La sfarşitul lunii aprilie 1945, Berlin, capitala celui de-al III-lea Reich a fost încercuită de armatele sovietice şi un potop de bombe se abate asupra orasului. Hitler ştie că situaţia este disperată. Refugiat într-un adăpost antiaerian situat sub sediul Cancelariei, de unde guvernase, Führer-ul se hotărăşte să-şi ia zilele. Adăpostul este construit la 16 metri sub pămant. Este compus din două etaje acoperite cu un strat de beton armat. Etajul inferior formează Führerbunker, unde se găseşte Hitler şi statul său major şi unde s-au refugiat fideli ai regimului.
Hitler stia acum că armata a IX-a din Wenck, pe care contase foarte mult, a fost învinsă. Din 23 aprilie, Hitler le spune lui Keitel, seful forţelor armate, şi lui Speer, ministrul Armatei, de decizia sa de a se sinucide şi de a face să-i dispară corpul. Nu voia ca trupul său să ajungă „bătaie de joc”. In noaptea de 26, ruşii au inceput să bombardeze oraşul şi se aflau la numai doi kilometri de Cancelarie.
Două lucruri l-au determinat pe Hitler să se sinucidă. Mai intai anunţul, la 28 aprilie, că succesorul său desemnat, Himmler, ministrul de Interne, negociază în secret o pace cu aliatii. Această veste îl face să redacteze două testamente, unul personal şi altul politic, în care numeşte pe amiralul Donitz ca succesor. A doua zi, află de moartea aliatului său, Mussolini. Se poate să fi aflat şi de felul în care a fost tratat corpul lui Mussolini, spanzurat de picioare în piaţa din Milano şi abandonat răzbunării populare.
De atunci, Hitler pregătit meticulos sinuciderea. Mai intai, si-a ucis cainele. La 29 aprilie s-a căsătorit cu Eva Braun şi, a doua zi, după ce şi-a luat adio de la statul major şi de la ultimii partizani, s-a retras cu soţia în apartamentele lor. S-a auzit un foc de armă. După o scurtă pauză, apropiaţii săi, care aşteptau în faţa uşii, au intrat în cameră. Hitler era întins pe sofa, acoperit de sange. Si-a tras un glonte în cap. Eva Braun se afla langă el, moartă, otrăvită.
După ce Hitler a fost acoperit cu o cuvertură, cele două corpuri au fost transaportate în grădină. 180 de litri de benzină au fost vărsaţi pe cadavre, care au ars toată ziua. Cand ruşii au intrat în bunker, au găsit cateva corpuri, însă nu şi cel al lui Hitler. Nu se stie cu certitudine ce s-a ales din cenuşa si oasele sale, care nu au ars. Potrivit lui Gunsch, ajutorul SS al lui Hitler, cenuşa a fost transportată în afara Cancelariei. Aceasta ar fi putut fi dată lui Arthur Axmann, şeful Tinerilor hitlerişti. Dar nu este confirmată de nici o sursă.
Zvonuri suspecte
In confuzia care a urmat „căderii Cancelariei”, la 2 mai, nici corpul, nici cenuşa lui Hitler nu au fost regăsite. Unii au considerat dispariţia corpului Führer-ului drept un pretext pentru a pune la îndoială moartea sa. El ar fi putut ieşi din bunker şi să dispară. Potrivit unei ipoteze, el ar fi fost transportat la bordul submarinului german U977, care a ajuns la Mar del Plata, în Argentina, la sfarşitul războiului. Comandantul acestuia, Scheffer, a scris o lucrare în care respinge formal această teză.
Istoricii lui Hitler susţin că Führer-ul a ales deliberat să rămană la Berlin şi să moară aici, aducand ca probe testamentele. Mărturiile identice ale celor care au asistat la sfarşitul lui Hitler şi ancheta minuţioasă condusă de Trevor Roper atestă că şeful celui de-al III-lea Reich a murit în bunker-ul său şi că trupul său a fost ars.
Incredibilele revelatii de la Nürnberg
Dacă am aflat despre ororile săvarşite de nazişti în timpul celui de-al doilea război mondial, ne imaginăm mai puţin rolul jucat de societăţile secrete străine în elaborarea doctrinei regimului hitlerist. Evocate în timpul procesului de la Nurnberg, în 1946, relaţiie celui de-al III-lea Reich cu ocultismul şi magia neagră nu au reţinut atenţia judecătorilor. Totuşi, acestea ne permit, poate, să inţelegem mai bine unele teze ale nazismului şi acţiunile conducătorilor regimului.
