Din relatările istoricului grec Diodor din Sicilia rezultă că locuitorii Ţării Kuş (ţinut situat în sudul Egiptului, numit Etiopia de către autorii antici) venerau atât zei nemuritori cum ar fi Soarele, Luna, Universul cât şi divinităţi muritoare, asemenea semizeilor din mitologia elenă. Aceştia din urmă au fost iniţial oameni dar datorită faptelor bune pe care le-au săvârșit i-au determinat pe pământeni să-i venereze.
Herodot precizează că principalii zei cărora li se inchinau indigenii erau Amon-Ra, Osiris, Isis, Horus dar şi Apedemak şi Arensnupis, divinităţi autohtone.
Nu numai la Meroe, dar şi în alte importante aşezări kuşite, băştinaşii au construit temple mai mici sau mai mari în onoarea lui Amon, ruinele lăcaşurilor de cult putând fi văzute şi în prezent.
În antichitate grecii şi romanii au încercat să stabilească o corespondenţă între divinitățile lor şi cele kuşite. Astfel, potrivit unui mit grecesc eroul Perseu şi-a sfârșit zilele în „ţara oracolului lui Amon”, ţinut care nu era altul decât tărâmul kuşit.
De asemenea, Pliniu cel Bătrân prezintă o legendă în care se istoriseşte că Phaeton a murit în „insula lui Amon”; în realitate această regiune din „Ţara Kuş” este teritoriul aflat la confluenţa dintre Atbara şi Nilul Albastru pe care a fost ridicată cetatea Meroe.
Diodor din Sicilia a emis ipoteza conform căreia mitologia greacă işi are originea în cea egipteană care la rândul ei s-a inspirat din legendele kuşite.
El îşi argumentează teoria menţionând că ritual egiptean al transportării anuale a sanctuarului lui Amon dincolo de Nil pentru a-I reamplasa în locul iniţial după câteva zile demonstrează că zeul s-a întors din călătoria pe care a întreprins-o în aşa-zisa Etiopie.
Acelaşi autor specifică în lucrările sale că în „Ţara Kuş” trăiau şi atei care aduceau blasfemii Soarelui în momentul în care răsărea.
Pliniu cel Bătrân precizează că în ţinutul situat în sudul Egiptului se găseşte o piatră preţioasă denumită „cornul lui Amon” care are harul de a-i produce viziuni celui care o atinge.