Nici până în prezent nu s-a aflat taina testamentului lui Petru. Ce nu a reuşit să spună Petru cel Mare în scrisoarea pe care a scris-o înaintea morţii sale? Pe cine a vrut să-l numească succesorul său? E posibil ca sufletul lui Petru să fi fost bântuit de îndoieli. Aceasta este concluzia la care au ajuns istoricii.

In circumstanţele morţii lui Petru cel Mare, multe sunt lucrurile carepar ciudate: persoanelor celor mai de încredere le-a fost interzis accesul la el, au refuzat să facă autopsia, a fost înlocuit actul unde se descria istoricul bolii sale. Există presupuneri că ţarul ar fi planificat noi reforme, poate chiar şi anularea Însă, după moartea sa, toate actele emise de el au dispărut, la fel ca şi testamentul. Nici nu se ştie cu certitudine dacă. acesta a existat. Celebra frază „Daţi totul…”, neterminată din cauza că lui Petru i-a căzut tocul din mână, a apărut pentru prima dată în cartea lui Voltaire despre împăratul rus, scrisă la comanda guvernului rus. Punctele de suspensie de la sfârşitul ei au provocat o mulţime de dispute. Conform unor presupuneri, Petru n-a terminat fraza cu bună ştiinţă, făcând aluzie că susţine drepturile dinastiei Holstein Gottorp la tronul Rusiei.

Alţi cercetători insistă asupra faptului că ultima dorinţă a muribundului Petru a fost de a-şi vedea fiica Anna, şi această dorinţă are o semnificaţie. A doua oară „testamentur lui Petru a fost depus de o aventurieră, cunoscută drept cneaghina Tarakanova. Bazându-se pe nişte acte false, ea pretindea tronul Rusiei. Autorul intrigii a fost conducătorul emigranţilor polonezi în Franţa, Karol Stanislaw Radziwill, care tindea să restabilească hotarele din anul 1772 ale Poloniei, fapt care i-ar fi reuşit, dacă pe tronul Rusiei ar fi urcat autoproclamata prinţesă, care se dădea drept fiica Elizavetei Petrovna. Şi, în cele din urmă, al treilea „testament” al lui Petru I a apărut în cartea istoricului francez Lesure, în anul 1812, înainte de năvălirea lui Napoleon asupra Rusiei. Cartea se numea „Despre creşterea puterii Rusiei de la începutul Intemeierii acestui stat şi până în secolul al XIX-lea”.

Deseori alcătuirea „Testamentului” este atribuită chiar lui Napoleon I, care a prelucrat textul iniţial, alcă.tuit de emigrantul polonez Mihail Sokolniţki, în anul 1797. Cartea lui Lesure a fost editată la ordinul direct al lui Napoleon, care încerca să-şi motiveze invazia în Rusia, făcând referiri la existenţa unui „pericol rus”. În carte se declară că Franţa cunoaşte planurile strategice ale Rusiei.

Iată un fragment foarte interesant în acest sens: „Ni se spune că în arhivele de acasă ale împăraţilor ruşi se păstrează nişte note secrete, scrise de însuşi Petru I, în care sunt descrise, fără ascunzişuri. planurile acestui suveran. asupra cărora el a atras atenţia contemporanilor săi şi care au fost urmare de succesorii săi cu o perseverenţă, s-ar putea spune aproape religioasă. Iată esenţa acestor ,, planuri. Esenţa consta în faptul că Rusia se pregăteşte să cucerească Europa şi Asia. Tot textul „Testamentului” a fost publicat în anul 1836, în cartea lui F. Gaillardet „Notele lui Chevalier Legenda editorului spune că testamentul a fost găsit în anul 1757, în arhivele secrete ale Elizavetei Petrovna, de celebrul aventurier francez care a slujit în Petersburg în calitate de secretar al consulatului. D’on afirma că, intr-adevăr, a avut acces liber la documente şi a reuşit să sustragă din arhiva secretă a împăratului, aflată în Petersburg, „copia testamentului” lui Petru I.

În „Note” se putea citi versiunea completă a acestui act. Însă această versiune nu se susţine, deoarece Chevalier nu cunoştea limba rusă, şi de aceea e puţin credibil că ar fi putut deosebi printre actele şi ordinele semnate de ţar tocmai „Testamentul. Conform lucrării anonime „Interesele principale ale Franţei», prezentată la Ministerul Afacerilor Externe ale Franţei, Ekaterina a II-a realizează planurile lui Petru I: cucerirea oraşului Constantinopol şi deţinerea supremaţiei în comerţul cu Orientul, încheierea unei alianţe cu Anglia impotriva Franţei. „Dacă Rusia se va lăsa cuprinsă de patima cuceririlor, planurile ei nu vor fi doar o himeră străvezie.

