În timpurile străvechi, în regiunea afro-asiatică a bazinului mediteranean, aşezările erau întemeiate după un ritual care impunea sacrificarea unui taur. Fondatorii erau fiii unor nobili care, potrivit unor legi nescrise, nu aveau drept de moştenire. Astfel, ei erau obligaţi să părăsească ţinutul de baștină pentru a pune bazele unor noi cetăţi. Alături de cavalerii din suită făceau parte meșteșugarii şi barzii.

Oraşele urmau să fie ridicate pe ţărmurile apelor curgătoare de către localnici după ce în prealabil studiau oracolele.

Construirea aşezărilor începea în prima zi a noului pătrar al lunii.

Suprafața circulară sau rectangulară era împrejmuită cu ţăruşi, fixându-se şi poziţiile celor patru porţi a căror orientare corespundea punctelor cardinale.

Terenul astfel marcat era înconjurat de tineri care mânau un taur.

Spaţiul destinat intrărilor nu era călcat ci sărit. Cele dintâi vieţuitoare care pătrundeau în viitoarea cetate erau taurul şi patru vaci. După ce taurul monta trei dintre vite el era sacrificat. O parte din carne era arsă, iar alta consumată de localnici. Prin acest ritual oamenii şi urmaşii lor se înfrăţeau.

Tradiţia le impunea un devotament deplin şi le interzicea să întreţină relații trupesti cu fiicele celor cu care s-au înrudit.

În ultima noapte în care apărea conul lunii, organul genital aI taurului era îngropat în centrul suprafeţei împrejmuite. Un sanctuar de forma unui falus era ridicat deasupra acestui loc, iar alături era săpat un şanţ în care era colectat sângele viitoarelor ofrande.

Sacrificiile aveau loc în funcţie de fazele astrului nopţii.

Această primă etapă a ritualului era urmată de o a doua în care meşteşugarii construiau locuinţele. Oamenii erau obligaţi să-şi ducă traiul numai în interesul viitoarei aşezări; căsătoriile, sacrificiile, vânătoarea şi comerţul erau considerate activităţi interzise.

Următoarea jertfă era şi de natură umană. O tânără așezată pe spinarea unui taur pătrundea în cetate prin poarta amplasată spre est. După apariţia lunii animalul ocolea de trei ori terenul marcat. El era ulterior sacrificat pe altar, iar fecioara deasupra gropii.

În tot acest timp locuitorii intonau un imn în care era preamărită nunta dintre Soare (simbolizat de fată) şi Lună (taur). Rămăşiţele tinerei erau îngropate în stânga porţii răsăritene, iar ale animalului în dreapta.

Ridicarea stâlpilor care străjuiau intrarea peste cele două cadavre constituia semnalul începutului tuturor activităţilor.

Construirea porţilor şi a zidurilor se făcea după o ceremonie care, ca şi în cazul primei etape a fondării aşezării, respecta anumite reguli, lucrările debutând sub semnul primului pătrar al lunii.

Aşezarea era din nou ocolită de un taur care după ce se împreuna cu trei vaci era jertfit, organul sexual fiind îngropat la baza unui altar în formă de falus. Lângă sanctuar era o groapă: potrivit obiceiului, pe piatra altarului erau sacrificate întotdeauna trei animale, iar în groapă – patru. Numerele aveau o semnificaţie cosmogonică.