În ianuarie 1796, prinţul englez George şi-a scris testamentul. În acest document, el lasă iubitei sale fiice toate bijuteriile, pe când soţia sa, Caroline, va moşteni de la el doar un şiling. Cu ce oare nu i-o fi intrat în voie prinţului soţia sa?

In anul 1795, George al IV-lea al Regatului unit, supranumit în popor „prinţul desfrânat”, s-a căsătorit cu prinţesa Caroline, fiica ducelui Braunschweig şi nepoata lui George al III-lea al Regatului Unit. George Augustus s-a hotărât la o astfel de căsătorie dinastică, sperând să-şi acopere multele datorii pe care le avea din cauza vieţii sale agitate. Pe lângă banii pe care îi irosea pe distracţii, o altă sumă substanţială o cheltuia pe cosmetice.

Această căsătorie impusă a declanşat un aspru conflict public, care a durat 25 de ani, cu toate că soţii s-au despărţit aproape imediat după ce s-a născut singurul lor copil, prinţesa Charlotte, în anul 1796. George şi Caroline s-au văzut pentru prima dată doar cu o seară înainte de căsătorie. Viaţa dezordonată îşi pusese amprenta pe exteriorul lui George: el se ingrăşase şi nu era deloc atrăgător. Nici Caroline nu era pe gustul lui George. Ea era nemanierată, nu prea frumoasă şi neingrijită, lucru pe care George nu-l putea ierta niciunei femei. Şi totuşi căsătoria avu loc, iar urmările au fost nefaste.

Pe neaşteptate, George s-a îmbolnăvit. Crezând că nu i-a mai rămas mult de trăit, el îşi scrie testamentul. Văzând conţinutul acestuia, Caroline e nebună de furie. Începe o corespondenţă de durată cu prinţul, Caroline cerându-i ca ei să rămână soţ şi soţie doar formal, afirmând că ei nu trebuie să mai aibă şi alţi copii, chiar dacă fiica lor ar muri, şi că George să nu-i impună să facă acest lucru.

La această scrisoare, prinţul răspunde filosofic: „Natura nu ne-a creat unul pentru celălalt”. Ulterior, ei au locuit separat. Fiind părăsită de puţinii săi prieteni pe care şi-i făcuse în cercurile aristocratice, prinţesa s-a inconjurat imediat de tineri ofiţeri de marină, de politicieni şi scriitori. Se vorbea chiar că ea ar fi născut copilul de la amantul său, însă, conform afirmaţiilor altora, aceasta nu era adevărat.

Curând, regele George al III-lea cade într-o nouă criză acută de boală psihică. Prinţul s-a folosit imediat de noile sale competenţe de regent şi primul pas al lui în acest rol a fost să o îndepărteze pe Caroline. Fiind obosit de ea, el a considerat că ei îi va fi bine în Europa. La ordinul lui, ea a părăsit Anglia într-o singură zi. Conform mărturiilor celor prezenţi, atunci când corabia se îndepărta de mal, în ochii Carolinei străluceau lacrimile. Însă în Europa ea a dus o viaţă nici pe departe calculată.

Prinţesa vizita în fiecare zi locurile unde se organizau distracţii şi risipea şi ea banii fără păreri de rău. Dansuri, jocuri de cărţi, noi prieteni, şi astfel, în distracţii, treceau zilele, săptămânile, lunile. Conform unor mărturii, în Geneva, Caroline a fost văzută într-un hal fără de hal: ea apăruse la un bal dezbrăcată pe jumătate. Se zvonise chiar că prinţesa şi l-a apropiat pe un tânăr, fost soldat, şi a călătorit cu el prin mai multe ţări. Cu timpul, această persoană s-a instalat cu totul în castelul ei, iar fiica lui îi zicea Carolinei „mama”.

Dar iată că vine o veste tragică. Caroline a aflat că fiica ei Charlotte a murit. Durerea era mare. Pe deasupra, Caroline şi-a dat seama că, după toate probabilităţile, în curând, George îi va cere divorţul. George, intr-adevăr, işi trimisese oamenii săi de incredere s-o urmărească, pentru a se convinge că soţia sa duce o viaţă dezordonată. Prinţul se pregătea de procesul de judecată. Mai ales că, după moartea Charlottei, nu-l mai lega nimic de Caroline. Când, în anul 1820, a murit George al III-lea, a urcat pe tron regele cu numele de George al IV-lea, în vârstă de 57 de ani. Respingând un contract financiar mărinimos, care îi solicita refuzul titlului de prinţesă şi plecarea peste hotare, Caroline revine, la 5 iunie, în Anglia, pentru ca, în calitate de soţie a regelui, să-şi declare pretenţiile sale la coroană.

Noul monarh fiind nepopular, o mulţime de oameni s-a adunat pentru a saluta sosirea Carolinei în Londra. „Trăiască regina!” striga mulţimea.

Curând, are loc o şedinţă în Palatul lorzilor. Ea a fost organizată cu ocazia unei cercetări publice, în cadrul căreia trebuia să se aducă dovezi convingătoare că prinţesa Caroline ar fi dus o viaţă desfrânată. Spre surpriza tuturor, la proces lucrurile au luat o întorsătură favorabilă Carolinei, cu toate că la judecată au fost aduşi o mulţime de martori (servitori, persoane apropiate, marinari etc.). Carolina însă era convinsă de victoria sa, şi ea, într-adevăr, a câştigat procesul. În timp ce erau interogaţi, martorii dădeau date contradictorii, nu spuneau ceva concret şi clar. Când George a simţit că pierde definitiv procesul, şi-a retras acuzaţia.

Vara, Caroline a hotărât să participe cu orice preţ la incoronarea regelui, dar George al IV-lea a împiedicat-o să-şi realizeze acest gând. Când, la 19 iulie 1821, Caroline a ajuns în abaţia Westminster, pentru a participa la ceremonia de incoronare, ea a fost oprită să intre, motivându-i-se că nu are un permis special. Foarte curând după aceasta, ea s-a îmbolnăvit, având dereglări intenstinale, şi a murit.

Putem doar să presupunem pricina morţii ei. Astfel s-a încheiat viaţa unei soţii de monarh, căreia, conform testamentului, i se cuvenea un şiling…