Turnul Londrei – Secretele Acestuia

Turnul Londrei a fost martorul multor evenimente infricoşătoare. Se zice ca aici au fost asasinaţi doi prinţi, concomitent. La nicio lună de la urcarea sa pe tronul Angliei, regele Eduard al V-lea, în vărstă de 12 ani, şi fratele său mai mic ajung în această închisoare groaznică, din cauza intrigilor de la curte. După întemniţare, băieţii nu au mai fost văzuţi niciodată. Se presupune că ar fi fost asasinaţi în secret.

Portretul lui William Cureritorul (1027- 1087)
Portretul lui William Cureritorul (1027- 1087)

Turnul Londrei, un foarte vechi edificiu istoric din Anglia, are o faimă pe care, probabil, doar Bastilia s-o mai aibă. Aflat pe malul de nord al râului Tamisa, a servit drept reşedinţă regală pentru mulţi dintre monarhii englezi. Astăzi, Turnul Londrei este unul dintre cele mai renumite monumente istorice din Marea Britanie şi, totodată, un prestigios muzeu. Această cetate deosebită din secolul al XI-lea a fost întemeiată de ducele de Normandia, care, ulterior, a devenit regele Angliei, fiind cunoscut sub numele de William Cuceritorul. El a fost printre primii care au inţeles rolul şi necesitatea construirii castelelor de apărare, dintre care cel mai mare este Turnul Londrei. De-a lungul veacurilor, cetatea a suferit unele modificări. Conform datelor istorice, următorul rege al Angliei a poruncit ca turnul să fie dat cu var şi, astfel, a fost denumit „Turnul Alb al Londrei” sau „Turnul Alb”.

Ulterior, Richard Inimă de Leu a mai înălţat un rând de pereţi, în jurul cărora, a fost săpat un şanţ adânc. Turnul Londrei era considerat una dintre cele mai inaccesibile cetăţi din Europa. Primul arestat a fost întemniţat aici în anul 1190. Este de menţionat că în această închisoare ajungeau doar persoanele de provenienţă cu titluri şi funcţii înalte. Între pereţii ei au stat regii Scoţiei şi Franţei, de asemenea, persoane din înalta societate, care au fost învinuite, pe drept sau pe nedrept, de trădare de patrie. Astfel, Carol, ducele de Orleans, nepotul regelui francez, a fost întemniţat în Turnul Londrei vreme de 25 de ani. Pentru eliberarea sa a fost plătită o imensă sumă de bani. Aici a fost intemniţat celebrul navigator şi poet Walter Raleigh, care, în anii de închisoare, a scris lucrarea „Istoria lumii”. A fost eliberat pentru o perioadă şi i s-a dat voie să plece în expediţie, după aurul spaniol, fiind apoi intemniţat şi condamnat la moarte pentru piraterie.

Turnul din Londra
Turnul din Londra

Temniţele Turnului Londrei au cunoscut multe alte istorii şi destine tragice. După nicio lună de la urcarea pe tronul Angliei, tânărul rege Eduard al V-lea a ajuns şi el în această închisoare sinistră, fiind urmat după puţin timp de fratele său mai mic, Richard York. Nu au fost eliberaţi niciodată şi misterul dispariţiei lor a rămas nedezlegat; a circulat zvonul că ar fi fost asasinaţi în secret, la ordinul unui potentat al timpului.

Eduard al V-lea (1470-1483)
Eduard al V-lea (1470-1483)

La 9 aprilie 1483, a murit regele Angliei, Eduard al IV-lea. Succesorul său, Eduard al V-lea, avea doar doisprezece ani când a fost numit rege. Nu ştim cine a fost numit regent. Cu toate acestea, nobilii politicieni, foarte influenţi, au invitat la Londra pe Richard Gloucester, fratele mai mic al regelui, care-şi manifestase dorinţa de a fi ales regent. Temându-se de lăcomia rudelor regelui, care erau capabile să atenteze la domeniile lor, regina văduvă, Elizabeth şi neamurile ei doreau să păstreze regenţa în mâinile lor. După o încercare nereuşită de a organiza o rezistenţă armată, regina s-a aseims în abaţia Westminster, şi ducele Gloucester a devenit regent.

