In Europa anului 1944, războiul era în plină desfăşurare şi poate tocmai de aceea, execuţia unui spion, catalogat de serviciile de informaţii engleze ca deosebit de periculos, a trecut neobservată. In astfel de situaţii, dosarul agentului pierdut primeşte parafa „Decedat” şi, dacă activitatea desfăşurată nu mai prezintă interes, cazul este clasat, urmand ca, după ani şi ani, să devină material de studiu pentru istorici. Ieşirea din scenă a acestui agent, a cărui identitate a rămas o enigmă pană în prezent, a generat dezvoltarea unor activităţi de informaţii care mai continuă si astăzi. S-a putut afla că spionul era un agent dublu ce lucra pentru englezi si germani în domeniul ştiinţific. După moartea sa, dosarul activităţii desfăşurate pe tăramul culegerii de date, cu caracter ultrasecret în domeniul creării de noi arme a fost studiat de comisii special constituite atat în Germania, cat şi în Anglia.

Survolari suspecte a celor doua tabere militare

Deoarece în timpul operaţiunilor militare, cat şi cu alte prilejuri, ambele tabere fuseseră survolate de obiecte zburătoare cu performanţe aerodinamice ce sfidau tehnica acelui timp, se crease convingerea că adversarul a realizat un avans hotărator în domeniul aviatic şi se suspectau reciproc. Cea mai sangeroasă încleştare a tuturor timpurilor opunea şi pe planul tehnico-ştiinţific cele mai sclipitoare inteligenţe. Introducerea în luptă a unor arme cu performanţe superioare era vitală pentru obţinerea victoriei. In acest context, serviciilor secrete le-a revenit un rol destul de important, atat în păstrarea secretului asupra realizărilor proprii, cat, mai ales, în aflarea de date veridice si oportune cu privire la realizările adversarului. In această perioadă, în activitatea lor, aceste servicii speciale au fost confruntate deseori cu o serie de fapte şi întamplări care, cu multă precautie le-au calificat drept ciudate. Totul plutea într-un climat de teamă şi suspiciune extremă.

OZN-al de la Banak

Primăvara anului 1944 era un moment în care deznodămantul războiului era încă imprevizibil. Dar, să derulăm faptele… La Banak, în Norvegia, se afla baza aeriană germană, aparţinand Luftwaffen-flotei a V-a. La 14 martie 1942, la ora 15.25, postul radar dă alarma. Fiind semnalată apariţia unui obiect aerian de mari dimensiuni ce se deplasa pe deasupra bazei, total silentios, căpitanul Ficher (Fichen, după alte surse) a primit ordin să-l intercepteze. Avionul său, un Messerschmitt 109 (vanător ce putea urca la 7000 m în 6 minute), a reuşit să se apropie de obiect la 3500 de metri altitudine, însoţindu-l destul pentru ca pilotul să-l poată descrie ca pe un fuselaj lung de aproximativ 100 de metri şi cu un diametru de 15 metri, neavand aripi, derivă sau motoare vizibile, dar posedand un fel de antene la una din extremităţi.

După numeroase manevre, efectuate pe deasupra bazei Banak, cu viteza de aproximativ 700 de kilometri pe oră, obiectul s-a ridicat, dispărand în înăltimi atat de repede, încat nici controlul, nici pilotul german nu a reuşit să-i estimeze viteza, nici măcar aproximativ. Aceste date vor face obiectul unui raport ce va fi trimis Oberkomandaturii Lufwaffe la Berlin, personal lui Herman.

După numeroase manevre, efectuate pe deasupra bazei Banak, cu viteza de aproximativ 700 de kilometri pe oră, obiectul s-a ridicat, dispărand în înăltimi atat de repede, încat nici controlul, nici pilotul german nu a reuşit să-i estimeze viteza, nici măcar aproximativ. Aceste date vor face obiectul unui raport ce va fi trimis Oberkomandaturii Lufwaffe la Berlin, personal lui Herman.

Un obiect  care se deplasează cu 3000 km pe oră

La 18 decembrie 1943, staţiile radar germane de pe insula Helgoland şi din oraşele Hamburg semnalau trecerea unui obiect aerian de formă cilindrică, metalic, neluminos, ce se deplasa cu o viteză de 3000 kilometri pe oră. Trebuie subliniat că obiectul a fost observat de şase staţii radar diferite, dispuse pe poziţii diferite. Se pare că două avioane de vanătoare germane Messerschmitt Me-109 urmăriseră OZN-ul langă Hamburg, iar piloţii l-au descris ca pe „un fuselaj fără aripi”. Aviatorii aflaţi în patrulare deasupra landului Schleswig-Holstein fuseseră alertaţi de staţiile radar si posturile de observare de la sol, deci, aeronava străină a fost observată de numeroşi observatori calificaţi.

