Gradinile Suspendate ale Semiramidei

Numite de fapt:  „Grădinile Babilonului”, dar cunoscute in toata lumea drept „Gradinile Suspendate ale Semiramidei”, acestea nu au nici o legătură cu personajul pur legendar, „Semiramida”, care ar fi fost o regină a Babilonului cu reale contribuţii la edificarea oraşului. Autorii antici au căutat un loc pentru regina legendară în cronologia lor, dar cercetările ştiinţifice nu au găsit nici o bază pentru admiterea, cât de cât prezumtivă, a existentei acesteia.

Motivul constructiei „Gradinilor Suspendate”

Grădinile suspendate ale Babilonului sunt un exemplu de construcţie gigantică a lumii Mesopotamiene, o cutezanţă arhitectonică într-o lume care dispunea de cele mai slabe materiale de construcţie. Legenda, care leagă apariţia acestor grădini suspendate de numele unei regine, are un sâmbure de adevăr în faptul că ele au fost dăruite de Nabucodonosor al II lea uneia din soţiile sale. Aceasta, pe nume Amitis sau Amuhea, era născută în Media muntoasă, fiind fiica regelui Ciaxares. Tânăra soţie avea nostalgia peisajului muntos, verde si a aerului curat, ceea ce lipsea, în totalitate, câmpiei nesfarşite din jurul Babilonului. Pentru a vorbi de „Grădinile suspendate” este absolut necesar să amintim de marele complex în care erau organic inglobate — Palatul Regal.

Mărturii despre oraşul regal se găsesc în scrierile unui număr însemnat de istorici, cu deosebire greci şi latini. Printre aceştia se pot aminti: Herodot, Ctesias, Megastene, Berosius, Diodor din Sicilia, Quintus Curtius Rufus, Filon din Bizant, Flavius Josephus, Strabon si alţii. Palatul a fost construit de Nabucodonosor al II lea şi era amplasat pe malul stâng al Eufratului, într-un meandru, în zona centrală a Babilonului. Marele cartier de pe malul stâng al fluviului avea două nuclee: palatul regal şr zona templelor lui Marduk, (protectorul oraşului) şi a lui Bel (întemeietorul oraşului).

Gradinile Suspendate ale Semiramidei
Gradinile Suspendate ale Semiramidei

Cele două nuclee erau unite prin marea cale a Procesiunilor, ce se încheia în apropierea palatului, cu grandioasa „Poartă Iştar”. Palatul avea dimensiuni impresionante: 200 m lăţime (nord-sud) şi 330 m lungime (est-vest). Cinci curţi interioare erau înconjurate de un număr impresionant de încăperi, coridoare si sali. Curţile dinspre vest (primele două) adică dinspre fluviu aveau dispuse, împrejur, încăperile şi sălile regale. Curtea a treia şi centrală era înconjurată de sălile de recepţie, dintre care, la sud, se distingea sala tronului. Curtea a patra, cu încăperile adiacente, servea curtenilor ce locuiau la palat. Curtea a cincea, cea dinspre Calea Procesiunilor, unea încăperile destinate gărzilor palatului. Amplitudinea sălii tronului se remarca prin lungimea de 52 metri şi lăţimea de 17 metri ( proporţie 3/1). Era mărginită de un zid de 6 m grosime, de un alb imaculat. Singura ornamentaţie a acestui perete vast o reprezenta nişa în care se găsea tronul regelui. Curtea spre care se deschidea sala tronului era, însă, bogat ornamentată cu cărămidă smălţuită, figurând o colonadă colorată în galben pe un fond azuriu. Deasupra, o friză ornamentală folosea ca element decorativ amplificat, floarea de margareta, cu centrul galben şi petale albe.