După o perioadă, trebuia să urmeze încoronarea tânărului prinţ, dar, pe neaşteptate, a fost înaintată acuzaţia că el nu ar fi fost fiul legitim al regelui decedat. În locul lui, a fost încoronat regentul, care a devenit regele Richard al III-lea. O perioadă, Eduard al V-lea şi fratele său au fost văzuţi jucându-se în curtea Turnului Londrei. Acum, nefericitul rege neîncoronat era numit „Eduard bastardul”. Conform mărturiilor scrise din acele timpuri, băieţii au fost intemniţaţi în cele mai tainice camere ale castelului. Ei au început să fie lăsaţi să iasă în curtea castelului din ce în ce mai rar, apoi au dispărut pentru totdeauna. S-a zvonit că prinţii nu mai sunt în viaţă. Dar cine a făcut aceasta? Cu puţin timp înainte de dispariţia prinţilor, un diplomat francez avertizase despre pericol. El era sigur de faptul că fiii lui Eduard al IV-lea ar putea fi asasinaţi de unchiul lor şi, astfel, coroana îi va reveni asasinului. Între timp, regina văduvă a încheiat o alianţă cu duşmanii lui Richard, propunându-i-o soţie pe fiica sa mai mare pretendentului la tron din di-nastia Lancaster — Henric Tudor.

Portretul lui Richard al III-lea (1452-1485)
Portretul lui Richard al III-lea (1452-1485)

În august 1485, Richard al III-lea s-a întâlnit cu Henric Tudor în lupta de pe Câmpia Bosworth. Într-un moment critic al luptei, unul dintre adepţii regelui l-a trădat şi Richard a fost omorât. Asasinarea regelui a coincis cu încheierea Războiului Celor Două Roze. A urmat o perioadă în care familiile ambelor Roze şi-au împletit interesele prin diverse mariaje. Astfel, Henric al VII-lea a devenit fondatorul dinastiei Tudor. Corpul lui Richard a fost purtat pe străzile oraşului Blester, iar osemintele sale au fost aruncate în raul Soir. Henric al a fost cel care a răspandit versiunea conform căreia cei doi frăţiori au fost asasinaţi de către unchiul lor Richard. Despre această istorie, a aflat, în curând, toată Londra. Istoricii spun că Richard a avut toată viaţa remuşcări pentru fapta lui.

După o perioadă, a fost declarat asasin intendentul cetăţii, James Tyrrell. El a fost adus în faţa instanţei şi, mai apoi, condamnat la moarte. Inainte de moarte, din cauza torturilor, a mărturisit că el şi acoliţii săi au omorât copiii, ingropându-le trupurile în Turnul Londrei, sub scară, aruncând deasupra o grămadă de pietre, insuşi regele i-a poruncit să facă acest lucru. Dar nu se ştie care dintre regi, Richard al III-lea? Mai târziu, această versiune va fi prezentată de marele Shakespeare. Dar dacă această versiune este greşită şi asasinul a fost Henric, care nu avea niciun interes să lase prinţii în viaţă?

Portret cu copiii lui Eduard al IV-lea in Turn (realizat de de Paul Delaroche. 1831)
Portret cu copiii lui Eduard al IV-lea in Turn (realizat de de Paul Delaroche. 1831)

În anul 1674, în Turnul Londrei, sub temelia scării, a fost descoperită o ladă de lemn cu două schelete de copii. Osemintele lor au fost reînhumate în abaţia Westminster. Expertiza efectuat în anul 1933 a arătat că osemintele erau a doi băieţi – unul de 12 şi celălalt de 15 ani, care au fos rude apropiate. Cauza morţii lor încă nu a fos stabilită, dar savanţii au observat pe maxilaru craniului mai mare urma unei leziuni. Conform legendei, medicul de la curte a fost ultimul care a — văzut băieţii. Atunci, pe Eduard al V-lea îl durea tare o măsea. El simţea, dinainte, că moartea lu este inevitabilă. Ultima lui frază a fost: „Ce bine ar fi, dacă unchiul m-ar lăsa în viaţă, chiar dacă nu voi fi rege”. Cu toate că el se temea de Richard al III-lea analiza osemintelor constituie un indiciu al faptului că autorul acestei crime este mai degrabă Henric al VII-lea. Dacă ea ar fi fost săvârsită de Richard, fraţii asasinaţi ar fi trebuit să aibă vârstele de 10 şi 12 ani. Vârsta mai mare a lor arată că asasinarea a fost comisă mai târziu, după venirea pe tron a Tudorilor. Domnia lui Richard al III-lea a fost una dintre cele mai scurte din istoria Angliei.

