Alhambra (denumire care provine din arabă, unde „Qalat al Hamra” inseamnă „Castelul Roşu”), este un ansamblu arhitectural situat în sudul Spaniei, care datează din perioada maurilor (Emiratul din Granada), alcătuit dintr-o moschee, un palat şi o cetate.

Palatul a fost construit de cuceritorii arabi.  Reprezentanţii culturii maure au dorit să creeze, în teritoriile cucerite ale Granadei, un colţ de paradis. Astfel, printre grădini umbrite, a apărut Alhambra centru administrativ şi reşedinţă regală.

De-a lungul istoriei sale, castelul a fost reşedinţă a conducătorilor musulmani, dar şi a celor creştini. În prezent el functionează ca muzeu, reprezentând una dintre cele mai faimoase atractii turistice ale Spaniei.

 În ceea ce priveşte denumirea castelului, părerile sunt împărţite. Unii cercetători consideră că numele lui a provenit de la culoarea lutului şi a cărămizilor arse de soare, din care sunt construite zidurile. Altii cred că denumirea provine de la torţele care luminau, pe timp de noapte, şantierul. Istoricii şi cercetătorii nu au o părere comună pe această temă.

Curţile interioare, pasajele, fântânile, iazurile şi cascadele se află într-o perfectă armonie. Plăcile ceramice, sculpturile geometrice din piatră şi lemn, ornamentele florale stilizate şi caligrafia arabă formează decorul fastuos al arcadelor, coloanelor graţioase şi al ferestrelor sculptate. Există păreri precum că Alhambra ar fi cea mai mare realizare a artei maure din Europa de Vest.

Rolul suprem în această compoziţie arhitecturală aparţine apei, secondată de lumină. Apa este cel mai mare lux pentru locuitorii acestui meleag trid, iată de ce constituie elementul predominant în tot ansamblul. Ea susură în parcul cu terase, se revarsă în cascade, străluceşte în fântâni, curge prin canale, umple iazurile şi bazinele. Feeria aceasta este înconjurată de alei cu chiparoşi şi portocali, ronduri, care se află pe fundalul piscurilor inzăpezite şi a cerului azuriu.

Arhitecţii iscusiţi ai Alhambrei au decorat fiecare centimetru al clădirilor. Ornamentele pot fi văzute peste tot, dimensiunile lor nefiind prea importante. In ciuda faptului că Islamul interzice strict redarea figurilor umane, in ornamentele Alhambrei pot fi văzute teme interesante şi neaşteptate. Planul de construcţie al palatului este destul de confuz. El se organizează în mai multe săli dreptunghiulare, parţial integrate în incintă, fiind legate între ele prin pasaje.

Denumirile construcţiilor palatului sunt foarte elocvente: ,,Curtea mirţilor”, ornat cu spaliere de mirt; „Sala a două surori”, cu două lespezi enorme de marmură albă, incorporate în podea; „Curtea leilor”, cu o făntănă înconjurată de doisprezece lei sculptaţi. Această curte este considerată drept cel mai relevant exemplu de fuziune a arhitecturii arabe şi spaniole.

Grădinile exuberante ale Alhambrei constituiau o sursă de inspiraţie pentru poeţi, scriitori şi muzicieni. „Sala ambasadorilor” a fost construită pentru ceremonii oficiale şi festivităţi. Cupola acestei încăperi este decorată cu stele sclipitoare. Interiorul camerei reprezintă un exemplu excelent de artă religioasă arabă. Finisajul luxos cu lemn de cedru şi ornarea cu citate din Coran, creează o impresie unică de splendoare şi bogăţie.

Alhambra este unul dintre cele mai frumoase colţuri ale Europei, care a fascinat, prin maiestuozitatea sa, multe generaţii. Atmosfera romantică a acestui loc l-a inspirat pe Washington Irving să creeze prima culegere de povestiri scurte din literatura americană „Alhambra” („Alhambra”1832).