Pentru a impresiona cu puterea constructivă a lui Nabucodonosor al II lea, istoricul roman de origine iudee, Flavius Josephus, afirmă că palatul a fost isprăvit în numai cinsprezece zile. Dacă se putea ridica în aşa scurt timp un palat de o bogăţie extraordinară, inseamnă, că numai materialul foarte uşor de prelucrat poate fi cauza. Aceluiaşi material i se datorează şi dispariţia completă a construcţiei care nu mai este marcată decât de nişte resturi mizere de fundaţii şi de un leu de piatră grosier şi lucrat fără talent.

Gradinile Suspendate – pictura de Charles Henry Granger

După scurt timp, Nabucodonosor al II-lea a îmbogăţit reşedinţa sa cu o lucrare care va prelungi şi ea, în istorie, faima Babilonului — „Grădinile suspendate”. Cea mai amănunţită descriere a „Grădinilor suspendate” a făcut-o Diodor din Sicilia. Observaţiile sale, ale lui Strabon şi ale lui Quintus Curtius Rufus au dus la imaginarea unei reconstituiri teoretice a construcţiei.

Suprafata si dimensiunile „Gradinilor din Babilon”

Ridicarea „Grădinilor suspendate” a beneficiat de existenţa unei neînsemnate coline de pe malul Eufratului, de numai 15 m. Colina se găsea în colţul de nord-est al palatului regal şi a fost încorporată incintei acestuia. Dimensiunile de la baza grădinilor, ale primei terase, erau ale unui patrulater cu latura medie de 243 m. Suprafaţa „Grădinilor suspendate” se prezenta sub forma unui trapez. Existau patru terase care aveau suprafaţe din ce în ce mai mici. Terasele se sprijineau pe stâlpi, cu secţiunea pătrată având latura de 22 picioare (adică circa 6,8 m). Stâlpii erau aşezaţi la o distanţă de numai 10 picioare (adică 3 m). Prima terasă era aşezată pe 625 stâlpi (25×25). Terasa următoare se sprijinea pe numai 441 stâlpi (21×21), a treia pe 289 stâlpi (17×17) iar a patra pe 169 stâlpi (13×13). Pentru ultima terasa rezulta o lungime a laturei de numai 123 m. Fiecare terasă se retrăgea pe părtile laterale cu 2 stâlpi, iar în fată, cu patru stâlpi. Latura a patra era verticală şi se afla în partea opusă fluviului, lângă zidul de incintă.

Pentru a stabili inălţimea „Grădinilor suspendate” trebuie ţinut cont de înălţimea colinei (15 m) pe care erau amplasate incă patru nivele a câte 50 picioare (adică a câte 15,4 m). In total rezultă o inălţime de 250 picioare (77 m) care este în concordanţă cu dimensiunile enuntate de Diodor din Sicilia. El afirma că cea de a doua incintă a palatului regal era de 50 orgi (90 m) iar a citadelei mai ridicată. De aici rezultă că, pe porţiunea cea mai înaltă, grădinile se ridicau între 77 şi 90 m, fapt ce le făcea sa domine întregul oraş cât si intinderile inconjuratoare. Apăreau ca o deosebit de bogată în vegetaţie, ca o explozie verde spre cerul torid.

Descrierile istoricilor referitoare la „Gradinile Semiramidei”

Diodorus Siculus (Diodor din Sicilia)
Diodorus Siculus (Diodor din Sicilia)

În descrierile care sunt cele mai complete, Diodor din Sicilia spunea: „Zidurile, solid construite, cu mare cheltuială, aveau o grosime de 22 picioare şi fiecare deschidere avea 10 picioare. Platformele erau compuse din blocuri de piatră, a căror lungime era de 16 picioare (5 m) şi lăţime de 4 picioare (1,25 m). Aceste blocuri erau acoperite de un strat de trestii îmbibate în asfalt; pe acest strat urma un dublu rănd de cărămizi arse, legate cu asfalt; acestea, la răndul lor, erau acoperite cu foi de plumb, pentru a impidica infiltrarea apei şi pătrunderea acesteia în fundaţie. Pe acest strat se găsea un strat de pămănt vegetal suficient ca cei mai mari arbori să prindă rădăcini. Acest sol artificial era plin de arbori din toate speciile, în stare de a fermeca privirea, prin mărimea şi frumuseţea lor.”

