Ce-ar putea fi Cartea Morţilor? O culegere de invocaţii magice? O carte de rugăciuni? Un simplu ghid care oferea răposatului posibilitatea de a se orienta în Duat, evitând piedicile care îl pândeau? Într-o vădită dezordine, Cartea morţilor prezintă călătoria omului după moarte în Lumea de Dincolo şi încercările la care va fi supus: Judecata, Justificarea sa, călătoriile pe Pământ, în Cer şi în Duat, lupta cu demonii (dușmanii zeilor), noua naştere, identificarea cu Ra, Osiris, Horus, „Oul cosmic”… timpul petrecut în barca cerească, primirea pe care i-o fac zeii Nil  considerându-l de-al Ior, sosirea în Cerul Slăvit (Amenti) unde se strâng „sufletele lumină”… locul unde devine Osiris şi contribuie la păstrarea ritmurilor universale. Aici omul dobândește viaţa veşnică…

Gândirea egipteană distinge trei lumi: Cerul, Pământul şi Duat-ul („Cerul de Jos”). Cerul este locuinţa lui Atum-Ra (principiul divin absolut).

Atum este „cel nenăscut” şi îşi spune: „Eu sunt ceea ce sunt, ceea ce va fi şi ceea ce a fost” (peste ani, în Biblie se va spune: „Eu sunt cel ce sunt…„.

Duat-ul este împărăţia lui Osiris. Aici locuiesc și alţi zei (neteri) precum Isis, Seth, Nephthys şi Horus, adică cei „care nu se află nici în Cer nici pe Pământ și pe care Ra nu-I luminează„.

Chiar şi Thot, zeul scribilor și „sol al lui Hours” îşi are locuința aici. Ne-am putea întreba dacă nu cumva în mod greşit privim Duat-ul ca locuinţă a morţilor deoarece în Textele piramidelor ni se spune că aici Ra coboară în timpul permanentei sale călătorii.

În mod normal zeii nu aveau o înfăţişare materială, aceasta apărând doar pentru uzul poporului egiptean care nu putea pricepe abstractul conceptului filosofic. Pentru preoţi, neter-ii erau „forţe spirituale” reprezentând diferitele „calităţi ale Forţei Divine” precum și „forţe cauzale” acţionând în Univers, adică în cele trei lumi egiptene: Cerul, Pământul şi Duat-ul.

Egipteanul nu are de-a face decât cu un singur zeu, chiar dacă în panteonul său există numeroase manifestări. Rațiunea dogmelor religioase egiptene este imposibil de pătruns. Se pot face supoziţii, dar… atât. Diodor din Sicilia spunea că „preoţii au o doctrină secretă cu privire la aceste raţiuni…„

Cartea morţilor are la bază texte din Imperiul de mijloc şi prima perioadă intermediară: Textele Sarcofagelor (aprox. 2300 î.H.), Cartea celor două căi și ritualul fixat de Textele Piramidelor (aprox. 2500 î.H.). În Imperiul nou, Cartea morţilor (aprox. 1500 î.H.) consta din texte răzleţe grupate, în epoca saită (dinastia a XXI- a), în „Cartea ieşirii la lumină”. Paul Barquect spunea că „ieşirea la lumină” este echivalentă pentru decedat cu o renaştere.

Lucrurile sunt, în realitate, mult mai complicate. Pentru egipteni personalitatea omenească este alcătuită din trupul vizibil şi elemente invizibile. Fiecare om are un nume personal care constituie o dimensiune esenţială a individului, un lucru viu. Conform acestui principiu, ca să te poţi feri de forţele întâlnite în Duat, trebuia să le cunoști numele. Pentru trup egiptenii foloseau cuvântul “khet” care reprezenta omul mumificat. În afară de nume și trup, fiinţa umană avea şi o umbră sau un „dublu” (şut). Cât despre suflet, el trebuia reprezentat prin trei noţiuni: “ankh”, “ba” si “ka”.

Ankh este un spirit, o forţă supranaturală opusă trupului şi aparţine Cerului. A întâlni ankh-ul înseamnă a muri.

Ba este spiritul universal care însoţeşte trupul şi a cărui dispariţie provoacă moartea. Ba-ul este nemuritor comportandu-se, după moartea trupului, ca o fiinţă independentă.

Ka reprezintă, alături de Maat (conştiinţa cosmică, înţelepciunea esenţială) una dintre cele mai abstracte noţiuni. Se pare că ar reprezenta individualizarea conştiinţei în stările mai mult sau mai puţin subtile ale fiinţei. Ka este un fel de înger păzitor care însoțește omul în viaţă, dar îl ocroteşte chiar şi după moarte. Am putea spune că este, în acelaşi timp, Destinul pentru că Olarul Divin (Khaum) este cel care-I modelează la naşterea fiecărui om.

Călătoria omului după moarte este surprinsă pentru prima dată în Textele Piramidelor, cea mai veche scriere literară egipteană. Sunt texte gravate pe pereții camerelor mortuare din cinci piramide ale perioadei dinastiilor a V-a şi a VI-a. Forma poemelor, cea mai veche cunoscută, va fi împrumutată de psalmii ebraici. Din ele aflăm că după moarte sufletele se uneau cu stelele împărtăşindu-le eternitatea. Moartea şi lumea de dincolo i-au preocupat pe egipteni mai mult decât pe celelalte popoare din Orientul Apropiat.

Textele Piramidelor exprimă concepţia egipteană privind soarta post-mortem a regelui. Concepţia nu este perfect sistematizată, intervenind concepţii paralele şi uneori antagonice. Majoritatea repetă că faraonul nu poate să moară, dar există şi texte care-I asigură că doar trupul nu i se va descompune.