Cucerind partea estică a Mediteranei, unde se află atât de multe şi de frumoase porturi maritime, ea îşi va dori foarte curând să unească Marea Rosie cu Marea Mediterană. Iar pentru aceasta este de ajuns să facă utilizabil canalul construit de Dinastia Ptolemeilor… Rusia, care este atât de puternică, va deveni unul dintre imperiile periculoase pentru întreaga lume şi prin comerţul pe care îl face, şi datorită numărului de locuitori.

Astfel, „Testamentul” îi îmbie pe succesorii lui Petru ca, ducând războaie şi provocând intrigi diplomatice, să supună toată Europa, să divizeze Polonia, să neutralizeze Turcia si să cucerească India. Savanţii sunt convinşi că politica lui Petru se deosebea radical de cea descrisă în „Testament”. Petru nu a avut de gând să cucerească India. După publicarea textului lui Gaillardet, „Testamentul a continuat să-şi schimbe conţinutul. De exemplu, varianta lui din anii 70 ai secolului al XIX-lea îi atribuie Rusiei planuri de cucerire legate de Japonia.

În al doilea deceniu al secolului al XX-lea, a apărut în Iran, în limba persană, o redactare deosebită a „Testamentului lui Petru cel Mare». De atunci, textul „Testamentului” a fost folosit invariabil de publicistica şi diplomaţia statelor europene care s-au aflat în relaţii ostile cu Rusia. Şi ultima dată a fost folosit de Ministerul Nazist de Propagandă al lui Goebbels, în anul 1941. Aşadar, de unde a apărut acest enigmatic „Testament”? Cine l-a redactat? Primul studiu ţific detaliat, care dovedeşte falsitatea textului, l-a constituit un articol al lui S. N. Şubinski, publicat în anul 1877.

De atunci, savanţi din diferite ţări au dovedit de nenumărate ori că acest document este un fals. A fost analizată şi întrebarea privind apariţia acestuia. Unele aspecte indică asupra provenienţei franceze a „Testamentului”. Se prea poate ca, la început, documentul să fi fost falsificat spre a fi folosit în interiorul ţării, şi nu în scopuri propagandistice. Este evident că persoana care l-a redactat nu cunoştea în profunzime politica Rusiei din acele timpuri şi era, pur şi simplu, incompetentă politic în unele probleme. Printre o sumedenie de absurdităţi şi invenţii vădite sunt incluse şi planuri care reflectă scopurile politice ale guvernului ţarist. Se poate afirma că la baza istorică a „Testamentului” se află politica externă reală a Rusiei din secolul al XVIII-lea, dar aceasta este interpretată tendenţios. În special, aici sunt analizate interesele politicii externe a Franţei şi Poloniei. În secolul al XX-lea, despre „Testament” s-a amintit în Germania; el a fost publicat în ziarele din Orientul Apropiat. Scopul principal al publicării a fost crearea unei imagini defavorabile Rusiei. În anul 1939, a apărut o lucrare a unui cercetător german, numită „Invazia rusă în Europa, în epoca lui Petru cel Mare”.

În carte a fost reflectată antipatia nemţilor pentru tot ce e rusesc. Autorul indreptăţeşte toate planurile diabolice ale lui Hitler şi declară întregii Europe că nu trebuie să ai încredere în ruşi. În timpul luptei sângeroase de cucerire a Moscovei, în anul 1941, Hitler a ordonat să tipărească acest fals cu titlul bombastic „Bolşevicii implinesc ordinele testamentare ale lui Petru cel Mare, vizând dominaţia lumii”.

După mai mulţi ani, în Franţa, unii îşi amintesc din nou despre „Testament”. Un autor francez publică lucrarea „Petru cel Mare”, unde este inclus şi acest document fals, cunoscut întregii lumi. Au trecut aproape 300 de ani de la moartea lui Petru I. Savanţii au studiat detaliat problema privind veridicitatea „Testamentului”. După minuţioase cercetări istorice, s-a dovedit că nu a existat niciun fel de testament: pur şi simplu, Petru nu a reuşit să-l scrie. La aceasta se reducea toată inţelepciunea ţarului. Au devenit celebre cuvintele lui Radişcev: „…a fi plin de glorie, a se preamări pe sine şi a-şi preamări patria, sancţionând libertatea personală…”.

Şi acum să cităm „Testamentul” fals: „In numele Sfintei şi nedespărţitei Treimi, noi, Petru, împăratul şi suveranul întregii Rusii, tuturor urmaşilor şi succesorilor noştri la tron şi la guvernarea naţiunii ruse.