Strabon reluând descrirea „Grădinilor suspendate” arăta că: „aceste grădini, imens pătrat cu latura de 4 pletri, se compun din mai multe niveluri formate din terase sprijinite pe arcade, ale căror formă cubică arcade, bolţi au fost construite numai din cărămizi arse la foc şi asfalt. La terasa superioară se ajunge printr-o imensă scară formată din gradene de-a lungul cărora erau dispuse maşini hidraulice destinate să ridice apa din Eufrat şi care funcţionau fără întrerupere prin efortul unor oameni special insărcinati cu această grijă.

Strabon - mare istoric al antichitatii
Strabon – mare istoric al antichitatii

Din compararea celor două relatări trebuie reţinut că terasele nu erau confecţionate decât din cărămizi cu izolatie de asfalt si eventual de plumb. Varianta lui Diodor care presupunca grinzi de piatră a fost confirmată de săpăturile arheologice. O altă concluzie se desprinde privind suprafaţa geometrică a grădinilor. Rezultă că terasele erau pătrate, dar erau suplimentate de suprafeţe folositoare pentru scări, scurgeri, ornamente şi instalatii.

O a treia concluzie asupra căreia trebuie să ne oprim este irigarea acestor terase. Diodor aminteşte de existenţa unei coloane goale de la vârf până la bază. Săpăturile arheologice au dat la iveală un puţ diferit de tot ce s-a găsit în Babilon şi în lumea antică. Este vorba de trei tuburi alăturate: unul central cu secţiune pătrată şi două exterioare, cu secţiune ovală. Concluzia este că acest complex de puţuri constituia corpul unei instalatii ce funcţiona pe principaliul tracţiunii de găleţi cu lanţuri. Deci irigarea se asigura prin această instalaţie centrală prin ridicarea continua a  apei şi prin alte sisteme de distribire pe fiecare terasă, alături de sisteme de scurgere şi evacuare a surplusului. Se poate ca pe laterale, conform spuselor lui Strabon, să fi existat instalaţii hidraulice complementare, dar elementul esenţial este puţul triplu de ridicare a apei.

Din scrierile lui Quintus Curtius Rufus răzbătea impresia extraordinară pe care o creau grădinile suspendate ale Babilonului. Despre ultima terasă spunea: „Aceasta poartă arbori atât de viguroşi, încât trunchiurile lor au 8 coţi grosime (3,15m) şi picioare inâlţime (14,8 m) şi produc atâtea fructe ca şi cum ar creşte în terenul lor natural. Şi în vreme ce timpul distruge nu numai operele mâinilor omeneşti, dar pana la urmă, natura însăşi, acestă terasă apăsată de o incărcare atât de mare şi de rădăcinile atâtor arbori, se păstrează intactă astfel că de departe se pare că vezi o pădure care încununează un munte.

Gradinile Suspendate din Babilon (pictura de Ferdinand Knab)
Gradinile Suspendate din Babilon (pictura de Ferdinand Knab)

În secolul al XIX-lea, pe locurile „Grădinilor suspendate” se mai găsea un arbore celebru, numit de băştinaşii arabi „atleh”. Toţi spuneau că acel arbore înfrunzea cu două milenii şi jumătate în urmă in grădinile Babilonului. Micul munte, plin de vegetaţie viguroasă, a dispărut în mijlocul unei întinderi deşertice.

Până la venirea arheologilor moderni, un singur arbore milenar a rămas de strajă, parcă predestinat, pentru a arăta lumii locul unor măretii apuse. Arborele este o specie de Tamarix Orientalis şi reprezintă un martor viu al dorintei umane de bucurie, de incantare şi de desfătare, în mijlocul naturii, chiar dacă aceasta a fost dirijată şi modelată tot de om.

„Grădinile Suspendate” sunt al doilea mare monument pe care Nabucodonosor al II-lea l-a dăruit Babilonului pentru a transfera oraşul din istorie în legendă.