Ideea eternului reînceput, a neîncetatei reveniri a fiinţei a obsedat dintotdeauna spiritele. O regăsim în Orient în textele chineze din secolul al II-lea î.H. Mai înainte chiar, filosoful grec Endemas din Rhodos spunea discipolilor „După pitagoreici, într-o zi, eu mă voi regăsi, cu acest baston în mână, discutând cu voi, aşezaţi în faţa mea ca astăzi, aşa cum am făcut-o, exact la fel, iar restul se va reproduce întru totul la fel„.

Șapte secole mai târziu, un alt filozof al antichităţii se făcea ecoul cuvintelor sale: „Într-o altă Atenă, un alt Socrate se va naşte ca să se căsătorească cu o altă Xantipă„. În această nesfârșită reîncepere a ceea ce a fost, orice lucru va avea de refăcut ciclul său și „vor fi revăzute războaiele trecute, iar puternicul Ahile va apuca pe drumul Troei„. Deci nu există o „ultima oară”, totul s-a împlinit şi se va produce la infinit.

În treacăt fie spus, această concepţie corespunde unei anumite experienţe personale, aflată în subconștientul nostru, ori mai exact spus sentimentului de „Deja-vu”.

Aţi avut vreodată impresia de a fi văzut deja lucrurile înconjurătoare, ca și când acestea s-ar fi petrecut mai de mult? Uneori, într-un oraş pe care nu l-aţi vizitat niciodată, aţi crezut că recunoaşteţi un loc, o stradă sau o acțiune? Sondajele efectuate în diferite ţări, au demonstrat că 80% la sută dintre cei întrebați au avut o asemenea senzaţie într-o măsură mai mare sau mai mică.

Într-o biografie a lui Lev Tolstoi, găsim acest episod: în tinereţea sa, purtat de urmărirea unui iepure într-o partidă de vânătoare, scriitorul a lost trântit la pământ peste capul calului său. Când s-a ridicat, amețit de cădere, i se păru că incidentul i s-a întâmplat deja „Într-o epocă foarte îndepărtată„.

În timpul călătoriei sale de la Strasbourg la Drusenheim, Goethe a căzut subit într-o stare de somnambulism si s-a văzut dintr-o dată „din exterior”. Era chiar el, însă îmbrăcat altfel, cu haine pe care nu le purtase niciodată. După opt ani, trecând prin același loc, el a fost surprins să se vadă îmbrăcat exact în acelaşi fel după cum i se păruse prima dată. Cele de mai sus pot fi înțelese pe două planuri, dintre care unul este logic şi cere dovezi, iar altul intuitiv.

Primul este ilustrat de concepţiile „Universul pulsant” ale iradierii reziduale venind din trecut și din viitor în acelaşi timp, ale timpului închis al Universului (adică parcurgând un circuit închis).

Percepţia intuitivă este acel „Deja-vu”  şi, din când, în când simbolismul şi limbajul artei. În 1920, pe când ştiinţa abia se apropia de realităţile cosmogonice stabilite în prezent, Albert Einstein scria: „Ideii eternei reîntoarceri ştiinţa este incapabilă să-i opună argumente absolut probante„.

Dacă fiecare din Universuri îl reproduce pe cel care l-a precedat, materia, de fiecare dată, trebuie să se organizeze în spaţiu, alcătuind aceleaşi „cheaguri”, stele, planete şi lumi multiple. Înseamnă că ceea ce s-a produs se produce şi va trebui să se producă aparţine eternităţii nu poate, deci să dispară. Pe scurt sentimentul de Deja-vu are o foarte mare legatură cu articolul pe care l-am scris în trecut: “Multiversurile și Universurile paralele în care fiecare om are o copie”.