1. A ţine poporul rus într-o stare de război continuu, astfel încât soldatul să fie călit în lupte şi să nu ştie de odihnă: să fie lăsat în pace doar pentru îmbunătăţirea finanţelor statului, pentru reorganizarea armatei şi pentru aşteptarea unor timpuri favorabile unor noi cuceriri. Deci, să fie folosită pacea pentru pregătirea altui război şi să fie duse războaie pentru a obţine pacea, lărgind hotarele Rusiei şi creşterea bunăstării ei.

4. A diviza Polonia, susţinând tulburările şi cearta permanentă din această ţară; cei puternici să fie atraşi de partea noastră, propunându-le aur; să fie influenţate seimurile, să fie mituite, pentru a putea influenţa asupra alegerii regilor, să fie infiltrate la aceste alegeri persoane care ne susţin şi cărora trebuie să li se acorde patronajul nostru; să fie introduse acolo armatele ruseşti şi să fie lăsate temporar, până la momentul când vor putea rămâne pentru totdeauna. Iar dacă statele învecinate vor începe să pună piedici, acestea să fie calmate printr-o divizare temporară a ţării noastre, până la momentul când va apărea posibilitatea de a li se lua înapoi ceea ce li se va da.

5. A face tot posibilul de a cuceri mari teritorii din Suedia şi a crea o situaţie de conflict, spre a o provoca să înceapă un război cu noi şi, totodată, să avem motiv de a o cuceri. Pentru aceasta, este nevoie de a o izola de Danemarca şi Danemarca să fie izolată de Suedia, după care se va urmări cu grijă ca să se menţină între ele starea de concurenţă.

7. Să se tindă, în special, să se obţină o alianţă cu Anglia sub aspect de comerţ, pentru că aceasta este acea putere care are nevoie de noi cel mai mult pentru flota sa şi care poate fi cea mai de folos pentru flota noastră. Îi putem propune lemnul nostru şi unele obiecte fabricate la noi, în schimbul aurului ei, astfel stabilind legături permanente între comercianţii noştri şi marinarii lor, care vor duce la dezvoltarea comerţului şi a flotei noastre.

10. A se iniţia cu perseverenţă şi a se menţine legăturile cu Austria, a încuraja, formal, intenţia ei de a obţine supremaţia în Germania, iar, în secret, a stârni împotriva ei ura altor suverani. Totul trebuie făcut astfel, încât unii sau alţii să solicite ajutor Rusiei; să punem sub protecţia Rusiei ţara care îi va cere ajutor, cu scopul ascuns de a pregăti o ulterioară dominaţie în acea ţară.

11. Când Suedia va fi fărâmiţată, Persia invinsă, Polonia înmormântată, Turcia cucerită, armatele unite, Mările Baltică şi Neagră păzite de corăbiile noastre, atunci va trebui, în mare secret, de înaintat propunerea, mai întâi Tratatului de la Versaille, apoi celui de la Vienâ, de a împărţi puterea asupra Lumii.

Dacă vreuna din părţi, fiind sedusă de ambiţie şi de stima de sine, va accepta această propunere — fapt care se va întâmpla inevitabil — se va proceda la nimicirea unuia cu ajutorul altuia, iar apoi, şi la distrugerea celui rămas, începând lupta cu el şi fiind siguri de victorie, pentru că Rusia atunci va domina întregul Orient şi o mare parte a Europei…

12. În cazul în care, contrar aşteptărilor, va refuza şi o putere şi alta propunerile Rusiei, va trebui să fie aţâţată cu pricepere o ceartă între acestea, astfel încât să se epuizeze, luptând între ele. Atunci, Rusia va găsi momentul potrivit şi işi va îndrepta înspre Germania armatele pregătite şi, în acelaşi timp, va expedia două flote importante, una din Marea Azov, alta din Arhanghelsk, cu hoardele sale din Asia, sub acoperirea flotelor armate din Marea Neagră şi din Marea Baltică. Ieşind în Marea Mediterană şi în ocean, acestea vor ataca, pe de o parte, Franţa, pe de alta, Germania, şi când aceste ţări vor fi ambele învinse, atunci cealaltă parte de Europă va putea fi luată uşor şi fără să opună vreo rezistenţă. Astfel se poate cuceri Europa”.

Astăzi testamentul falsificat al lui Petru I este privit ca o curiozitate, care a jucat un rol negativ în formarea unei imagini distorsionate a Rusiei în opinia publică din Europa şi din întreaga lume.