Asasinii… Cu acest termen, în multe ţări, sunt numiţi insidioşii înfăptuitori ai asasinatelor planificate şi pregătite cu meticulozitate. El provine de la cuvântul arab „hashshashin» — „ameţit de hashish”. Astfel au fost numiţi membrii sectei de musulmani şiiţi, apărută în secolul al XI-lea, în Orientul Apropiat, pe teritoriul actualului Iran.

Fanaticii sectanţi din Orientul medieval, numiţi asasini, foloseau teroarea individuala ca mijloc de apărare a religiei lor. Despre asasinii din Europa se aminteşte, pentru prima dată, atunci, când se vorbeşte despre cruciade. Cu acest termen au fost numiţi ismailiţii nizariţi, care erau adepţii lui Ismail, strănepot de gradul şapte al lui Ali, care a fost recunoscut de majoritatea şiiţilor drept moştenitor legal.

Secta a fost întemeiată în Persia de Vest, în secolul al VIII-lea. Organizaţia secretă a fanaticilor s-a format pe baza unei stricte ierarhii şi a distribuirii membrilor sectei în nouă grupuri de iniţiere. Cei mai de jos erau membrii de rând — „fedainii” — infăptuitorii pedepselor cu moartea. Ei îndeplineau orbeşte poruncile superiorilor; acela care reuşea să rămână în viaţă urca o treaptă ierarhică, devenind mai-marele fedainilor, numit „rafiq”. Următorul, în această piramidă a asasinilor, era „da’i”-ul, care aducea la cunoştinţă. poruncile „Schimnicului Muntelui”.

Continuând să înainteze pe treptele ierarhice, puteau ajunge să aibă statutul de „da’i al Kirbal”, persoană care se supunea doar misteriosului „sheik al Jabar, adică însuşi „Schimnicului Muntelui”, Marele Maestru al Ordinului asasinilor, despre care ştiau foarte puţini unde se află, şi conducătorului statului ismailit Alamut — sheikul Hassan ibn Sabbah.

În interiorul oragnizaţiei, exista o disciplină de fier şi un devotament fanatic faţă de liderul acesteia. Cu timpul, secta a căpătat o puternică influenţă, în pofida numărului mic de membri ai organizaţiei, care, treptat, a avut tot mai mulţi aderenţi. Hassan ibn Sabbah ascundea, insistent, amănuntele din viaţa sa, de aceea, despre el, se ştie foarte puţin. O aură de mister acoperea orice se referea la acest om; cei din cercul său se deosebeau printr-o cruzime şi o violenţă. fără seamăn. Confruntându-se Asediul cetatil Alamut. Gravula cu acei care respinseseră necunoscut credinţa islamică, îi urmăreau pe predicatorii acesteia; sheikul a început să practice, pe larg, asasinarea persoanelor la ele acasă, cu scopul de a-şi consolida puterea în stat. La porunca lui, asasinii fanatici îi omorau pe nobilii musulmani şi creştini şi pe conducătorii lor chiar în locuinţele acestora. Ca urmare, activitatea lor a inspăimântat toată lumea din Evul Mediu. De atunci, în multe limbi europene cuvântul „asasin” inseamnă „ucigaş” sau „ucigaş plătit».

Totul a pornit din momentul când, aflat la o vârstă matură, ibn Sabbah a aderat la ismailiţi şi dorinţa de a crea un stat ismailit independent nu-l părăsea nicio clipă. Pentru aceasta, înainte de toate, ibn Sabbah avea nevoie de un teritoriu.

El a inceput să-şi caute cu ardoare adepţi, unindu-i sub drapelul imamului dinastiei Nizarit. Fiind un predicator şi orator talentat, a adunat repede în jurul său un mare număr de simpatizanţi, de discipoli şi adepţi. Peste puţin timp, ibn Sabbah a creat organizaţia ismailiţilor nizariţi, care-şi avea capitala în cetatea Alamut, aproape inaccesibilă, deoarece se afla pe o creastă a unui munte din preajma Mării Caspice. Drumul spre cetate trecea printr-o mulţime de chei si torente montane.

În Alamut, a fost instalat un regim sever de viaţă. Ibn Sabbah a interzis strict orice fel de manifestare a luxului, reducând la zero deosebirea dintre păturile de sus şi de jos ale comunităţii. Pentru cea mai mică abatere de la legile existente, se declara pedeapsa cu moartea. În prima etapă a existenţei statului Alamut, s-a reuşit crearea unei comunităţi considerată o utopie medievală; o astfel de idee, pe atunci, nici nu le trecea prin minte gânditorilor europeni. Unii istorici cred că acest stat amintea foarte mult de o comună, cu deosebirea că puterea, aici, aparţinea nu unui consiliu, ci unui lider spiritual autoritar.

După decăderea statului asasinilor, s-au păstrat societăţile de nizariţi în mai multe ţări din Asia şi Africa; în prezent, ei işi desfăşoară activitatea în peste 20 de state şi întrunesc până. la 20 de milioane de oameni. Reşedinţa conducătorului lor spiritual se află în India. Implicarea directă’. a S.U.A. în Orientul Mijlociu şi în zona Golfului Persic, izbucnirea Războiului din Irak (1991), staţionarea trupelor americane în Arabia Saudită şi după incheierea acestuia şi sprijinul acordat Israelului în conflictul arabo-izraelian au exacerbat extremismul islamic în unele state (Irak, Iran, Siria, Libia).

Metodele de acţiune ale asasinilor cele ale teroriştilor de azi sunt similare: pentru ca efectul să fie acela de maximă răspândire a terorii, se alege o ţintă simbolică — liderul duşmanului, în cazul asasinilor, figuri publice sau clădiri simbolice, în cel al teroriştilor contemporani.