Ce se întâmplă după moartea faraonului? Acesta îşi începe călătoria celestă. Își ia zborul sub forma unei păsări iar vânturile, norii şi apoi zeii trebuie să-i vină în ajutor.

Cu toate acestea călătoria nu este simplă şi pentru a ajunge la lăcaşul ceresc din răsărit, numit Câmpiile Ofrandelor, el trebuie să treacă prin câteva încercări. Sosirea la Poarta Raiului este precedată de traversarea unui lac, făcută cu ajutorul unui luntraş care are puteri de judecător. Pentru a putea fi admis în barcă, faraonul trebuia să fi beneficiat de toate ritualurile purificării (putem insinua că toate acestea nu sunt decât găselniţe ale unui cler corupt, avid de bani şi putere) şi, mai ales, să răspundă unui interogatoriu de structură iniţiatică, replica sa constând în „parole” care-i asigurau trecerea.

După această ceremonie, regele îşi ocupă locul firesc pe tron și își continuă existența terestră judecând poruncind supuşilor săi transformaţi în stele. Interesant este că faraonul scapă jurisdicţiei lui Osiris, suveranul morților:

„Ra-Atum nu te dă lui Osiris, care nu-ţi judecă inima şi nu are putere asupra inimii tale… Osiris, tu nu vei pune stăpânire pe el, fiul tău Horus nu va pune stăpânire pe el…„

Cu toate acestea, cultul lui Osiris va provoca o adevărată revoluție spirituală.

El nu va mai fi doar modelul faraonului, ci al oricărui individ. Urmând exemplul lui Osiris şi cu ajutorul său, răposaţii reuşesc să se transforme în „suflete” adică în ființe spirituale perfect integrate şi, deci, indestructibile. Osiris preia de la Ra funcţia de judecător al morţilor devenind Stăpânul Dreptăţii, locuind pe Colina Primordială, adică în „Centrul Lumii”.

Accederea lui Osiris în funcţia de judecător a fost uşurată şi de fiul său Horus care, atunci când a coborât în Lumea de Dincolo, şi l-a înviat, l-a înzestrat cu „puterea cunoaşterii” pe care până atunci nu o avusese, acesta fiind şi motivul pentru care a fost o pradă uşoară pentru Seth a cărui adevărată natură nu a intuit-o. Procesul osirizării lui Ra ne face să ne gândim la complementaritatea dintre viață și moarte. Toate bune, dar logica ne spune că, astfel, Atum-Ra este muritor, ceea ce…

După Dinastia a IX-a justiţia celestă intervine după moartea fiecărui om, faraon sau simplu muritor. Magia își descoperă noi valenţe, devenind o armă făurită de zei pentru apărarea omului. În Imperiul Nou este chiar personificată, devenind un zeu care-l însoțește pe Ra în barca celestă.

Cartea Morţilor spune că şi omul obişnuit, asemenea faraonului, își începe, după moarte, călătoria spre Osiris. Sufletul se desprinde de trup şi este atras către lumina solară. Are loc o contopire cu lumina, proces absolut necesar pentru a putea învinge pericolele ce vor fi întâlnite în împărăția morţilor. Magia capătă o importanţă primordială în salvarea sufletului. ln opera funerară Cartea Vacii Cereşti, autorul insistă asupra valorii magice pe care o reprezintă conţinutul ei.

Cel care îi va cunoaște textul „nu va trebui să se supună toate nelegiuirile pe care le va fi făcut pe pământ nu vor fi luate în seamă”. Identificarea cu lumina este absolut necesară deoarece este singura cale de a învinge tenebrele. Dacă izbandeste, defunctului îi este îngăduit să forţeze „Porţile Lumii de Dincolo” și să între ca un învingător. Aici poate contempla în pace „rămăşiţele sale neînsufleţite”.

În prezenţa lui Osiris devine „stăpânul vieţii”. În lumina strălucitoare a lui Ra omul primeşte o nouă naştere și strigă de trei ori: „M-am născut acum!” înzestrat cu un nou trup, răposatul este proclamat „Zeu al Devenirii” iar locuinţa se va fi „oul cosmic”. Toată fiinţa sa emană o „strălucire a luminii”.

Acum va afla răposatul Judecata pe care o va face Maat. Înainte de a pătrunde în sanctuarul sacru şi în dubla încăpere de Adevăr-Dreptate în care se va săvârși cîntărirea sufletului, omul trebuie să povestească zeilor călătoria pe care a întreprins-o. Urmează Judecata. În picioare, priveşte balanţa. Pe un taler se află inima sa iar pe celălalt Maat. Omul îşi roagă inima să nu mărturisească împotriva lui. Are puterea de a-i ameninţa pe cei patruzeci și doi de zei aflaţi în completul de judecată: vă cunosc, vă ştiu numele!”. În concepţia egipteană a cunoaşte numele unui zeu echivala cu a obţine o anumită putere asupra lui. Nu trebuie să ne mire faptul că, în momentul în care destinul faraonului devine universal accesibil, prestigiul magiei creşte. Aceasta la un popor la care practica magiei este aproape intrinsecă. Dar Ptah crease zeii şi lumea prin puterea Verbului.

Judecata se face în faţa lui Osiris şi Horus, Tatăl şi Fiul. Anubis cântăreşte iar Thot este grefierul. Omul își proclamă nevinovăţia. Thot îl prezintă Divinităţii. Ce urmează?