Unul din fundamentele ideologiei hitleriste se sprijină pe pangermanism, doctrină care vizează unirea economică şi politică a tuturor popoarelor de origine germană. La această revendicare a unei comunităţi germane în sens larg, naziştii adaugă mitul rasei pure. Acest curent mobilizator de opinie, pe care se grefează numeroase societăţi secrete, amestecă ocultismul şi extremismul politic. Germania anilor ’30-’40 nu este diferită de China sau Japonia, ţări în care politica şi militarismul, care se confundă, caută o justificare ideologică într-o ideologie pe măsură.
Cea mai influentă dintre aceste societăţi secrete în Germania inceputului de secol XX este grupul din Thule, fondat în 1912. Numele său vine de la ultima Thule romană, ţinut mitic localizat în Marele Nord, într-o campie înconjurată de munţi si locuită de o rasă superioară. Ca şi Atlantida, Thule s-ar fi scufundat în mare, dar caţiva locuitori ar fi scăpat cataclismului si din care ar fi rezultat rasa ariană. Membrii grupului Thule văd în rasa nordică, şi mai ales pentru germani, oameni înalţi, atletici, blonzi, cu ochi albaştri, cei mai puri supravieţuitori ai supravieţuitorilor din Thule.
Iniţiatorul grupului a fost germanul Sebottendorf şi mai mulţi membri se numărau printre notabilităţile viitorului celui de-al III-lea Reich. Astfel, Dietrich Eckart, fost dramaturg, care i-a impărtăşit lui Hitler ideile grupului, Rudolf Hess, devenit al doilea personaj al partidului nazist şi, în mare parte, inspirator al manifestului lui Hitler, „Mein Kampf”, redactat in timp ce se aflau amandoi în închisoare, după esecul puciului din 3 noiembrie 1923, de la MGnchen, Alfred Rosenberg, teoretician al doctrinei rasiale hitleriste, şi Karl Haushofer, militar de carieră si diplomat, inventatorul ideii de „Lebensraurn”, „spaţiu vital” indispensabil „rasei superioare” germane.
Un simbol deturnat: Svastica
De la grupul Thule, Hitler împrumută emblema celui de-al III-lea Reich, crucea (gammee), inspirată de la „svastika”, simbol solar arian a cărui existenţă a fost divulgată membrilor societăţii secrete de către Hanshofer. Acesta, care a locuit mult timp în Tibet, la începutul secolului, era un bun cunoscător al practicilor şi simbolurilor buddhismului tibetan. Era legat în Germania chiar de personaje stranii, mai mult vrăjitori decat şamani, regrupaţi sub numele „Bonetele (Bonnets) negre” – una din sectele religioase ale Tibetului. Dar nu este întamplător că emblema pe care el o difuzează este inversată în raport cu semnul real al simbolului oriental: terminaţia razelor crucii este orientată astfel încat să formeze un cerc întors de la stanga spre dreapta, în timp ce svastica pivotează în sens contrar. Un ideal malefic, afisat în mod clar, nu a unei forte pozitive.
Insă mai ales în acţiunile lui Hess se simţea influenţa grupului Thule, şi mai ales cea a lui Karl Haushofer. Ea inspiră, în special, tentativa lui de a negocia o pace separată cu Anglia. Intr-adevăr, potrivit doctrinei promovate (pronee) de Haushofer, numai o împărţire a Occidentului între anglo-saxoni si germani este viabilă. Anglia nu era deci un duşman care trebuia cu orice preţ distrus, ci mai degrabă adversarul cu care trebuiau negociate zonele de influenţă. Hitler insusi a cultivat la un moment dat această idee. El s-a întalnit, la începutul anilor ’30, la Wahnfred, ultima rezidentă a lui Richard Wagner, un mare glasificator al legendei nordice, cu englezul Houston Stewart Chamberlain, care afirma ca şi naziştii mai tarziu superioritatea arienilor: germanii şi anglo-saxonii.
Totuşi, Führer-ul s-a hotărat, după multe ezitări, s-o rupă cu Anglia. Deci, aparent din proprie iniţiativă, la 10 mai 1941, Hess a zburat în Anglia şi s-a paraşutat în Remflexshire, în sudul Scoţiei. Scopul său era să se întalnească cu ducele de Hammilton, membru al Parlamentului britanic şi Wing-Commander de la Royal Air Force, care trebuia să servească de intermediar în negocierile de pace. Acesta fusese contactat din 1940 de către Hanshofer însusi în vederea unei eventuale întalniri, apoi a solicitat din nou cu cateva luni înainte de expedierea lui Ness prin intermediari elveţieni şi portughezi, membri ai unei celebre societăţi secrete, Golden Dawn,… căreia îi aparţinea Haushofer. Hammilton transmite mai sus anunţul vizitei lui Hess, însă negocierile esuează, cu atat mai mult cu cat germanul nu reprezenta decat propria sa persoană.