. El a complotat împotriva Romei şi a fost ucis de un individ, pe care îl chema Rufin. Moştenitorii tronului au fost doi fii ai lui.

Ultimul purta numele Odaenathus. El a trecut de partea romanilor in războiul cu Persia si a primit drept recompensă de la Valerian şi Galien, în anul 258, titlul de guvernator. După ce Valerian a fost luat prizonier de persani, Odaenathus s-a autodeclarat „regele regilor”. În timpul campaniei militare impotriva perşilor, Odaenathus a fost ucis de către propriul său nepot. Sotia lui, Septima Augusta Zenobia, a devenit regina Palmyrei, lărgind considerabil hotarele statului. Ea visa să supună chiar şi Roma. În timpul domniei reginei, Palmyra a atins apogeul dezvoltării, dar această perioadă nu a durat foarte mult. Împăratul Aurelian i-a impus Zenobiei capitularea.

După ce regina a fost luată prizonieră, capitala a fost devastată, iar teritoriul Palmyrei a devenit provincie a Imperiului Roman. Ulterior, Diocletian şi, mai târziu, Iustinian au încercat reconstruirea oraşului, dar n-au reuşit să-i redea gloria de altădată. În timp, oraşul a devenit o simplă localitate, care nu mai atrăgea atentia lumii invăţate. Prin anul 800, oamenii au început să părăsească oraşul. Ruinele Palmyrei au fost descoperite abia in anul 1678 de către un negustor englez.

Ele se întind (intindeau) de la sud-est spre nord-vest, pe o suprafaţă de aproximativ trei kilometri. O parte din ruine formează o aglomerare amorfă, aparţinând aproximativ perioadei lui Nabucodonosor. Cealaltă parte a rămăşiţelor constructiilor s-a păstrat mai bine. S-a estimat că acestea datează din primele trei secole ale crestinismului.

Cel mai impunător monument din Palmyra este colosalul templu Baal, considerat drept edificiu principal al Orientului Mijlociu, în timpul secolului I d.Hr. Templul are dimensiunile de 205 pe 210 m. El reprezenta o construcţie elenistică, din care s-au păstrat doar câteva fragmente şi secţiunea centrală, ridicată în secolul I d.Hr., la care s-au adaugat alte două construcţii, până la sfârşitul secolului al ll-lea.

Până acum 3 ani, au rezistat aproximativ 150 de coloane. Chiar şi aşa, perspectiva longitudinală a acestora lasă o impresie de neuitat. Interiorul templului se prezintă sub forma unei încăperi vaste, cu bolta bogat ornamentată cu frize. Înspre nord se găseste teatru I (secolul I d.Hr.), Senatul, agora cu statuia lui Septimius Sever şi sala de banchete. Teritoriul fostului oraş este (a fost) acoperit de rămăşiţe şi fragmente arhitecturale, cele mai multe aparţinând, pe semne, altor temple, palate şi sanctuare. În spatele zidului demolat al oraşului, se află o necropolă cu mai multe caverne mortuare.

Pe un deal din apropiere, se inalţă un palat, construit mai târziu de către arabi. Creştinismul s-a extins şi în Palmyra, luând naştere un episcopat în secolul IV, oraşul însă nu va mai ajunge la înflorirea de odinioară. Creştinii folosesc ca biserică templul zeului Baal. Religia musulmană, adusă de arabi, apare prin anul 634, iar în anul 636, romanii pierd controlul orasului, populatia locală trecând la islamism. O expediţie engleză face, în anul 1751, planuri de restaurare a ruinelor.

Desi a devenit patrimoniu mondial UNESCO, totul a fost in zadar. Cei din gruparea ISIS au „ajuns”  la aceste monumente prezentate in acest articol si le-au distrus in anul 2017, intr-o singura zi. Pur si simplu din motive de ignoranta totala. Filmari si poze cu monumentele in ruine din Palmyra le puteti vedea peste tot pe internet. Noi preferam sa ne aducem aminte doar de ce a fost…