Cuvantul „ignat” vine din latinescul „ignis” care înseamnă „foc”. În ziua de 20 decembrie, Biserica crestină îl sărbătoreşte pe Ignatie Teoforul, episcop de Antiohia, martirizat, în anul 117 e.n., în timpul împăratului roman Traian. Numit şi „Sfantul purtător al focului dragostei pentru Dumnezeu”, sărbătorirea lui în preajma solstiţiului de iarnă, are două motivaţii: una etimologică: ignis („foc”) şi una simbolică, sfantul a fost devorat de lei, animale care simbolizau Soarele (I.Evseev – Dicţionar de magie şi demonologie).

La români, sărbătorirea acestui sfant creştin are valenţele unui cult păgan al Soarelui, focului şi porcului, animal inchinat în mod tradiţional zeilor htonieni (subpămanteni) sau celor solari (I.Evseev). Acest cult poartă denumirea de „Ignatul Porcilor” deoarece în această zi de 20 decembrie, pe intreg teritoriul tării, se taie porcii de Crăciun; acţiunea avand, în veacuri de demult, simbolismul unui „sacrificiu de sange”, care să întărească forţele slăbite ale Soarelui.

Credinte şi superstitii despre Ignatul Porcilor

• „Chiar dacă n-ai tăia un porc, taie cel puţin o pasăre-găină, raţă, gască; ori la vreme, de-ai inţepa creasta la o găină neagră ca să dea sangele, că asa e bine: să vezi sange în ziua de Ignat, că atunci vei fi ferit de boale” (Tudor Pamfile – Sărbătorile);

• Oamenii cred că porcii cunosc importanţa zilei de Ignat: „Porcul care nu a fost tăiat de Ignat, de aici încoace nu se mai îngraşă, nu mai pune carne pe el si nu mai mănancă, căci în ziua de Ignat şi-a visat cuţitul” (T. Pamfile)

• „Cand se aduce în casă porcul tăiat, mai întai se aduce căpăţana cu ratul înainte, ca să fie un noroc. Cu ocazia tăierii porcului se obişnuieşte să se dea de pomană o strachină de Făină si o mană de sare, ca să nu piară porcii de boală. Sangele, care curge de la porc (mai ales de la un porc negru) se strange in strachină, în care este pus mei. După ce se usucă sangele amestecat cu mei, se macină şi se păstrează, fiind bun de a afuma copiii de guturai, de spaimă şi de nălucă„; (T. Pamfile);

• In această zi, li se interzice femeilor să muncească deoarece acest zeu tutelar al porcilor s-ar putea răzbuna: „Să nu munceşti în ziua de Ignat, că-ţi rup porcii bulendrele de pe gard” (Artur Gorovei – Credinţi);

• „Cu sange de porc tăiatie bine să te minjeşti pe fată, ca să fii roşu la faţă şi sănătos peste an” (M. Olinescu – Mitologie românească);

•”Ignatul il  ţin mai mult femeile insărcinate pentru ca să nască pruncii întregi la trup şi la minte” (I.Evseev);

• In Moldova şi în special în Bucovina, Ignatul are un corespondent feminin, care se numeşte „Inătoarea sau „Inătoaia”), care este „o femeie tare lacomă şi urată care mănancă lumea. Aceasta intră pe coş în casele în care femeile nu au terminat torsul pană în această zi sau încalcă interdicţia de a toarce în ziua de Ignat, consacrată tăierii porcului şi avand unele rămăsiţe ale sărbătorii focului solstiţiului de iarnă. Pedepsele aplicate de „Inătoare” sunt cele mai feroce: ea opăreşte torcătoarele nevrednice într-un hardău cu apă fierbinte şi apoi le mănancă. Ca să scape de agresiunea ei, femeile împricinate trebuie să se urce pe coşul casei, de unde strigă de trei ori: «Cucurigu gagu!» şi acest duh dispare din casă” (T. Pamfile – Duşmani şi prieteni);

• Se crede că patronul porcilor este stăpan pe viaţă şi pe moarte: „Se mai spune Ignatul isi are randuit să moară negreşit un om în ziua lui” (T. Pamfile – Sărbătorile).