turnul-din-londra-cazarmele-waterloo
Turnul din Londra. Intrarea spre cazarmele Waterloo

Cercetătorii contemporani apreciază în felul lor acest rege. În timpurile noastre, au apărut şi societăţi care s-au pronunţat în apărarea lui Richard al III-lea. Şi totuşi, zvonurile din acele timpuri îl învinuiesc pe el de asasinarea celor doi fii de rege, de aceea slava lui este tristă. Marele Shakespeare a scris drama istorică „Richard al III-lea”, in care personajul principal este prezentat drept un nemernic. Shakespeare l-a descris ca pe o fiinţă nemiloasă, care, fără să ezite, angajează un criminal ca omoare pe cei doi prinţi, duşmanii săi. Dramaturgul l-a descris pe Richard ca pe un om neplăcut şi ca înfăţişare fizică, amintind că acesta avea un umăr mai înalt decât celălalt. Da, Richard al III-lea este una dintre figurile cele mai controversate din istoria Angliei. Istoricii afirmă că el a fost un conducător de oşti talentat şi petrecea ore întregi antrenându-se în arta de a mânui sabia. Drept rezultat, muşchii de la mâna sa dreaptă erau mult mai dezvoltaţi. Făcându-şi drum spre tron, el a lăsat urme de sânge, din cauza caracterului său intransigent. Richard se deosebea printr-o bărbăţie aparte şi prin reale calităţi de strateg. El a fost ultimul rege al Angliei căzut în lupte. Chiar dacă Richard nu a fost unul dintre cei mai mari regi ai Angliei, curajul lui nu cunoştea limite.

Planul Turnului (1597)
Planul Turnului (1597)

Astăzi, Turnul Londrei este un obiectiv turistic al Marii Britanii. Locul unde înainte se afla eşafodul constituie un simbol al trecutului sângeros al acestei temniţe. Acum, acolo, a fost instalată o placă comemorativă în amintirea „sorţii tragice şi a martiriului celor care, în numele credinţei, al patriei şi al idealurilor, şi-au riscat viaţa, acceptând moartea». În prezent, in clădirile principale ale Turnului Londrei se află un muzeu si camera cu arme; acolo, se păstrează comorile Coroanei Britanice.

Turnul Londrei, fortificat si inaccesibil, servea drept resedinta ideala pentru rege (miniatura medievala)
Turnul Londrei, fortificat si inaccesibil, servea drept resedinta ideala pentru rege (miniatura medievala)

În Turnul Londrei, se află şi câteva apartamente particulare, în care locuieşte personalul de serviciu şi sunt cazaţi înalţii oaspeţi. Turnul Londrei are o existenţă de peste 1000 de ani.  În anul 2007, pentru prima dată de când există această reşedinţă regală, a fost angajată o femeie în funcţia de gardian de serviciu. Aceşti gardieni, numiţi şi „yeoman”-i (răzeşi), au ieşit în evidenţă întotdeauna, cu veşnicele lor costume şi pălării de culoare neagră, ornamentate cu roşu şi auriu (la sărbători) sau cu roşu şi albastru închis (în zilele obişnuite). Acesta este un fel de atribut al Turnului Londrei, care a devenit obligatoriu din anul 1485. Gardienii sunt supranumiţi „beefeater”, acest cuvânt insemnând „carnivor”. Porecla vine din timpurile când oamenii de încredere ai regelui trebuiau să guste din cărnurile care i se serveau acestuia la masă, pentru ca monarhul să aibă certitudinea că nu i-a fost pusă otravă în mâncare. Beefeaterii îi păzeau pe condamnaţii politici aflaţi în subsolurile citadelei.

În prezent, obligaţiile gardienilor cetăţii constau în a servi turiştii şi în ingrijirea celebrilor corbi negri, care simbolizează. Turnul Londrei şi inviolabilitatea monarhiei britanice. Actualmente, în cetatea regală slujesc 35 de „beefeater”-i, foşti militari care au câte, cel puţin, 22 de ani de serviciu militar activ. Astăzi, fosta inchisoare de tristă amintire din Albion nu mai îngroapă sub pereţii săi persoane non-grata şi a devenit un muzeu celebru. Totuşi, în spatele acestor pereţi se ascund multe şi neştiute taine.