Un mormânt de un interes exceptional (descoperit în anul 1986 într-o localitate din fosta Cehoslovacie) care are o vechime de aproximativ 30 000 de ani ilustrează încercarea realizării primei cezariene. În acea groapă au fost identificate rămăşiţele a trei persoane. Alături de scheletele amplasate unele lângă altele, au fost găsite numeroase fragmente din lemn carbonizat.
În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că trupurile sunt ale unei femei şi a doi bărbaţi, toţi foarte tineri.
Osemintele femeii se află în mijloc. Ea este întinsă pe spate, cu braţele de-a lungul corpului, capul fiind orientat către stânga unde se găseşte scheletul celui mai robust dintre bărbaţi. Poziţia scheletului celui de-al doilea bărbat, aflat la dreapta tinerei, este foarte curioasă: este întins pe partea stângă, mâinile sale fiind la nivelul bazinului femeii.
Alte indicii atrag atenţia asupra acestei porţiuni a trupului tinerei: o concentraţie de ocru roşu a fost descoperiţă în partea de jos a pântecului. În mormânt a mai fost găsită şi o lamă din silex.
Studiul antropologic al osemintelor a relevat că femeia suferea de mai multe malformaţii patologice: faţa era asimetrică si piciorul drept era mult mai scurt decât celălalt. Anomaliile constatate la nivelul bazinului nu îi permiteau, în mod sigur o naştere normală. În gura femeii a fost găsită o bucată de os de ren care prezenta striaţii.
Toate aceste cercetări au dus la concluzia că femeia, ţinând între dinţi osul de ren pentru a nu striga de durere, a murit în timpul naşterii. Bărbatul din partea dreaptă a tinerei a încercat să execute o cezariană cu lama de silex care avea rol de bisturiu.
După moartea femeii, cei doi bărbaţi au fost sacrificaţi, fapt sugerat de craniul spart al primului şi de ţăruşul înfipt în corpul celui de-al doilea. De aici rezultă că femeia juca un rol important în epoca respectivă.
Trebuie remarcat că în pofida tuturor săpăturilor nu a fost găsită în mormânt nicio rămăşiţă a copilului, fapt care vine în sprijinul tezei conform căreia acesta a supravieţuit.