Alături de vechile credinţe religioase şi de cultul dominant al polisurilor, apar în Grecia, începând din secolul al VI-lea î.H., noi curente religioase, de tip oarecum sectar, între ele, cea mai mare însemnătate a căpătat orfismul. Adepţii acestui curent, orficii, atribuiau originea credinţelor lor, poetului mitic Orfeu, care ar fi trăit înainte de Homer. Un rol în dezvoltarea orfismului i-a revenit lui Onomahritos care a locuit în Atena, în epoca Pisistraţilor.

Cărţi sacre păstrate până azi 

Centrele din care s-a răspândit religia orfică erau coloniile greceşti din Sicilia şi ltalia, precum şi Atica. Orficii aveau cărţile lor sacre, din care au ajuns până la noi doar câteva fragmente. Ei credeau că la început a fost Timpul, iar după alte versiuni Haosul, Eterul sau Eros.

Un rol important în mitologia orfică l-a jucat figura zeului care a suferit şi a înviat Zagreus. Oamenii au luat naştere din cenuşa titanilor, arşi de Zeus ca pedeapsă pentru că l-au omorât pe Zagreus. Orfismul şi-a exercitat influența asupra dezvoltării misterelor eleusine, consacrate zeiţei Demeter, zeiţa recoltelor. În ţinutul Aticei, misterele consacrate lui Demeter erau o sărbătoare a întregului popor. Or, tocmai pe baza ritualurilor agricole, la Eleusis a apărut un original cult secret.

Viața dincolo de moarte

Baza ideologică a acestui cult o constituia învăţătura despre soarta sufletelor după moarte şi ritualurile mistice prin care credincioşii sperau să-şi asigure fericirea pe lumea cealaltă. Aceste credinţe şi ritualuri erau legate de mitul privitor la răpirea Persefonei de către Hades, căutarea ei de către Demeter si revenirea Persefonei în lumea aceasta. În timpul ritualurilor de primăvară – aşa-numitele „mistere mici” avea loc iniţierea candidatului la mista (prima treaptă). Toamna în septembrie, se serbau marile mistere, când se organiza iniţierea în epoptă (treapta a doua).

Pe primul plan în ceremoniile iniţierii se situau ritualurile de purificare, spălarea, postul. Iniţiaţii participau, în templul zeiţei Demeter, la servicii divine nocturne secrete, în timpul cărora se desfăşura înaintea lor o înscenare a mitului despre Demeter şi Persefona. În cultul eleusin găsim o idee cu totul neobişnuită pentru religia greacă şi anume credinţa în fericirea de după moarte.

Prima religie a mântuirii

Misterele eleusine constituie forma de început a religiei mântuirii, premergătoare religiilor soteriologice de tipul creştinismului. Ceva asemănător s-a petrecut şi cu cultul lui Dionysos, adus din Grecia prin intermediul coloniilor greceşti din Tracia şi Asia Mică.

Iniţial, Dionysos a fost întruchiparea viticulturii şi vinificării. Răspândindu-se in Grecia, cultul lui a devenit unul dintre cele mai populare culte agricole. Totodată, şi în el a pătruns ideea mântuirii. Orficii, adoptând cultul lui Dionysos i-au atribuit şi epitetul de mântuitor şi l-au pus în legătură cu mitul despre Zagreus care a fost sfâșiat de titani, apoi reînviat de Zeus ca fiu al său – tânărul Dionysos. Acest zeu, care moare şi învie a  devenit zeul mântuitor al oamenilor, ca şi zeii orientali Osiris și Tammus.