Midas, regele legendar, cu urechile de măgar, a făcut să se vorbească despre el de-a lungul celor peste două milenii şi jumătate, poate tot atât de mult cât despre înțeleptul rege Solomon. Midas a fost regele Frigiei (țară din Asia Mică) şi faima lui provine din două legende mitologice. 

Orice atingea cu mâna se prefacea in aur

Regele Midas era fiul lui  Gordius, regele mitic al Frigiei din Asia Mică. Fiindcă Midas a oferit o bună găzduire lui Silemus (fiul zeului Pan) care se rătăcise de cortegiul zeului Dionysos (la romani, zeul Bachus), acesta (Dyonisos) i-a făgăduit drept răsplată lui Midas să-i îndeplinească orice dorinţă.

Lacom după bogăţii, Midas a cerut ca pe tot ce pune mâna să se transforme în aur. Dorinţa i s-a împlinit.

Fericirea i-a fost de scurtă durată. Când a vrut să se ospăteze, fiind un mare gurmand, n-a putut pune nimic în gură, deoarece de îndată ce le lua în mână, băutură şi bucate, toate acestea se transformau în aur. Hulpavul rege ar fi murit de inaniţie, privind grămezile de aur din casa sa şi atunci Midas i-a cerut zeului Dionysos să-l scape de darul său împovărător.  

Zeul l-a îndemnat pe Midas să se scalde în apele Pactolului. Midas s-a supus si a redevenit muritor de rând. În schimb, apele în care s-a scăldat au rămas de atunci aurite. Această legendă a dat naştere unei expresii despre oamenii care reuşesc în toate împrejurările, că „pe ce pun mâna se face aur!” O referire originală găsim într-o cronică literară din trecut: „Ca miticul rege Midas, Arghezi e urmărit de un blestem: pe tot ce pune mâna se preface în poezie„. Cronicarul a avut dreptate: Arghezi, bardul de la Tg. Cărbunești Gorj, este un mare poet, iubit tot așa de mult ca şi marii poeţi ai ţării noastre. 

Urechile de măgar, emblemă a prostiei 

Regele Midas era fiul lui  Gordius, regele mitic al Frigiei din Asia Mică. Fiindcă Midas a oferit o bună găzduire lui Silemus (fiul zeului Pan) care se rătăcise de cortegiul zeului Dionysos (la romani, zeul Bachus), acesta (Dyonisos) i-a făgăduit drept răsplată lui Midas să-i îndeplinească orice dorinţă.

Lacom după bogăţii, Midas a cerut ca pe tot ce pune mâna să se transforme în aur. Dorinţa i s-a împlinit.

Fericirea i-a fost de scurtă durată. Când a vrut să se ospăteze, fiind un mare gurmand, n-a putut pune nimic în gură, deoarece de îndată ce le lua în mână, băutură şi bucate, toate acestea se transformau în aur. Hulpavul rege ar fi murit de inaniţie, privind grămezile de aur din casa sa şi atunci Midas i-a cerut zeului Dionysos să-l scape de darul său împovărător.  

Zeul l-a îndemnat pe Midas să se scalde în apele Pactolului. Midas s-a supus si a redevenit muritor de rând. În schimb, apele în care s-a scăldat au rămas de atunci aurite. Această legendă a dat naştere unei expresii despre oamenii care reuşesc în toate împrejurările, că „pe ce pun mâna se face aur!” O referire originală găsim într-o cronică literară din trecut: „Ca miticul rege Midas, Arghezi e urmărit de un blestem: pe tot ce pune mâna se preface în poezie„. Cronicarul a avut dreptate: Arghezi, bardul de la Tg. Cărbunești Gorj, este un mare poet, iubit tot așa de mult ca şi marii poeţi ai ţării noastre. 

