Catedrala Sfânta Sofia – „Sfânta intelepciune” – fosta catedrală ortodoxă din Constantinopol (actual Istanbul), devenită ulterior moschee musulmană, în prezent – muzeu. Este un monument al arhitecturii bizantine, cunoscut in toată lumea, simbolul secolului de aur al Imperiului Bizantin.

Catedrala a fost construită în timpul conducerii impăratului Constantin I. Din anul 360 până în 380, ea s-a aflat în mâinile arienilor. În anul 380, împăratul Teodosie cel Mare a cedat catedrala creştinilor ortodocşi. Acest edificiu a ars complet în timpul răscoalei populare din anul 404. Biserica a fost reconstruită, dar a fost distrusă de un alt incendiu, care a avut loc în anul 415.

Împăratul Teodosie cel Mare a dorit ca în acest loc să fie construită o bazilică, ceea ce s-a şi întâmplat în acelaşi an. Bazilica a ars şi ea în anul 532, in timpul răscoalei „Nika”.

Ruinele clădirii au fost descoperite abia în anul 1936, în timpul nor săpături arheologice, desfăşurate pe tetoriul catedralei. Impăratul Justinian a decis să reconstruiască catedrala, în memoria reprimării revoltei care ar fi putut să-l detroneze. Cu toate astea, construcţia necesita o mulţime de cheltuieli. Pe teritoriul din jurul bisericii care arsese erau ridicate numeroase clădiri, pe care împăratul era nevoit să le cumpere. Clădirile au fost ulterior demolate, iar terenul pe care acestea îl ocupau a fost folosit pentru ridicarea catedralei.

Împăratul dorea ca noua catedrală să depăşească, prin frumuseţe şi măreţie, toate bisericile şi templele care au existat vreodată, fiind de acord să plătească orice sumă pentru construirea ei. Erau folosite cantităti enorme de materiale precum aurul, argintul, fildeşul şi multe alte soiuri de pietre care trebuiau să decoreze biserica, după placul lui.

Pentru a construi catedrala, Iustinian a importat materiale de construcţie speciale, din tot imperiul, iar marmura, albă şi galbenă, au fost aduse pe vase, din alte părţi ale lumii. Splendoarea nemaipomenită a clădirii, a cărei construcţie a durat doar cinci ani, a uimit fantezia poporului atât de mult, incât au apărut legende, care mărturiseau că aceasta a fost construită cu ajutorul unei puteri supranaturale.

Pentru a ridica această biserică, s-a folosit o sumă echivalentă cu trei venituri anuale ale Imperiului Bizantin. Se spune că, după finalizarea ei, împaratul Justinian ar fi exclamat: „Solomoane, te-am intrecut!” (Referindu-se la Templul lui Solomon). Sistemul gigantic de susţinere al cupolei catedralei a devenit o capodoperă arhitecturală a timpului. Decoraţiunile au rezistat de-a lungul mai multor secole, deosebindu-se printr-un lux nemaipomenit (mozaic de aur pe duşumea, 8 coloane verzi din jasp, aduse din templul Artemidei din Efes). Pereţii templului erau infrumuseţati cu mozaic, imagini şi ornamente.

Prin măreţia arhitecturală şi ornamentatie, catedrala impunea un respect deosebit in ceea ce priveşte puterea Imperiului Bizantin şi a Bisericii sale. Dimensiunile templului, proiectat pentru mii de oameni, luxul interiorului, finisat cu marmură de diferite culori şi mozaic decorativ, splendoarea ceremoniilor, toate acestea demonstrau forţa Imperiului.

Tendinţa spre grandoare, somptuozitate, măreţie şi solemnitate, caracteristică artei bizantine din secolul al VI-lea, era reprezentată din plin în noua constructie a bazilicii Sfânta Sofia.

În anul 1935, de pe frescele şi mozaicele catedralei a fost curăţat stratul de tencuială ce le acoperea. Astfel, în prezent, pe aceşti pereţi sunt zugrăvite imaginile lui lisus Hristos şi ale Maicii Domnului, dar şi citate din Coran, scrise pe alte 4 panouri mari, de formă ovală. Pe rampele galeriei superioare pot fi descoperite inscripţii lăsate de-a lungul istoriei existenţei catedralei. Cele mai vechi dintre ele sunt acoperite cu un strat de plastic transparent şi sunt păzite, fiind considerate drept cele mai renumite.

Mozaicurile Catedralei Sf. Sofia reprezintă un exemplu al artei monumentale bizantine din perioada Dinastiei Macedonene. Acestea ilustrează toate cele trei faze ale dezvoltării neoclasicismului de capitală, deoarece au fost realizate în trei perioade: la mijlocul secolului al IX-lea, la sfârşitul secolului al IX-lea – începutul secolului al X-Iea şi la sfârşitul secolului al X-lea.

Primul ciclu mozaical a fost creat în anul 867. Din el fac parte mozaicul apsidei şi al altarului. În apsidă este infăţişată imaginea Fecioarei Maria pe tron, ţinând în braţe pruncul lisus Hristos.

Pe bolţile altarului, încadrând imaginea Fecioarei Maria, erau reprezentaţi doi arhangheli. În partea nordică a galeriei, pe coloana nord-vestică, se află portretul impăratului Alexandru, realizat din mozaic. El a fost descoperit în timpul unor restaurări care au avut loc în anul 1958. Mozaicul este un fel de imagine votivă şi a fost realizat în timpul vieţii impăratului. Alexandru este reprezentat în veşminte decorate cu pietre preţioase, purtând o coroană cu pandantiv. În mâna dreaptă el ţine un obiect de formă cilindrică, iar în cea stângă – sim-bolul puterii. Mozaicul reprezintă innpăratul in timpul slujbei de Sfintele Paşti.

Pe fiecare parte a imaginii sunt amplasate medalioane, care contin numele impăratului şi monogramele: „Doamne, ajută robul tău, creştinul şi credinciosul impărat”. Pe arcadele adiacente mozaicului cu imaginea lui Alexandru s-au păstrat fragmente de mozaic cu ornament, realizate în acelaşi timp cu portretul. Printre acestea s-au descoperit două fragmente cu imaginile unor lăstari de acante, datănd din perioada lui Iustinian I.

Mozaicul de deasupra uşii este datat cu a doua jumătate a secolului ai X-lea. El o infăţişează pe Fecioara Maria cu pruncul lisus în brate, însă după părerea lui V. N. Lazarev, subiectul este împrumutat din arta antică.

Mozaicul se deosebeşte prin felul în care redă spatialitatea. Suprafata plană şi perspectiva în redarea imaginii tronului îi conferă adancime, iar figurile par a avea volum.

Se observă şi încercarea de a crea portretele istorice ale împăraţilor. Academicianul V. N. Lazarev scrie că acest mozaic este inferior altor exemple de artă macedoneană târzie, dar, în comparatie cu mozaicul din vestibul, se deosebeşte prin folosirea culorilor violet, auriu şi argintiu, favorite la curtea imperială.