Din nou obiectul straniu

In anul 1944, la Centrul de încercări de la Kummersdorf se făceau testele finale, experimentale ale rachetei V-2. La 12 februarie, o rachetă V-2 a fost lansată în prezenţa ministrului propagandei Joseph Goebels, a reichfuhrerului SS Himmler, şi a unui grup de generali şi ofiţeri superiori, conduşi de Heinz Kammler. Experienţa a constituit un succes total. Dar, la developarea filmului, s-a constatat că racheta fusese însoţită pe o parte a traiectoriei de către un obiect sferic neidentificat, în aparenţă metalic, ce zbura în acelasi timp cu racheta, acompaniind-o, rotindu-se în jurul ei.

Obiectul avea o viteză de peste 2000 km pe oră şi nu a putut fi sesizat vizual de niciunul din martori. Analiza atentă a filmului a demonstrat că obiectul era artificial, neputand fi, în nici un caz, fulger globular sau meteorit. Intamplarea a provocat o reacţie furibundă din partea lui Hitler, care-l considera un aparat spion britanic.

Diversiuni hitleriste

Au fost alertate serviciile de informaţii, dar agenţii amiralului Canaris, în Marea Britanie, semnalară că fenomene asemănătoare se produceau deasupra bazelor engleze şi americane, iar aliaţii erau convinşi era vorba de noi arme create de Germania. Este momentul cand începe o luptă acerbă pentru aflarea adevărului. La ordinul conducerii superioare hitleriste, în Luftwaffe, ia fiinţă un grup de studiu ultrasecret, cunoscut ulterior sub numele de Sonder Buro Nr. 13 care, în cadrul operaţiunii Uranus, avea să studieze toate rapoartele OZN, parvenite germanilor între 1940-1945.

Numeroşi agenţi infiltraţi la aliaţi primesc misiunea de a culege informaţii despre acest fenomen. In momentul în care conducerea hitleristă îşi dă seama că OZN-urile nu sunt ale aliaţilor, agenţii primesc misiunea de a crea legenda că acestea sunt armele secrete de revanşă ale lui Hitler. După realizarea acestei diversiuni, agenţii sunt fie retraşi, fie eliminati.

Serviciul ştiinţific englez, care conlucra cu cel francez si american, sesizează jocul germanilor şi, dandu-şi seama că OZN-ul nu prezintă nici un pericol pentru aliaţi, trece la eliminarea agenţilor de informaţii hitlerişti, chiar şi a celor ce făcuseră un joc dublu…

Cazul Rechlin Roggenthin

La 29 septembrie 1944, la ora 10,45, la Centrul de încercări de la Rechlin Roggenthin, un pilot, care verifica avion cu reacţie Me-262 (Schvalbe), a observat la altitudinea de 12.000 de metri o navă fusiformă, metalică, fără aripi sau motoare, avand un fel de hublouri si antene pe fuselaj. Atenţia i-a fost atrasă de două puncte luminoase în dreapta sa. Viteza depăşea peste 2000 km pe oră (viteză stabilită de radarul bazei). Pilotul s-a apropiat pană la 500 de metri, timp de cateva secunde, şi a putut observe. El a fost interogat de biroul special nr.13 şi a trebuit să facă un crochiu a ceea ce văzuse…

Globurile de foc

La 3 mai 1945, deasupra oraşului Pfalz, a fost observată o formaţie de 4-5 globuri de foc, portocalii, deplasandu-se în mare viteză. S-au mai primit rapoarte despre fenomenul OZN de la escadrile de vanătoare germane (Jagd Geschwader) JG-2, JG-3, JG-53 (Luftwaffe), conduse de piloţi celebri ca Beightagh şi Bader. Numeroase rapoarte existau din timpul bătăliei pentru Anglia.

Ulterior acestei întamplări, au mai fost încă două cazuri în care avioane cu reacţie germane de tip Messerschmitt 163 Komet au întalnit, în zbor, aeronave fusiforme, ce corespundeau descrierilor anterioare, reuşindu-se filmarea lor. Profesorul Georg Kamper, directorul operaţiunii Uranus, a recuperat, după război, filme şi fotografii, dorind să publice o lucrare in care să prezinte concluziile la care s-a ajuns în urma studiului bogatului material strans perioada 1940-1945. Dar la scurt timp după această declaraţie, profesorul G. Kamper, împreună cu întreaga arhivă a operaţiunii Uranus a dispărut fără urmă.

„Fuga” lui Hitler

In anii ’50, incep să circule zvonuri ciudate, privitoare ia existenţa unei nave zburătoare, construită în timpul războiului la bază ultrasecretă din Germania. Se povesteşte chiar că Hitler ar fi fugit împreună cu Martin Borman, eminenţa cenusie a celui de-al treilea Reich, în astfel de nave, undeva în America Latină, urmat fiind de cei mai fideli colaboratori ai săi. Nava, numită V-7 (Vergeltungswaffe-7, arma de revanşă nr.7) continuă să bantuie în articole din reviste de senzaţie, fără a exista nicio dovadă în sprijinul veridicităţii acestor informaţii.