O caleaşcă a stat sub pământ timp de 2100 de ani

În luna decembrie a anului 1980, un grup de arheologi chinezi, a descoperit la 20 m vest de mormântul împăratului Shi Huang (259-210 dinastia Qin), două caleşti de bronz, frumos  pictate. Aceste două caleşti au fost descoperite într-o  ladă de lemn aflată într-o grotă dreptunghiulară,  lungă de 7 m, adâncă de 7-8 m şi orientată de la est spre vest.

caleasca bronz din China antica
Așa arată caleașca găsită

Din cauza alunecării terenului au suferit deteriorări. După restaurarea uneia dintre ele, s-a putut observa că aceasta este imitaţia unei trăsuri autentice. Ea are două roţi, o osie, un acoperiş de bronz şi patru cai, unul dintre ei fiind călărit de un vizitiu imperial turnat în bronz.

Această caleaşcă, lungă de 286,7 cm şi înaltă de 107 cm, este formată din două părţi: partea din faţă, rezervată celui care mâna caii, are o formă pătrată, cu latura de 36 cm și cu uşa amplasată pe partea stângă şi parte din spate – lată de 88 cm și lungă de 87 cm – care era rezervată împăratului sau împărătesei.

Acoperişul în formă de carapace de broască ţestoasă protejează cele două părţi mai sus menţionate.

În dreapta , și-n stânga, înainte şi în spate, se găseşte câte o fereastră perforată în formă de romb, deschiderea ferestrei putând fi controlată. Uşa din spate era realizată dintr-o singură placă, articulată prin balamale amplasate în dreapta, iar zăvorul de argint are forma unei Scaunul din interiorul caleştii a fost conceput astfel încât împăratul sau împărăteasa puteau să se culce sau să se aşeze. Acest lucru i-a permis premierului Li Si să trimită în secret corpul neînsuflețit al împăratului Shi Huang – anul 210 î.e.n. – la Xianyang, capitala dinastiei Qin, evitând astfel o lovitură de stat.

Această caleaşcă este foarte frumos pictată în interior şi pe dinafară, cu diferite motive decorative reprezentând romburi, nori, dragoni şi păsări fenix.

Cei patru cai albi

Caleasca este trasă de patru cai de culoare albă care stau în linie dreaptă; fiecare cal fiind lung de 108- 113,5 cm şi înalt de 90,4 cm. Cei doi din mijloc, cu capul puțin întors, lasă impresia că aşteaptă ordinul de pornire din partea vizitiului, iar cei laterali au ochi inteligenți, vioi şi privesc înainte.

cai din bronz - caleasca antica - China
Cei 4 cai din bronz ai caleștii

Toţi aceşti patru cai, cu urechile ciulite, cu ochii strălucitori, cu gura căscată şi nări larg deschise, au proporţii raționale ale corpului și o expresivitate care lasă impresia că sunt gata să galopeze. În afară de un număr restrâns de obiecte decorative din bronz, articolele de podoabă şi harnaşamentele sînt executate din aur şi argint şi sînt legate prin noduri flexibile, ori prin articulaţii lejere, care permiteau cailor să se mişte cu ușurință. Legăturile sunt realizate cu o măiestrie deosebită încît seamănă cu o brăţară.

Un vizitiu înalt de 51 cm

caleasca si vizitiu din  bronz- china antica
Așa arată caleașca găsită

Vizitiul, cu căciula pe cap şi purtând o sabie la mijloc, are înălţimea de 51 cm. El stă în faţă, îmbrăcat într-o mantie, cu picioarele încrucișate şi cu braţele întinse. Articulaţiile degetelor, unghiile, pielea, precum şi nervurile au fost realizate atât de natural încât ai impresia că te afli în faţa unui om viu.

Aceste două caleşti descoperite în apropierea mormântului împăratului Shi Huang sunt imitaţii perfecte ale unei calesti antice și oferă date prețioase legate de tehnica de topire a metalelor, de tehnologia de prelucrare, de pictură şi sculptură şi de tehnica de fabricare a calestilor în timpul dinastiei Qin, când s-a deschis o nouă perspectivă în pictură, sculptură şi meşteşuguri.