Calea ferată transsiberiană este o magistrală feroviară, care leagă Moscova şi partea europeană a Rusiei de Orientul Îndepărtat Rus, Mongolia, China şi Marea Japoniei. Calea ferată transsiberiană este catalogată drept cea mai lungă cale ferată din lume. În anul 2002, ea a fost electrificată în întregime.

Din punct de vedere istoric, Transsiberian poate fi numit doar segmentul estic al magistralei, de la Celeabinsk (Uralul de Sud) la Vladivostok, care are o lungime de aproximativ 7000 de kilometri. Această porţiune a căii ferate a fost construită în anii 1891-1916.

Transsiberiana începe în Sankt Petersburg, în staţia Moscova, şi trece prin oraşele Moscova, Celeabinsk, Omsk, Novosibirsk, Irkutsk, Cita, Blagoveşcensk, Habarovsk şi se termină la Vladivostok. Are o lungime totală de 9288 kilometri şi trece prin 8 fusuri orare.

În prezent, Calea ferată transsiberiană trece prin partea europeană, muntii Ural, Siberia şi Orientul Îndepărtat. Capacitatea magistralei permite transportarea unor încărcături, ce depăşesc în greutate 100 de milioane de tone anual.

Lucrările de construcţie au început in anul 1891, în apropierea oraşului Vladivostok. La ceremonia de punere a temeliei a participat şi ţareviciul (moştenitorul tronului) Nicolae Aleksandrovici, viitorul împărat Nicolai al II-lea. De fapt, procesul de construcţie fusese iniţiat mai devreme, la începutul lunii martie 1891, pe porţiunea Miass-Celeabinsk.

În lume nu mai există nici o magistrală similară Căii ferate transsiberiene. Construirea ei a necesitat eforturi colosale: muncitorii erau nevoiţi să lucreze în taiga, în permafrost, în condiţii climatice extrem de dure. Toate lucrările erau executate manual, folosind scule obişnuite – lopeţi, topoare, fierăstraie etc. Cu toate acestea, anual se dădeau în exploatare 500-600 de kilometri de magistrală.

Unul dintre remarcabilii conducători ai lucrărilor a fost Nikolai Sviaghin, al cărui nume îl poartă o staţie feroviară de pe această magistrală, ,,Sviaghino”. Comunicarea feroviară regulată, între capitala imperiului, Sankt Petersburg, şi porturile ruseşti la Oceanul Pacific, a fost stabilită în luna iulie 1903.

O cale ferată neintrerupă între Sankt Petersburg şi Vladivostok a apărut abia după concentrarea eforturilor şi a forţei de muncă, pe calea ferată circulară Baikal, în anul 1904. Ulterior, acest segment a devenit parte componentă a Căii ferate transsiberiene. Pentru prima dată, trenurile de pasageri puteau circula fără a folosi poduri plutitoare, de la ţărmul Oceanului Atlantic (Europa de Vest), până la ţărmul Oceanului Pacific (Vladivostok). Costul construirii magistralei nu a costat deloc foarte mult (daca ne gândim la costurile de autostrăzi din Romania), acesta fiind de 1.455.413.000 ruble (după inflație si rezumandu-ne la Euro, in jur de 200 de milioane de Euro)

Între anii 1990 şi 2000, au fost luate măsuri pentru modernizarea căii ferate, în vederea sporirii eficacităţii ei. S-a insistat asupra renovării podului feroviar peste râul Amur, lângă Habarovsk, eliminându-se ultima secţiune cu un singur sens de mers a magistralei.

Transsiberiana poate fi considerată o minune a lumii moderne mai ales datorită lungimii acesteia si mai ales pentru întretinerea acesteia. Mai mult de 4000 de km din această cale ferată este pentru o foarte mare perioada a anului supusă la viscole si geruri năpraznice, si totusi ea… functionează!