Prietenul lui Midas era zeul Pan. Acesta se tot lăuda că fluierul său de șoc scoate sunete mai fermecătoare decât lira zeului Apollo. Provocat la o întrecere, Appolo a acceptat nu numai disputa, ci şi arbitrajul lui Midas. Cei doi se întreceau pe rând în măiestrie cântând orice. Întrebat care cântă mai frumos, Midas i-a dat câștig de cauză prietenului său Pan.

Ca să-i pedepsească nepriceperea şi lipsa de gust, Apollo a făcut să-i crească lui Midas o pereche de urechi de măgar, emblemă a prostiei. Cuprins de ruşine, Midas şi-a ascuns urechile sub o scufie, pe care o lega sub bărbie, scufie pe care o purta în permanenţă. Nimeni nu ştia de existenţa acestor urechi de măgar, în afară de sclavul său, frizer, care venea să-l tundă.

Oprit sub ameninţarea pedepsei cu moartea să dezvăluie secretul, frizerul, martor al unui lucru atât de neobişnuit şi neputindu-şi totuşi stăpâni tăcerea, s-a dus pe malul unui lac, a făcut acolo o gaură în pământ şi a şoptit în ea că „regele Midas are urechi de măgar”. Din acea gaură a răsărit o trestie cu multe frunze lungi şi înguste, care, la adierea vântului, spunea tuturor taina regelui Midas.

În felul acesta, în scurt timp, toată lumea a aflat de păţania regelui. Această a doua legendă serveşte spre a caracteriza ignoranţa şi incompetenţa celor care se grăbesc să dea sentinţe în materie de artă şi, prin extensiune, în orice altă materie, aşa cum fac unii din mai marii noștri de astăzi. Iată şi un exemplu oferit de causticul Voltaire: compozitorul francez Andre Gretry scrisese o operă (1778), brodată pe această legendă şi chiar intitulată „Judecata lui Midas„. Opera a avut un mare succes la Paris, dar prezentată la Curtea regală a fost fluierată.

Și atunci Voltaire a făcut următoarea epigramă, adresată compozitorului întristat:

„Gretry, nu trebuie să sari

Și Curtea pe nedrept s-o-mpingi

Știi de la Midas că cei mari

Au şi urechi adesea lungi„. 

Să mai dăm un alt exemplu. Boileau, în Satira IX (versurile 220-224), se referă, de asemenea, la legenda regelui Midas cu urechi de măgar.

„Tragic mi-e darul, asemeni pedepselor vechi

Tot ce atingi cu mâna se prefac în cuvinte

Ca-n legenda regelui Midas

Aproape mi-l simt pe regele mort de blestemul

Cu mâna lui să prefac în aur orice„. 

Regele Midas a existat 

Regele Midas a fost şi este un personaj istoric real. A domnit între anii 738 şi 6911. Hr., în Frigia, o regiune aflată în Turcia centrală. Bogăția sa extraordinară a generat cele două legende menţionate mai sus.

Se presupune că a fost ucis când regatul său a fost devastat de barbari sau s-a sinucis ca să nu cadă în mâinile lor. Midas a avut parte de funeralii fastuoase, aceasta dovedindu-se prin numărul mare de bijuterii şi obiecte de aur de mare valoare ce s-au găsit în mormântul său, bijuterii mai valoroase decât cele găsite în mormântul faraonului Tutankhamon (1335-1317 î. Hr.) din Egipt.

Craniul regelui Midas, scos din mormînt bine conservat, a servit ca obiect de studiu pentru omul de ştiinţă american Richard Neave, marele specialist al lumii în recompunerea imaginii feţei unui om dispărut, pe baza craniului acestuia.

Cu ajutorul unui computer, Neave a reconstituit imaginea infaţişării capului regelui Midas. înfățișarea obţinută pe computer şi fotografiată, s-a constatat ulterior că este identică cu înfățișarea de pe o frescă din camera funerară a mormântului lui Midas. Interesant este faptul că Neave nu a văzut niciodată acea frescă. Midas avea urechi normale şi o înfățișare de om blând.